Complainant's challenge to prosecutor's dismissal for alleged judicial abuse rejected; classification order held non-reviewable and dismissal confirmed.

Şedinţa publică din data de 05 decembrie 2024

Asupra acţiunii penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 09.09.2021, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, a fost înregistrată plângerea penală formulată de numita A., care a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 din C. pen., "uzurparea funcţiei" prev. de art. 306 din C. pen., "violarea secretului corespondenţei" prev. de art. 302 din C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 din C. pen. şi "uz de fals" prev. de art. 323 din C. pen., faţă de magistratul procuror B. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constând în aceea că a calificat în mod eronat 2 sesizări ale persoanei vătămate, înregistrate sub nr. x/2020 ca fiind "sesizări", după care le-a înaintat în mod nelegal spre competentă soluţionare Judecătoriei Buftea pentru "aprecieri şi măsuri", deşi acestea aveau ca obiect cercetarea unor aspecte de natură penală săvârşite inclusiv de către angajaţi ai Judecătoriei Buftea.

În baza art. 1 alin. (2), art. 3 alin. (1) din Legea nr. 49/2022, dosarul a fost trimis la data de 23.03.2022, pe cale administrativă, către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, unde a fost înregistrat sub nr. x/2022.

Prin ordonanţa nr. 1783/P2022 emisă la data de 20 iunie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect sesizarea petentei A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 din C. pen., "uzurparea funcţiei" prev. de art. 306 din C. pen., "violarea secretului corespondenţei" prev. de art. 302 din C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 din C. pen. şi "uz de fals" prev. de art. 323 din C. pen., pretins săvârşite de magistratul procuror B., întrucât faptele nu există.

Soluţionând cauza, în esenţă, procurorul a reţinut că din actul de sesizare şi din înscrisurile anexate a rezultat că, la data de 01.12.2020, petenta a redactat 2 sesizări pe care le-a calificat ca fiind plângeri penale, înaintându-le ulterior către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde au fost înregistrate sub nr. x/2020 la Serviciul Registratură Generală, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul, după care acestea au fost redirecţionate către Judecătoria Buftea, cu referire la soluţionarea dosarului nr. x/2020

Totodată, prin răspunsurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petentei i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea obţinerii de relaţii referitoare la sesizările sale prin a se adresa Judecătoriei Buftea, iar în situaţia intenţiei de formulare a unei plângeri penale împotriva unui magistrat, a fost îndrumată să se adreseze secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

În perioada formulării petiţiilor antemenţionate, petenta avea calitatea de parte în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Buftea, având ca obiect revizuirea sentinţei penale nr. 678/20.12.2019, considerent pentru care sesizările acesteia au fost înaintate către această instituţie spre a fi avute în vedere în referire la dosarul antemenţionat.

Procurorul a constatat că aspectele învederate de petentă vizează o pretinsă încălcare a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnaţi cu înregistrarea şi soluţionarea sesizărilor petentei, care, însă, în lipsa unor indicii sau elemente probatorii certe, nu poate fi apreciată ca fiind asimilată tipicităţii infracţiunii de abuz în serviciu, criticile neputând depăşi limitelor unor aprecieri subiective ale petentei.

A reţinut procurorul că procedura administrativă a înregistrării şi soluţionării petiţiilor este reglementată prin prevederile O.G.. nr. 27/2002, conform cărora petiţiile greşit îndreptate pot fi înaintate către instituţiile publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate.

Totodată, procurorul a reţinut că activitatea administrativă de înregistrare şi soluţionare este, printre altele, o prerogativă a funcţionarului cu atribuţii de conducere care este răspunzător pentru măsurile de organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal. Indiferent de calificarea dată de către petent, ceea ce primează în procedura de analiză şi soluţionare a petiţiei este conţinutul concret al acesteia, pe baza căruia se poate stabili dacă aceasta este greşit îndreptată ori este de competenţa instituţiei căreia i-a fost adresată, prerogativă care însă cade în sarcina funcţionarului public desemnat.

