Recognition of Hungarian migrant trafficking conviction; pre-transfer application of reintegration detention decree as a remission of sentence under EU mutual recognition law

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos la data de 24.02.2022, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentinţa Tribunalului din Kecskemet, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 5 ani şi 8 luni interdicţie de şedere şi intrare pe teritoriul Ungariei şi s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la data de 29.11.2021 la 11.04.2023.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 172 alin. (1) rap. la art. 154 alin. (2) şi art. 162 din Legea 302/2004 republicată, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2024, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei din data de 24.02.2022, pronunţată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentinţa Tribunalului din Kecskemet, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1035 zile închisoare.

Prima instanţă a reţinut că în sesizare s-a arătat că, prin sentinţa din data de 24.02.2022, pronunţată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos, în dosarul nr. x. B. 20/2022/4, cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani interdicţie de şedere şi intrare pe teritoriul Ungariei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a, b din C. pen. maghiar, iar prin sentinţa din data de 14.09.2022 pronunţată de Tribunalul din Kecskemet, în dosarul nr. x. Bf. 303/2022/19, definitivă, a fost redusă pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi la durata expulzării de 5 ani şi 8 luni.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 28- 29.11.2021, persoana condamnată A., conducând microbuzul, proprietatea sa, în apropierea graniţei sârbo-ungare, a ridicat şi a transportat un număr de 20 de persoane străine - care au declarat că au cetăţenie afgană. S-a mai arătat că persoana condamnată a ştiut că persoanele transportate cu autovehiculul său au intrat pe teritoriul Ungariei în mod nelegal, prin traversare ilegală a frontierei şi aveau intenţia să călătorească în Austria şi, ulterior, în Europa de Vest, precum şi faptul că, în data de 29.11.2021, la ora 2:55, a fost supusă controlului în zona localităţii Dunavecse, pe drumul principal nr. 51 la urcarea pe drumul M8, condamnatul fiind depistat cu ocazia săvârşirii infracţiunii.

Curtea de apel a reţinut că, din verificările efectuate în temeiul dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea 302/2004 modificată, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost urmărită şi judecată în România pentru fapta care face obiectul sentinţei penale din prezenta cauză, conform fişei de cazier judiciar a acesteia.

De asemenea, s-a stabilit prin interogarea bazei de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru fapta care face obiectul sentinţelor pronunţate în prezenta cauză.

S-a mai reţinut că din analiza certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008-909/JAI rezultă că persoana condamnată A. a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia definitivă, iar din examinarea actelor dosarului cauzei rezultă că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 263 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, s-a constatat că persoana condamnată ar fi fost sancţionabilă şi potrivit legislaţiei române, precum şi împrejurarea că felul şi durata pedepsei aplicate nu sunt incompatibile cu legislaţia română.

Din verificările efectuate în aplicaţia informatizată aparţinând Centrului Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea 302/2004 rep., iar cu ocazia audierii, condamnatul A. a declarat că după întreruperea executării pedepsei privative de libertate în Ungaria se va reîntoarce în România şi va locui la adresa situată în satul Ştefăneştii de Sus, str. x, comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov.

Curtea de apel a reţinut că din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile ungare rezultă că persoana condamnată a început executarea pedepsei în data de 29.11.2021 (dată la care aceasta a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate), iar în data de 11.04.2023 s-a întrerupt executarea pedepsei conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, dispunându-se măsura expulzării de pe teritoriul Ungariei, cu menţiunea că, anterior expulzării sale, condamnatul A. şi-a dat consimţământul la transferarea executării pedepsei către autorităţile române.

Curtea a constatat ca este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul în care nu este incident vreun motiv de nerecunoaştere a hotărârii emise de autorităţile din Ungaria şi neexecutare a pedepsei într-un penitenciar în România, dintre cele prevăzute de art. 163 din Legea 302/2004 rep.

Având în vedere că România şi-a asumat printr-un tratat internaţional la care este parte obligaţia recunoaşterii hotărârii penale pronunţate în străinătate (Convenţia europeană a transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunţată pentru infracţiuni politice sau militare, hotărârea pronunţată în străinătate respectă ordinea publică a statului român şi produce efecte juridice în România, şi, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, curtea de apel a dispus recunoaşterea sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos la data de 24.02.2022, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentinţa Tribunalului din Kecskemet, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 5 ani şi 8 luni interdicţie de şedere şi intrare pe teritoriul Ungariei.

