Abuse in office indictment upheld; appeals dismissed and judicial costs imposed on appellants

Şedinţa publică din data de 03 octombrie 2024

Deliberând asupra contestaţiilor formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 09 iulie 2024, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B., în baza art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2022 emis la data de 29.03.2024 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpaţii A. şi B., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe aceşti inculpaţi.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul nr. x/2022 din 29.03.2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale);

şi

- B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada 03 septembrie 2018 - 27 aprilie 2022, inculpatul A., executor judecătoresc în cadrul BEJ A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în dosarele de executare silită nr. x/2018, y/2019 şi nr. 12/E/2022, înregistrate la BEJ A., cu încălcarea prevederilor legale.

Cu privire la inculpatul B., s-a reţinut că, în perioada 03 septembrie 2018 - 27 aprilie 2022, a introdus la BEJ A. trei cereri de executare silită a debitoarei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., cereri în baza cărora au fost înregistrate dosarele de executare silită nr. x/2018, nr. y/2019 şi nr. 12/E/2022, vizând executarea silită a unor hotărâri judecătoreşti care fie iniţial nu constituiau titluri executorii, fie priveau sume de bani care au mai fost executate în dosarele de executare silită anterioare, acelaşi inculpat solicitând, totodată, şi încetarea executării silite în cadrul fiecăruia dintre cele trei dosare de executare, ca urmare a recuperării debitului, înlesnind astfel încălcarea atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc A. cu prilejul executării silite derulată de acesta din urmă în cadrul celor trei dosare de executare silită susmenţionate.

Prin faptele mai sus descrise, s-a apreciat că inculpaţii A. şi B. au cauzat persoanei vătămate S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. un prejudiciu în cuantum total de 1.205.496,68 RON, din care s-a recuperat, până la data de 06.12.2023, de la inculpatul B., suma de 22.802,17 RON, prejudiciul total din cele trei dosare de executare susmenţionate, produs în dauna S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., nerecuperat, fiind de 1.182.694,51 RON.

S-a mai arătat că sumele încasate, reţinute şi eliberate în fiecare dintre cele trei executări reprezintă, totodată, şi un folos necuvenit atât pentru inculpatul A. (în cuantum total de 151.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (în cuantum total de 1.030.394,51 RON).

Cu privire la cadrul legal aplicabil au fost invocate următoarele dispoziţii: art. 632 - art. 634 din C. proc. civ., art. 663 - art. 666 din C. proc. civ., art. 670 din C. proc. civ., art. 39 din Legea nr. 188/2000 rep., art. 55 din Ordinul ministrului justiţiei 210/2001 rep. cu modificările şi completările ulterioare, de aprobare a Regulamentului de aplicare al Legii 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte probatoriul administrat în cauză s-au invocat: declaraţia reprezentantului persoanei vătămate, înscrisuri (plângere penală, adresă constituire parte civilă, notă de constatare din 26.05.2023, proces-verbal din 30.08.2023 de analiză a rulajului conturilor, raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 19.12.2023, procese-verbale, înscrisuri ce compun dosarele de executare silită nr. x/E/2018, 39/E/2018, 55/E/2019 şi 55/E/2022), declaraţii suspecţi/inculpaţi.

S-a mai arătat că prejudiciul infracţiunii este reprezentat de totalul sumelor stabilite ca şi prejudiciu în cele trei acte materiale săvârşite de către inculpaţii A. şi B., respectiv suma totală de 1.205.496,68 RON (552.543,17 RON+383.945,51 RON+269.008 RON), din care s-a recuperat, până la data de 06.12.2023, suma de 22.802,17 RON (anexa 3 din Raportul de constatare), astfel că, prejudiciul total, nerecuperat, este în sumă de 1.182.694,51 RON.

Cu privire la calculul prejudiciului infracţional, s-a precizat că, urmare a executării silite a debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. în cadrul celor trei dosare de executare silită susmenţionate, realizată prin încălcarea atribuţiilor legale de către inculpatul A., suma totală încasată de către inculpatul B., în calitate de creditor, s-a ridicat la cuantumul de 1.838.896,46 RON (486.543,17 RON + 333.945,51 RON + 1.018.407,78 RON), faţă de suma totală de 788.407,78 RON, ce i se cuvenea în realitate acestuia din urmă, conform titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 77/08.03.2022 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă (însemnând sumele de 284.495,61 RON, contravaloare masă lemnoasă +473.206,17 RON, contravaloare lipsă folosinţă teren + 16.212 RON, cheltuieli de judecată în prima instanţă + 14.494 RON, cheltuieli de judecată apel şi recurs); astfel, scăzând sumele consemnate în titlul executoriu anterior menţionat, inculpatul B. a încasat în plus suma totală de 1.050.488,68 RON, din care, până la data de 06.12.2023, s-a recuperat de la acest inculpat doar suma de 22.802,17 RON.

S-a subliniat faptul că, dacă raportat doar la suma încasată în plus de inculpatul B., ca urmare a executării silite desfăşurate cu încălcarea dispoziţiilor legale de către inculpatul A. în cadrul celor trei dosare de executare susmenţionate, înregistrate la BEJ A., faţă de suma ce i se cuvenea în realitate acestuia, conform deciziei civile nr. 77/08.03.2022 a Curţii de Apel Craiova, prejudiciul total cauzat debitorului Societatea Complexul Energetic depăşeşte echivalentul în RON a sumei de 200.000 euro, în raport de care, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, îi revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie competenţa pentru efectuarea urmăririi penale.

La calculul prejudiciului cauzat debitoarei s-a menţionat că se adaugă, pe lângă suma încasată în plus, în mod nelegal, de către inculpatul B., suma totală încasată în mod nelegal cu titlu de onorariu, de către inculpatul A. ca urmare a aceloraşi proceduri de executare silită desfăşurate cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv cuantumul taxelor judiciare plătite de către debitor în procedura de contestare şi întoarcere a executării silite, conform celor expuse în raportul de constatare întocmit în cauză.