Pentru exprimarea unor nemulţumiri în referire la modul de soluţionare a petiţiilor sale, petenta are deschisă căile de atac prevăzute de prevederile legale administrative sau chiar judiciare, în speţă nefiind evidenţiate elemente tipice unei infracţiuni de serviciu sau de fals, astfel cum aceasta le-a descris prin actul de sesizare.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uzurpare a funcţiei şi de violare a corespondenţei, procurorul a constatat că petenta nu a fost în măsură să ofere date concludente care să susţină existenţa elementului material al acestor fapte penale, astfel încât acuzaţiile acesteia au fost apreciate ca neîntemeiate, aspectele faptice descrise în actul de sesizare urmând să fie apreciate din punct de vedere al încadrării juridice doar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor "de abuz în serviciu" prev. de art. 297 din C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 din C. pen. şi "uz de fals" prev. de art. 323 din C. pen.

În cauză nu a fost începută urmărirea penală in rem, fiind evidenţiată ab initio, incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., asupra aspectelor invocate, fiind suficiente doar explicaţii pur teoretice, fără efectuarea unor acte specifice activităţii de urmărire penală.

Prin ordonanţa nr. 137/II/2/2024 din 12 iulie 2024, procurorul - şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., respingerea plângerii formulate de petenta A. împotriva soluţiei de clasare nr. 1783/P/2022 din data de 20 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, ca nefondată, soluţia de clasare fiind temeinică şi legală.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanţială ori procedurală apt să conducă la infirmarea ordonanţei de clasare.

A apreciat că elementele existente în cuprinsul sesizării au avut aptitudinea necesară formării convingerii clare/juste a procurorului de caz, neexistând niciun element/indiciu de natură a întrezări necesitatea unei probaţiuni.

Totodată, a apreciat că procurorul de caz a reţinut - în raport de datele speţei - o motivare fundamentată în fapt şi în drept, de natură a înlătura ehivocul sau reformarea acesteia.

A concluzionat că nu există indicii/date care să întrezărească o posibilă comitere a vreunei fapte penale dintre cele sesizate, fiind reţinută în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., subliniind că aceste dispoziţii nu sunt incidente doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă şi la inexistenţa faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

La data de 15.07.2024, în baza art. 340 din C. proc. pen., petenta A. s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin plângerea formulată împotriva ordonanţei nr. 137/II/2/2024 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu precizarea că va depune motivele plângerii după ce va studia dosarul conform art. 94 din C. proc. pen.

Plângerea petentei a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.07.2024, sub nr. x/2024, fiind fixat termen de judecată la data de 10.10.2024, dată la care cauza a fost amânată la cererea petentei pentru pregătirea apărării.

La data de 03.11.2024, petenta A. a transmis la dosar, prin e-mail, motivele plângerii formulate, apreciind că prin soluţia adoptată au fost încălcate dispoziţiile art. 1 (normele de procedură penală şi scopul acestora), art. 5 (aflarea adevărului), art. 8 (caracterul echitabil şi rezonabil al procesului penal) şi art. 10 (dreptul la apărare) din C. proc. pen., precum şi art. 1 şi art. 132 din Constituţia României, din moment ce procurorul nu a procedat la administrarea de probe cu prilejul soluţionării plângerii sale (nu au fost audiaţi martori, nu a fost administrată proba cu înscrisuri). În acest sens, a ataşat la dosar un set de înscrisuri constând, printre altele, în răspunsurile primite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 23.12.2020, 11.02.2021, 05.03.2021, în legătură cu cele două sesizări formulate, adresa din 23.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de resurse umane şi documentare, Serviciul de Registratură generală, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul, prin care au fost înaintate sesizările formulate de petentă şi înscrisurile anexate acestora către Judecătoria Buftea în referire la dosarul nr. x/2020, fila intitulată "I plângere penală", fila intitulată "II plângere penală", adresa de înaintare a Judecătoriei Buftea a dosarului nr. x/2020 împreună cu dosarele componente în vederea soluţionării apelului declarat de petentă împotriva sentinţei prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de aceasta, o filă conţinând soluţia pronunţată de Judecătoria Buftea cu privire la cererea de revizuire formulată, adresa nr. x/2022, adresa din 22.07.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, soluţia pronunţată în apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate în dosarul având ca obiect cererea de revizuire formulată de petentă, o citaţie emisă în dosarul penal nr. x/2021, adresa din 22.07.2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procesul-verbal de predare-primire întocmit la data de 02 octombrie 2024 în dosarul nr. x/321/P/2021.

