Standing to challenge prosecutorial dismissal for failure to allege constituent elements of forgery and abuse of office in public asset transfer

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 428/76/P/2023 din data de 29 ianuarie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., reprezentand prezumtive fapte săvârşite de către fostul ministru al Agriculturii, A., întrucât fapta nu există.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la prezumtivele fapte săvârşite de către directorul general al I.N.C.D.B.H. Ştefăneşti Argeş - B. şi preşedintele A.S.A.S., C., sub aspectul cercetării infracţiunilor de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. şi declinarea cauzei, astfel nou formate, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

S-a arătat, în esenţă, în cuprinsul ordonanţei că, la data de 28.06.2023, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Justiţie s-a înregistrat sesizarea formulată de D. împotriva directorului general al I.N.C.D.B.H. Ştefăneşti Argeş, B., a preşdintelui A.S.A.S., C., a fostului ministru al Agriculturii, A., pentru săvârşirea infracţiunilor de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., petentul susţinând că persoanele împotriva cărora a formulat plângere au indus în eroare guvernul României prin mai multe manopere dolosive. În acest sens, a precizat că nota de fundamentare a hotărârii de guvern prin care s-a modificat H.G. nr. 1705/2006 ar fi eronată şi greşită, întrucât menţionează imobilul înregistrat cu nr. x, identificat la poziţia nr. 2 din Anexa hotărârii de guvern privind trecerea unor bunuri imobile aflate în administrarea I.N.C.D.B.H. Ştefăneşti Argeş în domeniul privat al statului. De asemenea, a menţionat că imobilul nr. x reprezintă o magazie de zid acoperită cu tablă conţinând 3 încăperi, în suprafaţă de 108 m2, fiind situată în ferma Valea Mare de pe raza localităţii Ştefăneşti, din judeţul Argeş şi se află pe un teren aparţinând terenului din domeniul public al statului, propus pentru a trece în domeniul privat al statului.

Examinând nota de fundamentare prezentată de persoana vătămată (individualizată la Anexa 5, filele x cu semnăturile ce par a fi ale persoanei vătămate), procurorul a constatat că Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti (I.N.C.D.B.H.) îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor Hotărârii Guvemului nr. 706/2019 privind reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti şi modificarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, emisă în baza Legii nr. 45/2009. Potrivit acestei note de fundamentare, la data de 20.01.2021 a existat o comisie de inventariere constituită la nivelul institutului, prin decizia nr. 130/16.12.2020, care a întocmit un proces-verbal de inventariere prin care se propunea trecerea bunurilor imobile din Anexa nr. 1A la procesul-verbal de inventariere mentionat, din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului.

De asemenea, procurorul a reţinut că există menţiuni cu privire la bunurile imobile înregistrate cu nr. y şi nr. z, care sunt situate pe terenul aparţinând domeniului privat al statului, precum şi mentiunea că "celelalte bunuri sunt situate pe un teren care aparţinea domeniului public al statului, înregistrat la nr. x, aflat în administrarea I.N.C.D.B.H. Ştefăneşti, conform adresei nr. x/07.10.2020".

S-a constatat, aşadar, că imobilul cu privire la care se plânge persoana vătămată identificat la pozitia 2, având nr. 116319 în Anexa 4, depusă de petent, nu este cuprins în nota de fundamentare invocată şi nu există nicio menţiune cu privire la acesta. Mai mult, hotărârea de guvern la baza căreia a stat nota de fundamentare anterior indicată are menţiunile referitoare la "trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi casării, după caz, a unor imobile aflate în administrarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti". Astfel, Anexa 4 apreciată de numitul D. că este falsă, poate conţine, cel mult, erori de natura celor explicate de persoana vătămată care a formulat plângerea penală, în mod vădit referindu-se mai mult la viciile de consimţământ ale actului juridic civil, decât la elementele constitutive ale infracţiunilor cercetate, manoperele dolosive acuzate necircumscriindu-se textului infracţiunilor de fals.

Procurorul a apreciat că, faţă de aspectele anterior menţionate, în cauză nu rezultă săvârşirea faptelor prezentate de către persoana vătămată (D.), de către fostul ministru al Agriculturii A., care în calitatea sa de ministru al Agriculturii la data emiterii notei de fundamentare a Hotărârii Guvernului de modificare a H.G. nr. 1705/2006, a propus primului ministru al României la acea dată, hotärârea de guvern modificatoare având Anexa care cuprindea bunurile imobile aflate în administrarea Institului National de Cercetare -Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti, care treceau din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, valorificării şi casării, după caz

De asemenea, a reţinut că pentru a fi incidente dispoziţiile legale privind infracţiunile de fals, trebuie să fie îndeplinite tezele de alterare a adevărului sau de atestare a unor fapte sau împrejuräri necorespunzătoare (adevărului) cu intenţie directă. Or, nota de fundamentare atacată, emisă de către Ministerul Agriculturii nu conţine elemente de natura menţiunilor acuzate de către persoana vătămată, astfel încât cauza s-a soluţionat faţă de fapta prezumtivă a fostului ministru, prin aprecierea lipsei oricăror probe sau indicii cu privire la existenţa infracţiunii în ce-l priveşte pe A..

