Recognition of foreign criminal judgment: Inapplicability of conditional release eligibility as ground for execution objection

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 597 C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva executării sentinţei penale nr. 103 din 19.09.2019 pronunţate Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că împotriva executării sentinţei penale nr. 103 din 19.09.2019 pronunţate Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019 a fost formulată contestaţie la executare de către A.. În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că, prin sentinţa de recunoaştere s-a dedus perioada pe care a executat-o în Marea Britani, de la 23.03.2018 până la pronunţarea sentinţei de recunoaştere din data de 19.09.2019, motiv pentru care a solicitat în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) rap. la art. 15 şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302 2004 deducerea perioadei cât s-a aflat în custodia autorităţilor britanice, din data de 20.09.2019 şi până la data la care a fost transferat în penitenciarele din România în vederea continuării pedepsei.

De asemenea, contestatorul a susţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, întrucât există o cauză de micşorare a pedepsei ca urmare a faptului că, în conformitate cu legislaţia din Marea Britanie, trebuie să beneficieze de liberare condiţionată la momentul executării 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat. În acest sens, a precizat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul Warwick - Marea Britanie se menţionează că va fi eligibil pentru eliberare la jumătatea termenului respectivei sentinţe. În cazul în care nu poate să beneficieze de liberare condiţionată la momentul executării a 1/2 din pedeapsă, consideră că se încalcă prevederile alin. (9) ale art. 166 din Legea 302/2004, întrucât pedeapsa stabilită de instanţa britanică prevedea şi liberarea condiţionată în momentul executării a jumătate din totalul pedepsei la care a fost condamnat, context în care situaţia sa juridică s-ar agrava.

Examinând contestaţia la executare formulată în cauză, Curtea a constatat că este nefondată.

Astfel, s-a arătat că, în cauză, titlul împotriva căruia s-a formulat contestaţia la executare de către contestatorul A., în temeiul art. 598 lit. d) C. proc. pen.., este reprezentat de sentinţa penală nr. 103 din 19.09.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2019.

Prin această din urmă sentinţă a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile din Marea Britanie cu privire la recunoaşterea hotărârii de condamnare din 28.03.2018, cu nr. T20177036 a Tribunalului Penal Warwick, în baza art. 166 lin. 6 lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi s-a dispus ca persoana condamnată să fie transferată în România în vederea executării restului de pedeapsă de 18 ani şi 6 luni, pedeapsa ce ar urma să fie considerată executată la data de 22.09.2036.

Prin decizia penală 417/A din 23.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis apelul condamnatului şi a fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. pentru cele două infracţiuni de viol săvârşite asupra aceleiaşi persoane vătămate.

Referitor la primul motiv de contestaţie, Curtea a reţinut că instanţa de fond a dedus din pedeapsa de 18 ani şi 6 luni închisoare, inclusiv perioada ulterioară datei de 19.09.2019 până la data la care a fost transferat într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei de 18 ani şi 6 luni închisoare (6.759 zile de închisoare) la data de 23.03.2018, iar pedeapsa urmează a fi considerată executată la data de 22.09.2036.

În baza art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, modificată şi completată si art. 72 C. pen., s-a constatat că a fost dedusă perioada executată de la data de 23.03.2018 la zi.

S-a consemnat că aceeaşi situaţie rezultă şi din nota telefonică efectuată la Penitenciarul Bacău, potrivit căreia contestatorul a început executarea la data de 23.03 2018, aceasta urmând a se încheia după 18 ani şi 6 luni, la data de 22.09.2036.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestaţie, prima instanţă a susţinut că nu poate reanaliza pedeapsa aplicată în Marea Britanie şi, eventual, adaptarea duratei acesteia în concordanţă cu anumite limite, întrucât ar presupune analiza modalităţii în care Curtea de Apel Bacău (şi ulterior ICCJ, în calea de atac) a judecat cererea formulată de autorităţile judiciare britanice şi, prin urmare, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei de recunoaştere şi transfer, împotriva căreia contestatorul avea la dispoziţie calea de atac a apelului, pe care a şi exercitat-o la acel moment.

