Challenge to foreign sentence adaptation via execution contest rejected as res judicata; costs awarded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant's challenge against the first-instance judgment, which had rejected his motion to contest the execution of a sentence; the challenged judgment remains in force, and the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs. The dispute arose from a foreign judgment (from Slovenia) recognizing a conviction for migrant trafficking and imposing a 3-year-and-6-month prison sentence, with the appellant seeking, through a motion to contest execution, a reduction of the sentence by one-third due to his guilty plea, arguing the application of the more favorable Romanian criminal law under Article 6 of the Romanian Criminal Code and Article 144 of Law No. 302/2004. The court held that a motion to contest execution under Article 598(1) of the Romanian Code of Criminal Procedure is limited to enumerated grounds, such as amnesty, prescription, pardon, or other causes of sentence extinguishment or reduction (letter d), and cannot be used to re-litigate the merits or re-individualize a final sentence, as this would violate the authority of res judicata and legal certainty under Article 6(1) ECHR. The court further noted that any request for sentence adaptation based on the nature or duration of the penalty should have been raised in the appeal against the recognition judgment under Article 166(11) of Law No. 302/2004, which the appellant failed to do.
Legislator headnote
AI generatedart. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, art. 144 din Legea nr. 302/2004, art. 6 C. pen, art. 598 alin. (1) C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen; Challenge to foreign sentence adaptation via execution contest rejected as res judicata; costs awarded: The dispute arose from a foreign judgment (from Slovenia) recognizing a conviction for migrant trafficking and imposing a 3-year-and-6-month prison sentence, with the appellant seeking, through a motion to contest execution, a reduction of the sentence by one-third due to his guilty plea, arguing the application of the more favorable Romanian criminal law under Article 6 of the Romanian Criminal Code and Article 144 of Law No. 302/2004. The court held that a motion to contest execution under Article 598(1) of the Romanian Code of Criminal Procedure is limited to enumerated grounds, such as amnesty, prescription, pardon, or other causes of sentence extinguishment or reduction (letter d), and cannot be used to re-litigate the merits or re-individualize a final sentence, as this would violate the authority of res judicata and legal certainty under Article 6(1) ECHR. The court further noted that any request for sentence adaptation based on the nature or duration of the penalty should have been raised in the appeal against the recognition judgment under Article 166(11) of Law No. 302/2004, which the appellant failed to do.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed as the basis for rejecting the contestation as unfounded.
Applied in conjunction with Art. 425¹ to reject the contestation as unfounded.
Used to order the appellant to pay judicial expenses to the state.
Used to leave the partial fee for the ex officio appointed defender in the state's charge.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91/F din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de A. împotriva sentinţei penale nr. 20/F- C. civ./18 octombrie 2023, definitivă prin neapelare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut, în esenţă, că la data de 30.05.2024, a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul A., împotriva sentinţei penale nr. 20/F- C. civ. din 18 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2023, solicitând rejudecarea cauzei potrivit legislaţiei penale române şi redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, având în vedere şi faptul că este pentru prima dată când intră sub incidenţa legii penale.
Instanţa de fond a constatat că, prin sentinţa penală nr. 20/F- C. civ. din 18 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admisă cererea formulată de autorităţile judiciare din Slovenia şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii, hotărârea din data de 06.01.2023 a Tribunalului Districtual din Ljubljana din Slovenia III K 67928/2022, astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin Sentinţa VI Kp 67928/2022 din 05.04.2023 a Curţii de Apel din Ljubljana, Slovenia, prin care A., a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare (1278 zile), din care a executat 267 zile până la data de 13.07.2023 şi s-a dispus executarea restului de pedeapsă în România.
S-a luat act că persoana condamnată în străinătate A., a fost condamnată prin hotărârea menţionată, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare (1278 zile), la pedeapsa amenzii în valoare de 5.000 euro şi la pedeapsa complementară a expulzării din Slovenia pentru o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei sau a teritoriului unui stat, prevăzută de art. 308 alin. (6) şi alin. (3) din C. pen. al Sloveniei, faptă care are corespondent în C. pen. român drept infracţiunea de trafic de migranţi, prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa închisorii, perioada executată, respectiv 267 zile, calculate până la data de 13.07.2023, inclusiv, precum şi cea executată ulterior acestei date, la zi.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un loc de detenţie din România, în vederea executării restului din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, conform C. proc. pen. român.