Împotriva soluţiei menţionate anterior a formulat plângere D..

Prin ordonanţa nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă plângerea formulată de D., împotriva ordonanţei nr. 428/76/P/2023 din data de 29 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca inadmisibilă.

Analizând soluţia atacată şi actele dosarului, s-a constatat că plângerea este inadmisibilă, raportat strict la infracţiunile cu privire la care procurorul a emis soluţia de netrimitere în judecată, respectiv "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. şi "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. reprezentând prezumtive fapte săvârşite de către fostul ministru al Agriculturii, A., întrucât, potrivit normelor procesual penale aplicabile, petentul D. nu este o persoanä ale cărei interese legitime au fost vătămate prin solutia adoptată.

Astfel, procurorul şef a reţinut că, referior la titularii care, potrivit art. 336, art. 339 art. 340 C. proc. pen.., pot formula plângere împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se impune a se stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia în interesul Legii nr. 13/2011 că noţiunea de "denunţător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia este o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ).

De asemenea, a reţinut că, pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.

În aceste cazuri s-a apreciat că nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă).

Aşadar, dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispunä trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate. Aceasta pentru că procedura instituită de art. 339 şi art. 340 C. proc. pen.. are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei, în drepturile sau interesele sale legitime. Or, încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infractiuni, denunţătorul actionează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care nu au avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu). Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă denunţătorului dreptul de a supune cauza cenzurii procurorului ierarhic superior în procedura internă ori judecătorului de cameră preliminară, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată.

Particularizând aceste consideralii la situatia concretă, procurorul şef a reţinut că D., în calitate de denunţător, nu este îndrituit, faţă de cele expuse anterior, la un demers în procedura instituitä de art. 339 şi art. 340 C. proc. pen.

Împotriva ordonanţei din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., a formulat plângere, în termen legal, petentul D., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. x/2024.

În motivarea plângerii, petentul a susţinut, în esenţă, că soluţiile pronunţate nu se bazează pe probe şi nici pe realitatea care ar putea fi constatată nemijlocit prin analizarea documentelor anexate plângerii şi din verificările nemijlocite ale procurorului/organului de cercetare penală. A mai arătat că instrumentarea cauzei a fost precară, procurorul nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului şi stabilirea vinovăţiei, deşi acesta are obligaţia de a lua măsuri în vederea apărării ordinii publice şi asigurării protecţiei legale a patrimoniului/proprietăţii publice.

Prin încheierea F/CP din 29 mai 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2024, în baza art. 47 rap. la art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., art. 40 alin. (1) şi art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admisă excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen.. s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul D. împotriva ordonanţei de clasare nr. 428/P/2023 din 29.01.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În esenţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că urmărirea penală a vizat pretinse infracţiuni de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu presupus a fi săvârşite de către fostul ministru al Agriculturii, A. şi, în condiţiile în care aceste fapte au legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, competenţa de soluţionare a cauzei îi aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 10 iunie 2024, sub nr. x/2024.

Analizând ordonanţa de clasare emisă de procurorul de caz pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 C. proc. pen.., precum şi prin prisma criticilor concrete aduse acesteia, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prioritar, în ceea ce priveşte dreptul petentului D. de a ataca soluţiile de neurmărire sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror potrivit art. 340 alin. (1) rap. la art. 336 alin. (1) C. proc. pen.. prin prisma existenţei sau nu a unei vătămări a intereselor sale legitime, trebuie subliniat că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a recunoscut dreptul persoanelor de a formula plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, dacă dovedesc o vătămare a intereselor legitime ale acestora. Altfel spus, criteriul legal al vătămării unui interes legitim vizează situaţiile în care, în privinţa unui anume subiect de drept, ordonanţa de clasare produce efecte, dând naştere unei situaţii juridice în care acesta este implicat în exercitarea unui drept subiectiv propriu sau unei situaţii juridice în care legea îi conferă expres, cu caracter special, îndreptăţirea de a acţiona (capacitatea activă) pentru protejarea altui subiect de drept.

