Admissibility of administrative action against exam regulation hinged on missing pre-litigation complaint

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiilor cuprinse în articolul nr. 11 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5241 din 31 august 2022 privind organizarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2022-2023.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 43/A-CONT din 19 februarie 2024, a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, şi Ministrul Educaţiei Naţionale, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu nesocotirea/încălcarea dispoziţiilor prevăzute art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5241/2022 din 31 august 2022 privind organizarea Evaluării Naţionale pentru absovenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2022-2023 a intrat în circuitul civil şi a produs consecinţe juridice, inclusiv dispoziţiile cuprinse în articolul nr. 11 din ordinul a căror anulare o solicită, până la data de 18 iulie 2023, data introducerii cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze.

Prin urmare, recurentul consideră că potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă nu era obligatorie, iar prima instanţa în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi, pe cale de consecinţă, a respins cerea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Potrivit art. 11 din Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale elevul-candidat care depune contestaţie completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că a luat la cunoştiinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin descreştere.

În cazul candidatului minor, declaraţia este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia.

Comisia Naţională de Organizare a Evaluării Naţionale va transmite Comisiilor judeţene anexe la procedura specifică evaluării naţionale cererea tip pentru depunerea contestaţiei şi declaraţia-tip menţionată la alin. (1).

În opinia recurentei, această normă încalcă principiul dreptului la apărare recunscut de dreptul intern şi dreptul Uniunii Europene.

Dreptul la apărare constituie un drept fundamental şi de tradiţie şi pentru care statul trebuie să se abţină de la orice ar putea limita posibilităţile unei persoane de a se apăra.

Or, dispoziţia din norma atacată nu face decât contrariul, respectiv să încalce acest drept prin crearea ab initio a unei stări de teamă părintelui elevului-candidat, justificată de faptul probabil că "dacă fac contestaţie pot să primesc o notă diminuată şi care îmi afectează un drept deja câştigat, respectiv nota mai mare, deja obţinută".

De asemenea, recurentul consideră că norma încalcă principiul de drept non reformatio in pejus - neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac- şi prin urmare calea de atac devine un act iluzoriu, descurajator ceea ce contravine principiilor unei societăţii democratice unde preeminenţa dreptului este chiar esenţa/fundamentul statului de drept.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Educaţiei Naţionale, şi Ministrul Educaţiei Naţionale au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond a reţinut că recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea prezentei cauze fără a fi îndeplinit procedura prealabilă, deşi i-a fost adresată solicitarea de a face dovada plângerii prealabile pentru care instanţa a acordat un termen de judecată, fapt pentru care s-a constatat că demersul în justiţie e profund viciat ab initio şi pe cale de consecinţă, neavenit sub aspectul admisibilităţii, motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar dispoziţiile art. 7 alin. (11) din aceeaşi Lege prevăd că "în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituţie distinctă, cu regim şi efecte proprii, fiind reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancţionată cu respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Astfel, contrar susţinerilor reclamantului-recurent, instanţa de fond a apreciat în mod corect faptul că potrivit art. 7 alin. (1) şi 11 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

În aceste condiţii dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a constatat în mod corect faptul că reclamantul nu a dovedit că ar fi iniţiat, în orice mod, o procedură prealabilă administrativă prin care să solicite autorităţii emitente revocarea actului.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 43/A-CONT din 19 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.