Direct court filing bypassing mandatory Ministry of Justice review in EU mutual recognition of criminal sentences

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată A. , privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel din Evoia, Grecia la data de 09.12.2021, definitivă la data de 28.12.2021, modificată prin decizia penală nr. MEK 71/202 pronunţată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022 (definitivă la data de 06.06.2022), prin care a fost condamnat la pedeapsa totală de 31 ani şi 10 luni închisoare, din care perioada minim de executat este de 20 de ani închisoare.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, s-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 02 aprilie 2025, sub nr. x/2025, persoana condamnată A. a solicitat a se dispune recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel din Evoia, Grecia la data de 09.12.2021, definitivă la data de 28.12.2021, modificată prin decizia penală nr. MEK 71/202 pronunţată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022 (definitivă la data de 06.06.2022), prin care a fost condamnat la pedeapsa totală de 31 ani şi 10 luni închisoare, din care perioada minim de executat este de 20 de ani închisoare.

În motivarea cererii, persoana condamnată a arătat că solicită în mod expres şi exclusiv doar recunoaşterea pe cale principală a hotărârii străine de condamnare şi punerea în executare a acesteia pe teritoriul României, după adaptarea acesteia dacă va fi cazul, fără alte consecinţe sau solicitări suplimentare ori conexe, în sensul că nu doreşte recunoaşterea dispoziţiilor civile din hotărâre, cele referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare ori deduceri de perioade executate sau alte dispoziţii din hotărârea judecătorească emisă de statul emitent, demersul său fiind unul efectuat în deplină cunoştinţă de cauză, dorind să execute pedeapsa pronunţată de statul elen în ţara sa de origine, România, unde are întreaga familie care îi este alături şi care îl poate vizita în penitenciar, şi care îi va asigura susţinere morală şi materială până la liberare. Se mai arată că nu doreşte să fie încarcerat într-un stat străin, având în vedere distanţa mare ce ar putea fi un impediment pentru familie .

S-a mai susţinut că nu a executat pedeapsa ce face obiectul prezentei cereri în statul emitent şi nici nu poate fi considerată ca executată de către statul elen, existând posibilitatea reală ca după ce va executa pedeapsa de 18 ani în România să fie solicitat să execute şi această pedeapsă de 31 de ani i 10 luni în Grecia .

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 153 şi art. 154, art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 302/2004.

În susţinerea cererii, persoana condamnată a ataşat copie de pe decizia penală nr. MEK 71/202 pronunţată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022.

La solicitarea instanţei au fost ataşate fişa de cazier judiciar a persoanei condamnate, sentinţa penală nr. 83/14.12.2020 a Curţii de Apel Iaşi cu referatul Biroului Executări Penale şi răspunsul Penitenciarului Iaşi cu privire la situaţia executării pedepsei.

Analizând cererea formulată de persoana condamnată A., Curtea a respins-o pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa a reţinut că persoana condamnată A. aflată în Penitenciarul Iaşi în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată de către Curtea Coroanei Canterbury (Marea Britanie) prin hotărârea penală cu nr. T20190042, pronunţată la data de 27.09.2019, rămasă definitivă la aceeaşi dată, hotărâre recunoscută de către Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa penală nr. 83/FCJI din 14.12.2020, rămasă definitivă la data de 12.03.2021 prin decizia penală nr. 86/A din 12.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din verificările efectuate în cauză a reieşit că persoana condamnată A. a fost încarcerată în România în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii la data de 01.10.2021, pedeapsa închisorii a început să curgă la data de 09.02.2019 şi expiră la data de 08.02.2037.

Totodată, instanţa a reţinut că petentul solicită în prezenta cauză recunoaşterea pe cale principală în vederea punerii în executare pe teritoriul României a unei hotărâri de condamnare emisă de statul elen, respectiv decizia penală nr. MEK 71/202 pronunţată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022, prin care a fost condamnat la o pedeapsă totală de 31 ani şi 10 luni închisoare şi nu în vederea deducerii vreunei perioade executate.

Dispoziţiile legale prev. de art. 166 şi art. 167 din Legea nr. 302/2004, invocate în susţinerea cererii de către persoana condamnată reglementează procedura transferării persoanelor condamnate care sunt deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România .

În cauză, Curtea a reţinut că persoana condamnată A. s-a adresat direct Curţii de Apel Iaşi, fără a parcurge etapele prealabile obligatorii, context în care, instanţa apreciază că sesizarea este una informă. În consecinţă nu pot fi aplicate prevederile legale care reglementează o procedură care nu s-a urmat.

Instanţa nu a contestat dreptul persoanei condamnate de a formula o astfel de cerere de recunoaştere a unei hotărâri străine de condamnare în vederea punerii în executare în statul de origine, însă desfăşurarea unei proceduri judiciare în materia recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti şi a executării pedepsei în statul solicitat nu poate avea loc în lipsa examenului de regularitate internaţională exercitată de către Ministerul Justiţiei, prin direcţia sa de specialitate.

