Extraordinary appeal dismissed; drunk-driving conviction upheld, driving ban deemed effective ope legis despite lack of written notice.

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1390 din 21 septembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Braşov s-au hotărât următoarele:

În baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. (04.01.2022).

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 27.07.2022).

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (1 an închisoare), la care a fost adăugată o treime (3 luni închisoare) din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare), rezultând astfel o pedeapsă totală de 1 an şi 3 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a săvârşit ambele infracţiuni în termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere dispuse prin sentinţa penală nr. 192/S din 17.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Braşov, definitivă prin neapelare la 12.01.2021.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală anterior menţionată şi s-a dispus executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate prin aceasta.

În baza art. 96 alin. (5) teza I raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare (aplicată în cauză) pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală anterior menţionată, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare, în regim de detenţie.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 206/Ap din 13 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1390 din 21 septembrie 2023 pronunţată de Judecătoria Braşov, s-a desfiinţat hotărârea apelată sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002, al cuantumului pedepselor aplicate şi al cuantumului pedepsei rezultante şi, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ca efect al aplicării prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., ca efect al aplicării prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 9 luni închisoare la 3 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 1 an şi 3 luni închisoare la 5 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen. şi art. 43 alin. (1) C. pen., pe care o are de executat inculpatul A., de la 2 ani şi 9 luni închisoare, la 1 an şi 11 luni închisoare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.

*

Împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din 13 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, recurentul inculpat a invocat greşita sa condamnare pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., susţinând că, la data săvârşirii presupusei fapte, 27 iulie 2022, nu avea suspendat exerciţiul dreptului de a conduce, astfel că lipseşte chiar situaţia premisă a infracţiunii.

În acest sens, a arătat că, anterior, la data de 4 ianuarie 2022, când a comis infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, i s-a comunicat doar verbal, de către organele judiciare, că nu va mai avea dreptul de a conduce autoturismul, fiind întocmit şi un proces-verbal, pe care, însă, nu l-a semnat.

De altfel, la acel moment avea o alcoolemie (stabilită retroactiv de către I.N.M.L.) de 1,96 g/l alcool în sânge la prima probă recoltată şi de 1,86 g/l alcool în sânge la a doua probă recoltată. Cu alte cuvinte, se afla într-o stare avansată de ebrietate, astfel că procedura de informare anterior menţionată a fost viciată.

A mai arătat că, nici ulterior, organele judiciare nu i-au comunicat, în scris, faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, nu i-a fost ridicat permisul de conducere şi nu i-a fost eliberată dovadă cu sau fără drept de circulaţie. Mai mult, abia la data de 28 iulie 2022 i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi, respectiv, de art. 335 alin. (2) C. pen.

Însă nici chiar la acea dată nu i s-a comunicat, procedural, că are suspendat dreptul de a conduce, nu i s-a solicitat predarea permisului de conducere şi nici nu i s-a eliberat o dovadă, astfel cum impun dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, la data de 27 iulie 2022, nu avea calitatea de suspect şi nu cunoştea faptul că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

De altfel, obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilită de organul judiciar nu echivalează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situaţie premisă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, prin Decizia nr. 18/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat asupra faptului că, întrucât suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu este calificată legal, definirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. se face prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice.

Drept urmare, elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.

În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat instituţia juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situaţie premisă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., stabilind că aceasta este incidentă doar în situaţiile în care este prevăzută expres şi limitativ de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.

Practic, prin Decizia nr. 18/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost analizată, pe de o parte, în mod distinct, instituţia juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar, pe de altă parte, obligaţia de a nu conduce anumite vehicule din conţinutul controlului judiciar, fiind realizată şi o examinare comparativă a celor două instituţii.

Din această perspectivă, instituţia juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice a fost examinată, în primul rând, cu caracter general, independent de natura juridică a obligaţiei de a nu conduce anumite vehicule din conţinutul controlului judiciar (obligaţie de natură esenţialmente procesuală, ce a stat la baza respectivei sesizări), astfel încât argumentele instanţei supreme referitoare la cea dintâi instituţie sunt pe deplin valabile atunci când sunt analizate elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, prin decizia sus-menţionată s-a reţinut că suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice intervine doar în cinci situaţii, după cum urmează:

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice aplicată ca o sancţiune contravenţională complementară [art. 96 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (1) lit. a) şi b) din O. U. G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice ca măsură tehnico-administrativă, de către poliţistul rutier, în urma reţinerii/retragerii/anulării permisului de conducere, urmată de eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulaţie în cazul reţinerii permisului de conducere [art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 111 din O. U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă la momentul sesizării instanţei de judecată în scopul anulării permisului de conducere obţinut cu încălcarea normelor legale, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti [art. 103 alin. (8) şi art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice ca efect al soluţiei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală ori al hotărârii penale definitive prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, încetarea procesului penal sau condamnarea, în cazurile prevăzute expres şi limitativ de legiuitor ]art. 103 alin. (1) lit. c), d) şi e) din O.U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă în cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranţă prevăzută la art. 108 lit. c) C. pen., pe întreaga perioadă cât durează interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicul (art. 110 din O. U.G. nr. 195/2002).