În cadrul motivelor, petenta face o prezentare a dosarului de urmărire penală şi arată în continuare că actele din dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reprezentat probe în dosarul de revizuire cu referire la art. 454 alin. (1) din C. proc. pen. (în sensul că a arătat de ce nu a putut obţine hotărâri definitive cu privire la abuzul poliţiştilor judiciari şi procurorilor în toate dosarele în care a avut calitatea de persoană vătămată), finalizat prin decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti, rezultatul constând în respingerea demersurilor sale judiciare, astfel că, în opinia sa, "măsurile şi aprecierile" au fost clare.

Totodată, petenta face referire şi la plângerea formulată împotriva directorului Penitenciarului Târgşor, urmare a faptului că nu a fost dusă la instanţă cu ocazia soluţionării primei sale cereri de liberare condiţionată, plângere care, de asemenea, a fost trimisă de acelaşi magistrat la Poliţia Rurală Cocorăşti Colt. Prahova.

A menţionat petenta că "măsurile" au fost clare şi de această dată, fiindu-i respinse cele 4 cereri de liberare condiţionată.

De asemenea, petenta a făcut referire şi la abuzurile pe care le-a suferit în România şi în vacanţa sa din India, sens în care a arătat că a formulat plângeri.

Mai critică petenta şi faptul că dosarul având ca obiect plângerea formulată împotriva magistratului procuror B. a fost repartizat chiar de acesta "colegei din subordine", apreciind astfel că nu au fost respectate dispoziţiile art. 132 din Constituţia României şi nici dispoziţiile privind imparţialitatea procurorului. Totodată, petenta a criticat şi durata lungă de timp în care a fost soluţionată plângerea sa, respectiv 3 ani.

La termenul din 07 noiembrie 2024 a fost acordat cuvântul în dezbateri.

Analizând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 alin. (5)1 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că plângerea formulată de petenta A. este nefondată, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Prealabil, judecătorul de cameră preliminară constată că deşi prin plângerea formulată petenta înţelege să conteste ordonanţa nr. 137/II/2/2024 din 12 iulie 2024 a procurorului - şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, demersul judiciar al petentei nu poate viza, în realitate, decât soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 1783/P/2022 (1423/321/P/2021) din 20.05.2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, iar nu soluţia dispusă de procurorul ierarhic superior în etapa controlului ierarhic exercitat în condiţiile art. 339 din C. proc. pen.

Împrejurarea că obiectul procedurii prevăzute de art. 340 din C. proc. pen. este reprezentat exclusiv de soluţia prin care procurorul de caz dispune asupra raportului juridic de conflict rezultă atât din denumirea marginală a normei procesual penale care reglementează plângerea analizată - art. 340 din C. proc. pen. - "Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată", cât şi din conţinutul dispoziţiilor art. 340 alin. (5)1 din C. proc. pen., care fac referire la verificarea soluţiei atacate, pe baza materialului din dosarul de urmărire penală.

Soluţia procurorului ierarhic superior dispusă conform art. 339 din C. proc. pen. are o natură juridică distinctă, a unei condiţii de procedibilitate pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. şi nu poate face, în sine, obiectul plângerii adresate acestuia din urmă.

Procurorul ierarhic superior nu dispune clasare cauzei, ci exercită atribuţii de verificare şi cenzurare a legalităţii soluţiei de clasare dispuse anterior de procurorul din subordine. Acest control poate avea ca urmare procedurală fie respingerea plângerii şi menţinerea integrală a soluţiei atacate, situaţie în care ordonanţa de clasare, nu cea a procurorului ierarhic, reprezintă actul procesual şi procedural atacat în condiţiile art. 340 din C. proc. pen. (ipoteză incidentă şi în speţă), fie admiterea plângerii, infirmarea totală sau parţială a ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în aceste limite.

În considerarea acestor argumente, judecătorul de cameră preliminară concluzionează că soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată, în sine, dispusă de procuror, constituie obiectul plângerii la instanţă, în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen., iar nu ordonanţa prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea, în condiţiile prevăzute de art. 339 din C. proc. pen.

În continuare, Judecătorul de cameră preliminară constată că în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, procurorul reţinând ca evidentă, ab initio, incidenţa dispoziţiilor art. 16 lit. a) din C. proc. pen., apreciind ca fiind suficiente doar explicaţii pur teoretice asupra aspectelor invocate de petentă, fără efectuarea de acte specifice activităţii de urmărire penală.

