Nullification appeal inadmissible where denial of home search at pre-investigation stage fails to constitute res judicata against subsequent criminal conviction

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare formulată de contestatorii A. S.A şi B., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 91/F din 12 mai 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală a dispus, între altele, următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. a admis, în parte, cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. cu privire la reţinerea în sarcina inculpatului a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpatul B. (...)la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969 a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 30.05.2013 la 6.06.2013.

În baza art. 386 C. proc. pen. a admis în parte cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.C. A. S.A. din infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea de şantaj în formă continuată prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. cu privire la reţinerea în sarcina inculpatei a dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a condamnat pe inculpata S.C. A. S.A. (...) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 350.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013 au fost admise apelurile formulate, între alţii, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii B. şi S.C. A. S.A., împotriva sentinţei penale nr. 91/F din 12 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală pronunţată în dosarul nr. x/2013.

A fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, între altele:

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul B. (...) la o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 C. pen. din 1969, i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa funcţia de administrator, director sau cenzor în cadrul unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 30.05.2013, la 6.06.2013.

În baza art. 194 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpata S.C. A. S.A. (...) la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În temeiul art. 531 C. pen. din 1969, i-a fost aplicată inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a obligării la afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare în condiţiile art. 717 C. pen. din 1969.

În temeiul art. 715 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus ca difuzarea hotărârii de condamnare să fie efectuată prin intermediul postului tv. A., timp de o lună, de 10 ori, în intervalul orar 18:00 - 20,00.

S-a luat act că persoana vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva deciziei nr. 236/A din 28.06.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, au formulat contestaţie în anulare inculpaţii B. şi S.C. A. S.A., invocând cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut, în esenţă, că faţă de contestatorul B. au fost pronunţate două hotărâri penale definitive, în legătură cu aceleaşi acuzaţii, respectiv: încheierea din data de 28.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a unei percheziţii domiciliare, acuzaţiile formulate împotriva inculpatului fiind astfel respinse şi decizia nr. 236/A din 28.06.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, prin care, pentru aceleaşi acuzaţii contestatorul B. a fost condamnat definitiv.

Prin urmare, s-a arătat că, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins, printr-o hotărâre penală definitivă (încheierea din 28.05.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013) acuzaţia formulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva inculpatului B..

Având în vedere că prin decizia penală nr. 236/A din 28.06.2017, contestatorul B. a fost condamnat definitiv pentru aceleaşi acuzaţii, care, anterior au fost respinse printr-o hotărâre cu caracter definitiv de către Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a apreciat de către apărare că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a procesului; d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Totodată, art. 427 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că oricare dintre părţi, persoana vătămată sau procurorul pot formula contestaţie în anulare, aceasta putând fi introdusă, conform art. 428 C. proc. pen., pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c)-h) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, iar, pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i), oricând.

În speţă, contestatorii B. şi S.C. A. S.A au invocat în cuprinsul cererii cazul prevăzut de dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., respectiv când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Înalta Curte reţine că, în faza de urmărire penală, prin încheierea din 28 mai 2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 100 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie formulată în dosarul nr. x/2013 prin care s-a solicitat efectuarea unei percheziţii domiciliare.

Ulterior, prin decizia penală nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, a fost condamnat inculpatul B. (...) la o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, iar, inculpata A. S.A la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 RON pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.

Pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau de încetare a procesului penal; să existe identitate de persoană între aceea în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi persoana în privinţa căreia se intenţionează începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în judecată sau pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti; să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi fapta materială de care este acuzată din nou aceeaşi persoană (identitate de obiect).

Deşi noţiunea de "hotărâre definitivă" are un sens autonom în structura principiului ne bis in idem, nefiind limitată numai la sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţa de judecată, autoritatea de lucru judecat putând fi invocată şi în raport de o încheiere pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în faza de urmărire penală sau faţă de o ordonanţă de clasare, însă, doar dacă a existat o anchetă aprofundată a faptei sesizate (administrarea de probe, audierea persoanei vătămate ori a eventualilor martori).

Or, în speţă, încheierea din 28.05.2013 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5, în dosarul nr. x/2013, prin care a fost respinsă, într-o fază incipientă a urmăririi penale, solicitarea formulată de Parchet privind încuviinţarea unei percheziţii domiciliare care îi viza, între alţii, şi pe contestatori nu poate fi considerată o hotărâre penală definitivă care poate fi invocată ca autoritate de lucru judecat în raport de decizia penală de condamnare pronunţată în apel, care a parcurs toate gradele de jurisdicţie şi în cuprinsul căreia a fost analizat întregul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti în fond şi apel.

Înalta Curte reţine că determinarea precisă a condiţiilor în care poate fi exercitată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu poate fi utilizată oricând şi în orice modalitate, în scopul de a înlătura efectele principiului autorităţii de lucru judecat şi al stabilităţii hotărârilor definitive.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de inculpaţii A. S.A şi B. împotriva deciziei nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa procesuală reţinută în sarcina acestora, îi va obliga la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de inculpaţii A. S.A şi B. împotriva deciziei nr. 236/A din 28 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2025.