Continued simple theft: sufficiency of factual findings on property ownership and illicit intent to satisfy criminal typicity in cassation review

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 208 din 13.02.2024 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în baza art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen. (recidivă postcondamnatorie), la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani de închisoare, dispuse prin sentinţa penală 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj şi s-a dispus executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 96 alin. (4) şi art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugată pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, dispusă prin prezenta, la pedeapsa de 3 închisoare, dispusă prin sentinţa penală 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestului la domiciliu luată în cauză faţă de inculpatul A..

A fost admisă cererea formulată de inculpat privind schimbarea locului de executare a arestului la domiciliu.

I s-a impus inculpatului, în executarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, obligaţia de a nu părăsi imobilul din loc. Turţ. Str. x, jud. Satu Mare, fără permisiunea instanţei de judecată.

În baza art. 72 C. pen., s-a computat din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore, începând de la data de 16.08.2023, ora 18:40 până la data de 17.08.2023, ora 18:40, durata arestului preventiv începând de la data de 17.08.2023 până la data de 01.11.2023 şi durata arestului la domiciliu începând de la data de 01.11.2023 până la data de 13.02.2024.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., în perioada 17.07.2023-21.07.2023, a sustras, în mai multe rânduri, prin tăiere, în total aproximativ 450 metri liniari de cablu din cupru din reţeaua de comunicaţii amplasată pe stâlpii situaţi pe bd. x din mun. Satu Mare, aparţinând societăţii B. S.A.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 208/13.02.2024 pronunţate de Judecătoria Satu Mare.

S-a desfiinţat în parte hotărârea atacată, şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi la care a fost condamnat inculpatul A. prin sentinţa penală nr. 208/13.02.2024 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în pedepsele individuale de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen. (recidivă postcondamnatorie) şi de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, dispusă prin sentinţa penală nr. 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj.

S-a constatat că prin încheierea pronunţată la data de 27.03.2024 de Curtea de Apel Oradea s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea continuată de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. - art. 229 alin. (3) lit. h) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., în infracţiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen.

S-a înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o durată de 4 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsă dispusă prin sentinţa penală nr. 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj şi s-a adăugat pedeapsa închisorii de 3 ani sus menţionată la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 4 (patru) ani (aplicată prin sentinţa penală nr. 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj) şi s-a constatat că inculpatul a executat o parte din aceasta în perioada 29.06.2021 - 17.10.2024, partea neexecutată urmând a executa conform dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5), raportat la art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), care se va executa în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen. (aplicată prin sentinţa penală nr. 106/17.03.2021 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 917/A/29.06.2021 a Curţii de Apel Cluj).

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 de ore din data de 16.08.2023, durata arestării preventive de la data de 17.08.2023 până la data de 01.11.2023 şi durata arestului la domiciliu de la data de 01.11.2023 până la data de 29.05.2024 (data revocării arestului la domiciliu).

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului inculpatului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 23.10.2024 la domiciliu şi la data de 08.11.2024 la penitenciar (inculpatul fiind încarcerat la data de 18.10.2024), părţii civile B. S.A. la data de 25.10.2024 şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 21.10.2024.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 08.12.2024, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 575/A din data de 17 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 06.11.2024.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la data de 08.11.2024 şi părţii civile S.C. B. S.A. la data de 13.11.2024

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 21.01.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat motivul de casare prev. de dispoziţiile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în raport cu infracţiunea de furt prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, şi în principal achitarea, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în virtutea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., susţinând, totodată, că prezentul recurs în casaţie formulat îndeplineşte condiţiile de admisibilitate impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 434 - 438 din C. proc. pen.

S-a menţionat că în decizia recurată, soluţia de condamnare a fost justificată, printre altele, de următoarea afirmaţie: Curtea apreciază că în mod cert inculpatul avea reprezentarea că aceste bunuri aparţin unei alte persoane fizice ori juridice şi că, subsecvent unor lucrări de reabilitare, acestea pot deveni funcţionale. Cunoaşterea caracterului ilicit al ridicării cablurilor rezultă din modul de comitere a faptei, în cursul nopţii, inculpatul dorind să nu fie observat.

Cu privire la raţionamentul propus de instanţa de apel, anterior referit, s-a apreciat că se impun a fi făcute următoarele critici:

Instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică din furt calificat, în furt simplu, prin încheierea pronunţată la data de 27.03.2024. Ulterior acestei schimbări, comiterea infracţiunii de furt simplu este justificată, la nivelul laturii subiective (rezoluţiei infracţionale ce s-a transpus în ulterioara intenţie directă, ca formă de vinovăţie) prin aceea că inculpatul a cunoscut caracterul ilicit al ridicării cablurilor (şi, implicit, caracterul nejustificat al ulterioarei împosedări) prin faptul că a luat bunurile pe timpul nopţii.