Sumele încasate, reţinute şi eliberate în fiecare dintre cele trei executări, conform celor mai sus expuse, s-a apreciat că reprezintă, totodată, şi un folos necuvenit, atât pentru inculpatul A. (în cuantum total de 151.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (în cuantum total de 1.030.394,51 RON - la data de 06.12.2023), fiind aplicabile dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, în procedura de cameră preliminară, la data de 01.04.2024, sub nr. x/2024.

În procedura de cameră preliminară, inculpaţii A. şi B. au invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei pentru următoarele motive:

- netemeinicia acuzaţiei de încălcare a prevederilor art. 665 din C. proc. civ., cu argumentarea, în esenţă, că, în speţă, inculpatul A. nu a refuzat deschiderea dosarului de executare, deoarece nu existau motive pentru respingerea cererii de executare formulată de inculpatul creditor B..

Sub acest aspect, inculpaţii au arătat că sentinţa nr. 136/02.05.2018 şi decizia nr. 205/11.07.2018, depuse de creditor la BEJ A., deşi nu erau definitive, puteau fi puse în executare pe riscul creditorului potrivit art. 637 din C. proc. civ., iar faptul că cererea de executare formulată de creditor a fost corect admisă de executor este confirmat de instanţa de executare prin încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 5928/13.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Tg-Jiu, instanţa constatând că hotărârile în cauză reprezintă titluri executorii în sensul art. 632 raportat la art. 634 din C. proc. civ.

S-a invocat faptul că în rechizitoriu, organul judiciar nu face vorbire de art. 637 din C. proc. civ., text în baza căruia executorul a deschis dosarul de executare, iar în raport de aceste aspecte s-a considerat total neîntemeiată şi nelegală acuzaţia din rechizitoriu conform căreia cele două hotărâri nu constituiau titluri executorii, fiind hotărâri nedefinitive, supuse apelului si recursului, încălcând astfel dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ.

S-a mai arătat că judecătorul care a dispus prin încheierea nr. 5928/13.09.2018, în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Tg-Jiu, s-a pronunţat privind încuviinţarea executării silite în dosarul nr. x/2018 al BEJ A., în ce îi priveşte pe creditorul B. şi pe debitorul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., constatând că cererea de încuviinţare a executării silite îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 666 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 1/2016 şi, în consecinţă, a admis cererea şi a dispus executarea silită a dispoziţiilor din titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 136/02.05.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, şi decizia nr. 205/11.07.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016, pentru recuperarea debitului în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, executarea urmând a se face şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

S-a mai invocat faptul că potrivit art. 666 alin. (8) din C. proc. civ., încheierea sus amintită este prevăzută cu formulă executorie şi prevede obligaţii inclusiv pentru procuror să sprijine executarea silită.

În ceea ce priveşte dosarul de executare silită nr. x/2019, inculpaţii au apreciat că sunt neîntemeiate acuzaţiile imputate, cu argumentarea că, potrivit încheierii nr. 8145/2019 din data de 18.12.2019, dată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Tg-Jiu, judecătorul a admis cererea formulată de BEJ A. şi a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2933/2019 din data de 12.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 pentru suma de 295.945,51 RON, reprezentând debit şi cheltuieli de judecată ce formează obiectul dosarului de executare nr. 55/E/2019 ce îi priveşte pe creditorul B. şi pe debitoarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.

S-a arătat că acest aspect, din punctul de vedere al legalităţii, a fost apreciat de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2023, în care judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut faptul că decizia civilă nr. 2933/12.11.2019, la momentul înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul BEJ A., era o hotărâre executorie, în raport de dispoziţiile art. 633 pct. 1 din C. proc. civ., creditorul B. optând pentru punerea în executare a acestui titlu executoriu pe riscul său, sub rezerva menţinerii acestuia în calea de atac.

Aşadar, s-a apreciat că până la acest moment toate activităţile procedurale desfăşurate de ambii inculpaţi au fost legale.

S-a mai susţinut că nu există nicio probă că executorul judecătoresc a încălcat dispoziţiile art. 670 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd ce reprezintă cheltuielile de executare.

Cu privire la prevederile art. 670 alin. (4) din C. proc. civ., privind sumele ce trebuiau plătite executorului, s-a arătat că, în acest sens, s-a întocmit o încheiere pe baza dovezilor prezentate de partea interesată pe care le-a prezentat instanţei de executare, ca instanţă care cenzurează aceste cheltuieli şi care, din suma de 88.000 RON, a tăiat toate aceste cheltuieli de executare prevăzute în încheierea din data de 24.12.2019, emisă de BEJ A. în dosarul nr. x/2019 (au ataşat o copie de pe încheierea nr. 970/1.03.2021 dată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Tg-Jiu).

S-a mai invocat faptul că stabilirea cheltuielilor de executare, fără a detalia ce reprezintă fiecare nu poate fi considerată o infracţiune de abuz în serviciu, deoarece latura obiectivă nu este îndeplinită, cu argumentarea că nu s-a produs nicio vătămare debitoarei în această situaţie, iar organul de cercetare penală avea obligaţia să precizeze care este vătămarea adusă debitorului, în situaţia în care nu s-au detaliat cheltuielile de executare.

Referitor la latura subiectivă, s-a apreciat că nici aceasta nu este îndeplinită, deoarece împrejurarea că nu s-au detaliat cheltuielile poate fi considerată o culpă a executorului judecătoresc şi nu o intenţie pentru a putea fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu.

Faţă de cele de mai sus, s-a arătat că nu s-au cerut cheltuieli mai mari decât cele cuvenite conform legii, ci doar că nu s-a menţionat în ce constau aceste cheltuieli.

S-a mai invocat faptul că în mod neîntemeiat s-a susţinut în rechizitoriu că a fost stabilit un onorariu mult mai mare decât cel prevăzut de lege, respectiv art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea 188/2000.

