Exclusion of parish cemeteries from local public domain: absence of prior ownership and admissibility of challenge to acts in civil circulation

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2025

Asupra recursurlor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantele Parohia Armăşeşti şi Parohia Malu Roşu au chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti, Consiliul Local al Comunei Armăşeşti şi Guvernul României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- Anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local nr. 30/20.06.2001 adoptate de Consiliul Local al Comunei Armăşeşti, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Comunei Armăşeşti, introducându-se în domeniul public al comunei terenurile cu destinaţie cimitir, respectiv poziţia 9 (Cimitir Armăşeşti) şi poziţia 10 (Cimitir Malu Roşu);

- Anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1353/2001, Anexa 11 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Armăşeşti, în ceea priveşte poziţia 9 (Cimitir Armăşeşti) şi poziţia 10 (Cimitir Malu Roşu), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea I, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ-Teritoriale al Comunei Armăşeşti a cimitirelor Parohiei Armăşeşti şi Parohiei Malu Roşu.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 251/2024 din 16 februarie 2024, a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii, excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele Parohia Armăşeşti şi Parohia Malu Roşu, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti, Consiliul Local al Comunei Armăşeşti şi Guvernul României şi, pe cale de consecinţă, a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al Comunei Armăşeşti nr. 30 din 20.06.2001, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei Armăşeşti, respectiv poziţia 9 (Cimitir Armăşeşti) şi poziţia 10 (Cimitir Malu Roşu), prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinaţie de cimitir şi Hotărârea de Guvern nr. 1353/2001 - Anexa 11 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Armăşeşti, în ceea ce priveşte poziţia 9 (Cimitir Armăşeşti) şi poziţia 10 (Cimitir Malu Roşu), luând act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Guvernul României şi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti au declarat recurs.

3.1. Pârâtul Guvernul României, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică sentinţa civilă ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, apreciind că instanţa a respins în mod neîntemeiat excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, deoarece reclamantele nu s-au adresat cu plângere prealabilă şi Guvernului României, în calitatea sa de emitent al H.G. nr. 1353/2001, pentru a solicita revocarea acesteia.

În ceea ce priveşte natura juridică a actelor a căror anulare parţială se solicită recurentul arată că hotărârea de guvern de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale este un act administrativ cu caracter individual, aspect necontestat de reclamante, în timp ce hotărârea de consiliu local de însuşire a inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale este doar o operaţiune administrativă premergătoare, care nu produce per se efecte juridice. Hotărârea de consiliu local de însuşire a inventarului nu are aşadar natura juridică de act administrativ, în sensul art. (2) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentului, sunt relevante dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actelor contestate în cauză, potrivit cărora "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local".

Aşadar, procedura de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale constă într-o etapă de inventariere, ce se concretizează în realizarea, la nivel local, a unor operaţiuni tehnico-materiale şi administrative de întocmire, însuşire şi centralizare a inventarelor şi de înaintare a lor către Guvern, urmată de etapa adoptării, la nivel central, a actului administrativ individual de atestare a domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin urmare, în speţă, natura juridică de act administrativ, cu caracter individual, o are doar H.G. nr. 1353/2001, în timp ce H.C.L. al Comunei Armăşeşti nr. 30/2001 reprezintă o operaţiune administrativă prealabilă adoptării actului administrativ reprezentat de hotărârea de guvern.

Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, în mod obligatoriu reclamantele ar fi trebuit ca, înainte de a promova acţiunea de faţă, în anularea H.G. nr. 1353/2001, să se adreseze emitentului cu plângere prealabilă, pentru a solicita revocarea actului.

De asemenea, recurentul mai consideră că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Raportat la modul în care a fost formulat acest petit - anularea unei hotărâri emise de către un organ de specialitate al administraţiei publice locale, este evident faptul că Guvernul României nu poate avea capacitate juridică civilă şi nici calitate procesuală pasivă.

În privinţa capacităţii juridice, atât Guvernul României, cât şi celelalte organe ale administraţiei publice au o capacitate administrativă (capacitate juridică specială de drept public, iar nu de drept privat), prin care se înţelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competenţelor, a atribuţiilor stabilite de Constituţie sau de lege, iar aceste raporturi sunt guvernate de norme juridice proprii dreptului public, în general, şi dreptului administrativ, în special.

Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică şi fără un patrimoniu propriu, care este alcătuit din Primul - Ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin legea organică, poate sta în justiţie, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor sale legale, în acest caz fiind în prezenţa unei capacităţi juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituţionale menţionate anterior şi pe dispoziţiile legii speciale de organizare şi funcţionare; acordând acestui organ al administraţiei de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă şi capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanţele judecătoreşti specializate exercită, în condiţiile stabilite de Constituţie şi de Legea nr. 554/2004, controlul legalităţii actelor sale.

Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, calitatea procesuală pasivă fiind condiţionată de existenţa identităţii dintre pârât şi cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

În cazul acestui capăt de cerere nu se contestă legalitatea unui act administrativ emis de Guvernul României care prin dispoziţiile sale să vatăme reclamantelor vreun drept, iar aceasta nu se află nici în faţa unui refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, situaţie care se apreciază în raport cu competenţele şi atribuţiile stabilite pentru Executiv prin dispoziţiile constituţionale şi cele ale O.U.G. nr. 57/2019. Aşadar, în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Între Guvernul României şi reclamante nu există vreun raport juridic de drept material care, prin prezenta cerere, să poată fi transpus într-un raport de drept procesual, astfel că recurentul consideră că nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport cu această solicitare şi nu poate fi obligat la realizarea pretenţiilor părţii reclamante.

Faţă de toate aceste aspecte, recurentul solicită respingerea acestui capăt de cerere, ca inadmisibil.

În ceea ce priveşte soluţia de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Ialomiţa, precum si al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa - Anexa 11 - poziţia 9 si 10, recurentul consideră că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii.

În acest sens, recurentul arată că, şi la acel moment şi-n prezent, Guvernul are exclusiv competenţa de a atesta (sau nu), prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local sau judeţean, neavând abilitarea legală de a inventaria el însuşi aceste bunuri, deci de a interveni într-un fel sau altul asupra inventarelor, astfel cum au fost însuşite de consiliile locale, respectiv de cele judeţene, prin hotărâri ale acestora. Intervenţia Guvernului asupra inventarelor însuşite de către autorităţile administraţiei publice locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfinţită prin Legea fundamentală, şi, în prezent, şi prin O.U.G. nr. 57/2019privind Codul administrativ.

Aşadar, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor în domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al acestora, deci nu este de natură a vătăma vreun drept, ci doar de a constata apartenenţa acestor bunuri.

Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând nici un efect asupra proprietăţii altor persoane.

Recurentul mai precizează că, în ceea ce priveşte actele administrative emise de Guvern, Curtea Constituţională a statuat faptul că acestea "doar confirmă regimul juridic al unor bunuri ce au fost enumerate în acte ale autorităţilor publice locale", deci nu au efect constitutiv de drepturi.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte cimitirul aflat în administrarea Consiliului Local al Comunei Armăşeşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 102/2014 privind cimitirele şi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, autorităţile publice locale au obligaţia de a înfiinţa şi de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate.

De asemenea, potrivit textelor de lege arătate, cimitirele comunale, orăşeneşti sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale ci de operatori economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 102/2014.

3.2. Pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti consideră nelegală şi netemeinică hotărârea instanţei de fond, raportat la dispoziţiile art. 488, pct. 6 şi pct. 8, din C. proc. civ. şi art. 20 din legea 544/2004 modificată.

Astfel, recurenta consideră că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale referitoare la excepţia tardivităţii acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea 554/2004.

De asemenea, au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 25 din Legea 102/2014, şi ale Legii nr. 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

În opinia recurentei-pârâte excepţia invocată este întemeiată, termenul de decădere de un an curge de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, a Hotărârea Consiliului Local Armăşeşti nr. 30/20.06.2001, si nu de la data când reclamanta -intimată a formulat cererea de a i se comunica situaţia juridică a terenurilor cu destinaţia de cimitir, în cursul anului 2022.

Conform dispoziţiilor Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, autorităţile publice locale au obligaţia de a înfiinţa şi de a avea în proprietate cimitire în fiecare localitate, dispoziţii care se coroborează cu prevederile art. 25 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, unde se arată că cimitirele comunale, orăşeneşti sau municipale nu pot fi administrate de parohiile locale, ci de operatori economici care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, cimitirele din Comuna Armăsesti au fost întreţinute de UAT Armăsesti, prin Consiliul Local Armăsesti şi Primăria Comunei Armăsesti, au fost alocate sume de bani pentru curăţarea şi întreţinerea acestora, s-au edificat garduri pentru împrejmuirea ambelor cimitire, lucrări care au fost efectuate pe perioade mari de timp.

În anul 1991 a fost extins cimitirul din satul Malu Roşu pe un teren al UAT Armăsesti, conform cărţii funciare nr. x Armăsesti, iar reclamantele-intimate nu au formulat nici un fel de cereri privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceste terenuri, conform Legii 18/1991 a Fondului Funciar, şi nici conform celorlalte legi adoptate privind reconstituirea drepturilor de proprietate din 1991 -până în prezent.