Pe cale de consecinţă, singurul aspect reţinut de instanţa de fond pentru a reţine tipicitatea infracţiunii de furt se referă la rezoluţia infracţională a inculpatului, care ştia că bunurile nu sunt abandonate, întrucât le-a sustras "în timpul nopţii", în măsura în care nu s-ar fi reţinut acest context factual, fapta nu ar mai fi dobândit valenţele infracţiunii de furt, ci cele ale însuşirii bunului găsit ceea ce excedează obiectului şi limitelor judecăţii, iar din această perspectivă, s-ar fi impus constatarea neîntrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de furt, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. Trebuie observat că acest furt nu s-a consumat niciodată "noaptea". Faptul că furtul s-ar fi consumat noaptea este o simplă supoziţie a instanţei de judecată, care nu este redată de nicio probă administrată la dosarul cauzei. Acest lucru nu ţine de suficienţa probei, ci reprezintă un element de nelegalitate. Nu se poate reţine un element factual fără a se face trimitere la proba care îl susţine. Drept dovadă că furtul nu s-a consumat noaptea, este faptul că nici în rechizitoriu şi nici în sentinţă nu s-a reţinut agravanta săvârşirii furtului în condiţii nocturne, astfel cum ar fi prevăzut art. 228 rap. la art. 229 lit. b) C. pen.

Rezultă aşadar că raţionamentul reţinut de instanţa de fond pentru care a reţinut faptul că inculpatul avea reprezentarea că acele cabluri nu sunt abandonate, este neîntemeiat, neexistând nicio probă care să ateste acest lucru, ba mai mult, întreaga configuraţie juridică pledează pentru ideea contrară. Acest lucru reprezintă un motiv de nelegalitate, reţinerea unui element factual determinant pentru reţinerea laturii obiective, care nu este redat prin mijloacele de probă administrate în cauză şi nu unul care ţine de suficienţa probelor.

Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar al acestor cabluri de către societatea B.. Nu există niciun înscris din care să rezulte ce serviciu s-ar fi furnizat prin acel cablu, pe cine deservea el efectiv, iar din actele dosarului rezultă că ultima amorsare a avut loc în urmă cu 12/13 ani. Şi în prezent, acele cabluri sunt căzute la sol exact în starea în care le-a lăsat inculpatul în acest context, în urmă cu mai mulţi ani. Inculpatul a avut reprezentarea că acel bun este abandonat, astfel încât, după ce poliţia i-ar fi zărit maşina în zonă, acesta a recunoscut implicit fapta pentru care se efectuau cercetări, fără a se eschiva şi fără a avea reprezentarea unei fapte penale.

Odată ce instanţa a asumat necesitatea şi oportunitatea unei schimbări de încadrare juridică, reţinând şi condamnând inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt simplu, faptă prev. şi ped. prin dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. pen., este cel puţin problematic ca argumentaţia specifică justificării încadrării să se facă raportat la infracţiunea de furt calificat prev. de dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. b) C. pen.

Din dispozitivul hotărârii, prin raportare la expunerea de motive, se poate observa o veritabilă şi flagrantă neconcordanţă, fiind perfect posibil a asuma că motivarea propusă este specifică unei alte infracţiuni, de vreme ce instanţa justifică săvârşirea unei infracţiuni de furt simplu, prin referire la circumstanţele de calificare specifice dispoziţiilor art. 229 alin. (1) C. pen., cu atât mai mult, cu cât aceeaşi instanţă a asumat necesitatea şi oportunitatea schimbării încadrării juridice tocmai din infracţiunea de furt calificat în infracţiunea de furt simplu.

Temeiul de drept invocat în susţinerea prezentului recurs în casaţie, respectiv dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., permite verificarea hotărârii exclusiv de jure, iar nu şi de facto. Cu alte cuvinte, temeiul legal invocat permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva raportului dintre starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi conţinutul normei de incriminare invocate din perspectiva încadrării juridice, în acest sens, a precizat că nu solicită o reapreciere a ansamblului materialului probator, ci constatarea tocmai a acestei neconcordanţe dintre starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi temeiul de drept al condamnării.

Incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., este justificată tocmai de faptul că starea de fapt reţinută, sub aspectul elementului material ataşat laturii obiective a infracţiunii de furt simplu (art. 228 alin. (1) C. pen.), potrivit căreia, cunoaşterea caracterului ilicit al ridicării cablurilor rezultă din modul de comitere a faptei, în cursul nopţii nu îşi găseşte corespondentul în cadrul dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. pen., norma de incriminare neprevăzând o astfel de modalitate de comitere. Din contră, starea de fapt reţinută de instanţa de apel este specifică dispoziţiilor art. 229 alin. (1) C. pen., încadrare juridică la care, aceeaşi instanţă de apel a înţeles să renunţe, prin încheierea pronunţată la data de 27.03.2024.