S-a arătat că prin întoarcerea executării silite, inculpatul B. a fost obligat să restituie toate sumele de bani pretinse de această societate, inclusiv suma de 88.000 RON.

Pentru lămurirea acestor aspecte, respectiv dacă există un prejudiciu lichid, cert şi exigibil, s-a apreciat că se impune o expertiză financiar contabilă.

Referitor la dosarul de executare nr. 12/E/2022, inculpaţii au arătat că netemeinicia acuzaţiei rezultă din următoarele mijloace de probă: decizia nr. 77/08.03.2022 a Curţii de Apel Craiova prin care a fost obligată S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloarea masei lemnoase şi a sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada 2013-2016, precum şi la plata sumei de 16.212 RON, cheltuieli de judecată la prima instanţă.

Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 663 din C. proc. civ., deoarece creanţa este: certă şi neîndoielnică, fiind prevăzută în titlu executoriu, încuviinţată de instanţă; lichidă, fiind determinată de titlu executoriu; exigibilă.

S-a mai invocat faptul că există un mijloc de probă lămuritor sub aspectul nerespectării legalităţii de către cei doi inculpaţi, respectiv încheierea nr. 6609/26.10.2022, dată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Tg-Jiu prin care s-a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 267.608 RON şi a fost obligat intimatul creditor să achite contestatoarei debitoare suma de 267.608 RON.

S-a mai susţinut că suma de 778.407,78 RON (pagina 3, ultimul paragraf, din încheierea nr. 6609/26.10.2022, pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu) a fost pretinsă de către contestatoarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., la întoarcerea executării silite, întrucât mai fusese executată în alte două dosare, iar judecătorul a reţinut faptul că această creanţă a fost prevăzută ca obligaţie de plată pentru inculpatul B., fapt pentru care a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată de S.C. Complexul Energetic Oltenia, respectiv anulată parţial încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă de BEJ A. în dosarul x/2022 cu privire la suma de 267.608 RON, s-a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 267.608 RON şi a fost obligat intimatul creditor să achite debitoarei suma de 267.608 RON.

În acest sens, s-a arătat că executorul nu a executat creanţa de două ori, întoarcerea executării fiind admisă numai pentru cheltuieli de executare şi nu pentru creanţa pe care o avea creditorul B. împotriva debitorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A, conform deciziei irevocabile nr. 77/08.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova.

Întrucât cele două creanţe executate în dosarele nr. x/2018 şi, respectiv, nr. 55/E/2019 au revenit în patrimoniul debitorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A, prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, dacă creditorul nu ar fi solicitat în termen punerea în executare a creanţei din decizia nr. 77/08.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova, acesta nu ar fi intrat în posesia niciunei sume câştigate prin hotărâri judecătoreşti.

În concluzie, s-a susţinut că nu se poate retine de organul judiciar că s-a executat creanţa de două ori şi că, astfel, executorul ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu.

Oral, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul A., prin avocat ales, a solicitat înlăturarea raportului de constatare ştiinţifică. A susţinut, în esenţă, că prin dispunerea acestei probe a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece obiectivele stabilite nu vizează o activitate care ar putea interesa opinia unui specialist, cerându-se specialistului să se pronunţe cu privire la încălcarea unor norme de drept. S-a apreciat că o constatare tehnico-ştiinţifică se dispune în anumite situaţii, când dispar probele, când există un risc care afectează derularea urmăririi penale, situaţii care nu sunt incidente în cauză, neexistând niciun motiv care să justifice faptul că nu s-a dispus în cauză o expertiză. A arătat, totodată, inculpatul că raportul de constatare a fost întocmit de un specialist care funcţionează în cadrul sistemului şi a considerat că în aceste condiţii nu se asigură imparţialitatea.

Faţă de cele de mai sus, inculpaţii au considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii A. şi B., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că acestea sunt nefondate, cu argumentarea, în esenţă, că aspectele invocate de inculpaţi în cuprinsul cererilor şi excepţiilor formulate în cadrul camerei preliminare nu fac obiectul procedurii camerei preliminare, ci reprezintă apărări ce privesc fondul cauzei, urmând a fi analizate în faza judecăţii.

Totodată, a reţinut că nici solicitarea de înlăturare a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, formulată de inculpatul A., oral, prin avocat ales, nu este fondată, în raport de dispoziţiile art. 172 din C. proc. pen. coroborat cu art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., potrivit căruia rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului.

În plus, s-a reţinut că judecata se realizează de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită.

Notând Decizia nr. 504 din 13 iulie 2021 a Curţii Constituţionale cu privire la sintagma "specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din C. proc. pen., Decizia nr. 262/2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4), (10) şi (12) şi ale art. 191 alin. (2) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 882 din 7 septembrie 2022, prin care Curtea Constituţională a reţinut că procedeul probatoriu denumit "constatare" presupune examinarea unor situaţii de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialişti, medici legişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, iar în temeiul prevederilor art. 172 alin. (9) din C. proc. pen., constatările se dispun atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, curtea a reţinut, în esenţă, că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ.

Totodată, aceasta se efectuează de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora asupra persoanei, materialului şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală, iar potrivit dispoziţiilor art. 1811 din C. proc. pen., obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea sunt stabilite de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar rezultatul activităţii desfăşurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care cuprinde descrierea operaţiilor efectuate, a metodelor, programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării. Raportul de constatare constituie, conform prevederilor art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., un mijloc de probă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevăd că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Borcea împotriva României, Decizia din 22 septembrie 2015) soluţionarea cauzei pe baza acestor rapoarte de constatare nu încalcă dreptul la un proces echitabil.

Excluderea probelor nu constituie o sancţiune procesuală autonomă, ci este subsumată sancţiunii nulităţii şi intervine numai în cazul în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus ori s-a autorizat administrarea unei probe sau prin care aceasta a fost administrată.

Raportat la cauza dedusă judecăţii, s-a reţinut că efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice s-a dispus în cauză cu respectarea dispoziţiilor legale, motivat, prin ordonanţa procurorului din 22.09.2023, raportul fiind întocmit de un specialist din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, specialitate fiscalitate-bancară.

