Transfer of Danish convictions upheld; failure of appeal as double criminality satisfied under flexible Grundza standard.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 9/PI/2025 din data de 25 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025, în baza art. 166 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind cererea formulată de autorităţile judiciare din Danemarca de transferare a persoanei condamnate A., în prezent aflat în stare de detenţie în Centrul Penitenciar Kobenhavns Faengsler, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În baza art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 1 an închisoare în regim de detenţie pentru încălcarea prevederilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, având corespondent în legea română în infracţiunea de neexecutarea sancţiunilor penale prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. şi a sentinţei nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 3 luni închisoare în regim de detenţie pentru comiterea infracţiunii de furt prin efracţie, prevăzută de art. 276a din C. pen. al Danemarcei, având corespondent în legea română în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei totale de 442 zile închisoare în regim de detenţie şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România.

S-a constatat că persoana condamnată A. se află deţinută în Centrul Penitenciar Kobenhavns Faengsler - Danemarca.

S-a dedus din pedeapsa de 442 zile de închisoare în regim de detenţie, perioada executată în Danemarca din 05 decembrie 2024 şi în continuare la zi.

În temeiul prevederilor art. 555 din C. proc. pen. s-a dispus emiterea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a mandatului de executare pentru pedeapsa de 442 zile închisoare în regim de detenţie pe numele persoanei condamnate A., astfel cum a fost recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României conform prevederilor prezentei hotărâri.

În baza art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., suma de 1.163 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat B., se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 580/24.02.2025, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., această sumă să rămână în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a făcut menţiunea căii de atac a apelului în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi comunicare cu persoana condamnată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ulterior prezentării sesizării formulate şi a situaţiei de fapt reţinute prin hotărârile de condamnare, a constatat că sunt realizate condiţiile prevăzute de articolul 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru transferarea persoanei condamnate.

A constatat că hotărârile de condamnare sunt definitive şi executorii (lit. a), faptele pentru care s-au aplicat pedepsele constituie infracţiuni în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României (fiind vorba de infracţiunea de neexecutarea sancţiunilor penale prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.) şi autorul ar fi fost sancţionabil (lit. b), condamnatul este cetăţean român cu domiciliul în România (lit. c), şi-a dat consimţământul pentru transferul executării pedepsei din Danemarca în România, aceasta fiind cetăţean român şi trăieşte în România.

Totodată, a reţinut că cele două pedepse contopite prin total aritmetic în pedeapsa totală de 442 zile de închisoare corespund ca natură cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata acesteia nu depăşeşte limita maximă specială a pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleaşi infracţiuni.

Ca atare, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

De asemenea, Curtea a constatat că persoana condamnată A. a executat din pedeapsa aplicată de către autorităţile judiciare din Danemarca, conform înscrisurilor de la dosar, 13 zile de arest preventiv care însă au fost scăzute din totalul celor două pedepse la care a fost condamnat, întrucât, potrivit calculului pedepsei, pedeapsa totală cu privire la care se solicită recunoaşterea şi continuarea executării în România este de 442 zile, respectiv 1 an şi 77 zile (cu 13 zile mai puţin decât 1 an şi 3 luni). Executarea pedepsei totale 442 zile, de mai sus, a început la data de 05.12.2024, A. fiind în prezent în executarea pedepsei.

Împotriva sentinţei penale nr. 9/PI/2025 din data de 25 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a declarat apel persoana condamnată A..

În esenţă, apelantul, prin apărător desemnat din oficiu, a susţinut că prevederile art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, respectiv nerespectarea interdicţiei de a reintra pe teritoriul Danemarcei nu se regăseşte în incriminarea prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen.

A arătat că fapta de nerespectare a interdicţiei de a reintra pe teritoriul Danemarcei nu este reglementată de lege lata, iar în absenţa unei dispoziţii legale exprese se încalcă principiul fundamental al legalităţii incriminării prevăzute de art. 1 alin. (1) din C. pen., ce nu permite incriminarea sau aplicarea prin analogie a unei dispoziţii penale în detrimentul persoanei acuzate.

Examinând sentinţa penală apelată în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de persoana condamnată A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile reglementate în titlul VI intitulat "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană", Capitolul II "Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene", Secţiunea a 2-a "Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România".

