Jurisdictional conflict over first-instance competence for crimes charged under unauthorized practice of law against EU-registered lawyers.

Şedinţa publică din data de 19 februarie 2025

Deliberând asupra conflictului de competenţă de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 29 noiembrie 2024 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova în dosarul nr. x/2024 în temeiul art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu. În temeiul art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., s-a declinat competenta soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Craiova a reţinut, în esenţă, că prin rechizitoriul nr. x din 29.08.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub dosar nr. x/2024 din data de 02.09.2024, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fapta prev. de art. 348 din C. pen.

La data de 01.10.2024 inculpata a înţeles să formuleze cereri şi să ridice excepţii în dosarul nr. x/2024, în susţinerea cărora a arătat, în esenţă, că rechizitoriul nr. x din 29 august 2024 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, încalcă dispoziţiile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 2 din C. proc. pen. şi art. 6 parag. 1 din CEDO deoarece, îndeplinirea procedurii de verificare a legalităţii şi temeiniciei de către procuror a fost una pur formală.

A apreciat că rechizitoriul din data de 29.08.2024 încalcă dispoziţiile art. 328 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 6 paragraf 3 lit. a) şi b) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu cuprinde menţiunea prevăzută de art. 286 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., respectiv descrierea faptei, iar probatoriul administrat în faza de urmărire penală care se întemeiază exclusiv pe o analiză superficială a textului de lege şi a Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

A mai arătat faptul că are calitatea de avocat în cadrul Baroului din Madrid, iar activitatea desfăşurată pe teritoriul României este una cu titlu ocazional şi nu de obicei.

La termenul din data de 29.11.2024, anterior discutării cererilor şi excepţiilor invocate de inculpată, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate cu rechizitoriu şi declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în raport de excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, judecătorul a reţinut, în esenţă, că actul de sesizare a instanţei precum şi actele procesuale exercitate împotriva persoanei, fac referire la acuzaţia penală întemeiată pe dispoziţiile art. 348 din C. pen., adusă inculpatei A., căreia organul de urmărire penală îi recunoaşte calitatea de avocat în cadrul Baroului Ilustre Colegio de Abogados de Madrid, Spania.

În acest caz, independent de încadrarea juridică stabilită infracţiunii care face obiectul judecaţii, raportat la calitatea de avocat a persoanei acuzate de săvârşirea acesteia, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nu Judecătoriei Craiova îi aparţine competenţa materială de a judeca în primă instanţă cauza, ci Curţii de Apel Craiova.

S-a arătat că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sectia Penală a hotărât în sensul că, legiuitorul român recunoaşte de plano şi în mod automat calitatea de avocat dobândită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi în faţa organelor abilitate din România. Astfel, prin încheierea nr. 291 din 11 august 2020, instanţa supremă a concluzionat că "norma cuprinsă în art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. nu face nicio distincţie între avocatul deţinător al unui titlu profesional în statul membru de origine şi avocatul deţinător al unui titlu profesional emis în România, motiv pentru care, raportat la calitatea specială a inculpatei C. - avocat în Baroul Avocaţilor din Sofia, deţinută la momentul săvârşirii pretinsei infracţiuni care i se reţine în sarcină, cât şi ulterior, competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine, potrivit dispoziţiilor legale precizate, Curţii de Apel Bucureşti".

Prin încheierea nr. 4 din 04 februarie 2025 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a apreciat că, în cauză, competenţa de judecare a cauzei în primă instanţă nu revine Curţii de Apel, ci Judecătoriei Craiova.

S-a reţinut că în speţă, inculpata nu are calitatea de avocat recunoscută pe teritoriul ţării conform dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 şi nici calitatea de avocat într-un stat membru ale Uniunii Europene, nefiind înscrisă în niciun barou din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi nu figurează în Tabelul special al avocaţilor din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, ţinut în conformitate cu art. 97 din Legea 51/1995.