S-a reţinut, totodată, că inculpatul a beneficiat de exerciţiul deplin al drepturilor procesuale, a luat cunoştinţă, prin avocat ales, de actele dosarului, prin ordonanţa din 05.01.2024, constatându-se că nu există temeiuri pentru a se restricţiona consultarea dosarului şi fiind admisă cererea consultare a dosarului şi efectuare de fotocopii.

Deopotrivă, s-a observat că inculpatul nu a contestat în cursul urmăririi penale obiectivele constatării şi nici nu a invocat argumente privind o pretinsă lipsă de imparţialitate a specialistului care a întocmit raportul de constatare, iar pertinenţa acestui raport şi a obiectivelor stabilite de procuror, precum şi necesitatea de a se dispune în cauză efectuarea unui raport de expertiză reprezintă aspecte de fond care urmează a fi analizate în faza judecăţii.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţie inculpaţii A. şi B., care au reiterat fidel criticile invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, susţinând că soluţia pronunţată de acesta este netemeinică şi nelegală.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor de contestaţie invocate, cât şi din oficiu, în limitele conferite de dispoziţiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. (astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 302/2017 a instanţei de contencios constituţional, publicată în M. Of. nr. 566 din 17.07.2017) şi art. 282 alin. (2) din C. proc. pen. (având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 554/19.09.2017, publicată în M. Of. nr. 1013 din 21.12.2017), Înalta Curte, Completul de 2 judecători, apreciază nefondate contestaţiile formulate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, completul de doi judecători, reţine că interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual-penale pertinente în materia contestaţiei - respectiv art. 4251 alin. (1) şi (4) coroborate cu art. 347 alin. (4) C. proc. pen. - relevă caracterul limitat devolutiv al acestei căi de atac, concretizat în aceea că legalitatea încheierii atacate poate fi cenzurată, în principiu, în limitele criticilor formulate explicit de contestatori şi, numai prin excepţie, din oficiu, din perspectiva cazurilor de nulitate absolută.

Ca efect al Deciziei nr. 554/2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017), judecătorului de cameră preliminară îi este recunoscut şi dreptul de a invoca, din oficiu, încălcări ale dispoziţiilor legale care atrag sancţiunea nulităţii relative, însă, aşa cum s-a subliniat în doctrina şi jurisprudenţa relevante, astfel de încălcări pot fi luate în considerare atunci când ele au o anumită gravitate, fiind de natură a atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii sau a antrena încălcări importante ale dreptului la apărare al părţilor sau ale echităţii procedurii.

În acest context, în coordonatele de analiză determinate de autorii căii de atac, pe de o parte, şi de neconstatarea, din oficiu, a unor eventuale cazuri de nulitate absolută sau relativă prevăzute de art. 281 şi art. 282 C. proc. pen., pe de altă parte, instanţa de contestaţie va limita cenzura sa la problematica legalităţii sesizării instanţei, legalităţii administrării probelor şi legalităţii efectuării actelor de urmărire penală, astfel cum au fost invocate de către contestatori.

Analizând în aceste coordonate de principiu contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte, Completul de 2 judecători, reţine următoarele:

A. În ceea ce priveşte legalitatea sesizării instanţei, contestatorii inculpaţi A. şi B. au invocat neregularitatea actului de sesizare din perspectiva descrierii incomplete a faptei pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, precum şi a aparentei inadvertenţe între starea de fapt reţinută în rechizitoriu, probatoriul menit să o pună în evidenţă şi încadarea juridică dată faptelor.

Ambele critici sunt nefondate.

Înalta Curtea reţine că, în raport de dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., verificarea legalităţii sesizării presupune, în primul rând, o examinare a particularităţilor de formă şi conţinut ale rechizitoriului, judecătorul analizând dacă actul de sesizare se conformează, în mod efectiv, exigenţelor art. 328 alin. (1) din C. proc. pen., referitoare, inter alia, la verificarea sa prealabilă de către procurorul ierarhic superior, la indicarea neechivocă a persoanelor a căror trimitere în judecată se dispune, a faptelor reţinute în sarcina acestora, a încadrării juridice ori a probelor care au fundamentat opţiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În această etapă, accentul cade pe verificarea clarităţii acuzaţiei, respectiv a descrierii faptelor penale - ca manifestări în sfera realităţii obiective - de o manieră detaliată, explicită, lipsită de ambiguitate, care să permită inculpatului înţelegerea deplină a conţinutului faptic al acuzaţiilor aduse, iar judecătorului - individualizarea, dincolo de orice echivoc, a obiectului şi limitelor judecăţii.

În acelaşi context, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă rechizitoriul cuprinde şi indicarea detaliată a încadrării juridice a faptelor astfel descrise. Această cerinţă este respectată atunci când există o concordanţă formală între baza factuală a acuzaţiilor şi elementele de conţinut legal al uneia/mai multor infracţiuni, astfel cum se desprind din normele de incriminare indicate de procuror în rechizitoriu; precizarea acestora din urmă şi a elementelor lor de conţinut juridic trebuie să aibă caracter efectiv şi să nu se limiteze la simpla enumerare a unor dispoziţii legale.

Claritatea acuzaţiei penale formulate prin rechizitoriu este o condiţie sine qua non pentru legala începere a judecăţii.

Din perspectiva exigenţelor normelor convenţionale, dar şi a principiilor fundamentale ale procesului penal, reglementate de art. 2, art. 3 alin. (1), (3), art. 8 şi art. 10 din C. proc. pen., cunoaşterea certă a conţinutului faptelor ce fac obiectul sesizării instanţei (configurate neechivoc în toate particularităţile de timp sau loc de comitere, de conţinut concret, de rezultat sau urmare produsă) şi a încadrării lor juridice este o cerinţă indispensabilă pentru a se asigura în mod concret şi efectiv, iar nu teoretic şi iluzoriu, conformitatea procedurii cu cerinţele fundamentale de echitate a procesului penal.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că exigenţele de descriere a acuzaţiilor sunt realizate atunci când circumstanţele de timp, loc şi modalitate de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înţeleagă, cu exactitate, conţinutul faptic obiectiv al fiecărei învinuiri aduse.

