State liability for unpaid survivor's pension during erroneous suspension: loss of chance and insufficiency of moral damages proof under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor reprezentând plata lunară a drepturilor de asigurări sociale în cuantum de 3.529,00 RON contravaloare pensie/lună x opt luni (octombrie 2020-mai 2021, inclusiv) =28.232,00 RON, actualizate, majorate în funcţie de rata inflaţiei precum şi acordarea dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare, începând cu luna octombrie 2020-mai 2021, inclusiv până la data plăţii efective a acestora, ca urmare anulării dispoziţiilor art. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, obligarea la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro, echivalentul în RON la data plăţii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 245 din 28 noiembrie 2023, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 28.232 RON, reprezentând despăgubiri, respectiv, drepturi asigurări sociale, aferente perioadei octombrie-mai 2021, inclusiv, suma acordată urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective, respingând în rest acţiunea, cu obligarea pârâtului Guvernul României să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de îndreptare eroare materială strecurată în sentinţa nr. 245/28.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a îndreptat eroarea materială cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, menţinând restul hotărârii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Guvernul României şi reclamanta A. au declarat recurs.

3.1. Pârâtul Guvernul României, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., critică sentinţa civilă ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că, în cauză, reclamanta a solicitat plata unor despăgubiri potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, conform cărora: (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

Recurenta consideră că în mod nelegal instanţa a acordat reclamantei despăgubiri, respectiv, drepturi de asigurări sociale, aferente perioadei octombrie 2020 - mai 2021, urmând ca această sumă să fie actualizată cu indicele de inflaţie precum şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective.

Instanţa avea obligaţia de a verifica cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: (1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).

Astfel, deşi reţine faptul că prin Decizia nr. 679/08.02.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat dispoziţiile ar. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, instanţa nu observă faptul că, prin acţiunea în anulare, reclamanta nu a solicitat repararea prejudiciului cauzat, ci exclusiv anularea în parte a actului administrativ vătămător.

Totodată, interpretarea ad litteram a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune concluzia potrivit căreia premisa unei cereri de despăgubiri formulate pe cale separată este aceea ca persoana care a suferit prejudiciul invocat (persoana vătămată) să fi fost cea care a acţionat pentru a solicita anularea actului fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, pentru că, la acel moment, nu cunoştea şi nu putea să cunoască întinderea pagubei.

Or, la momentul introducerii cereri de chemare în judecată având ca obiect anularea dispoziţiilor ar. 66 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/201, cu modificările şi completările ulterioare, reclamanta avea cunoştinţă de valoarea prejudiciului.

În cazul acţiunilor în răspundere patrimonială întemeiate pe art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ cu caracter normativ nu conferă, în virtutea caracterului său general obligatoriu, şi calitatea de persoană vătămată îndrituită să obţină despăgubiri.

Or, această soluţie nu poate fi extinsă la persoanele care nu au acţionat în instanţă şi nu au solicitat fie anularea actului administrativ normativ, fie anularea actului administrativ individual emis în baza acestuia, respectiv nu au invocat fie o vătămare creată direct şi nemijlocit de actul administrativ cu caracter normativ, fie o vătămare produsă de actul individual emis în baza actului administrativ normativ anulat.

Recurentul arată că în cauză se pune în discuţie lipsa capacităţii juridice civile şi corelativ, a calităţii procesuale pasive.

Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, aflându-ne în această situaţie în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale ale art. 102 şi 108 şi pe cele ale actului normativ de organizare şi funcţionare a Guvernului.

În acest context, potrivit prevederilor constituţionale şi celor ale O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme şi instituţii ale dreptului privat.

Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON pentru reclamantă, recurentul apreciază că soluţia este nelegală, având în vedere faptul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) Cod pro cei vilă.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, partea trebuie să se afle în culpă procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli, aspecte care nu se pot reţine în cauză.

3.2. Reclamanta A. a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., atât împotriva sentinţei nr. 245 din 28 noiembrie 2023 cât şi a încheierii din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

3.2.1. În primul memoriu de recurs, formulat împotriva sentinţei, reclamanta arată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală deoarece a încălcat normele de procedură, aşa cum sunt specificate în C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea judecătorească este lovită de nulitate.

Totodată, interpretând în mod greşit normele juridice la care s-a făcut referire prin cererea de chemare în judecată, instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică.

Recurenta arată că sentinţa atacată nu este motivată corespunzător, instanţa încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept, judecătorul fondului nu a analizat problemele de drept deduse judecăţii prin raportare la susţinerile părţilor, la cadrul normativ aplicabil şi la probatoriul administrat în cauză.

Hotărârea atacată nu este motivată, raportat la criticile aduse în ceea ce priveşte neacordarea daunelor morale, ceea ce face practic imposibil instanţei de recurs de a efectua controlul judiciar deoarece soluţiile judecătorului fondului atât cu privire la rezolvarea incidentelor procedurale cât şi cu privire la soluţia finală nu aminteşte şi nici nu indică de ce anume a optat într-un anumit sens, şi anume de a respinge toate solicitările.