Curtea a notat că, inculpata este într-adevăr membru în Baroul Ilustre Colegio de Abogados de Madrid, însă o atare calitate a inculpatei nu este de natură să atragă competenţa unei instanţe superioare în grad, atât timp cât calitatea de avocat nu a fost recunoscută pe teritoriul României. Mai mult, s-a arătat că inculpata nu figurează înscrisă nici în Tabelul special al avocaţilor din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, ţinut în conformitate cu art. 97 din Legea 51/1995.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curţii a apreciat că derogarea de la regulile de competenţă generale (art. 35 din C. proc. pen.), respectiv competenţa unei instanţe superioare în grad este atrasă de gravitatea infracţiunii prin prisma calităţii deţinute de un inculpat din perspectiva reglementărilor interne (în acest sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 288/04 august 2020), neavând relevanţă că aceasta poate presta activităţi specifice avocatului conform reglementărilor dintr-un alt stat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11 februarie 2025, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 19 februarie 2025, cu citarea inculpatei A..

La data de 18.02.2025, inculpata A. a transmis, prin e-mail, note scrise. Aceasta a arătat, în esenţă, că are calitatea de avocat în cadrul Baroului din Madrid, iar activitatea desfăşurată pe teritoriul României este cu titlu ocazional şi nu de obicei, drept ce îi este conferit de dispoziţiile Directivei nr. 77/249/CEE a Consiliului Europei privind libera circulaţie a avocaţilor pe Teritoriul Spaţiului Economic European, precum şi de dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 51/1995. Astfel, inculpata a solicitat că se constate că are calitatea de avocat pe teritoriul Uniunii Europene, cu drept de practică în România, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Craiova.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Craiova şi Curtea de Apel Craiova, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei privindu-o pe inculpata A., Înalta Curte, în majoritate, constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Craiova, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. x emis la data de 29 august 2024 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fapta prevăzută de art. 348 din C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 30.09.2022, inculpata A. a asistat la audierea suspecţilor B. şi C. în dosarul nr. x/2022 şi ulterior, la data de 21.02.2023, a asistat la audierea aceloraşi persoane în calitate de inculpaţi, în acelaşi dosar penal, exercitând, fără drept, profesia de avocat. În susţinerea acuzaţiei procurorul a precizat că, inculpata nu are calitatea de avocat înscris în niciun barou din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi nu figurează în Tabelul special al avocaţilor din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, ţinut în conformitate cu art. 97 din Legea nr. 51/1995. Totodată, s-a notat că inculpata este membru în Baroul Ilustre Colegio de Abogados de Madrid, în probatoriu fiind menţionată împuternicirea avocaţială seria x nr. x emisă de Baroului Ilustre Colegio de Abogados de Madrid.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre Judecătoria Craiova şi Curtea de Apel Craiova, instanţa supremă este chemată să stabilească dacă judecata în primă instanţă se va determina în raport cu normele ce reglementează o competentă după calitatea persoanei (avocat) sau după materie (respectiv după infracţiunea cercetată).

Competenţa în primă instanţă este determinată de acuzaţia emisă, astfel că se va stabili în raport cu baza factuală şi caracterizarea sa în drept.

Pentru stabilirea competenţei după calitatea persoanei, prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. au în vedere calitatea de avocat, cum este definită (reglementată) în Legea nr. 51/1995.

Competenţa ratione personae, ce se grefează pe acest dat al acuzaţiei emise, se stabileşte prin raportare la calitatea specială avută de făptuitor, descrisă în conţinutul actului de sesizare şi eficientă din perspectiva principiului teritorialităţii, or de esenţa acuzaţiei este chiar negarea unei astfel de calităţii speciale. Ca urmare, determinarea competenţi în cazul infracţiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat, se va realiza prin raportare la competenţa materială.

Înalta Curte constată că jurisprudenţa recentă a îmbrăţişat această rezolvare de principiu a problematicii competenţei. Astfel, o situaţie similară este cea a avocatului în aşa numitele barouri paralele, competenţa în astfel de situaţii aparţine judecătoriei (e.g. sentinţa penală nr. 401/2020 din data de 25.03.2020 pronunţată de Judecătoria Oradea, definitivă la data de 19.03.2021 prin decizia nr. 182/A/2021 a Curţii de Apel Oradea).

