Recognition of foreign criminal judgment and transfer of sentenced person: domestic equivalence of UK rape and coercive control offenses and social reintegration conditions

Şedinţa publică din data de 12 martie 2025

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută, în parte, hotărârea penală pronunţată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, respectiv sentinţa penală din 01.06.2022, pronunţată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, prin care condamnatului A. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 9 luni închisoare, pentru fapte care, potrivit legii penale române, constituie infracţiunile de:

- două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021);

- hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani şi 9 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa de 11 ani şi 9 luni închisoare perioada executată de condamnatul A. în Marea Britanie, de la 29.11.2021 la zi, precum şi în continuare, până la data transferării efective în România.

În baza art. 555 din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dată la care hotărârea şi un exemplar al mandatului de executare se vor comunica autorităţii competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei penale din 01.06.2022, pronunţată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, privind pe condamnatul A. şi transferarea acestuia, pentru continuarea executării pedepsei, într-un penitenciar din România.

Din analiza actelor dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală mai sus menţionată, s-a dispus condamnarea persoanei transferabile A. la pedeapsa de 11 ani şi 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de:

- viol, prevăzută în secţiunea I (l) din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzaţia nr. 1 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, cu intenţie, a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimţit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimţise;

Această acuzaţie reflectă un incident de viol în cadrul dormitorului.

- viol, prevăzută în secţiunea I (l) din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzaţia nr. 2 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, într-o altă ocazie decât cea de la acuzaţia nr. 1, cu intenţie a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimţit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimţise;

- comportament controlat şi coercitiv într-o relaţie intimă sau de familie, prevăzută în secţiunea 76 (l) şi (11) a Legii infracţiunilor grave din 2015 (acuzaţia nr. 5 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-06.11.2021, la un moment în care era conectat personal cu B., s-a implicat într-un comportament faţă de aceasta care era controlat şi coercitiv, care a avut un efect grav asupra acesteia şi anume i-a cauzat B. alarmare sau supărare gravă, care a avut un efect advers substanţial asupra activităţilor de zi cu zi ale lui B., la un moment la care el a ştiut sau trebuia să fi ştiut că acel comportament va avea efect serios asupra lui B.

Această acuzaţie reprezintă comportamentul controlat şi coercitiv al inculpatului faţă de reclamantă incluzând utilizarea sexului, tentative de a controla cu cine se întâlnea aceasta, verificându-i telefonul şi locul în care se afla, abuz verbal extensiv şi adresarea de apelative obscene;

- pândire ce a implicat alarmare şi supărare gravă, prevăzută în secţiunea 4A(l) (A) (B) (iii) şi (5) a Legii privind Protecţia faţă de Hărţuire 1997 (acuzaţia nr. 6 din rechizitoriu) constând în aceea că între 05.11.2017-29.11.2021, a urmat o conduită care s-a cumulat în urmărirea lui B. şi i-a cauzat alarmare şi supărare gravă care a avut un efect advers asupra activităţilor de zi cu zi ale acesteia, atunci când A. a ştiut sau trebuia să fi ştiut, că acel comportament va avea un astfel de efect asupra lui B..

Potrivit legislaţiei penale din România aceste fapte constituie infracţiunile de:

- două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021;

- hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

Autorităţile judiciare din Marea Britanie au solicitat recunoaşterea acestei hotărâri penale şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate, sens în care au transmis, prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei:Cererea de transferare formulată de Serviciul Majestăţii Sale pentru Penitenciare & Probaţiune din Marea Britanie, în temeiul Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983/adresa de înaintare nr. x/13.05.2024; Decizia din 01.06.2022 a Curţii din Bristol - dosar nr. x; Ordinul nr. P1712754 emis de Ministerul de Interne, privind expulzarea şi interdicţia de a intra în Regatul Unit al Marii Britanii; Declaraţia condamnatului privind acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România; Rechizitoriul (extras) cu privire la numitul A.; Ordin de detenţie/01.06.2022; Extras legislaţie; Informaţii privind sentinţa; Declaraţia reprezentantului oficial al Serviciului Majestăţii Sale pentru Penitenciare & Probaţiune din Marea Britanie prin care atestă că documentele trimise sunt copii conforme cu originalele; Declaraţia reprezentantului oficial al Serviciului Majestăţii Sale pentru Penitenciare & Probaţiune din Marea Britanie prin care atestă că decizia este finală şi nu există căi de atac în curs.

Curtea a reţinut că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că persoana transferabilă a fost arestată preventiv de la data de 29.11.2021 până la data de 01.06.2022 iar de la data de 02.06.2022 a început executarea efectivă a pedepsei ce i-a fost aplicată.

S-a mai reţinut că, fiind audiată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, persoana condamnată A. a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România.