În opinia recurentei, instanţa de fond nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii, nu a aplicat şi totodată nu a interpretat corect actele normative incidente în materie, şi nici nu a avut în vedere probatoriul administrat.

O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere.

În aceste condiţii, recurenta consideră că i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a asigura accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Recurenta consideră că i-a fost încălcat grav dreptul la apărare - aşa cum este el consfinţit de dispoziţiile legale în vigoare, fiind astfel privată de posibilitatea de a dovedi aspectele ce fac obiectul acţiunii de faţă.

Această situaţie, în care hotărârea atacată reflectă evaluarea incompletă şi parţială a materialului probator, echivalează cu necercetarea judecătorească corespunzătoare a raportului juridic litigios .

În mod evident, instanţa, potrivit susţinerilor formulate, trebuia să se raporteze strict la ceea ce s-a solicitat, potrivit principiului disponibilităţii şi nu să aleagă după bunul plac faţă de ce capete de cereri să se pronunţe ori incidente procedurale.

Procedând astfel, recurenta consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Recurenta mai arată că prin emiterea actului administrativ nelegal, anulat definitiv de instanţa de judecata în dosarul nr. x/2021, i s-a produs un prejudiciu constând în lipsa acordării drepturilor de asigurări sociale pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2020 - mai 2021 respectiv timp de opt luni de zile, în cuantum de 28,232.00 RON, având în vedere dispoziţiile art. 18 - 19 din Legea nr. 554/2004, lucru de altfel constatat de către instanţa de fond.

Astfel, deşi se constată, în primul rând faptul că primul capăt de cerere este fondat, cel de-al doilea capăt accesoriu, în strânsă legătură cu primul, privind acordarea daunelor morale, judecătorul fondului a apreciat că nu a fost probat suficient pentru a fi soluţionat favorabil.

Judecătorul a ignorat susţinerile, pe de o parte, în care s-a arătat faptul că aceasta la momentul respectiv era pensionară pentru limită de vârstă, cu o retribuţie net inferioară faţă de pensia de urmaş de pe urma soţului decedat la data 25 martie 2020, că în acea perioadă era în doliu, îndeplinind datinile creştineşti tradiţionale cu mare greutate, având în vedere suferinţa morală pricinuită de evenimentul nefericit, cât şi strângerea cu foarte mare greutate a fondurilor necesare pentru îndeplinirea acestor datini, ţinând cont de faptul că se afla în plină pandemie, magazinele de specialitate fiind închise, iar bunurile, lucrurile şi toate celelalte obiecte necesare pentru aceste datini se aflau la un preţ de speculă, iar pe de altă parte a ales să nu ia în considerare actele medicale depuse la dosarul cauzei, care au demonstrat faptul că toate acestea s-au suprapus şi au coincis cu această perioadă în care intimatul - pârât prin bunăvoinţa sa a preferat să nu-i acorde unele drepturi legale.

Consideră că instanţa de fond, a interpretat în mod discreţionar posibilitatea acordării daunelor morale, rezumându-se de a respinge chiar probele cu actele medicale care indică faptul că a suferit şi suferă în continuare de diagnosticile puse, de medicii de specialitate, urmând un control medical permanent, precum şi o medicamentaţie adecvată.

În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii.

În acest sens arată că, datorită actului anulat, nu a beneficiat de unele drepturi care i se cuveneau actelor de nivel superior, însă pârâtul prin intervenţia sa, a înlăturat-o de la acordarea acestora.

Pentru repararea prejudiciului moral suferit, apreciază că se justifică acordarea daunelor morale solicitate, în integralitate, fără a se reţine că acestea au un cuantum excesiv, ci fiind adecvate pentru a complini suferinţele morale încercate.

3.2.2. Reclamanta a formulat recurs şi împotriva încheierii din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, precizând că instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, menţinând restul hotărârii.

Raportat la cererea de chemare în judecată, şi ţinând cont totodată de faptul că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor (art. 9, alin. (2) C. proc. civ.) rezultă că instanţa, dintr-o eroare, nu s-a pronunţat faţă de ceea ce s-a cerut.

În ceea ce priveşte acest capăt de cerere se poate observa, din compararea petitului formulat prin cererea de chemare în judecată şi dispozitivul pronunţat de către instanţa, că dintr-o eroare, aceasta a omis să-l preia, aşa cum a fost formulat şi în dispozitiv, cu toate că acest capăt de cerere a fost admis în totalitate, însă dispozitivul fiind redat în mod eronat, incomplet, în sensul că perioada la care se face referire este octombrie - mai 2021, în loc de octombrie 2020 - mai 2021 inclusiv, cum a învestit instanţa de judecată.

În consecinţă, solicită ca, pe această cale, să se dispună redarea în dispozitivul hotărârii a capătului de cerere aşa cum a fost formulat.

Plecând de la obiectul cererii de chemare în judecată, cu care a fost învestită instanţa de judecată, şi potrivit argumentării instanţei de judecată ce a stat la baza admiterii cererii, conform soluţiei, se poate observa faptul că instanţa deşi spune că, practic, prin motivarea care o prezintă, dar şi prin dispozitiv, se contrazice, întrucât nu aminteşte de perioada de timp pentru care se acordă despăgubirile, amintind doar octombrie - mai 2021.