Faţă de cele ce preced, din Decizia nr. 18/2019 rezultă că noţiunea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice nu poate fi interpretată conform limbajului comun, ci doar prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, iar dispoziţiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 nu au natura unor dispoziţii generale care reglementează toate situaţiile ce pot fi asimilate unei suspendări a dreptului de a conduce, ci acestea sunt subsumate unei măsuri tehnico - administrative prealabile prin care se dispune reţinerea/retragerea/anularea permisului de conducere. Prin urmare, instituţia juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situaţie premisă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., este incidentă doar în situaţiile în care este prevăzută expres şi limitativ de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, anterior expuse.

Plecând de la aceste premise, apărarea a susţinut că se impune a se constata că inculpatului A. nu i-a fost comunicată procedural, în acord cu textele de lege relevante invocate [art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002], obligaţia de a nu conduce vehicule pe drumurile publice, astfel că faptul că, la data de 27 iulie 2022, acesta a condus autoturismul în condiţiile arătate, nu se înscrie în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.

Împrejurarea că, la data de 4 ianuarie 2022, organul judiciar l-a informat, verbal, pe inculpat, că i se va face dosar penal şi nu va mai avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, fără a i se ridica permisul de conducere şi a i se elibera dovadă fără drept de conducere, conform cerinţelor art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, fără a-i fi măcar adusă la cunoştinţă calitatea de suspect, nu poate fi echivalată cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situaţie premisă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu se înscrie în cazurile strict şi limitative prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002.

În concluzie, la data de 27 iulie 2022 (data comiterii faptei), obligaţia de a nu conduce vehicule pe drumurile publice nu se subsuma nici uneia dintre cele cinci situaţii cu privire la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că este incidentă instituţia juridică a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, respectiv prevederilor art. 96 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (1) lit. a) şi b), art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 111, art. 103 alin. (8) şi art. 114 alin. (1) lit. e), art. 103 alin. (1) lit. c), art. 110, toate din O.U.G. nr. 195/2002.

Or, dispoziţiile de drept penal sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, prin analogie, în defavoarea inculpatului.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., astfel încât fapta dedusă judecăţii nu îndeplineşte, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Pentru aceste motive, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea, parţială, a deciziei penale atacate, iar în rejudecare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., raportat la Decizia nr. 18/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunerea achitării inculpatului A. pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 27 iulie 2022)

În anexa cererii de recurs în casaţie au fost ataşate, în copie, Decizia nr. 18/2019 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie şi sentinţa penală nr. 178/2021 din 3 martie 2021 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 27 mai 2024, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 13 iunie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă, în principiu, condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând lipsa laturii obiective a infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 27.07.2022), sub aspectul situaţiei premise a infracţiunii - suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, raportat la cele statuate prin Decizia nr. 18/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Înalta Curte a reţinut că restul susţinerilor recurentului inculpat, vizând omisiunea Curţii de Apel Braşov de a analiza apărările formulate de acesta în calea ordinară de atac, respectiv caracterul presupus contradictoriu al argumentaţiei instanţei de apel şi, prin aceasta, a unei motivări insuficiente şi improprii a deciziei recurate, antamate de recurent, nu pot fi circumscrise nici cazului de recurs în casaţie invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi nici vreunui alt motiv dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat în cauză, 17 octombrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat şi reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererii de recurs în casaţie, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conform unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, sintagma "nu este prevăzută de legea penală" se referă la situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare neprevăzute de lege, respectiv, ipoteze ce nu au făcut vreodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor aspecte se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reţinută, cu titlu definitiv, în decizia instanţei de apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, prioritar, că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunile analizate este, în esenţă, următoarea:

La 4 ianuarie 2022, în jurul orei 06:10, organele de poliţie au fost sesizate despre faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 05:45, pe str. x din mun. Braşov a avut loc un accident rutier soldat cu avarii.

În acest context s-a stabilit că, la data sus-menţionată, inculpatul A. a condus autoturismul, pe str. din mun. Braşov şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit bordura trotuarului, după care a rulat pe spaţiul verde, şi-a continuat deplasarea cu roata stânga faţă avariată, lăsând o urmă de rulare forţată până în locul unde s-a oprit, respectiv în zona parcării B. de pe str. x.