În cauza de faţă, similar judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanţe, Înalta Curte constată îndeplinite aceste exigenţe.

Astfel, sub aspectul acuzaţiilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât şi detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzaţia adusă inculpatului A. constă în aceea că, în perioada 03 septembrie 2018 - 27 aprilie 2022, în calitate de executor judecătoresc în cadrul BEJ A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în dosarele de executare silită nr. x/2018, y/2019 şi nr. 12/E/2022, înregistrate la BEJ A., cu încălcarea prevederilor legale, întrucât:

1. Prin actele întocmite în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 39/E/2018, a încălcat dispoziţiile art. 665, art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, obţinând un folos necuvenit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare - 66.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (suma de 486.543,17 RON, din care, în perioada 29.09.2022 - 06.12.2023 s-a recuperat suma de 22.802,17 RON, creanţa nerecuperată fiind în cuantum de 463.741 RON).

În concret, s-a reţinut că, atribuţiile de serviciu exercitate cu încălcarea prevederilor legale de către inculpatul A. cu prilejul executării silite din dosarul de executare nr. 39/E/2018 au constat în:

- prin încheierea din data de 03.09.2018, inculpatul A. a admis cererea de executare silită formulată la aceeaşi dată de inculpatul B., privind debitoarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., în baza sentinţei civile nr. 136/02.05.2018 a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost obligată să-i plătească inculpatului B. suma de 473.206,17 RON (reprezentând contravaloarea de folosinţă a terenului), precum şi a deciziei nr. 205/11.07.2018 a Tribunalului Gorj, pronunţată tot în dosarul nr. x/2016, prin care S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost obligată să-i plătească numitului B. suma de 13.337,06 RON (reprezentând cheltuieli de judecată), deşi cele două hotărâri nu constituiau titluri executorii, fiind hotărâri nedefinitive, supuse apelului şi recursului, încălcând astfel dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ., conform cărora executorul judecătoresc poate refuza motivat deschiderea procedurii de executare, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale;

- prin încheierea executorie nr. 39/E/2018 din data de 19.11.2018, inculpatul A. a stabilit onorariul executorului şi alte cheltuieli de executare silită la un cuantum total de 66.000 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea cererii de executare silită, neexistând un titlu executoriu, iar pe de altă parte cheltuielile de executare au fost calculate fără a se preciza detaliat care sunt acestea, încălcându-se astfel prevederile art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ., onorariul fiind stabilit într-un cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000.

2. Prin actele întocmite în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 55/E/2019 (vizând executarea silită a deciziei civile nr. 2933/12.11.2019 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost obligată să-i plătească inculpatului B. suma de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloare masă lemnoasă, respectiv a sumei de 11.449,9 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, dosar înregistrat la BEJ A. ca urmarea a încheierii nr. 55/E/2019 din data de 13.12.2019, prin care inculpatul A. a admis cererea de executare silită introdusă la aceeaşi dată de inculpatul B.), a încălcat dispoziţiile art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, obţinând un folos necuvenit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare - 50.000 RON, suma încasată efectiv la data de 31.12.2019), cât şi pentru pentru inculpatul B. (suma de 333.945,51 RON, încasată efectiv la data de 31.12.2019).

În concret, s-a reţinut că, atribuţiile de serviciu exercitate cu încălcarea prevederilor legale de către inculpatul A. cu prilejul executării silite din dosarul de executare nr. 55/E/2019 au constat în:

- prin încheierea executorie nr. 55/E/2019 din data de 24.12.2019, inculpatul A. a stabilit onorariul executorului şi alte cheltuieli de executare silită la un cuantum total de 88.000 RON, cheltuielile de executare fiind calculate fără a se preciza detaliat care sunt acestea, încălcându-se astfel prevederile art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ., onorariul fiind stabilit într-un cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000. Urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu cu încălcarea prevederilor legale cu prilejul desfăşurării procedurii de executare silită din acest dosar de executare, inculpatul A. a cauzat o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, a obţinut un folos necuvenit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare - 50.000 RON, suma încasată efectiv la data de 31.12.2019), cât şi pentru pentru inculpatul B. (suma de 333.945,51 RON, încasată efectiv la data de 31.12.2019).

3. Prin actele întocmite în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. 12/E/2022 (vizând executarea silită a deciziei civile nr. 77/08.03.2022 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost obligată să-i plătească inculpatului B. suma de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloare masă lemnoasă, suma de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, respectiv a sumelor de 16.212 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la prima instanţă şi 14.494 RON, cheltuieli de judecată în apel şi recurs), a încălcat dispoziţiile art. 663, art. 665, art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cauzând o pagubă debitorului Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. şi, totodată, obţinând un folos necuvenit atât pentru sine (onorariul de executor şi celelalte cheltuieli de executare - 35.000 RON, încasat efectiv), cât şi pentru inculpatul B., prin mandatar C. (în cuantum total de 232.708 RON).

În concret, s-a reţinut că, atribuţiile de serviciu exercitate cu încălcarea prevederilor legale de către inculpatul A. cu prilejul executării silite din dosarul de executare nr. 12/E/2022 au constat în:

- a efectuat demersuri pentru executarea silită a aceleiaşi creanţe pe care o executase anterior silit integral în dosarele nr. x/2018 şi y/2019 (în sensul că, prin încheierea nr. 12/E/2022 din data de 21.03.2022, inculpatul A. a admis cererea de executare silită formulată la aceeaşi dată de inculpatul B., privind debitoarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., iar subsecvent, la data de 22.03.2022, a solicitat instanţei de executare - Judecătoria Târgu Jiu - încuviinţarea executării silite împotriva debitorului S.C. Complexul Energetic Oltenia SA), încălcând astfel dispoziţiile art. 663 din C. proc. civ., potrivit cărora executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi dispoziţiile art. 665 din C. proc. civ., potrivit cărora executorul judecătoresc poate refuza motivat deschiderea procedurii de executare, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale;

- prin încheierea executorie nr. 12/E/2022 din data de 21.04.2022, inculpatul A. a stabilit onorariul executorului şi alte cheltuieli de executare silită la un cuantum total de 275.000 RON, cheltuielile de executare fiind calculate fără a se preciza detaliat care sunt acestea, încălcându-se astfel prevederile art. 670 alin. (3) pct. 1-7 şi alin. (4) din C. proc. civ., iar onorariul a fost stabilit într-un cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000.