Or, contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, s-a menţionat că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Modificarea modalităţii de soluţionare a unei cereri de recunoaştere a unei hotărâri străine şi transfer într-un penitenciar din România, astfel cum a solicitat contestatorul, nu se poate face pe calea contestaţiei la executare, întrucât prin intermediul acesteia nu se poate schimba modalitatea de soluţionare a cauzei, în sensul schimbării modalităţii de adaptare a pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din Marea Britanie, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea 302/2004, având în vedere că, legiuitorul a prevăzut expres, la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, posibilitatea instanţelor de a deduce din pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare străine şi recunoscută în România nu doar a duratei pedepsei privative de libertate executate în statul de condamnare, ci şi numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent. Totodată, art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 acordă instanţei posibilitatea de a avea în vedere inclusiv hotărârile judecătoreşti sau actele judiciare emise de autorităţile statului de condamnare prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România.

În aceste condiţii, s-a arătat că nu există nici un impediment ca, în situaţia în care persoana condamnată într-un stat străin şi transferată ulterior în România, în vederea executării pedepsei, să beneficieze de perioade considerate ca executate de autorităţile judiciare ale statului de condamnare - ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite avute pe parcursul executării pedepsei în străinătate, aceste perioade urmând să fie deduse din pedeapsa pe care aceasta o execută.

În speţă, Curtea a constatat că, contestatorul nu a beneficiat de o reducere de pedeapsă. Autorităţile din Marea Britanie nu au transmis o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care contestatorului i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România. Reducerea de pedeapsă invocată de contestator se referă la menţiunea cuprinsă în hotărârea de condamnare, prin care s-a stabilit că A. va fi eligibil pentru a fi considerat în vederea eliberării după ce va fi executat jumătate din durata pedepsei.

În opinia Curţii, stabilirea condiţiilor liberării condiţionate de către statul emitent nu echivalează cu o reducere de pedeapsă şi nu poate produce efecte în România, având în vedere că executarea pedepsei este guvernată de legea română, autorităţile statului de executare fiind singurele competente să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată.

Împotriva sentinţei nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat contestaţie A..

Prin motivele de contestaţie formulate în scris şi susţinute oral, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 598 lit. d) C. proc. pen.., susţinând că pedeapsa de 18 ani şi 6 luni aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie şi recunoscută de instanţa română trebuie redusă cu 1/2, conform beneficiului menţionat în cuprinsul hotărârii pronunţate de instanţa britanică.

În esenţă, contestatorul a susţinut că există o cauză de micşorare a pedepsei, ca urmare a faptului că, în conformitate cu legislaţia din Marea Britanie trebuia să beneficieze de liberare condiţionată la momentul executării a 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat.

Examinând sentinţa penală contestată prin prisma dispoziţiilor legale şi raportat la cererea formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care persoana condamnată A., în esenţă, a solicitat recunoaşterea beneficiului liberării condiţionate la momentul executării a 1/2 din totalul pedepsei la care a fost condamnat în Marea Britanie, prin hotărârea nr. T20177063 din 28.03.2018 a Tribunalului Penal Warwick, recunoscută de autorităţile judiciare române prin sentinţa penală nr. 103 din 19.09.2019 a Curţii de Apel Bacău, modificată prin decizia penală nr. 417/A din 23.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza a finală C. proc. pen.. raportat la dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Conform art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător.

Deopotrivă, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea 302/2004, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

Analizând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei cauze de reducere a pedepsei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., ci pun în discuţie chiar legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel, contestatorul critică însăşi sentinţa penală nr. 103 din 19 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 417/A din 23.12.2019 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, prin care instanţa română a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 18 ani şi 6 luni închisoare (6.759 zile de închisoare), având în vedere susţinerea contestatorului că instanţa trebuia să recunoască şi beneficiul liberării condiţionate aplicabil potrivit legislaţiei statului de condamnare.

Chestiunile antamate de contestator, referitoare la recunoaşterea hotărârii penale străine cu luarea în considerare a condiţiilor de liberare condiţionată în statul străin de condamnare, reprezintă aspecte de fond, aşa cum în mod corect s-a constatat prin sentinţa atacată, ce nu se încadrează motivelor contestaţiei la executare.

Apoi, după transferarea persoanei condamnate A. şi preluarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, pedeapsa se execută potrivit legii române, inclusiv sub aspectul regimului de acordare a liberării condiţionate, care din punct de vedere juridic constituie o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării.

Înalta Curte mai subliniază că acordarea liberării condiţionate reprezintă o instituţie distinctă ce urmează o altă procedură, care nu poate fi solicitată pe calea contestaţiei la executare.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivul pe care se fundamentează prezenta contestaţie nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., după cum nu se circumscrie nici unui alt caz dintre cele prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.., Înalta Curte, în baza art. 597 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 88 din 29 octombrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2025.