Extraordinary appeal inadmissible where appellate court expressly analyzed statute of limitations defense

Şedinţa publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra contestaţiei în anulare;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 227/F din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, în ceea ce o priveşte pe contestatoare A., sub aspectul laturii penale, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Împotriva sentinţei penale nr. 227/F din data de 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2016 (nr. 1764/2016) a formulat apel, printre alţii, şi inculpata A.,

II. Prin decizia penală nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpata A., s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi în rejudecare, în baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acesteia pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prev.de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., pe o durată de 3 ani, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 iulie 2024 a formulat contestaţie în anulare inculpata A., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În esenţă, a arătat că, în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. reconfirmată prin Decizia nr. 358/2022 a instanţei de contencios constituţional, precum şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022 se impunea pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu prev.de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2024, iar prin decizia nr. 127/A din data de 04.02.2025, în temeiul art. 47 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 429 alin. (1) şi art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi în baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea condamnată A. către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Astfel, la data de 27 februarie 2025, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2024, fiind fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2025, termen la care a fost acordat cuvântul în dezbateri, concluziile reprezentatului Ministerului Public, precum şi ale apărării contestatoarei fiind redate detaliat în practicaua prezentei decizii.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare declarate de contestatoarea A., în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri şi condiţii este expresia şi consecinţa principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei. În această etapă procesuală, instanţa examinează dacă respectiva contestaţie în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă, în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Din modul de redactare a normei procedurale, rezultă, aşadar, că o asemenea contestaţie în anulare poate fi promovată numai atunci când cauza a fost soluţionată prin condamnarea inculpatului fără ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra unui motiv de încetare a procesului penal, ignorând probe aflate la dosar care ar fi permis dispunerea uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f)-j) din C. proc. pen.

În speţă, se constată că, în motivarea prezentei contestaţii în anulare s-au invocat dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că inculpata a fost condamnată, deşi existau probe cu privire la încetarea procesului penal, în sensul că ar fi fost împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, în raport cu Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.

Analizând, în acest context, conţinutul deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că inculpata s-a prevalat, în faţa instanţei de apel, de instituţia prescripţiei răspunderii penale, pentru a obţine o soluţie de încetare a procesului penal, iar ca urmare a analizării acestor susţineri, la paginile 66-73, s-au reţinut următoarele:

"În susţinerea motivului de apel prin care s-a solicitat încetarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. pentru acuzaţia de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (reţinută în sarcina apelantei inculpate A.), respectiv pentru acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu (reţinută în sarcina apelantului inculpat B.), apărarea a făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 prin care s-a reţinut că soluţia legislativă care prevede că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională

. . . . . . . . . .

În speţa dedusă judecăţii, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost întrerupt la data de 22 iulie 2009 când s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpaţii A. şi B. sub aspectul comiterii infracţiunilor de: fals în declaraţii prev. de art. 292 din C. pen. anterior; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 26 raportat la art. 246 din C. pen. anterior; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 26 raportat la art. 248 din C. pen. anterior; complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. anterior; complicitate la fals privind identitatea prev. de art. 26 raportat la art. 293 din C. pen. anterior şi complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) din C. pen. anterior.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză, conform dispoziţiilor art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru instigare/complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu este de 16 ani şi începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii - 18 aprilie 2006 - când apelanta inculpată A., cu intenţie, a determinat-o pe inculpata C. să autentifice procura nr. 2224/18.04.2006 care s-a dovedit a fi falsă, iar apentul inculpat B., a ajutat-o pe inculpata C. să autentifice procura respectivă, şi nu s-a împlinit până în prezent, epuizându-se la data de 17 aprilie 2022, deci ulterior soluţionării definitive a cauzei.

În raport de considerentele anterior menţionate, solicitarea de încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. nu este întemeiată."

Aşadar, Înalta Curte constată că, instanţa de apel a analizat în cursul judecării apelului intervenirea prescripţiei răspunderii penale în ceea ce o priveşte pe contestatoarea A., astfel încât reinvocarea aceleaşi cauze de încetare prin prezenta cerere de contestaţie în anulare este inadmisibilă.

Sub acest aspect, se arată faptul că prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit următoarele:

"Cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat neincidenţa cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare."

Mai mult, prin Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României din 7 decembrie 2020 sau Decizia nr. 120 din 15 martie 2022, Publicată în Monitorul Oficial nr. 715 din 15 iulie 2022, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale.

Astfel, instanţa de contencios constituţional a stabilit că "invocarea de către persoana condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal, care ar fi existat la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare şi asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat - şi nu doar a incidenţei în cauza în care persoana a fost condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanţa de apel a omis să se pronunţe - presupune o critică a raţionamentului judiciar făcut de instanţa de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de persoana condamnată, cauză analizată cu prilejul soluţionării apelului, şi, implicit, o reevaluare a fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestaţia în anulare într-un apel deghizat" (par. 17 din Decizia nr. 120/2022).

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii", constatând că în ipoteza în care instanţa de apel a examinat incidenţa dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia răspunderii penale prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, nu poate fi realizată pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât constituie o chestiune de drept, iar nu o eroare de procedură.

Or, cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., invocat de contestatoare, presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză, nefiind permisă anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanţa de apel.

În concluzie, din perspectiva deciziilor menţionate, este inadmisibilă reinvocarea cauzei de încetare a procesului penal, după ce aceasta a fost deja analizată de către instanţa a cărei hotărâre definitivă se critică pe calea contestaţiei în anulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2025.