Sub aspectul acuzaţiilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), din împrejurările descrise atât într-o manieră sintetică (cu ocazia prezentării generale a obiectului cauzei sau încadrării în drept), cât şi detaliat, în partea expozitivă a rechizitoriului, rezultă că acuzaţia adusă inculpatului B. constă în aceea că, în perioada 03 septembrie 2018 - 27 aprilie 2022, a introdus la BEJ A. trei cereri de executare silită a debitoarei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., cereri în baza cărora au fost înregistrate dosarele de executare silită nr. x/2018, nr. y/2019 şi nr. 12/E/2022, vizând executarea silită a hotărârilor judecătoreşti susmenţionate, hotărâri care fie iniţial nu constituiau titluri executorii, fie priveau sume de bani care au mai fost executate în dosarele de executare silită anterioare, acelaşi inculpat solicitând, totodată, şi încetarea executării silite în cadrul fiecăruia dintre cele trei dosare de executare, ca urmare a recuperării debitului, înlesnind astfel încălcarea atribuţiilor de serviciu de către executorul judecătoresc A. cu prilejul executării silite derulată de acesta din urmă în cadrul celor trei dosare de executare silită susmenţionate.

S-a mai reţinut că, prin faptele mai sus descrise, inculpaţii A. şi B. au cauzat persoanei vătămate S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. un prejudiciu în cuantum total de 1.205.496,68 RON, din care s-a recuperat, până la data de 06.12.2023, de la inculpatul B., suma de 22.802,17 RON, prejudiciul total din cele trei dosare de executare susmenţionate, produs în dauna S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., nerecuperat, fiind de 1.182.694,51 RON, precum şi faptul că sumele încasate, reţinute şi eliberate în fiecare dintre cele trei executări, conform celor mai sus expuse, reprezintă, totodată, şi un folos necuvenit, atât pentru inculpatul A. (în cuantum total de 151.000 RON), cât şi pentru inculpatul B. (în cuantum total de 1.030.394,51 RON).

Aşadar, în ceea ce priveşte modul de descriere a faptelor pentru care inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată, se constată că actele obiective imputate au fost prezentate de o manieră clară şi inteligibilă în cuprinsul rechizitoriului, fiind apte să permită inculpaţilor cunoaşterea şi înţelegerea întocmai a acuzaţiilor aduse, pregătirea unei apărări corespunzătoare în raport cu acestea, dar şi stabilirea exactă a obiectului judecăţii, astfel cum impun dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen.

Fără a face minime aprecieri asupra temeiniciei fondului acuzaţiilor penale, contrar susţinerilor apărării, se observă că, în debutul rechizitoriului, s-a realizat o prezentare sintetică a faptelor care, în opinia parchetului, s-ar circumscrie infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (inculpatul A.) şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (inculpatul B.), ambele în formă continuată, ce formează obiectul trimiterii în judecată, iar, ulterior, în partea expozitivă (pag. 14-30), au fost indicate de către procuror împrejurările, modalitatea şi perioada de timp în care au fost comise presupusele fapte penale, contextul în care ele ar fi fost săvârşite (prin prezentarea modului şi a circumstanţelor în care inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, ar fi întocmit acte nelegale în dosarele de executare silită înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc A. sub nr. x/2018, y/2019 şi nr. 12/E/2022, ca urmare a cererilor de executare silită formulate de către inculpatul B., în calitate de creditor, vizând sentinţe judecătoreşti prin care Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., în calitate de pârâtă, fusese obligată la plata unor sume de bani către creditorul B.) şi succesiunea evenimentelor din care, în opinia procurorului, ar rezulta vinovăţia celor doi inculpaţi. S-a realizat, totodată, o prezentare coroborată a materialului probator pe care se fundamentează dispoziţia de trimitere în judecată (pag. 30-67), urmând ca instanţa să stabilească, în urma cercetării judecătoreşti, dacă respectivele fapte, aşa cum au fost prezentate de către Ministerul Public, întrunesc sau nu elementele de conţinut ale infracţiunilor de care inculpaţii sunt acuzaţi.

Prin urmare, contrar susţinerilor explicit formulate de inculpatul A. şi antamate de inculpatul B. în procedura de faţă, rechizitoriul expune, cu suficientă claritate, faptele ce se circumscriu celor două infracţiuni deduse judecăţii şi probatoriul care le susţine, existând, prin urmare, la nivelul unei examinări aparente, permise în camera preliminară, o corelaţie deplină între descrierea bazei faptice a acuzaţiilor, mijloacele de probă pe baza cărora aceasta a fost reţinută şi elementele normelor de incriminare. Fundamentul ori temeinicia acestei corelaţii reprezintă chestiuni de fond, a căror verificare şi cenzurare urmează a se realiza de către instanţă, în faza de judecată.

De altfel, reiterând susţinerile formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară şi în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, cei doi inculpaţi nu au contestat explicit temeinicia raţionamentului juridic în baza căruia magistratul a ajuns la concluzia regularităţii actului de sesizare a instanţei, ci s-au limitat la a itera critica de referinţă pe baza aceloraşi argumente prezentate şi în primă instanţă.