De asemenea, prin încheierea nr. 288 din 4 august 2020, Înalta Curte a asumat (în secţia penală şi a publicat hotărârea pe site), rezolvarea potrivit căreia competenţa de judecată în primă instanţă a infracţiunilor săvârşite de persoana care are calitatea de avocat în Albania nu îi revine curţii de apel, întrucât interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 40 C. proc. pen.., care cuprind norme derogatorii pentru stabilirea competenţei în funcţie de calitatea persoanei, conduce la concluzia că dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. privesc calitatea de avocat dobândită sau recunoscută pe teritoriul României, conform Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Ratione materiae, infracţiunea de exercitare fără drept a profesiei, prevăzută de art. 348 din C. pen., se judecă în primă instanţă de judecătorie, potrivit art. 35 alin. (1) din C. proc. pen. (instanţa de drept comun judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe).

În final, se constată că identificarea actelor normative ori textelor de lege incidente şi utile, interpretarea acestora şi aplicarea lor având ca finalitate intrinsecă dezlegarea raportului de conflict, fac obiectul judecăţii acţiunii penale, fiind excluse prezentei evaluări, chiar dacă numai antamează fondul şi se grefează pe prezumţia de nevinovăţie.

Ca urmare, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei privind-o pe inculpata A. în favoarea Judecătoriei Craiova, va trimite dosarul acestei instanţe în vederea soluţionării, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., va constata ca rămânând în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate de judecata prezentului conflict de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind-o pe inculpata A. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2025.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind-o pe inculpata A. în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., curtea de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de Conturi, precum şi de auditori publici externi.

În speţă, conflictul negativ de competenţă s-a născut între Curtea de Apel Craiova şi Judecătoria Craiova referitor la calitatea de avocat, în sensul reglementat de art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., în persoana inculpatei A., avocat în Baroul Ilustre Colegio de Abogados de Madrid, care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x din 29.08.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 C. pen., întrucât la data de 30.09.2022 a asistat la audierea suspecţilor B. şi C. în dosarul nr. x/2022 şi, ulterior, la data de 21.02.2023, a asistat la audierea aceloraşi persoane în calitate de inculpaţi, în acelaşi dosar penal, în probatoriu fiind menţionată împuternicirea avocaţială seria x nr. x emisă de Baroul Ilustre Colegio de Abogados de Madrid.

Din dispoziţiile Legii nr. 51/1995 rezultă că legiuitorul român recunoaşte de plano şi în mod automat calitatea de avocat dobândită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi în faţa organelor abilitate din România, pentru recunoaşterea sau (re)dobândirea acestei calităţi, aspecte care vor fi dezvoltate în cele ce succed.

Astfel, prin Legea nr. 201/2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat a fost integrată Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/5/CE din 16.02.1998 de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea şi a fost transpusă Directiva Consiliului Europei din 22.03.1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi (77/249/CEE),

Din chiar Preambului Directivei 98/5/CE reiese cu claritate că odată obţinută calitatea de avocat în statul membru de origine, aceasta este recunoscută fără rezerve în celelalte state membre, printre motivele expuse care au stat la baza adoptării directivei fiind menţionat: întrucât avocaţii care nu sunt integraţi în profesie în statul membru gazdă au obligaţia de a profesa în acel stat sub titlul profesional din ţara lor de origine pentru a se asigura informarea corectă a consumatorilor şi pentru a se distinge între aceşti avocaţi şi avocaţii din statul membru gazdă care profesează sub titlul profesional utilizat acolo.

Ca atare, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat conţine Capitolul VII (art. 90-105), cu denumirea marginală Exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în cuprinsul art. 90 fiind specificat că dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile avocaţilor care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.

Prin prisma calităţii de avocat ce interesează conflictul de competenţă ivit, se notează prevederile art. 91 din Legea nr. 51/1995, în sensul că:

a) avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, care este autorizată să-şi desfăşoare activităţile profesionale sub titlul profesional corespunzător obţinut într-un stat membru;

b) stat membru de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, în care un avocat a obţinut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile profesionale prevăzute la lit. a), înainte de a practica profesia de avocat în România;

c) titlu profesional din statul membru de origine reprezintă titlul profesional utilizat în statul membru unde un avocat a obţinut dreptul de a folosi acest titlu, înainte de a practica profesia de avocat în România.

