Inadmissibility of salary claim against ministerial orders where pre-litigation administrative response was not directly challenged

Şedinţa publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea parţială a Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10.2023 în ceea ce priveşte drepturile sale salariale şi emiterea de noi ordine, în sensul valorificării VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.02.2020 data angajării prin transfer la Ministerul Justiţiei şi nu cu data de 12.07.2023, cu depăşirea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor, ca urmare a aplicării art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 868 din data de 23 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Ministerul Justiţiei şi a respins cererea modificată formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 868 din data de 23 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a - IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a arătat că soluţia instanţei de fond a fost fundamentată pe aprecierea greşită că răspunsul emis de autoritatea publică la plângerea prealabilă ar avea natura juridică a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Recurenta susţine că adresa Ministerului Justiţiei nr. 2/75803/2023 din 19 decembrie, emisă ca răspuns la plângerea prealabilă formulată împotriva celor patru ordine administrative contestate, nu întruneşte condiţiile legale pentru a fi calificată drept act administrativ. Potrivit definiţiei legale, actul administrativ este acel act unilateral emis de o autoritate publică în regim de putere publică, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. Or, răspunsul la plângerea prealabilă nu produce asemenea efecte juridice şi nu este emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia.

În continuare, recurenta argumentează că rolul plângerii prealabile este acela de a permite autorităţii emitente să revină asupra actului pretins vătămător, iar răspunsul la această solicitare nu reprezintă un nou act administrativ, ci doar o etapă procedurală prealabilă, impusă de art. 7 alin. (2) din Anexa V a Legii nr. 153/2017. Prin urmare, nu se impune atacarea răspunsului în instanţă, ci doar a actului administrativ vătămător propriu-zis.

Recurenta mai subliniază că procedura administrativă prealabilă nu are natura unei jurisdicţii speciale, iar efectele juridice vătămătoare sunt generate exclusiv de cele patru ordine contestate: Ordinul nr. 1184/C/12.07.2023, Ordinul nr. 2018/C/19.10.2023, Ordinul nr. 2081/C/25.10.2023 şi Ordinul nr. 2069/C/25.10.2023. În acest context, consideră că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, pronunţând o hotărâre nelegală prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei şi a apărărilor formulate de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 174 din acelaşi cod, nu poate fi primit.

Înalta Curte reţine că acest motiv a fost invocat formal, întrucât partea nu a precizat ce reguli de procedură ar fi fost încălcate de prima instanţă, făcând trimitere doar la soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a cererii.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în continuare.

Recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10.2023 emise de Ministerul Justiţiei, prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Capitolul VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017 care reglementează o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanta a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv a formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale la Ministerul Justiţiei, însă s-a adresat instanţei de judecată cu o acţiune în anulare ce vizează exclusiv actele prin care i-au fost stabilite drepturilor salariale(Ordinele Ministrului Justiţiei nr. 1184/C/12.07.2023, nr. 2018/C/19.10.2023, nr. 2081/C/25.10.2023, 2069/C/25.10. 2023), contrar normei imperative cuprinse la alin. (2) al art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017.

Hotărârile emise în soluţionarea contestaţiilor administrative pot fi atacate, astfel cum se prevede la alin. (2) al art. 7, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei potrivit cărora nu se impunea atacarea efectivă a răspunsului la plângerea prealabilă pe motiv că acesta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar legea conferă persoanei vătămate dreptul de a ataca exclusiv actul administrativ vătămător.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că legala investire a instanţei de contencios administrativ este condiţionată de contestarea actului prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă, potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din cadrul Capitolului VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Înalta Curte constată că, în cauză, răspunsul comunicat de Ministerul Justiţiei cu adresa nr. x/2020 îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat răspuns la plângerea prealabilă şi supus controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ.

Răspunsul la plângerea prealabilă reprezintă un element al procedurii prealabile de atacare a actului administrativ în contencios administrativ de către persoana care se consideră lezată prin actul deja emis, acesta prezentând relevanţă, din punct de vedere procedural, în calcularea termenului de introducere a acţiunii şi pentru a afla raţiunile pentru care organul emitent nu înţelege să-şi revoce actul. În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Justiţiei avea posibilitatea, din punct de vedere procedural, să admită contestaţia formulată de reclamantă sau să o respingă, cum, de altfel, a şi procedat în prezenta cauză, reţinând că solicitarea acesteia nu poate fi soluţionată favorabil.

Prin urmare, Înalta Curte constată că adresa nr. x/2020 emisă de Ministerul Justiţiei are valoarea unei hotărâri în sensul art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 de a cărei contestare depinde legala învestire a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 868 din 23 mai 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.