Inadmissibility of Appeal Against Appellate Court Decision on Execution Appeal Challenging Substantive Legal Classification

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2025

Deliberând asupra contestaţiei formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, formulată de condamnatul A. împotriva executării deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 804 din data de 17.07.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a dispus în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Prin decizia penală nr. 685/A din data de 03.06.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond, în temeiul art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Condamnatul A. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, ce formează obiectul prezentei cauze.

Contestatorul condamnat a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., motivat de faptul că a fost condamnat pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 din C. pen., fără a se reţine şi dispoziţiile art. 308 din C. pen., deşi din actele dosarului rezultă că la data săvârşirii faptelor nu avea calitatea de funcţionar public.

La termenul de judecată din data de 27.05.2024, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei la executare, precizând că nu este şi nu a fost vreodată funcţionar public, respectiv că, prin raportare la dispoziţiile art. 308 din C. pen., în opinia sa, incidente în cauză, şi la decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curţi, limitele de pedeapsă se situează între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni, context în care termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă pentru care a fost condamnat este de 5 ani.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că este inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnatul A., întrucât pe această cale nu se pot invoca decât aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reanalizare a fondului cauzei, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

A mai reţinut Curtea că incidenţa dispoziţiilor legale menţionate de contestatorul condamnat reprezintă aspecte ce vizează soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv încadrarea juridică a faptei, şi nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare.

Pe această cale nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reanalizare a încadrării juridice, prin prisma dispoziţiilor art. 308 din C. pen. şi, pe cale de consecinţă, a incidenţei dispoziţiilor ce reglementează prescripţia răspunderii penale, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 iulie 2024, sub dosar nr. x/2024, fiind stabilit termen de judecată la data de 16.10.2024, când s-a dispus amânarea cauzei, ca urmare a lipsei apărătorului desemnat din oficiu.

La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2024, s-a dispus amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea contestatorului să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu şi să indice problema de drept cu privire la care intenţionează să formuleze o cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din 11 decembrie 2024 s-a dispus amânarea cauzei, urmare a cererii formulate de contestator, prin care a solicitat reprogramarea videoconferinţei din data de 11 decembrie 2024 între orele 9-10:30 deoarece are o programare medicală.

La termenul de judecată din 12 februarie 2025 s-a acordat cuvântul asupra cererii de sesizare a completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu întrebarea "dacă hotărârea pronunţată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanţa de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanţa ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", formulată de contestatorul A., precum şi asupra fondului cauzei.

Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, formulată de condamnatul A., Înalta Curte reţine că, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 475 din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă, o întrebare prealabilă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie formulată de un complet de judecată al unei instanţe cu gradul cel puţin de tribunal, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

b) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

c) chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs.

Deşi a fost formulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţă învestită cu judecarea unei cauze în ultimă instanţă (condiţia de la pct. a), iar "chestiunea de drept" supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs (condiţia de la pct. c), sesizarea nu îndeplineşte condiţia de la pct. b), respectiv soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea problemei de drept ce formează obiectul cererii de sesizare.

Astfel, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a statuat, în mod progresiv, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din C. proc. pen.

În acest sens, se reţine că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a evidenţiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acţiunii penale sau acţiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi doar ca excepţie o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluţia dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018).

Aşadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează interpretarea dată de către instanţa supremă într-o cauză pendinte.

Totodată, astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 28/2015, scopul reglementării din C. proc. pen. este preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanţele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată că, la procesul deliberării, interpretarea normelor de drept constituie o dificultate.

Or, în cauză întrebarea contestatorului vizează o dispoziţie procedurală, respectiv dacă hotărârea pronunţată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanţa de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanţa ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care însă nu se subsumează noţiunii de "soluţionare a acţiunii penale pe fond a unei cauze."

Se constată că aspectele invocate în cuprinsul sesizării nu creează pentru complet probleme de interpretare a textului de lege invocat, normele incidente având un conţinut suficient de clar pentru a exclude diverse probleme de interpretare, iar jurisprudenţa şi doctrina în materie oferă suficiente repere privind modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie, pe baza cărora va putea să aprecieze asupra situaţiei concrete cu soluţionarea căreia a fost învestită.

Or, intervenţia instanţei supreme în procedura reglementată de art. 475 din C. proc. pen. este legitimă doar atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori a căror succesiune în timp poate da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând în final unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 22/2016).

Pentru considerentele arătate, constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate enumerate de dispoziţiile art. 475 din C. proc. pen., cererea formulată de condamnat cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 din C. proc. pen., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanţă de judecată), fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă şi este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie.

Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care, s-a dispus condamnarea sa. Ca atare, şi hotărârea pronunţată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen., asupra contestaţiei la executare formulate de condamnatul A. este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispoziţiilor procedurale invocate.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că, în cauză, contestatorul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunţată într-o contestaţie la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile … pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Prin urmare, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoană condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) va obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă hotărârea pronunţată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanţa de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanţa ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", formulată de contestatorul A..

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoană condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2025.