În esenţă, petenta A. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "abuz în serviciu" prev. de art. 297 din C. pen., "uzurparea funcţiei" prev. de art. 306 din C. pen., "violarea secretului corespondenţei" prev. de art. 302 din C. pen., "fals intelectual" prev. de art. 321 din C. pen. şi "uz de fals" prev. de art. 323 din C. pen., faţă de magistratul procuror B., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât a calificat în mod eronat ca fiind "sesizări", cele două înscrisuri transmise de petentă, intitulate "plângere", înregistrate sub nr. x/2020 şi le-a transmis în mod nelegal Judecătoriei Buftea pentru "aprecieri şi măsuri", deşi acestea aveau ca obiect cercetarea unor aspecte de natură penală săvârşite inclusiv de către angajaţi ai Judecătoriei Buftea.

În ceea ce priveşte infracţiunile de uzurpare a funcţiei şi violare a corespondenţei, procurorul de caz a constatat că petenta nu a fost în măsură să ofere date concludente care să susţină existenţa elementului material al acestor fapte penale, motiv pentru care aspectele faptice descrise în actul de sesizare au fost apreciate din punct de vedere al încadrării juridice doar sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, opinie pe care o împărtăşeşte şi judecătorul de cameră preliminară.

Infracţiunea de "abuz în serviciu" prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. constă în "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a Guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice".

Infracţiunea de "fals intelectual" prevăzută de art. 321 din C. pen. constă în "falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări".

Infracţiunea de "uz de fals" prevăzută de art. 323 din C. pen. constă în "folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

Declanşarea cercetărilor faţă de o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni presupune ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la bănuiala rezonabilă a săvârşirii unei fapte penale, ipoteză care nu s-a realizat în cauză. Din cuprinsul plângerii formulate de petentă, nu rezultă, iar organul de urmărire penală nu a putut decela argumentele factuale care ar justifica reţinerea în sarcina intimatului a infracţiunilor imputate.

În sprijinul acuzaţiilor formulate nu este indicată nicio probă care să confirme caracterul ilegal al calificării celor două înscrisuri intitulate "plângeri" ale petentei ca fiind sesizări şi înaintarea în mod nelegal a acestora Judecătoriei Buftea pentru "aprecieri şi măsuri", în referire la dosarul de revizuire, şi niciun text de lege care să fi fost încălcat de magistrat, acuzaţiile bazându-se exclusiv pe supoziţiile petentei, care atribuie caracter penal măsurilor dispuse de organele judiciare în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, măsuri care o nemulţumesc.

Astfel, se constată că prin adresa nr. x/2020 a fost transmisă Judecătoriei Buftea sesizarea formulată de A. în referire la dosarul nr. x/2020, având ca obiect cererea de revizuire formulată de petentă, împreună cu înscrisurile ataşate, pentru "apreciere şi măsuri".

Cu alte cuvinte, magistratul procuror a procedat la analiza conţinutului celor două înscrisuri intitulate plângeri, le-a calificat ca fiind sesizări şi le-a înaintat instanţei care soluţiona dosarul de revizuire, procedând din perspectiva dispoziţiilor art. 61 din O.G. nr. 27/2002.

Or, activitatea desfăşurată de magistratul procuror în sensul calificării cererilor petentei şi transmiterii acestora instanţei învestite cu soluţionarea cererii de revizuire a aceleiaşi petente, nu constituie indicii în sensul săvârşirii vreuneia din infracţiunile reclamate de petentă, atribuţiile de serviciu ale magistraţilor fiind circumscrise soluţionării cererilor cu care sunt învestiţi. Or, simpla nemulţumire, inerent subiectivă, a petentei faţă de modul de soluţionare a cererii sale nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistratului procuror.

În plus, chiar din actele depuse la dosar de petentă rezultă că aceasta a fost informată de parcursul celor două cereri ale sale. Or, în aceste condiţii potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în situaţia în care "o persoană se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Cu alte cuvinte, pentru exprimarea unor nemulţumiri în referire la modul de soluţionare a petiţiei sale, petenta are deschise căile de atac prevăzute de prevederile legale administrative sau chiar judiciare.

Astfel, în lipsa oricăror indicii care să contureze existenţa unui raport juridic de drept penal, simpla nemulţumire, subiectivă, a unei părţi ori subiect procesual faţă de o măsură dispusă de organele judiciare nu poate constitui temeiul angajării răspunderii penale a magistratului care a dispus-o.

Pe de altă parte, independenţa procurorului în soluţiile dispuse, presupune, printre altele, ca acesta să nu fie supus unor acţiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe soluţiile date. Aceasta, deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulţumirea ori suspiciunea unei dintre părţi, iar declanşarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părţilor ar lipsi de conţinut prevederile constituţionale şi legale referitoare la statutul procurorului ori independenţa acestuia.