Înalta Curtea reaminteşte că, în această fază procesuală, instanţa de contestaţie nu este îndrituită să evalueze temeinicia acuzaţiei ori concludenţa probelor indicate de procuror în susţinerea acesteia, întrucât rolul judecătorului de cameră preliminară se limitează la efectuarea unui control de legalitate a actului de trimitere în judecată şi a probelor pe care se bazează.

În procedura de cameră preliminară, judecătorul nu are atribuţia de a clarifica aspectele factuale ale acuzaţiei interpretând materialul probator, ci lui îi revine exclusiv competenţa de a verifica dacă actul de sesizare descrie, în mod formal, dar lipsit de ambiguitate, toate împrejurările faptice proprii acuzaţiei penale într-un mod susceptibil de a investi instanţa, urmând ca în faza cercetării judecătoreşti să se verifice corespondenţa dintre situaţia de fapt astfel descrisă şi probele administrate.

În cauza de faţă, fapta imputată şi probele avute în vedere de procuror sunt suficient de clar indicate în cuprinsul rechizitoriului, iar măsura în care ele susţin acuzaţia penală reprezintă o chestiune de fond, care nu poate fi cenzurată în procedura de cameră preliminară.

B. Sub aspectul legalităţii administrării probelor, Înalta Curte reţine că aceasta presupune verificarea, din perspectiva dispoziţiilor art. 101-102 din C. proc. pen., a legalităţii procedeelor probatorii şi a mijloacelor de probă administrate în faza iniţială a procesului.

În egală măsură, un atare examen implică o evaluare a probelor din aceeaşi unică perspectivă a legalităţii (sau, după caz, a loialităţii), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.

În materia probaţiunii, examenul judecătorului de cameră preliminară are o unică finalitate - excluderea probelor care au stat la baza dispoziţiei de trimitere în judecată, dar care au fost administrate în mod nelegal. Modul de apreciere a conţinutului informativ al probelor de către procuror şi cenzurarea valorii atribuite unora dintre probele administrate în detrimentul altora reprezintă chestiuni esenţial circumscrise conceptului de "apreciere a probelor", în înţelesul art. 103 din C. proc. pen., care nu se subsumează obiectului legal al camerei preliminare.

Aşadar, verificarea legalităţii probelor din perspectiva dispoziţiilor art. 101-102 din C. proc. pen. implică, în realitate, un examen al legalităţii actelor procesuale prin care s-a dispus administrarea unui mijloc de probă, respectiv al actelor procedurale prin care acea probă a fost obţinută.

Conceptual, noţiunile de probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu sunt delimitate în cuprinsul art. 97 alin. (1)-(3) din C. proc. pen.. Probele în sine, ca elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei/inexistenţei vreuneia dintre împrejurările prevăzute de art. 97 alin. (1) din C. proc. pen., nu pot fi obţinute nelegal decât dacă mijlocul de probă sau procedeul probatoriu prin care se administrează acea probă este nelegal.

Aceasta înseamnă că examenul judecătorului de cameră preliminară este subordonat, în speţă, chestiunilor ce ţin de regimul nulităţilor actelor procesuale/procedurale prin care s-au dispus ori administrat probele a căror excludere a fost solicitată, sancţiunea prevăzută de art. 102 din C. proc. pen. urmând a opera exclusiv în ipoteza constatării nulităţii acestei categorii de acte. Pretinsele contradicţii între informaţiile furnizate de probele administrate, lipsa de relevanţă a acestora pentru clarificarea împrejurărilor cauzei ori semnificaţia juridică pretins eronată acordată de procuror unora dintre probe sunt chestiuni circumscrise actului propriu-zis de judecată şi nu pot fi cenzurate în camera preliminară.

În aceste coordonate de principiu, examinând legalitatea administrării probelor prin prisma cererii formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că cererea de excludere a mijlocului de probă constând în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cauză a fost argumentată, în esenţă, pe împrejurarea că nu era îndeplinită condiţia "urgenţei" prev. de art. 172 alin. (9) din C. proc. pen. coroborat cu împrejurarea că aceasta a fost administrată cu presupusa încălcare a dreptului la apărare.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 172 alin. (9) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării", "când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.", iar conform alin. (10) al aceluiaşi articol, "constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora".

Aşadar, normele procesual penale cuprind o reglementare generală a constatărilor, natura acestora urmând a fi stabilită de organele de urmărire penală care dispun procedeul probatoriu în funcţie de natura activităţii desfăşurate.

Prin Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a României a reţinut, printre altele, următoarele: "efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din C. proc. pen., constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale Curtea a constatat că regula este aceea că atunci când, în cursul urmăririi penale, organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din C. proc. pen.. Aşa fiind, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 trebuie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile C. proc. pen. aplicabile în această materie, astfel încât constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor pot fi dispuse doar în cazuri de excepţie, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei." (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 02 mai 2019, punctele 39 şi 40)

Prin urmare, urgenţa lămuririlor solicitate specialiştilor nu se raportează la vechimea faptelor, ci la obiectul cauzei şi la stadiul în care aceasta se află în momentul dispunerii actului de către procuror. Totodată, urgenţa trebuie raportată la necesitatea de a efectua verificări pentru a se stabili dacă este cazul sau nu să se dispună începerea urmăririi penale in personam, ori în vederea necesităţii orientării procurorului în efectuarea activităţii de începere a urmăririi penale.

Aşadar, Înalta Curte reţine că existenţa urgenţei nu constituie o veritabilă condiţie de legalitate a dispunerii efectuării unui raport de constatare, ci mai degrabă una de oportunitate în vederea obţinerii cu celeritate a opiniei unui specialist, motiv pentru care îndeplinirea ei nu poate fi analizată în procedura camerei preliminare.

În plus, raportul de constatare în specialitatea fiscalitate-bancară întocmit la data de 19.12.2023 de către specialistul desemnat din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost pe larg analizat în considerentele rechizitoriului, astfel încât judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut în mod corect că inculpatului i se oferă o oportunitate adecvată pentru exercitarea concretă şi efectivă a dreptului la apărare în raport cu conţinutul acestuia în cadrul etapei procesuale a judecăţii.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. constând în faptul că efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 177 din C. proc. pen., Înalta Curte o constată nefondată, cu argumentarea că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, întrucât reglementează în mod expres şi limitativ procedura efectuării expertizei, nicidecum pe cea a unui raport de constatare.