După oprire, inculpatul a coborât din autoturism, a demontat plăcuţele cu numărul de înmatriculare, după care s-a urcat din nou la volan şi a adormit, aceasta fiind poziţia în care a fost depistat de către organele de poliţie.

La controlul efectuat de organele de poliţie, inculpatul A. nu a prezentat permis de conducere, declarând că nu îl are asupra sa.

În urma testării inculpatului, la ora 06:13, cu aparatul Dragtest seria x-0353, s-a constatat că la poziţia 979 prezenta o concentraţie alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, a fost condus la Spitalul Judeţean Braşov, unde i s-au recoltat două probe de sânge, la orele 06:50 şi 07:50. Prin buletinul de analiză toxicologică nr. x şi 16/T din data de 4 ianuarie 2022 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, s-a constatat că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,96 g/l la proba I, respectiv 1,86 g/l la proba a II-a.

În contextul prezentat, la data de 4 ianuarie 2022, inculpatului i-a fost adus la cunoştinţă faptul că i s-a întocmit dosar penal şi că nu mai are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice (procesul-verbal din data de 4 ianuarie 2022).

Ulterior, la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 00:30, organele de poliţie au observat autoturismul la ieşirea din parcarea Sălii Sporturilor. S-au îndreptat către autoturism, ocazie cu care au observat că la volanul acesteia se afla inculpatul A., care era singur în autoturism. În acel moment, acesta a demarat în trombă, trecând pe lângă echipajul de poliţie, care a plecat în urmărirea sa cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, neputând fi însă oprit din cauza diferenţei caracteristicilor tehnice ale autovehiculelor.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul A. figura cu menţiunea "CU RESTRICŢII-REŢINUT" din data de 4 ianuarie 2022, înscrisă cu ocazia întocmirii dosarului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., aspect confirmat şi prin adresa din 28 iulie 2022 a Serviciului Rutier Braşov.

În contextul acestor reţineri factuale, instanţa de apel a concluzionat că fapta inculpatului A. care, la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 00:30, a condus autoturismul, în mun. Braşov, deşi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere încă din data de 4 ianuarie 2022, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. contestă această concluzie, susţinând că, întrucât, la data de 4 ianuarie 2022, nu i-a fost comunicată procedural, în scris, ci doar verbal, interdicţia de a conduce vehicule pe drumurile publice şi nici ulterior nu i s-a adus la cunoştinţă acest fapt şi nu i s-a reţinut permisul de conducere, fapta sa ulterioară de a conduce autoturismul, la data de 27 iulie 2022, în condiţiile arătate, nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu este incidentă niciuna dintre cele 5 situaţii în care intervine suspendarea exercitării dreptului de a conduce, strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002, reţinute ca atare prin Decizia nr. 18/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Altfel spus, contestând statuările definitive ale instanţei de apel în sensul că, la 4 ianuarie 2022, a fost informat, prin proces-verbal semnat de acesta, despre întocmirea unui dosar penal şi despre faptul că nu mai are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice (chestiune care, presupunând reevaluarea unor împrejurări de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat, nu poate face în sine obiect de reevaluare în recurs în casaţie), recurentul inculpat susţine că, întrucât nici ulterior nu i s-a adus la cunoştinţă interdicţia dispusă şi nici nu i s-a reţinut permisul, nu se poate considera că, la data de 27 iulie 2022, avea suspendat dreptul de a conduce.

Evaluând susţinerile recurentul inculpat, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia Curţii de Apel Braşov ce face obiectul prezentului recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv pentru savârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în modalitatea normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În lipsa unei definiţii în C. pen. a noţiunii de "suspendarea exercitării dreptului de a conduce", practica şi jurisprudenţa au definit infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. prin trimitere la legislaţia extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice.

S-a statuat, astfel, că se circumscrie infracţiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în primul rând, fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice având suspendat exerciţiul dreptului de a conduce ca efect al săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prev. de art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul săvârşirii vreuneia dintre infractiunile prevăzute de art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) şi art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen., "permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine".

Alineatul (2) al aceluiaşi text de lege stabileşte că:

"La reţinerea permisului de conducere, în cazurile prevazute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulatie.

Totodată, alin. (3) al textului de lege precitat statuează că:

"În situatiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d), la art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) din prezenta ordonanţa de urgenta, precum şi în cele mentionate la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen., dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie.".

Pe de altă parte, art. 97 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 stabileşte că reţinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către poliţistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulaţie.

Aceste norme se competează cu dispoziţiile art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora, în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să permisul de conducere, poliţistul rutier îi aduce acestuia la cunoştinţă, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi obligaţia de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta.