Astfel cum doctrina naţională în mod constant a învederat art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia (Decizia nr. 113/RC din 11 martie 2021), mai mult, subsumat aceluiaşi temei de drept invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), se regăseşte şi ipoteza neîndeplinirii unei cerinţe esenţiale ataşate elementului material.

Prin raportare la circumstanţele obiective criticate din decizia penală recurată, s-a solicitat să fie avute în vedere atât dispoziţiile prin care instanţa de apel justifică încadrarea juridică pe o situaţie premisă ce nu aparţine textului de lege invocat, cât şi argumentele invocate în susţinerea laturii obiective, ce conduc, fără putinţă de tăgadă, la concluzia neîndeplinirii unei cerinţe esenţiale ataşate elementului material.

Subzistenţa situaţiei premise şi, implicit, a elementului material ataşat laturii obiective a infracţiunii de furt (art. 228 alin. (1) C. pen.) ar presupune constatarea împosedării cu un bun mobil aparţinând altuia, fără a avea consimţământul prealabil al acestuia, în scopul specific de a fi însuşit pe nedrept.

Instanţa de apel, atât în cadrul analizei laturii obiective, cât şi laturii subiective, a avut în vedere un unic element central: prevederea şi urmărirea producerii urmării imediate, ce rezultă (în aprecierea instanţei) din modalitatea concretă de realizare a elementului material, respectiv în timpul nopţii. Or, un astfel de raţionament ce a şi generat condamnarea prin decizia penală recurată, s-a apreciat că se circumscrie în mod incontestabil temeiului de drept prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2025, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023. S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 18 februarie 2025, cu citarea recurentului inculpat A. şi a intimatei parte civilă B. S.A. şi încunoştinţarea apărătorului ales al recurentului-inculpat.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi a cerinţelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului A., hotărârea care se atacă decizia penală nr. 575/A din 17.10.2024 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, domiciliul - încarcerat în penitenciarul Oradea, precum şi semnătura apărătorului ales, avocat C., cu împuternicire avocaţială aflată la fila x.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere motivele de recurs în casaţie formulate ce vizează greşita condamnare pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, respectiv că există o neconcordanţă între starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi elementul material al laturii obiective a infracţiunii furt simplu, întrucât norma de incriminare nu prevede o astfel de modalitate de comitere, Înalta Curte a apreciat că argumentele invocate se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis, în principiu, şi a dispus trimiterea cauzei completului 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 iunie 2024, Înalta Curte apreciază că acestea este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casaţie nu se poate modifica situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanţa de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fapta nu este prevăzută de legea penală în ceea ce priveşte infracţiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen.. Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din 27.03.2024 din infracţiunea continuată de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (3) lit. h) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea continuată de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., iar prin decizia penală recurată, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, constatând că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în perioada 17.07.2023-21.07.2023, inculpatului A. a sustras, în mai multe rânduri, prin tăiere, în total aproximativ 450 metri liniari de cablu din cupru din reţeaua de comunicaţii amplasată pe stâlpii situaţi pe bd. x din municipiul Satu Mare, aparţinând societăţii B. S.A.

Critica recurentului în sensul că nu este îndeplinită condiţia elementului material, întrucât nu există nicio probă care să ateste că prin intermediul acelor cabluri s-ar fi furnizat servicii, acele cabluri reprezintă bunuri ale nimănui, iar încadrarea juridică pe o situaţie premisă nu aparţine textului de lege, este neîntemeiată.

Elementul material al infracţiunii de furt constă în acţiunea de luare a unor bunuri mobile (cabluri) din posesia sau detenţia altuia. Luarea este o formă a sustragerii, care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenţia căreia se află acel bun şi trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului. Astfel, chiar dacă reţeaua era dezafectată, inculpatul avea reprezentarea că aceste bunuri aparţin unei alte persoane fizice ori juridice, iar subsecvent unor lucrări de reabilitare, acestea pot redeveni funcţionale.

În cauză, s-a reţinut existenţa mai multor acte materiale de sustragere, inculpatul A. în mod constant a recunoscut suportul factual al acuzaţiei, arătând însă că nu a avut reprezentarea faptului că respectivul cablu era integrat într-o reţea. De altfel, inculpatul a recunoscut că a secţionat cablul cu o foarfecă din metal, transportându-l cu o autoutilitară pe care o folosea la lucru, precum şi faptul că a fost în repetate rânduri să sustragă segmente din cabluri.

Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt reţinute cu titlu definitiv de instanţa de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că împrejurările în care a avut loc fapta şi urmările pe care le-a produs, conduc la concluzia că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii continuate de furt simplu, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat în mod definitiv inculpatul A.. Aşadar, există concordanţă între situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat şi conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni, susţinerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 575/A/2024 din data de 17 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2025.