Extraordinary appeal inadmissible against non-merits judgment on procedural compatibility and dual final decisions

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 421 din data de 25 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 32 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa a reţinut că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare nu este susceptibilă de a fi atacată printr-o asemenea cale de atac.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare petentul A..

Prin cererea formulată, petentul, în esenţă, a invocat faptul că membrii completului de judecată care au pronunţat hotărârea atacată s-au aflat în stare de incompatibilitate întrucât au încălcat dispoziţiile art. 306 şi art. 338 C. proc. pen., dar şi dreptul garantat de art. 21 alin. (3) şi art. 131 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, a invocat faptul că soluţia pronunţată este nelegală, în condiţiile în care hotărârea atacată era susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare, fiind definitivă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 426 lit. d) şi i) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 18.12.2024, sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data de 26.02.2025, când au avut loc dezbaterile.

III. Examinând contestaţia în anulare, în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea drepturilor procesuale şi al pronunţării unei noi hotărâri cu respectarea prevederilor legale.

Procedura de judecată a contestaţiei în anulare presupune două etape, şi anume admiterea în principiu şi judecata pe fond după admiterea în principiu a contestaţiei.

În vederea verificării prealabile a contestaţiei în anulare, legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, condiţii ce rezultă din prevederile art. 426-428 şi ale art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, instanţa verifică dacă cererea de contestaţie în anulare priveşte hotărâri penale definitive, dacă este formulată de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare de atac se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse ori sunt invocate dovezi care există în dosar.

De asemenea, se verifică dacă motivele invocate şi probele aduse în susţinerea cererii nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare anterioare.

Analizând condiţiile de admisibilitate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, potrivit art. 426 C. proc. pen.:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: (…)

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; (…)

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Din analiza acestui text de lege se constată faptul că sunt supuse contestaţiei în anulare numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte înlăturarea erorilor de procedură pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte reţine că hotărârile judecătoreşti prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, soluţionând acţiunea penală/civilă, potrivit art. 396 alin. (1) şi/sau art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, iar prin aceeaşi hotărâre se pronunţă şi asupra acţiunii civile, conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 426 C. proc. pen. şi poate fi formulată numai în cazurile expres prevăzute în acelaşi articol la lit. a)-i) din acelaşi act normativ, singurele apte a provoca o reexaminare a cauzei penale.

Interpretând coroborat şi per a contrario textele de lege anterior menţionate, se constată că nu pot fi supuse contestaţiei în anulare hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei, consecinţa fiind respingerea cererii, ca inadmisibilă.

În cauză, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 421 din data de 25 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi petent împotriva încheierii nr. 32 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022. Prin această din urmă hotărâre a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 320/P/2022, din 7 noiembrie 2022 a secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţinută prin ordonanţa nr. 278/II/2/2022, din 5 decembrie 2022 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În raport cu aceste consideraţii factuale, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare formulate de petent nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării unui raport juridic de drept substanţial prin pronunţarea vreunei soluţii de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal, astfel cum prevede art. 396 alin. (1) C. proc. pen., ori de soluţionare a acţiunii civile, potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, petentul A. a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede posibilitatea de reformare prin această cale de atac.

Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în conformitate cu legea.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Totodată, raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv calitatea în care petentul a introdus cererea, termenul de introducere a cererii şi motivul pe care se sprijină contestaţia în anulare.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 426-428 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen. şi, în consecinţă, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 421 din data de 25 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 421 din data de 25 septembrie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.