Se mai arată că nu au fost depuse declaraţii din partea reclamantelor-intimate la compartimentul de taxe şi impozite al UAT Armăsesti, pentru a declara aceste terenuri, anterior apariţiei H.G. nr. 135/2001, Anexa 11, şi nici ulterior publicării acestei hotărâri de guvern, în Monitorul Oficial al României nr. 205 bis, partea I, în data de 26.03.2002, a Hotărârea Consiliului Local Armăsesti nr. 30/20.06.2001.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele Parohia Armăşeşti şi Parohia Malu Roşu au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată reclamanta Parohia Armasesti, Parohia Malu Roşu, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritoriali Comuna Armasesti, Consiliul Local al Comunei Armasesti, Guvernul României, au solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 30 adoptată de Consiliul Local Armasesti, în 30.06.2001, cu completările şi modificările ulterioare, prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Armasesti în sensul să eliminaţi poziţiile nr. 9 (cimitir Armasesti) si 10 (cimitir Malu Roşu) prin care s-a introdus în domeniul public al localităţii Armasesti terenurile cu destinaţie cimitir aparţinând Parohiilor.

Totodată, a solicitat anularea parţială a hotărârii de Guvern 1353/2011, Anexa nr. 11, în ceea ce priveşte poziţiile cimitirelor, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 205bis, partea 1, în data de 26.03.2002, prin care a fost atestată apartenenţa la domeniul public al Unităţii Administrativ Teritorială Armasesti.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantelor, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte, pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii respingând excepţia invocată pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Astfel, instanţa de fond, temeinic şi legal, a apreciat că potrivit prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi evocate deoarece au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu este obligatorie plângere prealabilă. Actul administrativ unilateral cu caracter individual contestat, respectiv H.G. nr. 1353/2001, constituie un act intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.

În cauza de faţă, actele administrative au intrat în circuitul civil încă din anul 2002 şi au produs efecte juridice, astfel că reclamantele nu aveau obligaţia de a formula plângere prealabilă, iar excepţia în mod corect a fost respinsă.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia calităţii procesuale pasive, Înalta Curte reţine că aceasta a fost respinsă în mod corect de Curtea de Apel, prin raportare la primul capăt de cerere, câtă vreme acesta, vizând anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local al Comunei Armăşeşti nr. 30 din 20.06.2001, a fost formulat doar împotriva pârâţilor Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti şi Consiliul Local al Comunei Armăşeşti, nu şi împotriva Guvernului.

De asemenea, Înalta Curte constată că excepţia tardivităţii a fost invocată, cu motivarea că termenul de decădere pentru introducerea acţiunii în anulare, de 1 an, prevăzut de art. 11, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, începe să curgă de la data luării la cunoştinţă despre actul administrativ individual, moment care, în speţă, ar coincide cu momentul publicării H.G. nr. 1353/2001 în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2022.

Sub acest aspect, în mod corect s-a reţinut că, deşi H.G. nr. 1353/2001 a fost publicată, în Monitorul Oficial nr. 205/26.03.2002, nu acesta reprezintă momentul luării la cunoştinţă de către reclamante a situaţiei juridice a bunurilor ce formează obiectul acţiunii, din moment ce anexele 1-54, care conţineau individualizarea bunurilor din domeniul public al judeţului Ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Ialomiţa, nu au fost publicate odată cu corpul hotărârii de guvern, ci ulterior, în cadrul Monitorului Oficial nr. 205bis/26.03.2002, publicaţie care nu se distribuie în cadrul abonamentului, ci presupune un demers special din partea persoanei interesate pentru procurarea ei.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a constatat că termenul de formulare a acţiunii a început să curgă în cursul anului 2022, când reclamantele au luat cunoştinţă de faptul că prin H.G. nr. 1353/2001 s-a atestat apartenenţa cimitirului la domeniul public al Comunei, respectiv la momentul primirii adresei prin care pârâta, la cererea reclamantei, a comunicat acesteia situaţia juridică a bunurilor.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că temeinic şi legal instanţa de fond a constatat că Hotărârea Consiliului Local al Comunei Armăşeşti este lovită de nulitate în ceea ce priveşte poziţiile nr. 9 şi 10, Comuna Armăşeşti nedovedind împrejurarea că era, la data adoptării acestei hotărâri, proprietară asupra suprafeţelor de teren în discuţie, proprietate care să fi fost dobândită printr-una dintre modalităţile prevăzute de lege, la data la care susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri.

Împrejurarea că, potrivit legii, domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit şi din cimitirele orăşeneşti şi comunale nu este de natură să probeze deţinerea de către pârâta Comunca Armăşeşti a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri la momentul emiterii hotărârii contestate, atât timp cât legiuitorul a făcut referire explicită la cimitirele comunale.

După cum a rezultat din starea de fapt prezentată, în cauză nu s-a probat că înfiinţarea cimitirelor s-a realizat de către autorităţile comunale, pe terenul deţinut legal de acestea, cimitirele funcţionând ca cimitire parohiale, după cum dovedesc în cauză înscrisurile depuse de către petente.

Pe de altă parte, includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Armăşeşti împotriva sentinţei civile nr. 251/2024 din 16 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.