Refusal to execute Hungarian prison sentences in Romania due to absence of "living" ties under Framework Decision 2008/909/JAI

Şedinţa publică din data de 05 martie 2025

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a respins cererea formulată de Judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Capitalei Budapesta, Biroul de executare a pedepselor, Ungaria - autoritatea judiciară maghiară emitentă a Certificatelor din 30 aprilie 2024, vizând recunoaşterea şi executarea în România:

- a sentinţei penale nr. 11. B.2060/2018/63 pronunţate în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar; şi de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar;

- a sentinţei penale nr. 8. B.1632/2016/12 pronunţate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar;

- a sentinţei penale nr. 1. B.453/2019/189-I pronunţate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (8) teza I din C. pen. maghiar; şi de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că, prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x/2024/22 noiembrie 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. -Mureş a solicitat respingerea, în baza art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, a cererii de recunoaştere şi executare în România: (i) a sentinţei penale nr. 11. B.2060/2018/63 pronunţate în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar; şi de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar; (ii) a sentinţei penale nr. 8. B.1632/2016/12 pronunţate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar; şi (iii) a sentinţei penale nr. 1. B.453/2019/189-I pronunţate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (8) teza I din C. pen. maghiar; şi de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

În motivarea sesizării, se arată că este incident motivul de nerecunoaştere şi de neexecutare prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Decizia-Cadru 2008/909/JAI, deoarece executarea într-un penitenciar din România a celor trei hotărâri de condamnare nu serveşte scopului reabilitării sociale a persoanei condamnate.

Curtea de Apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 11. B.2060/2018/63, pronunţată în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar; şi de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar;

Prin sentinţa penală nr. 8. B.1632/2016/12 pronunţate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb şi bc din C. pen. maghiar;

Prin sentinţa penală nr. 1. B.453/2019/189-I pronunţate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) şi (8) teza I din C. pen. maghiar; şi de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) şi (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

Prin trei Certificate emise la data de 30 aprilie 2024, autoritatea maghiară competentă, judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Capitalei Budapesta, Biroul de executare a pedepselor a solicitat recunoaştere celor trei hotărâri şi executarea într-un penitenciar din România a pedepselor de 10 ani închisoare, de 8 luni închisoare şi de 4 ani închisoare.

Curtea de Apel Tg. -Mureş a reţinut că potrivit art. 3 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, citit împreună cu punctele 8, 9 şi 17 din Preambulul, scopul recunoaşterii şi executării condamnării pronunţate în statul membru emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine.

Din ansamblul construcţiei deciziei-cadru rezultă că acest scop urmăreşte recunoaşterea şi executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deţinută în statul membru emitent şi-a dat sau nu consimţământul la transfer.

Pentru îndeplinirea acestui scop, este esenţial conform art. 4 alin. (1) din Decizia-cadru indicată ca persoana condamnată "să trăiască" pe teritoriul statului membru de executare, evaluându-se în acest sens criteriile prevăzute în punctele 17 şi 9 din Preambulul Deciziei-cadru, adică ataşamentul persoanei la statul de executare, precum şi faptul dacă persoana în cauză are în acest stat legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice ori de alt tip.

S-a reţinut că în prezenta cauză, din procesele-verbale întocmite la datele de 8 noiembrie 2024 şi 17 decembrie 2024 de către Postul de Poliţie Răstoliţa, din fişa de evidenţă stocată în baza de date DEPABD şi din extrasul după cazierul judiciar, rezută că A. a locuit din 6 iulie 2012 până în 2014 în imobilul situat în localitatea Răstoliţa, nr. 1D, judeţul Mureş, care aparţine surorii acestuia, B.. El a părăsit teritoriul României în 2014 şi de atunci nu a mai revenit în ţară. De la plecarea din ţară a lui A., sora acestuia a luat o singură dată legătura cu el, în cursul anului 2024. Tată lui A. a decedat, mama lui s-a recăsătorit şi locuieşte în satul Iod, jud. Mureş. Nu a ţinut legătura cu fiul său. Persoana condamnată nu are copii sau prieteni în România, nu deţine aici bunuri mobile sau imobile în proprietate şi, înainte să plece din ţară, nu a desfăşurat nicio activitate lucrativă, însă a suferit multiple condamnări la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea a numeroase infracţiuni de furt calificat. Deşi sora lui şi-a exprimat declarativ intenţia de a-l sprijini material pe durata detenţiei, nici ea şi nici mama lui nu au fost de acord ca, după eliberare, el să locuiască în vreunul din imobilele acestora.

În aceste împrejurări, diferit de cele susţinute de avocatul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, instanţa a concluzionat că în prezent, exceptând cetăţenia română şi un domiciliul formal în România, A. nu mai deţine nicio legătură familială, culturală sau profesională cu statul român de origine, aptă să îi faciliteze reinserţia socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea în continuare a pedepselor de 10 ani închisoare, de 8 luni închisoare şi de 4 ani închisoare. Aşadar, s-a apreciat că el nu mai trăieşte în România.

S-a reţinut că în primul rând, executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepselor care i-au fost aplicate lui A. de către instanţele maghiare nu satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate, acest scop fiind mai bine atins dacă acesta îşi va executa integral pedepsele în Ungaria, unde a locuit constant anterior încarcerării şi unde se află partenera sa viaţă.

În al doilea rând, persoana condamnată nu trăieşte în România, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, aşa cum este explicat în punctele 17 şi 9 din preambulul deciziei-cadru, ceea ce atrage incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din acelaşi act european. Acest motiv subordonează în statul membru de executare recunoaşterea şi executarea hotărârii de condamnare pronunţate în statul membru emitent de îndeplinirea a două cerinţe cumulative: persoana condamnată să fie cetăţean al statului membru de executare şi să trăiască pe teritoriul acestuia.