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în mod judicios instanţa de fond dispunând recunoaşterea sentinţei nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, prin care s-a aplicat persoanei condamnate A. o pedeapsă de 1 an închisoare în regim de detenţie pentru încălcarea prevederilor art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, şi a sentinţei nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă (la o dată neprecizată), prin care s-a aplicat persoanei condamnate A., o pedeapsă de 3 luni închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de furt prin efracţie, prevăzută de art. 276a din C. pen. al Danemarcei şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei totale de 442 zile închisoare în regim de detenţie.

În fapt, s-au reţinut următoarele:

1. Prin sentinţa nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024 s-a reţinut că înainte de data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 02:30, pe adresa Frimestervej 65, st.th. din Copengaha, A. a intrat în Danemarca, deşi prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Frederiksberg pe data de 14 noiembrie 2023 fusese condamnat la 3 luni închisoare şi expulzat cu punerea interdicţiei de reintrare pentru o perioadă de 6 ani, interdicţie valabilă până pe data de 28 noiembrie 2029.

2. Prin sentinţa nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă la o dată neprecizată, s-a reţinut că pe data de 13 noiembrie 2023, în jurul orei 06:45, A., a pătruns fără să aibă dreptul printr-o fereastră deschisă în locuinţa situată pe strada x 36, st.th., din Frederiksberg în timp ce locuitorul nu era acasă şi a furat un amplificator în valoare de aproximativ 26.000 DKK.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie

Astfel cum rezultă din actele dosarului, A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare prin sentinţa nr. 8058/2024 din data de 05.12.2024 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, rămasă definitivă la data de 05.12.2024, şi la o pedeapsa de 3 luni închisoare prin sentinţa nr. 10133/2023 din data de 14.11.2023 pronunţată de Tribunalul Frederiksberg din Danemarca, definitivă (la o dată neprecizată).

Din actele dosarului rezultă că persoana condamnată A. se află în executarea pedepsei de 442 zile închisoare de la data de 05.12.2024.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte).

Faptele pentru care a fost condamnat A. ar fi constituit infracţiuni şi dacă ar fi fost săvârşite pe teritoriul României având corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. şi în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d) din C. pen.

În ceea ce priveşte fapta prev. de art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, Înalta Curte, contrar susţinerilor apărătorului desemnat din oficiu, constată că aceasta are corespondent în infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen. - neexecutarea sancţiunilor penale (şi deopotrivă poate avea corespondent şi în infracţiunea prev. de 262 alin. (2) lit. b) din C. pen. - trecerea frauduloasă a frontierei de stat).

Potrivit dispoziţiilor art. 288 alin. (1) din C. pen. "Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b) şi lit. c), de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă".

Potrivit art. 66 alin. (1) din C. pen. "pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau a mai multora dintre drepturi: lit. c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României.

Înalta Curte observă că potrivit legislaţiei din România fapta pentru care a fost condamnat A. nu are o corespondenţă perfectă între toate elementele componente ale infracţiunii, în sensul că nu este vorba de dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, ci dreptul străinului de a se afla pe teritoriul Danemarcei, însă procesul de conversie implică o anumita flexibilitate în cadrul căreia fapta respectivă este examinată prin trimitere la infracţiunile disponibile în statul de executare.

Astfel, în acest sens, în cauza Jozef Grundza contra Cehiei - cauza C-289/15, Curtea de Justiţe a Uniunii Europene a statuat că: Articolul 7 alin. (3) şi articolul 9 alin. (1) litera (d) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificată şi completată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretate în sensul că, (...), condiţia dublei incriminări trebuie considerată îndeplinită în cazul în care elementele de fapt care stau la baza infracţiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunţată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi pasibile, ca atare, de o sancţiune penală şi pe teritoriul statului de executare dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu. Or, în considerentele hotărârii în Cauza Jozef Grundza contra Cehiei s-a precizat că: "Astfel cum reiese din chiar modul de redactare a acestui articol 7 alin. (3), condiţia necesară şi suficientă pentru aprecierea dublei incriminări este ca faptele pentru care s-a pronunţat pedeapsa în statul emitent să constituie infracţiune şi în statul de executare. Prin urmare, nu este necesar ca infracţiunile să fie identice în cele două state membre vizate.

Această interpretare este confirmată de termenii "oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia şi oricum ar fi descrisă" infracţiunea în statul de executare, de unde reiese cu claritate, (….), că o corespondenţă perfectă nu este necesară nici între elementele constitutive ale infracţiunii, astfel cum este descrisă de dreptul statului emitent şi de cel al statului de executare, nici în denumirea sau în clasificarea acestei infracţiuni potrivit legislaţiilor naţionale respective.

