Mandatory pre-trial complaint requirement for third parties challenging government public-domain inventory
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the appellate court's decision to reject the lawsuit as inadmissible, meaning the claimants did not prevail. The dispute concerned the partial annulment of a local council decision adopting a public domain inventory and a government decision attesting the public ownership of two cemetery lands, challenging whether the authorities' inclusion of these lands in the public domain violated the parishes' property rights. The decisive legal basis was the mandatory nature of the prealable complaint (plângere prealabilă) under Articles 7(1), (3), and (7) of Law No. 554/2004 for third parties challenging individual administrative acts, which the appellants failed to satisfy; the court rejected the argument that Article 7(5) exempted them from this procedural requirement because the appellants did not prove that the administrative act had entered the civil circulation and produced legal effects, and it confirmed that the local council's inventory adoption was a preliminary operation without independent legal effect.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Mandatory pre-trial complaint requirement for third parties challenging government public-domain inventory: Recurentele-reclamante au invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 martie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantele Parohia Vâlcelele şi Parohia Floroaica, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vâlcelele, Consiliul Local al comunei Vâlcelele şi Guvernul României, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea parţială a hotărârii consiliului local nr. 9/02.08.1999, adoptată de Consiliul Local al Comunei Vâlcelele, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vâlcelele, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinaţie cimitir, respectiv, poziţia 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") şi poziţia 6 ("Cimitir sat Floroaica"); anularea parţială a hotărârii de guvern nr. 1349/2001, Anexa 53, în ceea priveşte poziţia 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") şi poziţia 6 ("Cimitir sat Floroaica"), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 bis, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei Vâlcelele a cimitirelor Parohiei Vâlcelele şi Parohiei Floroaica.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1588 din data de 16 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele Parohia Vâlcelele şi Parohia Floroaica.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1588 din data de 16 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele Parohia Vâlcelele şi Parohia Floroaica, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentele - reclamante au susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că formularea plângerii prealabile era obligatorie, admiţând astfel excepţia lipsei plângerii prealabile şi, în mod subsecvent, excepţia de inadmisibilitate. În realitate, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul actelor administrative care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice. Hotărârea de Guvern contestată, având caracter individual, a fost publicată în Monitorul Oficial şi a produs efecte juridice încă din anul 2002, fiind astfel exceptată de la obligaţia formulării plângerii prealabile. În plus, potrivit art. 1 alin. (6) din aceeaşi lege, autoritatea emitentă nu mai poate revoca actul, ci doar solicita anularea acestuia în instanţă, ceea ce confirmă caracterul definitiv al efectelor juridice produse.
Instanţa de fond a ignorat aceste dispoziţii speciale şi a aplicat greşit prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, fără a analiza incidenţa alin. (5), ceea ce a condus la o motivare nelegală şi netemeinică. Mai mult, instanţa a omis să observe că reclamantele au formulat plângerea prealabilă în termenul legal, imediat după ce au luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actelor administrative, în anul 2022, când au solicitat situaţia juridică a cimitirelor parohiale. Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului, iar pentru motive temeinice, aceasta se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni.
Recurentele - reclamante au criticat şi aprecierea instanţei potrivit căreia Hotărârea Consiliului Local Valcelele nr. 9/02.08.1999 ar reprezenta o simplă operaţiune administrativă premergătoare, fără efecte juridice, şi nu ar avea natura juridică de act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Această interpretare este contrară dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, care reglementează procedura de inventariere şi atestare a bunurilor aparţinând domeniului public. Hotărârea consiliului local de însuşire a inventarului constituie un act administrativ individual, emis în aplicarea legii, care produce efecte juridice prin includerea bunurilor în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale. Prin urmare, actul poate fi supus controlului de legalitate în contencios administrativ, conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Reclamantele, în calitate de terţi vătămaţi, nu au fost informate cu privire la includerea cimitirelor parohiale în inventarul domeniului public, întrucât anexele la H.G. nr. 1349/2001 au fost publicate ulterior într-un format inaccesibil publicului larg, în Monitorul Oficial nr. 630 bis din 26 august 2002. Astfel, actul administrativ nu le-a fost opozabil, iar dreptul de a formula plângere prealabilă şi acţiune în anulare a fost exercitat în termenul legal, de la data la care au luat cunoştinţă de conţinutul actului.
În susţinerea acestor critici, se invocă jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti în dosare similare, precum şi corespondenţa oficială dintre Patriarhia Română şi Guvernul României, prin care se recunoaşte eroarea de înscriere a cimitirelor parohiale în inventarul domeniului public al UAT-urilor, echivalând cu o expropriere forţată. Această recunoaştere oficială confirmă vătămarea drepturilor patrimoniale ale parohiilor reclamante şi justifică anularea actelor administrative contestate.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Recurentele-reclamante au invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8din C. proc. civ.
Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Cercetând memoriul de recurs se constată că recurentele nu au arătat care sunt regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate, invocând în mod formal prevederile acestui text de lege.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentele - reclamante au solicitat instanţei de contencios administrativ anularea parţială a a hotărârii consiliului local nr. 9/02.08.1999, adoptată de Consiliul Local al Comunei Vâlcelele, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vâlcelele, precum şi anularea parţială a hotărârii de Guvern nr. 1349/2001, Anexa 53, în ceea priveşte poziţia 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") şi poziţia 6 ("Cimitir sat Floroaica"), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 bis, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale a Comunei Vâlcelele a cimitirelor Parohiei Vâlcelele şi Parohiei Floroaica.
Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că reclamantele nu au formulat plângere prealabilă împotriva H.G. nr. 1349/2001.
Înalta Curte reţine că H.G. nr. 1349/2001 are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual.
Recurenta fiind terţ faţă de Hotărârea de Guvern nr. 1349/2001, termenul de formulare a cererii de anulare curge de la data la care aceasta a luat cunoştinţă de actul administrativ.
Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 7 alin. (1), (3) şi (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.
În interpretarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se reţine, astfel cum rezultă din literatura de specialitate şi practica judiciară, că este obligat să introducă plângere prealabilă şi terţul ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu exonerează reclamantele de obligaţia formulării plângerii prealabile, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurentele -reclamante nu au probat îndeplinirea celor două condiţii impuse de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (intrarea H.G. nr. 1349/2001 în circuitul civil şi producerea de efecte juridice ca efect al atestării apartenenţei terenurilor cu destinaţie de cimitir în domeniul public al comunei Vâlcelele), astfel încât parcurgerea procedurii prealabile să nu mai fie necesară.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt corecte concluziile primei instanţe referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al procedurii prealabile în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea HCL al comunei Vâlcelele nr. 9/1999, întrucât aceasta reprezintă o operaţiune premergătoare emiterii hotărârii de guvern privind atestarea domeniului public, acesta din urmă fiind actul administrativ producător de efecte juridice.
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele Parohia Vâlcelele şi Parohia Floroaica împotriva sentinţei nr. 1588/2023 din data de 16 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.