Pentru a nu exista dificultăţi în ceea ce priveşte punerea în executare a acestui titlu, consideră că instanţa trebuie să prevadă clar şi inteligibil perioada de acordare a despăgubirilor cuprinsă între lunile octombrie 2020 - mai 2021, inclusiv, atât în considerente dar şi dispozitivul hotărârii pentru a nu se lăsa loc de interpretări.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Guvernul României, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 334956/27.04.2020 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa s-a dispus acordarea în favoarea reclamantei a pensiei de urmaş, ca urmare a decesului soţului acesteia la data de 25.03.2020.

Se reţine că pensia de urmaş a fost acordată reclamantei timp de 6 luni, începând cu data de 01.04.2020 şi până la data de 01.10.2020, când prin Decizia nr. 334953/05.10.2020 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, s-a dispus încetarea acordării pensiei de urmaş, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit acestor prevederi, "(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: b) pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia".

Ulterior, prin Decizia nr. 342009/20.05.2021 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, a fost reluată acordarea pensiei de urmaş începând cu data de 01.06.2021.

Ca urmare, având în vedere că în perioada octombrie 2020 - mai 2021 reclamanta nu a beneficiat de acordarea pensiei de urmaş, aceasta a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor reprezentând plata lunară a drepturilor de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON aferente perioadei octombrie 2020 - mai 2021, respectiv 28.232 RON, actualizate şi majorate în funcţie de rata inflaţiei, precum şi acordarea dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei plăţi lunare, începând cu luna octombrie 2020 şi până în luna mai 2021, inclusiv, până la data plăţii efective a acestora. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 500.000 euro şi plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "(1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani". Aceste prevederi se completează cu dispoziţiile art. 66 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, ce prevede că "Vârsta de pensionare la care se face referire la art. 85 alin. (1) din lege este vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la lege".

Dispoziţiile art. 66 redat mai sus au fost anulate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 679/08.02.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2021 privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Guvernul României, decizie prin care s-a statuat că "definirea sintagmei "vârsta standard de pensionare" prin raportare exclusiv la condiţiile din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 este de natură a contrazice limitele actului normativ de rang superior, prin restrângerea în mod nepermis a categoriei destinatarilor normei şi eliminarea din această categorie a acelor persoane pentru care vârsta standard de pensionare se calculează inclusiv prin aplicarea reducerilor prevăzute de lege".

În ceea ce priveşte condiţiile stipulate la lit. b) şi c) ale art. 577, s-a reţinut că, faţă de neacordarea drepturilor de asigurări sociale în favoarea reclamantei în perioada octombrie 2020 - mai 2021, acesteia i s-a creat un prejudiciu material în cuantum de 28.232 RON.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că existenţa faptei ilicite rezidă din adoptarea de către autoritate a unui act administrativ nelegal, anulat printr-o hotărâre definitivă a instanţei de judecată, prin care se constată existenţa culpei autorităţii publice în adoptarea actului anulat.

Actul administrativ a fost de natură a-i cauza reclamantei un prejudiciu, prin pierderea şansei de a obţine un avantaj, respectiv de a încasa pe o perioadă nedeterminată pensia de urmaş, iar în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, s-a constatat că pierderea şansei de a încasa o sumă de bani cuvenită reclamantei derivă tocmai din adoptarea actului administrativ anulat, prin care a fost restrânsă în mod nepermis categoria beneficiarilor pensiei de urmaş.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în cuantum de 500.000 de euro, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că daunele morale se acordă conform unei evaluări de la caz la caz. Instanţa de judecată trebuie să facă o evaluare a gravităţii prejudiciului prin luarea în considerare a mai multor factori, printre care gradul suferinţei fizice sau psihice, consecinţele negative, implicaţiile pe toate planurile vieţii personale şi sociale ale victimei, sensibilitatea şi caracterul victimei.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat că deşi existenţa prejudiciului material este certă, reclamanta nu a propus un probatoriu suficient de puternic pentru a dovedi existenţa şi întinderea unui prejudiciu moral, înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei nefiind de natură a dovedi prejudiciul moral cauzat acesteia prin neacordarea pensiei de urmaş.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată invocat de recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că acesta este neîntemeiat şi nu poate fi primit, instanţa de fond în mod corect a obligat pârâtul la plata taxei judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admisă cererea de îndreptare eroare materială strecurată în sentinţa nr. 245/28.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a fost îndreptată eroarea materială cuprinsă în hotărâre, relativ la omisiunea invocată, în sensul că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că din studierea petitului acţiunii şi a textelor legale citate rezultă în mod clar că instanţa a avut în vedere că suma de 28.232 RON reprezintă drepturi de asigurări sociale în cuantum de 3.529 RON contravaloare pensie/lună x 8 luni, iar îndreptarea este importantă pentru executarea hotărârii judecătoreşti, în ceea ce priveşte calcularea şi stabilirea debitului, deoarece plata drepturilor de asigurări sociale se efectuează lunar.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 245 din 28 noiembrie 2023 şi a încheierii din 15 februarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal şi de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei nr. 245 din 28 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.