Obligativitatea acestui examen de regularitate este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 tocmai pentru a se asigura garantarea autenticităţii, a originalităţii actelor judiciare transmise direct instanţei de judecată, a caracterului complet al actelor judiciare emise de statul străin, existenţa unui interval mare de timp între data pronunţării sentinţei de condamnare şi data rămânerii definitive, atestată doar printr-o menţiune, judecarea cauzei în lipsa/prezenţa persoanei condamnate, precum şi alte date cu privire la pedeapsă şi eventuale măsuri preventive, responsabilităţi legale conforme cu rolul fundamental al Ministerului Justiţiei de autoritate centrală naţională în domeniul cooperării internaţionale în materie penală, conform dispoz. art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate sesizarea curţii de apel este în sarcina exclusivă a parchetului de pe lângă curtea de apel, care pe baza actelor transmise de către Ministerul Justiţiei, prin direcţia sa de specialitate, după analiza acestora, dispune înaintarea lor către instanţa de judecată care este astfel investită cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii.

Împotriva sentinţei nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a formulat apel, condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la 15.04.2025, fiind fixat termen aleatoriu la 23 aprilie 2025.

Examinând sentinţa penală apelată în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de condamnatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanţă, se constată că dispoziţiile legale aplicabile pentru judecarea cauzei sunt dispoziţiile art. 171 - art. 175 din Legea nr. 302/2004, secţiunea a 3-a din Capitolul II, Titlu VI, respectiv din actul normativ menţionat, care reglementează procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Potrivit art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, atunci când România este stat de executare, în cazul în care se constată că statul emitent a transmis hotărârea judecătorească şi certificatul prevăzut în anexa nr. 5, precum şi dacă este cazul, informaţiile prevăzute la art. 164 lit. 2 pct. (ii)-(iv), Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel competentă.

Prevederile legale anterior citate ce transpun în legislaţia naţională Decizia-cadru JAI a Consiliului nr. 2008/909 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, în acord şi cu Legea nr. 76/1996 pentru ratificarea convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, stabilesc în mod imperativ faptul că sesizarea instanţei se face de către parchetul de pe lângă curtea de apel dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi numai după realizarea examenului de regularitate internaţională efectuat în mod obligatoriu de către Ministerul Justiţiei.

Înalta Curte, constată că persoana condamnată A. se află încarcerat în Penitenciarul Iaşi în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată de către Curtea Coroanei Canterbury (Marea Britanie) prin hotărârea penală cu nr. T20190042, pronunţată la data de 27.09.2019, definitivă la aceeaşi dată, hotărâre recunoscută de către Curtea de Apel Iaşi prin sentinţa penală nr. 83/FCJI din 14.12.2020, definitivă la data de 12.03.2021 prin decizia penală nr. 86/A din 12.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, se constată că persoana condamnată A. solicită recunoaşterea, pe cale principală, în vederea punerii în executare pe teritoriul României a unei hotărâri de condamnare emisă de statul elen, respectiv decizia penală nr. MEK 71/202 pronunţată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022, prin care a fost condamnat la o pedeapsă totală de 31 ani şi 10 luni închisoare şi nu în vederea deducerii vreunei perioade executate.

Înalta Curte, în acord cu instanţa fondului constată că, potrivit tuturor dispoziţiilor legale în această materie, recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închisorii, pe cale principală, în vederea executării acestora pe teritoriul României, se demarează la solicitarea statului de condamnare sau la solicitarea condamnatului, prin intermediul ministerelor de justiţie din statul de condamnare, respectiv de executare, urmând apoi procedura specifică realizată de parchetul de pe lângă curtea de apel competentă.

Astfel, în cazul respectării acestor etape, prealabile şi obligatorii, este sesizată, pe cale principală, curtea de apel, competentă teritorial, cu soluţionarea cererii de recunoaştere de către ultima instituţie cu abilităţi legale de efectuare a sesizării, respectiv parchetul de pe lângă curtea de apel.

Or, în cauza de faţă, persoana condamnată A. s-a adresat direct Curţii de Apel Iaşi, fără a mai parcurge etapele prealabile obligatorii, context în care, instanţa apreciază că sesizarea este una informă. În consecinţă nu pot fi aplicate prevederile legale care reglementează o procedură care nu s-a urmat.

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate sesizarea curţii de apel este în sarcina exclusivă a parchetului de pe lângă curtea de apel, care pe baza actelor transmise de către Ministerul Justiţiei, prin direcţia sa de specialitate, după analiza acestora, dispune înaintarea lor către instanţa de judecată care este astfel investită cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că în prezenta cauză nu au fost parcurse etapele obligatorii prealabile obligatorii prevăzute de dispoziţiile legale, apreciind că cererea adresată în mod direct instanţei de judecată de către persoana condamnată A. este una informă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1.163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1.163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2025.