Or, ca un ultim argument, Judecătorul de cameră preliminară evidenţiază că cele două cereri ale petentei intitulate plângeri au fost evaluate atât de procurorul care a procedat la calificarea acestora drept sesizări, cât şi de judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de revizuire, care în virtutea dispoziţiilor art. 289 alin. (9) din C. proc. pen., dacă ar fi considerat că sesizările primite au caracterul unor plângeri ar fi procedat la trimiterea acestora pe cale administrativă organului judiciar competent.

În continuare, Judecătorul de cameră preliminară apreciază că nu poate fi reţinută critica petentei vizând neadministrarea vreunei probe înainte de a se dispune soluţia în cauza dedusă judecăţii, având în vedere dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen., potrivit cărora soluţia de clasare poate fi dispusă chiar fără administrarea vreunei probe atunci când din conţinutul sesizării rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., aşa cum este cazul în speţă.

În acest sens, Judecătorul de cameră preliminară are în vedere aspectele statuate, cu caracter obligatoriu pentru organele judiciare, de Curtea Constituţională a României în considerentele Deciziei nr. 68/2017, mai exact, paragraful 101: "Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), procurorul, din oficiu sau la propunerea organelor de cercetare penală, dispune prin ordonanţă clasarea, fără a efectua acte de urmărire penală în cauză. Cu alte cuvinte, dacă se constată că, de exemplu, fapta denunţată nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi), că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate (art. 16 alin. (1) lit. d) sau că a intervenit amnistia ori prescripţia (art. 16 alin. (1) lit. f), procurorul va dispune prin ordonanţă soluţia de clasare, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Curtea reţine că, aşa cum s-a explicat şi în doctrină, acest caz de clasare poate interveni în oricare din fazele în care se află dosarul, prin raportare la începerea sau nu a urmăririi penale, a dobândirii calităţii de suspect sau a celei de inculpat. Dacă intervine după ce sesizarea este verificată şi declarată admisibilă sub aspectul condiţiilor de fond şi de formă, dar din conţinutul ei rezultă fără echivoc incidenţa unui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale, clasare are natura juridică a unei soluţii de neurmărire, iar dacă soluţia de clasare intervine după începerea urmăririi in rem, clasarea are valenţele unei soluţii de netrimitere în judecată".

În ceea ce priveşte critica petentei în sensul că plângerea formulată de ea împotriva procurorului magistrat B. a fost repartizată chiar de acesta unui procuror din subordina sa, Judecătorul de cameră preliminară face trimitere la dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora "în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile legii". Cu alte cuvinte, procurorul de caz este independent în activitatea de urmărire penală şi în adoptarea soluţiei.

Judecătorul de cameră preliminară arată, totodată, că aspectele legate de imparţialitate nu pot fi analizate în această procedură raportat la obiectul cauzei şi procedura distinctă prevăzută de art. 70 din C. proc. pen. care reglementează soluţionarea abţinerii sau a recuzării procurorului.

În ceea ce priveşte critica privind durata îndelungată de soluţionare a plângerii sale, Judecătorul de cameră preliminară reţine că acest aspect nu poate fi sancţionat în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen.. Cu privire la acest aspect, petenta avea la îndemână un alt instrument procedural, şi anume cel prevăzut de art. 4881 din C. proc. pen., de care însă nu a uzat.

Raportat la conţinutul plângerii, Judecătorul de cameră preliminară constată că petenta face referire şi alte demersuri judiciare pe care le-a întreprins şi care nu au legătură cu prezenta cauză, cum este plângerea formulată împotriva directorului penitenciarului Târgşor, aceasta exprimându-şi nemulţumirea şi cu privire la soluţiile adoptate de instanţele de judecată cu ocazia soluţionării cererilor sale de liberare condiţionată, precum şi cu privire la soluţia pronunţată în dosarul de revizuire, care însă nu pot fi cenzurate pe această cale.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. 1783/P/2022 (1423/321/P/2021) din 20 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 137/II/2/2024 din 12 iulie 2024 a procurorului-şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanţei nr. 1783/P/2022 (1423/321/P/2021) din 20 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 137/II/2/2024 din 12 iulie 2024 a procurorului-şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă petenta la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 05 decembrie 2024.