În cauză, se observă că petentul D. justifică un interes propriu în legătură cu soluţia referitoare la faptele pentru s-a dispus clasarea, drepturile acestuia putând fi afectate de faptele reclamate. În concret, petentul a susţinut că faptele penale reclamate vizează şi imobilul clădire înregistrat cu nr. w (ce face obiectul notificării nr. x/11.01.2002, prin care a solicitat retrocedarea acestuia), imobil care a fost menţionat, în mod nelegal, în cuprinsul Anexei la H.G. nr. 362/2023, ca făcând parte din domeniul public al statului. Aşadar, infracţiunile reclamate de petent ar putea cauza o pagubă sau o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale acestuia referitoare la soluţionarea cererii de retrocedare a imobilului anterior menţionat.

Analizând, în continuare, soluţia de clasare privind infracţiunile de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. şi abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., judecătorul de cameră preliminară constată că, în ceea ce priveşte aceste infracţiuni, nu s-a dispus începerea urmăririi penale, procurorul reţinând, în mod corect, de altfel, că nu există probe sau indicii cu privire la existenţa infracţiunilor în ceea ce îl priveşte pe fostul Ministru al Agriculturii, A..

Astfel, judecătorul de cameră preliminară reţine că susţinerile petentului referitoare la omisiunea organelor de urmărire penală de a administra probe în cauză sunt nefondate, având în vedere, pe de-o parte, conţinutul plângerii penale formulate de petent, din perspectiva art. 289 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit căruia plângerea trebuie să conţină descrierea faptei ce formează obiectul acesteia, iar pe de altă parte, că soluţionarea cauzei se putea efectua pe baza celor expuse în plângere şi a înscrisurilor aflate la dosar.

De asemenea, se observă că, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.., atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare, iar în cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanţă, clasarea.

Or, analizând plângerea penală formulată şi actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul D. nu a învederat date, fapte şi împrejurări concrete care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale unei persoane neputând constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a numitului A., în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În acest sens, trebuie subliniat că petentul nu a invocat, iar judecătorul de cameră preliminară nu a constatat care au fost dispoziţiile legale pretins încălcate de fostul Ministru al Agriculturii, A., la emiterea notei de fundamentare şi a Hotărârii Guvernului de modificare a H.G. nr. 1705/2006, plângerile penale formulate de petent exprimând, în realitate, nemulţumirea acestuia faţă de emiterea hotărârilor de Guvern prin care s-a dispus cu privire la reorganizarea ori la patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti, aspecte care nu au însă aptitudinea de a atrage răspunderea penală a ministrului care a semnat respectivele hotărâri de guvern. Cu alte cuvinte, petentul a făcut afirmaţii care constituie doar păreri personale, fără a prezenta vreun suport probator, ceea ce nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârşite fapte care să atragă răspunderea penală a numitului A. sub aspectul săvârşirii presupuselor infracţiuni reclamate. Aşadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita numitului A., reflectată de actele dosarului, se înscrie în exerciţiul firesc al atribuţiilor lor de serviciu.

De altfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-au reţinut următoarele:

"judecătorul de cameră preliminară examinează dacă baza factuală invocată de petent susţine suspiciunile de ilicit penal, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă au fost administrate probele utile pentru clarificarea bazei factuale cu care Ministerul Public a fost sesizat. În lipsa descrierii unor fapte care să scoată în evidenţă indicii de ilicit penal nu poate fi efectuată o urmărire penală, deoarece această procedură este rezervată exclusiv faptelor care sunt descrise de C. pen. sau legile speciale cu dispoziţii penale. Chiar dacă procurorul care examinează cauza nu este obligat să examineze faptele descrise strict în raport de încadrarea juridică dată de petent, putând da o altă încadrare juridică faptelor şi chiar dacă analiza făcută de procuror este obligatorie şi atunci când cel care sesizează Ministerul Public nu dă o descriere în drept acuzaţiei sale, pentru existenţa unei urmăriri penale este necesar ca faptele să conţină indicii privind săvârşirea de infracţiuni. (...) Rezultă, aşadar, că, în soluţionarea plângerii menţionate, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 341 alin. (6), (7) şi 71 C. proc. pen.." (încheierea nr. 71 din 14.02.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016; încheierea nr. 203 din 04.04.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017; încheierea nr. 362 din 27.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017; încheierea nr. 623 din 07.11.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017).

Prin urmare, având în vedere că, raportat la actele dosarului, nu există date sau informaţii minime cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate sau a altor fapte prevăzute de legea penală, în realitate, petentul fiind nemulţumit de emiterea unor hotărâri de Guvern în legătură cu reorganizarea, respectiv cu patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ştefăneşti, judecătorul de cameră preliminară constată că soluţia de clasare este legală şi temeinică.

Faţă de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D. împotriva ordonanţei din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D. împotriva ordonanţei din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 10 decembrie 2024.