Dispoziţiile române de transpunere a motivelor de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii judecătoreşti străine de condamnare în legislaţia internă (art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată) nu acoperă şi ipoteza în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 alin. (1) la care se referă art. 9 alin. (1) lit. b) din Decizia-cadru 2008/909. Cu toate acestea şi întrucât autorităţile judiciare de executare sunt ţinute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului naţional şi să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835), motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din decizia-cadru trebuie analizat în substanţă de către instanţa română de executare şi el trebuie activat atunci când executarea în România a pedepselor privative de libertate pronunţate într-un alt stat membru nu este în aptă să asigure scopul reabilitării sociale a persoanei condamnate, cum este cazul perosanei condamnate A..

În considerarea ideilor enunţate mai sus şi având în vedere că faţă de A. autorităţile statului emitent nu au luat vreun ordin de expulzare sau de deportare (aşa cum rezultă din comunicarea Ministerului de Justiţie din Ungaria, furnizată în 12 decembrie 2024 -fila x), în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a respins cererea formulată de autorităţile străine.

Împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat apel persoana condamnată A..

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că apelul formulat de persoanca condamnată este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată.

Obiectul procedurii de faţă îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condiţiilor prevăzute de art. 167 din acest act normativ, referitoare la recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţele româneşti recunosc şi pun în executare hotărârile judecătoreşti de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracţiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancţionabil; persoana condamnată este cetăţean român şi este de acord să execute pedeapsa în România şi nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicata. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni verificările menţionate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracţiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene, nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din acest act normativ, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.

În situaţia în care hotărârea de condamnare străină se referă şi la alte fapte penale se poate face o recunoaştere parţială a acesteia dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; respectiv persoana nu a fost condamnată în alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea de condamnare străină nu a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în România; pedeapsa a fost aplicată unei persoane care răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa constă într-o măsură constând în asistenţă psihiatrică sau medicală ce poate fi executată în România sau prevede un tratament medical sau terapeutic care poate fi supravegheat în România în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată însă a fost încunoştiinţată, în timp util, cu privire la ziua, luna, anul si locul de înfăţişare precum şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; persoana având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare a fost reprezentată efectiv în faţa instanţei de judecată de avocatul ales sau cel desemnat din oficiu sau când înmânându-i-se hotărârea de condamnare personal şi aducându-i-se la cunoştinţă că aceasta poate fi supusă unei căi de atac persoana condamnată fie a renunţat expres la calea de atac, fie nu a declarat în termenul legal respectiva cale de atac.

Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi recunoscută sau dacă a fost deja recunoscută nu poate fi pusă în executare atunci când, potrivit legii române a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Aplicând aceste dispoziţii legale la prezenta cauză, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Se reţine că dispoziţiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004, prevăd că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că persoana condamnată nu mai trăieşte pe teritoriul României, dar nici nu mai are legături cu această ţară.

Dispoziţiile art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, prevăd că, statul pe teritoriul căruia trăieşte persoana este considerat statul cu care aceasta are legături strânse în baza reşedinţei obişnuite şi a altor elemente de tipul relaţiilor familiale, sociale, profesionale şi culturale.

Astfel, Înalta Curte constată lipsa concluziilor certe că persoana condamnată nu se află pe teritoriul României, sens în care apreciază îndeplinită condiţia prevăzută de art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar subliniază că, deşi actele dosarului confirmă cetăţenia română a persoanei condamnate, legătura sa cu statul român sunt minime putându-se, în mod real, aprecia că acesta nu mai trăieşte în România.

Astfel, se constată că legătura apelantului A. cu România este una minimală, nefiind caracterizată de vreo relaţie apropiată cu vreunul din membrii de familie. Procesul-verbal din data de 08 noiembrie 2024, încheiat de Poliţia Răstolniţa atestă că la adresa indicată locuieşte o altă persoană, sora persoanei condamnate, ce a relatat că apelantul nu are legături sociale sau profesionale şi nu are o familie întemeiată pe teritoriul României.

De asemenea, din procesul-verbal din data de 17 decembrie 2024 încheiat de Poliţia Răstolniţa rezultă că la adresa indicată a fost identificată sora apelantului ce a relatat că fratele său a plecat din România în 2014, iar de atunci nu a mai revenit, mama acestuia s-a recăsătorit şi locuieşte în jud. Mureş, iar tatăl său natural a decedat. A mai indicat faptul că persoana condamnată, A., nu are copii şi nici nu are proprietăţi în ţară, nu are prieteni cu care să fi păstrat legătura şi nici nu a desfăşurat alte activităţi lucrative înainte de plecarea din România, iar în cazul în care ar fi eliberat nici aceasta şi nici mama acestuia nu ar fi de acord să locuiască cu el.

Mai mult, persoana condamnată s-a aflat pe teritoriul Ungariei de peste un deceniu, iar singura sa legătură reală cu România o constituie un domiciliu formal existent în evidenţele autorităţilor române la care locuieşte o altă persoană.

Se constată astfel că apelantul a rupt legătura cu România, nefiind identificat niciun element care să susţină o legătură caracterizată cu ţara natală, ci mai degrabă indică o reintegrare a acestuia într-un alt stat.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de control judiciar constată că, în mod judicios judecătorul fondului a apreciat că persona condamnată nu mai are legătură cu statul rămân şi recunoaştere hotărârii instanţei străine şi transferul acesteia într-un penitenciar din România nu poate asigura o reinserţie socială ale persoanei condamnate.

În egală măsură, astfel cum rezultă din răspunsul oferit de autorităţile maghiare la adresele efectuate de către instanţa de fond, persoana condamnată nu a fost expluzată de pe teritoriul Ungariei .

Drept urmare, se constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, sens în care Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga persoana condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 martie 2025.