Inadmissibility of constitutional challenge seeking legislative amendment of criminal procedure remand limits

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 627/CP din data de 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. formulată de inculpatul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 449/F/CP de la data de 25 iulie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Ilfov, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate, printre alţii şi de inculpatul A., iar în temeiul art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2020 din data de 10.02.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,

A dispus începerea judecăţii cauzei privind printre alţii şi pe inculpatul A..

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a reţinut următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate este un mijloc procesual de apărare, prin care partea chemată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial, procurorul sau instanţa din oficiu invocă neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Astfel, potrivit prevederilor cuprinse în art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. Potrivit alin. (2) al textului de lege, excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial şi de către procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. Alin. 3 al articolului prevede că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din economia acestor dispoziţii legale rezultă şi condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect o lege sau o ordonanţă ori o prevedere dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei; excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată de către una din părţi (inclusiv de către procuror când acesta participă la proces în condiţiile legii) sau de instanţă de oficiu; excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect o prevedere legală a cărei neconstituţionalitate a fost stabilită printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Această ultimă condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că prin excepţia formulată, inculpatul contestator nu invocă în realitate o critică de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. în raport cu prevederile Constituţiei, ci, prin excepţia promovată doreşte modificarea conţinutului dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. în sensul de a permite o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii supuse contestaţiei. Or, o asemenea solicitare excedează competenţelor Curţii Constituţionale, iar o soluţie contrară ar permite instanţei de control constituţional să se transforme într-un legiuitor pozitiv.

Modificarea dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. în sensul dorit este de atributul puterii legislative, din componenţa căreia în mod evident Curtea Constituţională nu face parte.

Aşadar, având în vedere că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât dispoziţiile art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. nu au o legătură directă cu obiectul cauzei şi nu ar ajuta la pronunţarea unei soluţii în procedura soluţionării contestaţiilor formulate de inculpaţii în procedura camerei preliminare prin care au fost respinse cererile şi excepţiile formulate în cauză şi s-a dispus începerea judecăţii, în baza art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen. formulată de inculpatul A..

Împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea nr. 627/CP din data de 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., a formulat recurs inculpatul A..

Prin motivele de recurs, în esenţă, recurentul A. a susţinut că, la data formulării cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale, erau întrunite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea a legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei. În acest sens, a învederat că dispoziţiile art. 347 C. proc. pen. nu permit completului de cameră preliminară din contestaţie să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum permit dispoziţiile art. 421 C. proc. pen. ce reglementează soluţionarea apelului, învederând că nu se critică o anumită lipsă a reglementării, ci se solicită să se clarifice dacă în modalitatea în care este redactat textul de lege, acesta corespunde prevederilor astfel cum au fost invocate, inclusiv în cuprinsul cererii de recurs.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul îndeplinirii condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, (nepublicată), s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia a fost invocată de recurentul inculpat A., într-o cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală (dosarul nr. x/2022, nr. y/2024), are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia are ca obiect contestaţiile formulate de inculpaţii B., C., D., E. şi A. împotriva încheierii din camera de consiliu nr. 449/F/CP de la data de 25 iulie 2023, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Ilfov, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2022.

În susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul A. a arătat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât dispoziţiile legale indicate încălcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12), art. 24 alin. (1), art. 52 alin. (1), alin. (2) teza a II-a din Constituţia României întrucât completul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea unei căi de atac declarate împotriva unei încheieri pronunţate în procedura de cameră preliminară nu poate dispune o soluţie de trimitere spre rejudecare, aşa cum o poate face completul de apel, conform art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Înalta Curte, în acord cu susţinerile instanţei care a pronunţat încheierea recurată, constată că obiecţiunile formulate de recurent cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate, apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Aşadar, Înalta Curte reţine că, deşi pare actual şi legitim demersul autorului excepţiei la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obţinerea unei modificări legislative, la extinderea, dincolo de litera şi spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Or, în aceste condiţii, în cauză nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea nr. 627/CP din data de 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022(1083/2024), de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea nr. 627/CP din data de 15 octombrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022(1083/2024), de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (3) din C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2024.