În conformitate cu art. 92 din legea de mai sus, avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România, pot acorda asistenţă juridică şi pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice în faţa instanţelor române, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional, precum şi dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în faţa instanţelor române.

Prin art. 93 din acelaşi act normativ, se mai prevede că:

(1) Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine vor folosi denumirea sub care îşi desfăşoară profesia în statul membru de origine, exprimată în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv. (…)

(3) Autoritatea română competentă poate cere unui avocat care profesează sub titlul profesional obţinut în statul membru de origine să indice gruparea profesională din care face parte în statul membru de origine sau autoritatea judiciară în cadrul căreia este admis să-şi exercite profesia, potrivit legii din statul membru de origine.

În România, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot exercita cu caracter permanent profesia (art. 96 - 103, Secţiunea a 2- a, Capitolul VII) sau ocazional/prin prestarea de servicii (art. 104 - 105, Secţiunea a 3-a, Capitolul VII).

Astfel, conform art. 96 din Legea nr. 91/1995:

(1) În condiţiile prezentei secţiuni, oricare dintre avocaţii prevăzuţi la art. 91 lit. a) poate desfăşura pe teritoriul României, cu caracter permanent şi sub titlul profesional din statul membru de origine, activităţile prevăzute la art. 92.

(2) Avocaţii care îşi exercită în mod permanent activitatea pe teritoriul României pot dobândi titlul profesional din România fie în condiţiile prevăzute la art. 94, fie potrivit art. 103.

Corelativ, art. 94 din acelaşi act normativ stabileşte:

(1) Indiferent de forma de exercitare a activităţii pe teritoriul României, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoaşterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat şi a practicării acesteia sub titlul profesional din România. (…)

(4) La depunerea cererii de recunoaştere a diplomei, în vederea determinării conţinutului şi modului de desfăşurare ale examenului sau ale perioadei de stagiu, comisia de evaluare va verifica în prealabil dacă experienţa profesională dobândită de solicitant este de natură să acopere în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru de origine în care a fost obţinută diploma, în vederea exceptării parţiale sau totale de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2).

În mod distinct, dispoziţiile art. 103 statuează la rândul lor, că: avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admişi în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate.

Deopotrivă, art. 104 din Legea nr. 51/1995 stabileşte că:

(1) În condiţiile prezentei secţiuni, avocaţii provenind din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European pot desfăşura în România activităţi profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.

(2) Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. (1) se exercită în România prin reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice în justiţie sau în faţa autorităţilor publice, în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou.

(3) Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate la alin. (2), avocatul respectă condiţiile şi regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, precum şi legislaţia română privind profesia, în special cu privire la incompatibilităţi, la secretul profesional, la relaţiile dintre avocaţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să reprezinte două părţi având interese contrarii, precum şi la publicitate. Un avocat care nu este stabilit în România este ţinut de respectarea acestor reguli numai în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea exercitării corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării regulilor privind incompatibilitatea.

În acest context legislativ, calitatea de avocat dobândită în baza titlului profesional obţinut în statul membru de origine este recunoscută de Legea nr. 51/1995, existând dispoziţii legale ce disciplinează desfăşurarea în România a activităţii profesionale în mod ocazional sau permanent, fără însă a aduce atingere calităţii de avocat a persoanei care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, cu posibilitatea obţinerii titlului profesional din România.

În consecinţă, cum dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. nu disting între infracţiunile pentru care avocaţii sunt trimişi în judecată şi nici între avocatul deţinător al unui titlu profesional în statul membru de origine şi avocatul deţinător al unui titlu profesional emis în România, iar inculpata A. este avocat în Baroul Ilustre Colegio de Abogados de Madrid (aspect reţinut în rechizitoriu) şi prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat se recunoaşte de plano şi în mod automat calitatea de avocat dobândită în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene (cum este Spania) şi ale Spaţiului Economic European, competenţa de soluţionare a cauzei în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă, revine Curţii de Apel Craiova (chestiunea desfăşurării cu caracter ocazional sau permanent a profesiei de avocat de către inculpată pe teritoriul României excede cadrului procesual creat de incidentul procedural asupra căruia instanţa supremă este chemată a se pronunţa pe calea acestui regulator de competenţă).