În fine, dispoziţiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc că perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, echivalând astfel normativ noţiunea "nu are dreptul de a conduce" cu cea de "suspendare a exercitării dreptului de a conduce", regăsită în cuprinsul art. 96 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că săvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevăzute de art. 336 din C. pen. are ca efect suspendarea, ope legis, a exerciţiului dreptului de a conduce al autorului faptei de la momentul constatării indiciilor de comitere a acesteia şi până la soluţionarea definitivă a dosarului penal, o atare sancţiune fiind adusă la îndeplinire, de poliţistul rutier, fie prin măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, urmată de eliberarea dovezii înlocuitoare fără drept de circulaţie (în cazul în care conducătorul auto are permisul asupra sa), fie prin măsura aducerii la cunoştinţa conducătorului auto, prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, a faptului că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum şi a obligaţiei de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta (în cazul care conducătorul nu are asupra sa permisul de conducere).

Rezultă, aşadar, că suspendarea dreptului de a conduce operează prin efectul legii, ca o consecinţă a săvârşirii uneia dintre infracţiunile expres prevăzute de lege, chiar de la momentul constatării indiciilor comiterii faptei şi până la momentul soluţionării definitive a cauzei penale, independent de modalitatea tehnico-administrativă prin care sancţiunea respectivă este adusă la îndeplinire.

Prin urmare, comiterea uneia dintre infracţiunile prev. de art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen. are ca efect direct suspendarea exercitării dreptului de a conduce, eventualele neregularităţi ivite în procedura de informare a conducătorului auto putând aduce în discuţie nu însăşi inexistenţa sancţiunii, astfel cum susţine recurentul inculpat, ci doar, eventual, atitudinea sa subiectivă la săvârşirea unei infracţiuni viitoare ce are ca premisă o atare sancţiune.

Tocmai de aceea, faptul neindicării exprese, printre cele cinci situaţii menţionate în cuprinsul Deciziei nr. 18/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ca fiind cazuri în care operează suspendarea exercitării dreptului de a conduce, şi a ipotezei comiterii uneia dintre infracţiunile sus-menţionate de către o persoană căreia nu i se poate reţine permisul de conducere întrucât nu îl are asupra sa (ipoteza speţei), nu poate avea efectul invocat de recurentul inculpat A., respectiv cel al constatării neincidenţei unei cauze legale de suspendare a dreptului de a conduce.

Aşa cum s-a arătat anterior, şi în această ultimă ipoteză, suspendarea operează chiar de la momentul constatării indiciilor de comitere a faptei şi până la momentul soluţionării definitive a cauzei, diferenţa fiind aceea că aducerea la cunoştinţă a sancţiunii se realizează în modalitatea prevăzută de art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, iar nu prin reţinerea imediată a pemisului de conducere în condiţiile art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a, alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că, în speţă, ca efect al comiterii, la data de 4 ianuarie 2022, a infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., începând cu aceeaşi dată, prin efectul legii, recurentul inculpat A. nu a mai avut dreptul de a conduce, exercitarea acestuia fiind considerată suspendată în condiţiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 (până la finalizarea dosarului penal format), aspect comunicat de altfel recurentului, în scris, conform procesului-verbal aflat la fila x d.u.p.

Cu toate acestea, la data de 27 iulie 2022, recurentul inculpat a condus autoturismul.

Această ultimă faptă întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. întrucât simpla constatare a indiciilor comiterii, de către inculpatul A., la data de 4 ianuarie 2022, a faptei de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., urmată de măsura aducerii la cunoştinţa sa, prin înştiinţare scrisă, a faptului că nu mai are dreptul să conducă autovehicule până la finalizarea dosarului penal, precum şi a obligaţiei de a preda permisul de conducere serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvărşită fapta (în condiţiile în care inculpatul nu avea asupra sa permisul de conducere), a fost de natură a conduce la suspendarea exercitării dreptului de a conduce al recurentului începând cu data de 4 ianuarie 2022 şi până la momentul soluţionării definitive a cauzei penale.

Tocmai de aceea, împrejurarea că, la data de 4 ianuarie 2022 sau ulterior, recurentului inculpat nu i s-a reţinut fizic permisul de conducere nu are efectul invocat de apărare, deoarece sancţiunea suspendării dreptului de a conduce - adusă la cunoştinţa conducătorului auto - operează prin puterea legii, ca efect direct al săvârşirii unor fapte expres prevăzute de lege, măsurile tehnico-administrative dispuse subsecvent având ca finalitate doar executarea propriu-zisă a sancţiunii.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat inculpatul A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din data de 13 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Urmare acestei soluţii, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat., urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 180 RON, până la prezentarea apărătorului ales, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din data de 13 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2024.