Împotriva sentinţei penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A., susţinând, în esenţă, că în mod nelegal prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la o eventuală incidenţă a Decretului autorităţilor ungare nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, ce reprezintă un act de graţiere aplicat persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Sub acest aspect, apelantul a învederat că decretul autorităţilor maghiare nr. 148/2023, intrat în vigoare la data de 1 martie 2023, respectiv în cursul executării pedepsei închisorii şi anterior transferului în România, reprezintă un act de graţiere aplicat persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi a arătat că acest decret prevede expulzarea persoanelor condamnate pentru infracţiunea de trafic de migranţi aflate în executarea pedepsei ca urmare a situaţiei de urgenţă generate de conflictul din Ucraina, iar perioada rămasă de executat se va transforma în "detenţie de reintegrare" (art. 2 alin. (1) din Decret).

Totodată, a arătat că locul de executare a arestului de reintegrare în temeiul prezentului decret este teritoriul statului în care persoana condamnată îşi avusese reşedinţa obişnuită înainte de a locui în Ungaria (art. 2 alin. (3) din Decret), precum şi faptul că prin adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară nr. 80026/2023/26.01.2024 se menţionează solicitarea autorităţilor maghiare de a fi informate cu privire la instituţia liberării condiţionate conform C. pen. român.

Apelantul, făcând trimitere la disp. art. 156 alin. (1) şi art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, a arătat că dispoziţiile legale invocate prevăd dreptul persoanelor condamnate în procedura de transferare de a beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instanţele naţionale având obligaţia deducerii din pedeapsa privativă de libertate a efectelor produse de graţierea acordată anterior transferului.

Deopotrivă, a arătat aceasta este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o motivare similară fiind pronunţată prin decizia nr. 582/2023 din 14 septembrie 2023 şi a criticat împrejurarea că prima instanţă nu a administrat probe pentru a verifica incidenţa Decretului nr. 148/2023 al autorităţilor maghiare reprezentând deduceri de pedeapsă acordate în statul emitent până la transferarea sa efectivă în România, aşa cum a procedat Curtea de Apel Timişoara în decizia penală citată anterior, care a solicitat informaţii de la Ministerul de Justiţie din Ungaria privind aplicarea decretului guvernamental mai sus menţionat.

Apelantul a apreciat că nu poate solicita această probă în apel, întrucât ar fi lipsit de două grade de jurisdicţie, drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Conchizând, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea efectuării unei adrese către autorităţile maghiare prin Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară pentru a verifica incidenţa Decretului nr. 148/2023 asupra pedepsei aplicate anterior transferului în România.

Examinând actele dosarului şi hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecăţii are ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a cetăţeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunţată de o instanţă din Ungaria, stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, în temeiul art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executate a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de 7 libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri’’.

Conform art. 172 alin. (3) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află pe teritoriul României, îl constituie verificarea următoarelor condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie.

Din certificatul întocmit de autorităţile judiciare din Republica Ungaria rezultă că sentinţa penală din data de 24.02.2022 pronunţată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 5 ani şi 8 luni interdicţie de şedere şi intrare pe teritoriul Ungariei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a, b din C. pen. maghiar, a rămas definitivă la data de 14.09.2022 prin sentinţa Tribunalului din Kecskemet pronunţată în dosarul nr. x. B.20/2022.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat cetăţeanul român A. au corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de trafic de migranţi, prev. de art. 263 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pedeapsa aplicată de autorităţile maghiare corespunde ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea corespondentă.

c) persoana condamnată are cetăţenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetăţean român.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă că apelantul persoană condamnată A. este cetăţean român şi trăieşte efectiv pe teritoriul României, motiv pentru care acordul acestuia nu mai este necesar, iar condiţia supusă analizei este îndeplinită.

