Statute of limitations for continuous discrimination acts in collective bargaining access and document disclosure

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Şoferilor din A. S.A., în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 82 alin. (1) din procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 818/18.11.2020, pronunţată de către C.N.C.D. în dosarul nr. x/2020, privind soluţionarea petiţiei nr. 882/10.02.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 248 din 29 noiembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Sindicatul Şoferilor din A. S.A., a anulat în parte Hotărârea nr. 818/18.11.2020 emisă de Consiliului National pentru Combaterea Discriminării în sensul că a admis excepţia tardivităţii pentru fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Şoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi pentru fapta de a fi refuzat aceluiaşi sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

De asemenea, a respins sesizarea cu privire la fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Şoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi fapta de a fi refuzat aceluiaşi sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ca fiind tardiv formulată, menţinând în rest hotărârea contestată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa a admis excepţia tardivităţii pentru una din faptele reclamate şi a respins sesizarea petentului cu privire la una din faptele reclamate ca fiind tardiv formulată.

Prin adoptarea unei asemenea soluţii, recurentul consideră că instanţa a nesocotit prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 pronunţând o hotărâre care nu se regăseşte în nici una din soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de contencios administrativ.

Recurentul consideră că instanţa de fond a aplicat în mod greşit art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

În opinia recurentului, în mod corect Colegiul director a analizat excepţia tardivităţii introducerii sesizării la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru unele fapte. Corelativ circumstanţierii faptelor ratione tempore, în mod corect Colegiul Director a constatat că, în speţă, alegaţia săvârşirii faptelor de discriminare este strâns legată de un cumul de acte sau fapte ce s-au desfăşurat pe parcursul unei perioade de timp.

În raport cu aceste observaţii de fapt, coroborat prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, republicată. Colegiul Director a reţinut că persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

Corelativ circumstanţierii faptelor de discriminare raţione tempore, termenul prevăzut în art. 20 alin. (1) este un termen de procedură, reprezentând intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de sesizare al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la săvârşirea unor fapte sau acte de discriminare.

Recurentul apreciază că în mod corect Colegiul Director a reţinut că legiuitorul a instituit un termen legal, circumscris unui interval determinat de timp, de un an de zile, care începe să curgă de la dala săvârşirii faptei sau de la dala la care putea să ia cunoştinţă petentul de săvârşirea ei, constituind astfel un termen peremptoriu.

De asemenea, recurentul consideră că în mod corect s-a reţinut faptul că unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate, motiv pentru care a fost respinsă excepţia şi a fost analizat fondul petiţiei.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.A. Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti")

Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Constatând că pârâta a respins în mod greşit excepţia tardivităţii, instanţa temeinic şi legal a dispus anularea în parte a hotărârii CNCD.

De asemenea, sentinţa recurată, contrar susţinerilor CNCD, nu este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material.

Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora:

"Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea sa ia cunoştinţă de săvârşirea ei."

În cauză, negocierea contractului colectiv de muncă a avut loc la data de 20.12.2018, iar eliberarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă a fost solicitată la data de 18.01.2019, excepţia tardivităţii sesizării cu privire la aceste fapte fiind astfel întemeiată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte reţine că prin adresa nr. x/10.02.2020, petentul Sindicatul Şoferilor din S.C. A. S.A. Buzău a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la presupusa faptă de discriminare la care ar fi fost supusă organizaţia petentă, conducerea acesteia precum şi membrii organizaţiei.

În concret, s-a reclamant faptul că s-a refuzat prezenţa sindicatului la negocierea contractului colectiv de muncă 2019-2021 pentru perioada în calitate de observatori şi, totodată, s-a refuzat eliberarea unei copii a contractului colectiv de muncă pentru această perioadă.

Prin Hotărârea nr. 818/18.11.2020, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte faptele sesizate mai vechi de un an şi a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de discriminare cu care a fost sesizat, conform art. 2 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 7 lit. c) şi f) din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, a dispus sancţionarea societăţii reclamate cu avertisment pentru fapta de discriminare reţinută.

Înalta Curte constată că CNCD în mod corect a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii introducerii sesizării, că alegaţia săvârşirii faptelor de discriminare este strâns legată de un cumul de acte sau fapte ce s-au desfăşurat pe parcursul unei perioade de timp şi, întrucât unele dintre faptele sesizate au avut loc înăuntrul termenului de un an, iar altele prezintă un element de continuitate, se impune respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

Procedând la verificarea soluţiei de respingere a excepţiei tardivităţii în ceea ce priveşte fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Şoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru perioada 2018-2020 şi pentru fapta de a fi refuzat aceluiaşi sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru perioada 2018-2020, instanţa de fond a reţinut că aceasta, în mod greşit, a fost respinsă prin hotărârea contestată.

Din actele dosarului rezultă că negocierea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate a avut loc la data de 20.12.2018, iar cererea pentru eliberarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă s-a solicitat la data de 18.01.2019.

În ceea ce priveşte aceste fapte, la data sesizării Consiliului, 10.02.2020, se împlinise termenul de un an prevăzut de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel că excepţia tardivităţii invocată de reclamantă pentru fapta de a fi refuzat participarea Sindicatului Şoferilor din S.C. A. S.A. Buzău la negocierea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi pentru fapta de a fi refuzat aceluiaşi sindicat comunicarea unei copii xerox a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, în mod temeinic şi legal a fost admisă de instanţa de fond.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 248 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.