Inadmissibility of appeal against final execution challenge decisions and unchallengeability of state judicial costs

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, la data de 5 august 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva sentinţei penale nr. 60 din 17 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024.

În argumentarea cererii întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 711 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 346 corob. cu art. 503 C. proc. pen., contestatorul a solicitat a se avea în vedere că în mod abuziv a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, că dosarul privind plata unor sume de bani la care a fost obligat a fost fabricat, hotărârile judecătoreşti fiind pronunţate cu încălcarea disp. art. 461 alin. (1) C. proc. civ., fără lămurirea tuturor aspectelor, potrivit disp. art. 443 C. proc. civ.

Astfel învestită, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 60 din 17 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 9 aprilie 2023 a Curţii de Apel Suceava, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A mai constatat că, potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., contestaţia privind executarea dispoziţiilor civile se poate face atunci când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluţionată de instanţa penală care a pronunţat-o.

Totodată, a reţinut că, aşa cum rezultă din reglementarea C. proc. civ., legea face distincţie, atunci când este în discuţie un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, între aspecte de fond (motive de fapt sau de drept) şi aspecte ce pun în discuţie exclusiv lămuriri cu privire la dispozitivul hotărârii ce se execută.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 443 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice, iar potrivit art. 711 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Pe de altă parte, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

În contextul acestor reţineri, instanţa a constatat că, chiar dacă, aparent, vizează o nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, solicitările contestatorului A. se referă, în esenţă, la aspecte ce ţin de fondul cauzei, respectiv de modul de soluţionare a unor acţiuni penale şi civile, care au putut fi invocate şi analizate în cauzele în care acesta a avut calitatea de inculpat, atât în primă instanţă, cât şi în calea de atac ordinară exercitată în cauză.

Or, cheltuielile de procedură datorate statului nu pot fi confundate nici cu despăgubirile civile, care includ cheltuielile judiciare făcute de părţi, şi nici cu amenda judiciară. Dispoziţiile C. proc. pen. prevăd posibilitatea formulării contestaţiei la executare împotriva dispoziţiilor civile, potrivit art. 600, şi a amenzii judiciare, conform art. 601, dar nu şi a celor vizând cheltuielile judiciare către stat, care izvorăsc din culpa procesuală a părţii a cărei sesizare a fost respinsă. Ca atare, atâta timp cât legea procesual penală, care este de strictă reglementare, nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat, contestaţiile la executare sunt inadmisibile, în cauză nefiind incidente niciunul dintre cazurile de contestaţie prevăzute la art. 598, art. 600 sau art. 601 C. proc. pen.

A mai constatat că, de altfel, motivele invocate de petentul A. nu se încadrează nici în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părţii, iar nu un incident de executare ce ar necesita intervenţia organelor jurisdicţionale şi care să facă aplicabile aceste dispoziţii legale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul A..

*

Împotriva sentinţei penale nr. 88 din 4 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat "cerere de recurs internaţional" contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca şi "contestaţie-contestaţie la executare", la data de 23 octombrie 2024, sub nr. x/2024.

La termenul fixat în cauză, 28 noiembrie 2024, în lipsa contestatorului, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 4 octombrie 2024, prin care Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de acesta, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva sentinţei penale nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2024.

De menţionat că prin sentinţa penală nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024 s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din 9 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei penale nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de parte împotriva sentinţei penale nr. 116 din 27 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei penale nr. 68 din 30 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei penale nr. 51 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de aceeaşi parte împotriva încheierii penale nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 17/II/2/2022 din 21 aprilie 2022 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2014.

Altfel spus, după ce, urmare a respingerii plângerii sale împotriva ordonanţei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava anterior menţionată, a fost obligat la cheltuieli judiciare, petentul A. a formulat contestaţie la executare (sub acest aspect), în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., împotriva încheierii penale nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunţată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. x/2022, iar, ulterior, succesiv, şi împotriva dispoziţiilor privind obligarea sa la plata de cheltuieli judiciare din cuprinsul tuturor hotărârilor prin care i s-au respins celelalte contestaţii la executare formulate.

Or, fiind pronunţate, în cascadă, în procedura contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., care, iniţial, a vizat încheierea penală nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. x/2022 - hotărâre definitivă conform art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., toate aceste hotărâri, deci inclusiv sentinţa penală nr. 88 din 4 octombrie 2024 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care face obiectul prezentei căi de atac, sunt definitive.

Argumentele avute în vedere în acest sens vizează faptul că titlul reprezentat de o hotărâre pronunţată în ultimul grad de jurisdicţie (în speţă, încheierea judecătorului de cameră preliminară sus-menţionată) nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de însăşi instanţa care a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Tocmai de aceea, dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza finală C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În contextul acestor considerente, reţinând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că şi hotărârea pronunţată în contestaţia împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., este definitivă, astfel că nu este susceptibilă a fi supusă vreunei căi de atac.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2024.