S-a luat act că persoana condamnată A. este încarcerată în executarea acestei pedepse pe teritoriul statului solicitant.
În baza art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus ca sentinţa definitivă şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii să se comunice Direcţiei de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei, autorităţii judiciare emitente şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
În continuare, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia RIL nr. 9/2011, contestaţia la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept cu reglementare distinctă.
Contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi ordinare sau extraordinare de atac, astfel că nu se poate ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în puterea lucrului judecat.
Instanţa de fond a constatat că solicitarea contestatorului A., referitoare la micşorarea pedepsei, dat fiind faptul că în ţara în care a fost condamnat definitiv, deşi a recunoscut comiterea faptei, nu a beneficiat de reducerea pedepsei de care ar fi beneficiat prin prisma legislaţiei române, nu se circumscrie dispoziţiilor care reglementează contestaţia la executare, având în vedere că, în această fază procesuală, nu se poate redoza pedeapsa, în forma solicitată de persoana condamnată. Argumentele invocate puteau fi analizate de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ori în calea de atac, pe care însă petentul nu a exercitat-o, sentinţa anterior menţionată bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinţei penale nr. 91/F din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie condamnatul A..
În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul condamnat A., prin apărător ales, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi adaptarea pedepsei la care a fost condamnat de autorităţile judiciare din Slovenia, prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, ca urmare a recunoaşterii săvârşirii faptei, procedură reglementată de C. proc. pen. român. Astfel, a arătat că, potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004, continuarea executării pedepsei în ţara de origine de către o persoană condamnată în alt stat, este guvernată de legea statului de executare. Prin urmare, a apreciat că instanţa trebuie să aplice art. 6 C. pen., care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, întrucât prin sentinţa nr. 20/F- C. civ. din 18 noiembrie 2023, prin care s-a recunoscut hotărârea judecătorească pronunţată de autorităţile din Slovenia, Curtea de Apel Piteşti a omis să reducă limitele de pedeapsă.
Analizând hotărârea atacată, în raport de susţinerile contestatorului condamnat A. şi de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia la executare reprezintă un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Ca urmare, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.
Această concluzie reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează expres cazurile în care se poate face contestaţie împotriva executării unei hotărâri penale, unul dintre acestea vizând situaţia în care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei (lit. d).
Totodată, Înalta Curte reţine că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).
Verificând, în raport cu aceste consideraţii, cererea formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că, în speţă, nu există nicio cauză de micşorare a pedepsei, care să atragă incidenţa art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitarea contestatorului, de adaptare a pedepsei aplicată de autorităţile judiciare din Slovenia şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 20/F- C. civ./18 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti (definitivă prin neapelare), prin reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3, ca urmare a recunoaşterii săvârşirii faptei, procedură reglementată de legea penală română, neputând forma obiectul examinării în această procedură.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, după ce constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din acelaşi act normativ, instanţa de judecată română admite cererea de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine şi procedează la adaptarea pedepsei aplicate prin respectiva hotărâre, atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română ori când durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Aşadar, revine instanţei române învestite cu soluţionarea cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine să efectueze operaţiunea de adaptare a pedepsei atunci când, din datele speţei, rezultă că este incidentă una dintre situaţiile reglementate de textul de lege menţionat, impunându-se, astfel, aplicarea dispoziţiilor referitoare la conversiunea condamnării.
Verificarea modului în care instanţa română a dat o rezolvare cererii de recunoaştere şi executare a unei hotărâri străine, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea adaptării pedepsei aplicate de autoritatea judiciară de condamnare, se realizează, însă, în condiţiile art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv prin intermediul căii de atac a apelului promovat împotriva hotărârii de recunoaştere, drept pe care condamnatul A. a înţeles să nu îl exercite în cauză.
În aceste condiţii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, prin intermediul contestaţiei la executare nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, în această procedură nu poate fi examinată solicitarea condamnatului de adaptare a pedepsei aplicată de autoritatea străină, respectiv de reducere a acesteia, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 20/F- C. civ./18 octombrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti.
Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 91/F din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, iar, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 90 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 91/F din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 90 RON rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2024.