Analizând condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, prevăzute de art. 141 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite în cauză, întrucât: hotărârea este definitivă şi executorie, iar faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracţiuni şi în cazul în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, respectiv infracţiunile de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) alin. (3) lit. b) C. pen. şi hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că sancţiunea aplicabilă pentru fiecare dintre infracţiunile de viol este închisoarea de la 7 ani 12 ani iar pentru infracţiunea de hărţuire este închisoarea de la 3 la 6 luni sau amenda iar conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (se aplică pedeapsa cea mai grea sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse) pedeapsa maximă aplicabilă, potrivit legislaţiei interne, persoanei condamnate A. pentru infracţiunile comise ar fi fost de 16 ani şi 2 luni închisoare, astfel încât pedeapsa aplicată prin sentinţa a cărei recunoaştere se solicită corespunde naturii şi duratei pedepsei prevăzute de legea penală română.

De asemenea, s-a reţinut că persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 140 alin. (2) din lege, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06 martie 2025, când s-a stabilit termen pentru soluţionarea contestaţiei la data de 12 martie 2025.

Examinând actele dosarului şi hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

În speţă, instanţa a fost învestită în procedura de recunoaştere şi executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prevăzută de art. 140 - 142 din Legea 302/2004 republicată, şi în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Europene asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983), pe care România a ratificat-o prin legea nr. 76 din 12 iulie 1996, publicată în M.O. nr. 154 din 19 iulie 1996.

Condiţiile privind transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România sunt prevăzute în Capitolul II - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, Secţiunea 1, art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004.

La art. 142 din Legea nr. 302/2004 se prevede că:

(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Înalta Curte constată că în cauză prima instanţă a analizat judicios actele dosarului şi a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare britanice, dispunând executarea pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză privind pe apelantul A. într-un penitenciar din România, în mod corect reţinându-se în speţă ca fiind îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine prevăzute de art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004.

Similar primei instanţe, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală de condamnare a cărei recunoaştere s-a dispus în cauză, din 01.06.2022, pronunţată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de: viol, prevăzută în secţiunea I (l) din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzaţia nr. 1 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, cu intenţie, a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimţit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimţise; viol, prevăzută în secţiunea I (l) din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzaţia nr. 2 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, într-o altă ocazie decât cea de la acuzaţia nr. 1, cu intenţie a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimţit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimţise; comportament controlat şi coercitiv într-o relaţie intimă sau de familie, prevăzută în secţiunea 76 (l) şi (11) a Legii infracţiunilor grave din 2015 (acuzaţia nr. 5 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-06.11.2021, la un moment în care era conectat personal cu B., s-a implicat într-un comportament faţă de aceasta care era controlat şi coercitiv, care a avut un efect grav asupra acesteia şi anume i-a cauzat B. alarmare sau supărare gravă, care a avut un efect advers substanţial asupra activităţilor de zi cu zi ale lui B., la un moment la care el a ştiut sau trebuia să fi ştiut că acel comportament va avea efect serios asupra lui B.; pândire ce a implicat alarmare şi supărare gravă, prevăzută în secţiunea 4A(l) (A) (B) (iii) şi (5) a Legii privind Protecţia faţă de Hărţuire 1997 (acuzaţia nr. 6 din rechizitoriu) constând în aceea că între 05.11.2017-29.11.2021, a urmat o conduită care s-a cumulat în urmărirea lui B. şi i-a cauzat alarmare şi supărare gravă care a avut un efect advers asupra activităţilor de zi cu zi ale acesteia, atunci când A. a ştiut sau trebuia să fi ştiut, că acel comportament va avea un astfel de efect asupra lui B..

În cauză, s-a constatat că faptele astfel descrise au corespondent în legislaţia română în două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021 şi hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

Astfel, prima instanţă a reţinut în mod legal întrunirea tuturor condiţiilor pentru admiterea cererii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile din Marea Britanie, respectiv: caracterul definitiv şi executoriu al hotărârii, existenţa dublei incriminări (faptele comise de apelantul persoana condamnată A. având corespondent în legislaţia română în infracţiunile de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) şi (3) alin. (3) lit. b) C. pen. şi hărţuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.), acordul persoanei condamnate care a consimţit la executarea pedepsei în România, precum şi neincidenţa vreunuia dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei în România, prevăzute de art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004 şi de asemenea, că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti străine, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a apelantului persoană condamnată, având în vedere aşa cum s-a arătat, faptul că acesta este cetăţean român, cu domiciliul în România şi că, în ceea ce îl priveşte, autorităţile britanice au luat măsura expulzării de pe teritoriul Regatului Unit.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanţă a dispus recunoaşterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. şi continuarea executării pedepsei de 11 ani şi 9 luni închisoare, recunoscută în cauză, într-un penitenciar din România, neexistând, aşadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinţei penale apelate.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2025.