În plus, pe de o parte, se constată că prin sentinţa penală din data de 24.02.2022 pronunţată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos în dosarul nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentinţa Tribunalului din Kecskemet pronunţată în dosarul nr. x. B.20/2022, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare s-a dispus, totodată, şi interdicţia de şedere şi intrare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 5 ani şi 8 luni, iar pe de altă parte, apelantul a arătat că este de acord să execute pedeapsa în România.

e) nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reţine că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripţia executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform menţiunilor din certificatul emis de autorităţile judiciare maghiare; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare maghiare.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către persoana condamnată A. cu privire la o presupusă incidenţă a Decretului Guvernamental al autorităţilor maghiare nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

În cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 28 februarie 2023 de Tribunalul din Székesfehérvár -Grupul de Executare de Pedepse, în dosarul nr. x. Szv. 268/2023/6, cu prilejul audierii persoanei condamnate în legătură cu întreruperea executării pedepsei privative de libertate, s-a reţinut, printre altele, că aceasta a fost de acord să execute în România pedeapsa închisorii la care a fost condamnată de autorităţile maghiare, declarând, totodată, că după întreruperea executării pedepsei privative de libertate în Ungaria se va întoarce în România şi va locui la adresa de domiciliu din jud. Ilfov, loc. Ştefăneştii de Sus, str. x.

Prin adresa nr. x/26.01.2024, Ministerul Justiţiei a arătat, printre altele, că autorităţile maghiare au menţionat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei pe data de 29 noiembrie 2021 (dată la care aceasta a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate), iar pe data de 11 aprilie 2023 s-a dispus întreruperea executării pedepsei conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, dispunându-se măsura expulzării sale de pe teritoriul Ungariei, condamnatul dându-şi, anterior, consimţământul la transferarea executării pedepsei către autorităţile române.

Prin Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (aflat la dosarul Curţii de Apel Bucureşti), emis la data de 27 aprilie 2023 şi care a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui (conform art. 7), s-a reţinut în art. 1 alin. (2) şi (3), printre altele:

"alin. (2): (…) Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferenţiată a anumitor dispoziţii referitoare la executarea pedepselor nu este aplicabil pe durata situaţiei de urgenţă.

alin. (3): În condiţiile în care (…) împotriva persoanei condamnate a fost iniţiată o procedură de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în timpul situaţiei de urgenţă, în conformitate cu Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferenţiată a anumitor dispoziţii referitoare la executarea pedepselor, iar eliberarea nu a avut loc, procedura se încheie şi se va continua procedura împotriva persoanei în cauză în conformitate cu prezentul decret (…).".

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

Or, evaluând datele concrete ale speţei prin prisma consideraţiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că actul normativ invocat de apelant a fost emis la data de 27 aprilie 2023 şi a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui, deci ulterior întreruperii executării pedepsei de către persoana condamnată A. conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, la data de 11 aprilie 2023, şi a punerii în executare a măsurii expulzării sale de pe teritoriul Ungariei.

Or, raportând dispoziţiile legale la situaţia concretă din speţă, se constată faptul că Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenţia de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane nu vizează situaţia particulară a apelantului, deoarece procedura reglementată de Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferenţiată a anumitor dispoziţii referitoare la executarea pedepselor a fost încheiată cu privire la apelant anterior emiterii decretului în discuţie, care prevede condiţii stricte de aplicare şi care nu includ cazul concret al persoanei condamnate A..

Ca urmare, în cauză nu este îndeplinită nici condiţia prev. de art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea ca deducerile de pedeapsă ca efect al graţierii să fie acordate în statul emitent până la momentul expulzării efective a apelantului în România.

Prin urmare, contrar opiniei apelantului, nu se identifică vreun motiv pertinent care să impună instanţelor de judecată efectuarea oricărui alt demers sub acest aspect, critica persoanei condamnate fiind nefondată.

În ceea ce priveşte presupusa incidenţă a dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător", Înalta Curte reţine că acest text de lege vizează o procedură distinctă, în care, după transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se transmit autorităţii române de executare acte judiciare prin care se acordă reduceri de pedeapsă.

Or, prezenta cauză se desfăşoară conform procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, astfel încât dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu sunt incidente în contextul particular al cauzei, în care nu rezultă, de altfel, că autorităţile statului de condamnare ar fi acordat alte reduceri de pedeapsă ulterior transmiterii certificatului emis cu privire la apelantul condamnat.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată temeinică şi legală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 de RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1163 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2025.