Totodată, referitor la împrejurarea că inculpatul a aflat despre conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică ulterior, când a fost admisă cererea de a studia actele din dosarul de urmărire penală, se reţine că potrivit art. 78 din C. proc. pen., "Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.", iar conform art. 83 din C. proc. pen., denumit "Drepturile inculpatului", "În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:

a) dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;

a1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia;

b) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;

c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;

d) dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;

e) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei;

f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;

g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;

g1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;

h) alte drepturi prevăzute de lege.".

Se mai reţine că potrivit art. 94 din C. proc. pen., denumit "Consultarea dosarului", "(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. (...)

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a consulta dosarul."

Evaluând coroborat prevederile art. 78, art. 83 şi art. 94 din C. proc. pen. prin prisma criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte, completul de 2 judecători, constată că legiuitorul a reglementat astfel dreptul suspectului/inculpatului de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal, însă nu a normat, corelativ, şi eventuala obligaţie a procurorului care instrumentează dosarul de urmărire penală de a comunica, din oficiu, toate actele procesuale efectuate ori înscrisurile ataşate.

Cu atât mai mult, legiuitorul nu a limitat dreptul procurorului de a administra mijloacele de probă apreciate utile pentru lămurirea cauzei instrumentate, numai ulterior consultării dosarului de către subiecţii procesuali principali.

De altfel, se observă că, în concret, contestatorul inculpat nu a invocat încălcarea vreunui text de lege sub acest aspect, criticile formulate constituind, în realitate, interpretări subiective ale conţinutului şi sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 78, art. 83 şi art. 94 din C. proc. pen. prin raportare la un text de lege care nu are aplicabilitate în cauză -art. 177 din C. proc. pen.

În concluzie, constatându-se inexistenţa vreunei dispoziţii legale care să reclame comunicarea către părţi din oficiu, de către procuror, a tuturor înscrisurilor ataşate la dosar, Înalta Curte conchide în sensul inexistenţei situaţiei premisă a sancţiunii nulităţii şi, implicit, a caracterului nefondat al criticii formulate.

Susţinerile privind insuficienta motivare a hotărârii atacate sunt nefondate, Înalta Curte constatând că judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanţe a răspuns succint, dar efectiv, criticilor formulate de inculpat, instanţa de contestaţie fiind în măsură să deceleze şi să cenzureze raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia de respingere a excepţiilor formulate de inculpat în procedura de cameră preliminară.

De altfel, se reţine că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument adus de inculpaţi, astfel cum s-a reţinut constant în practica CEDO.

C. Sub aspectul legalităţii efectuării actelor de urmărire penală, Înalta Curte va evalua critica inculpaţilor A. şi B. privind administrarea probatoriului cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 99 şi 100 alin. (1) din C. proc. pen., ca urmare a omisiunii organelor de anchetă de a dispune efectuarea în cauză, în apărare, a unei expertize financiar-contabile, constatând că, prin modul în care a fost argumentată, aceasta nu aduce în discuţie legalitatea administrării probatoriului, ci, în mod real, caracterul incomplet al urmăririi penale, antamând astfel aspecte ce nu pot fi cenzurate în camera preliminară.

În acest sens, se reţine că optica procurorului de a administra în cauză doar probele invocate în cuprinsul rechizitoriului reprezintă expresia exercitării dreptului atribuit acestui organ judiciar de dispoziţiile art. 100 alin. (1), (3), art. 103 alin. (1) şi art. 286 din C. proc. pen. şi nu poate fi cenzurat, sub aspectul temeiniciei sale, în această fază a procesului, ci doar în cursul judecăţii, prin recurgerea la alte instituţii menite să asigure testarea fiabilităţii probelor, în condiţiile de contradictorialitate specifice acestei faze a procesului.

Aceasta deoarece, în cazul probatoriilor, organului de urmărire penală îi sunt recunoscute prerogative de apreciere a probelor similare celor atribuite instanţei, precum şi dreptul de a dispune sau respinge motivat o probă, în condiţiile prevăzute de art. 100 alin. (3), (4) din C. proc. pen.. Rezultă, prin urmare, că decizia procurorului de a respinge sau valorifica doar anumite probe nu poate face, eo ipso, obiectul cenzurii în camera preliminară, în unicul scop de a se reţine netemeinicia acelei decizii.

Deopotrivă, se mai reţine că obligaţia procurorului de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului este subsumată necesităţilor obiectului urmăririi penale, astfel cum este acest definit de art. 285 din C. proc. pen., şi exigenţelor aflării adevărului consacrate de art. 5 alin. (2) din C. proc. pen., chestiuni distincte de cele ce definesc conceptul de egalitate de arme.

Or, având în vedere că urmărirea penală în ansamblul ei, ca fază distinctă a procesului penal, este coordonată de către procuror, acesta are o marjă largă de apreciere cu privire la toate măsurile sau actele ce se impun a fi efectuate, fiind suveran în conducerea anchetei, putând astfel să aprecieze asupra probatoriului ce se impune a fi administrat în vederea clarificării situaţiei sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Celelalte critici ale inculpaţilor care vizează, în esenţă, pretinsa neîntrunire a elementelor constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi, antamează chestiuni eminamente de fond, subsumate temeiniciei acuzaţiei, reprezentând, în realitate, apărări ce urmează a fi valorificate în cursul judecăţii.

Pentru considerentele astfel expuse, Înalta Curte, Completul de 2 judecători, apreciază încheierea atacată ca fiind legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 347 şi art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori

Totodată, având în vedere că inculpaţii se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestora la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi, în cuantum de 914 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2024, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă pe contestatori la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatorii inculpaţi, în cuantum de 914 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 03 octombrie 2024.