Cassation appeal inadmissible due to prohibition on refiling and failure to invoke statutory cassation grounds for attempted homicide conviction.

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 37 din data de 19.05.2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în baza art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor (persoană vătămată B.).

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; dreptul de a se apropia de persoana vătămată B. şi de membrii de familie ai acesteia, pedeapsă accesorie ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a se apropia de persoana vătămată B. şi de membrii de familie ai acesteia, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (1) şi (2) din C. pen. (persoană vătămată C.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., precum şi la art. 1357 şi următoarele din C. civ. s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată, constituită parte civilă, B. şi a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma de 25.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a respins petitul privind acordarea daunelor materiale.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen. şi art. 320 alin. (1) din Legea 95/2006, republicată, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mehedinţi şi a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 932 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei infracţiunii.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă C..

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, inclusiv prin raportare la apărările formulate, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A., care, în data de 10.06.2018, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla pe un câmp din apropierea satului Punghina, jud. Mehedinţi, pe fondul unor neînţelegeri avute cu persoana vătămată B., în vârstă de 79 de ani, i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnii şi picioarele în zona gâtului, capului şi abdomenului, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, faptă prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului A. care, în aceeaşi împrejurare, a aplicat persoanei vătămate C. lovituri cu pumnii şi cu picioarele, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) şi (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările, modul de comitere a infracţiunii şi mijloacele folosite (pe fondul unor discuţii legate de faptul că inculpatul îşi păştea animalele peste terenurile aparţinând persoanelor vătămate; în câmp, profitând de absenţa altor persoane la faţa locului, cu excepţia fiului şi nepotului său, împotriva unei persoane vârstnice, vulnerabilă, aflată în neputinţa de a se apăra, căreia i-a produs leziuni grave ce au necesitat spitalizare), pericolul social al faptei săvârşite, reflectat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 5 ani la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi), antecedenţa penală a inculpatului ce a mai fost condamnat pentru infracţiuni contra patrimoniului în Franţa (hotărârea nefiind definitivă la acest moment), conduita inculpatului care, după ce a agresat victima a abandonat-o, iar ulterior a încercat să o determine să renunţe la plângerea formulată prin ameninţări directe şi presiuni exercitate asupra membrilor familiei acesteia, atitudinea procesuală nesinceră.

Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a constatat că persoana vătămată C., şi-a retras plângerea penală faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a dispus încetarea procesul penal pentru săvârşirea acestei fapte.

De asemenea, instanţa de fond a admis, în parte, cererea formulată de partea civilă B., apreciind că fapta comisă de inculpat a cauzat prejudicii de ordin moral (suferinţa de natură psihică urmare a leziunilor fizice grave, cu punerea în primejdie a vieţii), iar între acest prejudiciu şi faptă există o legătură de cauzalitate directă, iar suma de 25.000 RON este aptă şi suficientă pentru a acoperi aceste daune morale. Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă B., prima instanţă a reţinut că acestea nu au fost dovedite, nefiind ataşate la dosar înscrisuri doveditoare sau probe certe din cuprinsul cărora să rezulte întinderea prejudiciului suferit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A. solicitând, în esenţă, reducerea cuantumului pedepsei şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., iar pe latură civilă, reducerea sumei acordate de instanţă cu titul de despăgubiri morale.

Prin decizia penală nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 37 din data de 19.05.2022 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunţa această decizie, în urma examinării sentinţei apelate, Curtea a constatat că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, fapta imputată inculpatului fiind corect calificată în drept ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte sancţiunea penală aplicată inculpatului, Curtea a constatat că prima instanţă a realizat o justă individualizare a acesteia, stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei efectuându-se cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., prin raportare la gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea infractorului evaluate după împrejurările şi modul concret de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii faptei şi scopul urmărit.

De asemenea, Curtea a constatat că nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante judiciare, prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului, prin raportare la situaţia de fapt reţinută şi modalitatea concretă de comitere a faptei, deoarece probatoriile administrate în cauză nu confirmă că acesta a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate B., produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a constatat că judecătorul fondului, în mod corect, admiţând în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 25.000 RON reprezentând daune morale, cuantumul sumei corespunzând prejudiciului de natură nepatrimonială cauzat părţii civile prin fapta ilicită a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 88/RC din 14 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că inculpatul nu a înţeles să indice vreunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen., iar motivele invocate, care vizează schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea de vătămare corporală, nu se circumscriu vreunui caz de casare.

Decizia penală nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată inculpatului A., la data de 11 decembrie 2023 (afişat la uşa instanţei) şi 19 decembrie 2023 (afişat cu menţiunea plecat din ţară), Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, părţii civile B., Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin şi Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi la data de 15 decembrie 2023.

Potrivit procesului-verbal întocmit de grefierul de şedinţă la 11 octombrie 2024 (dosar I.C.C.J.), din verificarea bazei de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Sistemul de evidenţă a datelor persoanelor private de libertate a rezultat că inculpatul A. nu figurează ca fiind încarcerat în vreun penitenciar din România.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 25 iulie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (personal, trimis prin fax), fără a invoca vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În esenţă, recurentul a susţinut că în mod netemeinic instanţa de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei dedusă judecăţii, din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală.

De asemenea, a invocat faptul că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a datelor concrete ale cazului, dând eficacitate unor probe ce nu aveau aptitudinea de a îndepărta dubiul în ceea ce îl priveşte.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 20 august 2024, Serviciului de Ambulanţă Mehedinţi şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin la data de 19 august 2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat, cel mai târziu, la data de 02 septembrie 2024, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 11 octombrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate cerinţele de la 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (3) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

De asemenea, dispoziţiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., prevăd că în cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, la data de 13 decembrie 2023, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, calea extraordinară de atac fiind respinsă prin decizia nr. 88/RC din 14 februarie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

La data de 25 iulie 2024, inculpatul A. a formulat, din nou, recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 2020 din data de 08 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, calea extraordinară de atac făcând obiectul prezentului dosar.

Or, în condiţiile în care respectarea dispoziţiilor art. 438 alin. (3) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, neîndeplinirea acesteia atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată, în continuare, că cererea de recurs în casaţie nu întruneşte nici cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a fost invocat niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., recurentul susţinând că în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei dedusă judecăţii, din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de vătămare corporală, precum şi că a fost făcută o greşită apreciere a datelor concrete ale dosarului, dându-se eficacitate unor probe ce nu aveau aptitudinea de a-i dovedi vinovăţia.

Motivele invocate nu se circumscriu, însă, niciunuia dintre cazurile de casare expres prevăzute de lege, în condiţiile în care recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 438 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 2020 din 08 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2024.