Constitutional review of asymmetric cassation rights: exclusion of defendant’s civil liability appeal following acquittal

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2024

Prin încheierea din 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inamisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

A fost obligat recurentul - inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, judecătorul de filtru a arătat că, la data de 18 septembrie 2024, recurentul inculpat A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, s-a apreciat că din analiza textelor legale criticate, reiese că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse la art. 1, art. 11, art. 6, art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României, prin raportare la art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a menţionat că dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale anterior menţionate, întrucât nu acordă dreptul inculpatului de a formula recurs în casaţie în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, atunci cât prin hotărârea instanţei de apel s-a dispus achitarea acestuia, cu consecinţa soluţionării acţiunii civile şi obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, în timp ce art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu reglementează vreun caz de casare care să vizeze exclusiv latura civilă a cauzei, aceste dispoziţii nefiind corelate cu dispoziţiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 448 alin. (2) C. proc. pen., în raport de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa care soluţionează recursul în casaţie.

În raport de neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) C. proc. pen. se poate trasa aceeaşi critică şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen., căci aplicabilitatea acestora, în actuala reglementare, este condiţionată de exercitarea unui recurs în casaţie cu privire la latura penală a cauzei, fără ca aceste dispoziţii legale să aibă o aplicabilitate individuală în raport cu recursul în casaţie exercitat în latura civilă a cauzei.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Judecătorul de filtru a apreciat-o ca fiind inadmisibilă din punctul de vedere al criticii concrete de neconstituţionalitate.

Astfel, s-a apreciat că, în realitate, apărarea nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate, ci aduce în discuţie necesitatea completării/modificării textelor de lege invocate, de o manieră care să-i fie favorabilă în cauză, respectiv care să-i permită cenzurarea, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie împotriva unei hotărâri definitive de achitare, laturii civile a procesului penal.

Or, o atare solicitare, prin care se urmăreşte, practic, reglementarea posibilităţii cenzurării în recurs în casaţie a unei hotărâri penale definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi în alte situaţii decât cele strict reglementate prin art. 438 alin. (1) C. proc. pen., excedează în mod vădit competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul A..

În susţinerea căii de atac, recurentul - inculpat A. a arătat, în esenţă, că sunt întrunite toate condiţiile necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

În acest sens, a apreciat că dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. C). proc. pen., art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 448 alin. (2) C. proc. pen. au legătură directă cu modalitatea de soluţionare a recursului în casaţie exercitat de către inculpat, respectiv cu admisibilitatea în principiu a acestuia.

Totodată, s-a arătat că, argumentele primei instanţe în sensul că prin excepţia invocată se tinde la modificarea/completarea unor dispoziţii legale, exced analizei condiţiilor de admisibilitate reglementate de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992

În acest context, a solicitat să se constate că doar Curtea Constituţională are competenţa materială de a se pronunţa pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv doar această instanţă poate concluziona că, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde la modificarea/completarea unor dispoziţii legale care nu sunt conforme cu legea fundamentală, fără ca o astfel de competenţă să fie atribuită instanţei care dispune sesizarea instanţei constituţionale.

În concret, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, s-a criticat limitarea posibilităţii exercitării recursului în casaţie de către inculpat în situaţia dispunerii unei soluţii de achitare prin care s-a dispus obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

Aşadar, raportat la modul în care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate, se solicită instanţei constituţionale să constate neconformitatea unor dispoziţii legale cu legea fundamentală, iar, eventualele modificări/completări ale acestor dispoziţii urmează a fi efectuate de puterea legislativă care trebuie să se conformeze dispoziţiilor instanţei constituţionale.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea încheierii atacate, şi, în rejudecare să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) din C. proc. pen., formulată de recurentul - inculpat A., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte toate cele patru condiţii cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepţia a fost ridicată în faţa instanţei de judecată (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către o persoană care a promovat recursul în casaţie (inculpatul A.), vizează dispoziţii din legi aflate în vigoare (art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) din C. proc. pen.), iar instanţa de contencios constituţional, deşi a fost sesizată cu cereri similare, nu s-a pronunţat în sensul admiterii acesteia.

Totodată, contrar raţionamentului judecătorului de filtru, Înalta Curte constată că, în cauză, este îndeplinită şi cerinţa referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, fază procesuală vizată, în mod direct, de textele de lege criticate care nu presupun posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casaţie soluţia instanţei pronunţată pe latură civilă în cazul în care prin hotărârea instanţei de apel, s-a dispus achitarea acestuia, cu consecinţa soluţionării acţiunii civile şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

Aşadar, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) din C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată de recurentul inculpat fiind întemeiată câtă vreme creează un tratament juridic diferenţiat pentru justiţiabili.

Astfel, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) C. proc. pen. sunt neconstituţionale şi contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 alin. (2) şi art. 129, raportat la art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect, se are în vedere tratamentul diferenţiat pe care îl prevăd dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul excluderii posibilităţii inculpatului de a ataca cu recurs în casaţie hotărârea de achitare prin care s-a dispus soluţionarea acţiunii civile, cu consecinţa obligării acestuia la plata despăgubirilor civile, pe când procurorul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot supune examinării pe calea recursului în casaţie, o decizie definitivă, prin care s-a soluţionat latura civilă a cauzei, independent de soluţia pronunţată pe latură penală, deci, inclusiv, în situaţia în care hotărârea vizează o soluţie de achitare.

Totodată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., se observă că acestea nu cuprind niciun motiv de casare cu privire la latura civilă a cauzei care să vizeze modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, ci cuprind, exclusiv, motive de casare pe latură penală.

Prin urmare, incidenţa cazurilor de casare în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei este condiţionată de exercitarea şi admiterea recursului în casaţie pe latură penală, aceasta fiind singura ipoteză în care instanţa supremă se poate pronunţa asupra laturii civile.

Or, în ipoteza în care nu sunt identificate motive de recurs în casaţie în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, nelegalitatea constatată cu privire la latura civilă a cauzei nu mai poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea este de subliniat şi necorelarea legislativă a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. - ce prevăd motivele de recurs în casaţie, cu dispoziţiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen., deoarece " greşita soluţionare a laturii civile" la care se referă acest ultim text, nu se subsumează niciunuia din cazurile de recurs în casaţie.

Având în vedere aceste considerente, apreciem că remediile puse la dispoziţia procurorului, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi inculpatului sunt asimetrice şi discriminatorii în ceea ce priveşte restabilirea legalităţii, în cazul achitării inculpatului şi obligării acestuia la plata despăgubirilor civile, cu consecinţa directă a încălcării egalităţii de arme - garanţie a dreptului la un proces echitabil, precum şi a încălcării liberului acces la justiţie, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanţa de apel a apreciat greşit asupra soluţionării laturii civile.

Pentru motivele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020 pe care o va desfiinţa şi rejudecând, va admite cererea formulată de inculpat şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 03 decembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020.

Desfiinţează încheierea recurată şi, rejudecând:

Admite cererea formulată de inculpatul A. şi sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. b), art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 11, 12 şi ale art. 448 alin. (2) din C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 decembrie 2024.