Prin urmare, această dispoziţie consacră o abordare flexibilă din partea autorităţii competente din statul de executare cu ocazia aprecierii condiţiei dublei incriminări, atât în ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii, cât şi descrierea acesteia.

În acest sens, elementul relevant pentru aprecierea dublei incriminări constă, potrivit chiar textului articolului 7 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/909, în corespondenţa dintre, pe de o parte, elementele de fapt care stau la baza infracţiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătoreasca pronunţată în statul emitent, şi, pe de altă parte, definirea infracţiunii conform legislaţiei statului de executare.

Rezultă din consideraţiile care precedă că, în cadrul aprecierii dublei incriminări, autorităţii competente din statul de executare îi revine sarcina de a verifica dacă elementele de fapt care stau la baza infracţiunii, astfel cum sunt reflectate în hotărârea judecătorească pronunţată de autoritatea competentă din statul emitent, ar fi de asemenea, ca atare, în ipoteza în care ar fi avut loc pe teritoriul statului de executare, pasibile de o sancţiune penală pe acest teritoriu".

Astfel, din această perspectivă, Înalta Curte consideră că este necesar a se verifica dacă fapta reţinută în sarcina persoanei sancţionate de autorităţile daneze, care potrivit legislaţiei statului emitent constituie infracţiunea prevăzută de art. 59b alin. (2) din Legea privind statutul străinilor, ar fi pasibilă de o sancţiune penală şi pe teritoriul României, ca stat de executare, dacă s-ar fi produs pe acest teritoriu.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că fapta pentru care persoana condamnată A. a fost condamnată în Danemarca constă în aceea că înainte de data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 02:30, pe adresa Frimestervej 65, st.th. din Copengaha, acesta a intrat în Danemarca, deşi prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Frederiksberg pe data de 14 noiembrie 2023 fusese condamnat la 3 luni închisoare şi expulzat cu punerea interdicţiei de reintrare pentru o perioadă de 6 ani, interdicţie valabilă până pe data de 28 noiembrie 2029.

Pe de altă parte, potrivit art. 288 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen. sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare (...), în speţă, a interzicerii exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă.

În acest caz pedeapsa complementară face referire la teritoriul statului român. Or, este normal ca legislaţia internă care reglementează pedeapsa complementară în ipoteza amintită să facă referire la statul român.

Însă, statul de executare, cât timp incriminează fapte identice pentru a-si proteja aceleaşi valori situate pe teritoriul său, nu ar putea refuza să recunoască protecţia similara acordată valorilor proprii de legea si jurisdicţia statului emitent.

Astfel, recunoaşterea reciprocă în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală bazată numai pe Decizia - Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 ar putea avea impedimentul lipsei dublei incriminări, nu pentru că legea naţională nu ar proteja, de plano, aceste valori, ci pentru că cele lezate nu sunt aferente unui subiect naţional al statului de executare.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, fapta reţinută în sarcina persoanei condamnată A. având corespondent în legislaţia penală română, aceasta realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) din C. pen. (putând deopotrivă să realizeze şi conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 262 alin. (2) lit. b) din C. pen.).

De asemenea, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată o pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancţionată penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României.

c) persoana condamnată are cetăţenie română

Persoana condamnată A. este cetăţean român, cu ultimul domiciliu în sat Tinca, com. Tinca, str. x, jud. Bihor (a se vedea fişa D.E.P.A.B.D. aflată la dosar Curte).

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România).

Persoana condamnată a fost de acord cu transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului, a menţionat că nu are nicio rudă în Danemarca şi a informat Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu privire la adresa din România, unde locuieşte cu soţia şi cei doi copii (certificat, dosar Curte).

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată

Verificând motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute în articolul anterior menţionat, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se observă că A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, astfel cum reiese din fişa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată de 442 zile închisoare este de natură să fie executată în România; nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; nu a intervenit amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor; nu este cercetat pe teritoriul ţării pentru aceleaşi fapte.

Totodată, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 163 alin. (2) din Legea 302/2004, în sensul că nu a intervenit amnistia, graţierea sau dezincriminarea faptelor reţinute în sarcina persoanei condamnate.

Referitor la situaţia executării pedepsei, se reţine că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 05.12.2024.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea 302/2004.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 9/PI din data de 25 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 9/PI din data de 25 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.108 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2025.