Non-existence of criminal offense and judicial immunity for substantive rulings in challenge to dismissal of complaint against judges

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către petenta A., deoarece faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 17.01.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, sub nr. x/2020, plângerea formulată de A., pentru "obstrucţionarea justiţiei şi excluderea neconstituţională de la dreptul de moştenire", criticând soluţiile dispuse de către instanţele de judecată în cauze ce au avut ca obiect un litigiu civil.

În cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale.

Plângerea viza pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale de către judecătorii B. şi C. de la Tribunalul Bucureşti, cu ocazia cercetării judecătoreşti desfăşurate în cadrul dosarelor civile în care petenta a fost parte, fapt care a avut drept urmare încălcarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

Întrucât, în prezent, judecătorul B. îşi desfăşoară activitatea la Curtea de Apel Bucureşti, prin ordonanţa nr. 83/321/P/2020 din 23.05.2024 a Parchetului de pe lângă de Apel Bucureşti, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind înregistrat la secţia Urmărire Penală sub nr. x/2020, la data de 05.06.2024.

Din conţinutul plângerii a rezultat, în esenţă, critica petentei vizând sentinţa civilă nr. 2351/29.10.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, decizia civilă nr. 1811/A din 21.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, precum şi decizia nr. 320 din 10.02.20222 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea instanţei supreme prin care s-a respins, ca nefondat, recursul petentei, fiind definitivă.

Din examinarea aspectelor sesizate s-a constatat că există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, întrucât faptele sesizate nu există, nerezultând indicii de comitere a vreunei infracţiuni. Astfel, s-a reţinut că petenta îşi exprimă convingerile personale cu privire la modalitatea în care magistraţii au judecat, în fond, apel şi recurs, litigiile deduse judecăţii, fiind nemulţumită că aceste cauze au fost soluţionate în defavoarea sa.

Separat de toate acestea, s-a reţinut faptul că prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluţiile dispuse de magistraţi în cauzele instrumentate de ei, indiferent care ar fi natura lor.

S-a arătat că magistraţii trebuie să beneficieze de imunitate funcţională în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse cu bună credinţă în realizarea obligaţiilor lor profesionale sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Interpretarea legii, evaluarea faptelor sau aprecierea probelor nu trebuie să fundamenteze tragerea la răspundere penală, cu excepţia situaţiilor în care se reţine reaua-credinţă.

Nu s-au constatat fapte sau elemente concrete care să indice existenţa relei credinţe în desfăşurarea activităţii judiciare, nefiind precizate acţiuni exterioare procesului de interpretare şi aplicare a legii de către judecători, prin care să fi fost încălcate dispoziţiile legale ce reglementează activitatea acestora, activitatea magistratului fiind una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile.

Pentru aceste motive, în cauză s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există.

S-a arătat că, în literatura de specialitate, în legătură cu inexistenţa faptei în materialitatea ei, s-a arătat că art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă şi la inexistenţa faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere petenta, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanţa nr. 205/II/2/2024 din data de 29.10.2024 a procurorului-şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petent împotriva soluţiei de clasare, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, procurorul şef, examinând ordonanţa de clasare şi actele dosarului, a reţinut, în esenţă, că procurorul de caz, în raport de datele speţei, a dispus în mod just soluţia de clasare.

S-a arătat că, în cauză, procurorul de caz a reţinut în mod corect, din probele administrate, că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia fapta nu există.

A arătat procurorul şef că, dat fiind conţinutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situaţia faptică reclamată şi în raport de care s-a dispus soluţia de clasare atacată.

S-a reţinut că, din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârşirea vreunei fapte de natură penală şi că nemulţumirile petentei cu referire la modul concret de soluţionare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraţilor care au rezolvat cauza.

S-a arătat că răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Soluţiile pronunţate de magistraţi nu pot fi cenzurate decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare şi extraordinare.

Împotriva ordonanţei de clasare a formulat plângere petenta, în termen legal, în condiţiile art. 340 din C. proc. pen.

În plângerea formulată, petenta a arătat că ordonanţa de clasare a fost dispusă cu ignorarea faptelor, a cadrului juridic şi a probatorului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C9 C. pen., stabilindu-se termen de soluţionare a plângerii la data de 11.12.2024.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport de dispoziţiile legale incidente, judecătorul de cameră preliminar constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa ce face obiectul verificărilor în speţă este legală şi temeinică.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă elemente probatorii care să confirme existenţa infracţiunilor pentru care petenta a formulat plângere, iar în ceea ce priveşte faptele reclamate, judecătorul de cameră preliminară constată, examinând întregul material probator, că în cauză nu se poate reţine comiterea vreunei fapte de natură penală de către intimaţi, astfel că în mod corect procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că, în realitate, petenta este nemulţumită de soluţiile date de către magistraţii judecători litigiilor în care aceasta a figurat ca parte. Or, cenzurarea soluţiilor dispuse de magistraţii judecători se poate realiza numai în formele şi procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanşat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistraţi.

Intervenţia organului de urmărire penală şi anchetarea magistratului pentru o eventuală infracţiune prevăzută de art. 271 C. pen. trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotaţii ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct şi suplimentar soluţiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informaţii independente şi obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulţumirii subiective a unei părţi faţă de soluţia dispusă într-un dosar civil.

Aceasta deoarece hotărârile judecătoreşti definitive (indiferent de materia în care sunt pronunţate) se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuţie a soluţiilor pe care le conţin în alte condiţii decât cele expres prevăzute de legea procesuală pertinentă.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza hotărârilor definitive prin care au fost soluţionate litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso şi în absenţa oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în unicul scop al cenzurării soluţiilor definitive pe alte căi şi prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Independenţa judecătorilor - garanţie fundamentală a înfăptuirii justiţiei, presupune, printre altele, ca aceştia să nu fie supuşi unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunţate, respectiv pe soluţiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea uneia dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul judecătorului şi la independenţa sa.

În cauza de faţă, conduita imputată magistraţilor nominalizaţi în plângerea petentei, se înscrie, în mod incontestabil, în exerciţiul normal al atribuţiilor specifice funcţiilor judiciare deţinute, de a căror esenţă este evaluarea mijloacelor de probă administrate, identificarea şi interpretarea normelor de drept pertinente şi, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raţionamentul juridic pe care s-au grefat soluţiile adoptate, intimaţii magistraţi ar fi adoptat conduite contrare legii, de natură a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentei, faţă de soluţiile dispuse, nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraţilor.

Pe cale de consecinţă, în absenţa oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentei cu privire la condiţiile în care au fost pronunţate soluţiile criticate, respectiv la incidenţa unor fapte penale care să fi precedat soluţia ori să fi fost concomitente acesteia, concluzia inexistenţei faptelor sesizate şi dispunerea soluţiei de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt legale şi temeinice.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curţi va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 11 decembrie 2024.