Work authorization for foreign nationals: requirement of effective performance of compatible activities versus mere CAEN registration

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2024 la data de 08.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, solicitând anularea actului emis de către pârâtă şi obligarea acesteia de a emite un nou act privind soluţionarea favorabila a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 281 din 10 aprilie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 281 din 10 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv greşita interpretare a instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a condiţiilor generale şi speciale de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în vederea soluţionării prezentului dosar.

Astfel, atât intimatul-pârât, cât şi instanţa de fond au interpretat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, fără a ţine cont de prevederile Codului Muncii, de dispoziţiile H.G. nr. 1256/2011 privind organizarea şi funcţionarea agentului de muncă temporară şi de Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară.

În acest context, recurenta-reclamantă a mai apreciat şi, că, în mod eronat prima instanţă a respins contestaţia, neapreciind că ar fi util din partea intimului-pârât ca la soluţionarea dosarului administrativ să facă aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 25/2014.

De asemenea, recurenta-reclamantă face trimitere la practica Curţii de Apel Timişoara, care s-a pronunţat în alte două dosare în sensul admiterii contestaţiei sale, hotărârile rămânând definitive prin nerecurare de către intimatul-pârât.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză.

În fapt, prin Adresa nr. x din 08.11.2023, pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a refuzat eliberarea avizului de angajare solicitat de reclamanta A. S.R.L. pentru cetăţeanul pakistanez B..

Motivele reţinute de instituţia pârâtă în susţinerea refuzului său au fost, în esenţă, neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind prestarea de către angajator a unor activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

Prin sentinţa recurată, s-a constatat că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare respectă dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, reclamanta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.

Astfel, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor care reglementează condiţia desfăşurării de către angajator a unor activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

52. Spre aceeaşi interpretare converg şi prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

53. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

54. De altfel, voinţa legiuitorului a fost clarificată în acelaşi sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reţinut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menţionării faptului că străinul desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului şi eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiţiei".

55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinţei şi al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunţată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menţionat, punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini presupune două cerinţe specifice cumulative, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform respectivei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."

În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond şi considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.

Aşadar, apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetăţeanul străin desfăşoară activităţi lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator şi alte societăţi comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajaţii A. îşi vor desfăşura activitatea la aceste societăţi beneficiare, nu este legală. Condiţia nu este îndeplinită câtă vreme societatea reclamantă nu desfăşoară ea însăşi activităţi ce implică asamblarea şi montarea pieselor. Simpla menţionare în actul constitutiv al societăţii reclamante a unui obiect de activitate din domeniul mecanicii, în lipsa depunerii şi a unor dovezi din care să rezulte că reclamanta desfăşoară sau urmează să desfăşoare efectiv asemenea activităţi care să necesite angajarea unor persoane, nu dovedeşte şi efectuarea efectivă a activităţii corespunzătoare codului CAEN 2562.

În consecinţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestei norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu şi de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine şi că indicarea de către recurenta-reclamantă a unei decizii de speţă, apreciată a fi pronunţată într-o cauză similară, nu poate conduce spre o altă soluţie, câtă vreme, în dreptul naţional român, hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate de instanţele învestite cu respectivul litigiu în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanţa învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere la pronunţarea respectivei jurisprudenţe. Invocarea unei soluţii date într-o altă speţă nu poate influenţa soluţia dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 şi urm. C. proc. civ., situaţie neregăsită în cazul de faţă.

În concluzie, se constată că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 281 din 10 aprilie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu C. împotriva sentinţei civile nr. 281 din 10 aprilie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.