Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 53/2025 AI generated

Objection to execution of foreign life sentence for aggravated murder and robbery dismissed after confirmation that Italian and Spanish detention periods were correctly deducted

Case Number Decizia nr. 53/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the convicted person's appeal, upholding the lower court's rejection of his objection to execution, thereby confirming that the periods of detention served in Italy (2012–2014) and Spain (2017) were correctly deducted from his life sentence under international judicial cooperation rules. The dispute concerned a "contestație la executare" (objection to execution) filed by a Romanian national serving a life sentence for aggravated murder and robbery originally imposed by an Italian court; the prisoner argued that prison records incorrectly listed certain days as "earned" rather than "effectively executed," which he claimed hindered his transfer to a milder penitentiary regime. The decisive legal basis was Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which limits such objections to clarifications regarding the judgment or impediments to execution, excluding challenges to the merits or recalculation of time already accounted for; the court held that the prior final judgment clearly and unambiguously ordered the deduction of the specified foreign detention periods, leaving no room for interpretation or re-examination of the substantive calculation.

Legislator headnote

AI generated

art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 77 lit. a) C. pen, art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 598 alin. (1) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Objection to execution of foreign life sentence for aggravated murder and robbery dismissed after confirmation that Italian and Spanish detention periods were correctly deducted: The dispute concerned a "contestație la executare" (objection to execution) filed by a Romanian national serving a life sentence for aggravated murder and robbery originally imposed by an Italian court; the prisoner argued that prison records incorrectly listed certain days as "earned" rather than "effectively executed," which he claimed hindered his transfer to a milder penitentiary regime. The decisive legal basis was Article 598(1)(c) of the Code of Criminal Procedure, which limits such objections to clarifications regarding the judgment or impediments to execution, excluding challenges to the merits or recalculation of time already accounted for; the court held that the prior final judgment clearly and unambiguously ordered the deduction of the specified foreign detention periods, leaving no room for interpretation or re-examination of the substantive calculation.

Keywords

AI generated
transfer of prisoners sentence of detention code of criminal procedure murder aggravated robbery interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen
Contestatorul condamnat a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar nu că ar există o nelămurire cu privire la sentinţa penală nr.
art. 77 lit. a) C. pen
d), h) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.
art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
art. 598 alin. (1) C. proc. pen
Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face:
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Cited as the legal basis for imposing judicial costs on the appellant and for ruling that the fees of the ex-officio defense remain at the state's expense.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Cited as the legal basis for imposing judicial costs on the appellant and for ruling that the fees of the ex-officio defense remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/F din 30 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul A. având ca obiect contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 48/F din 14.03.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul instanţei la data de 10.09.2024, condamnatul A. a invocat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., că în evidenţele penitenciarului, perioada 05.10.2012-13.03.2014 figurează ca fiind zile câştigate şi nu executate efectiv, iar acest aspect îi împiedică schimbarea regimului de executare într-unul care i-ar permite transferarea în alt penitenciar cu un regim mai blând de executare

În vederea soluţionării contestaţiei, a fost ataşat dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 48/14.03.2019.

Analizând şi coroborînd materialul probator existent la dosarul cauzei, instanţa de executare a constatat că, prin sentinţa penală nr. 48/F din 14.03.2019 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 18.04.2019, prin decizia penală nr. 143/A din 18.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi având ca obiect transferul persoanei condamnate A., deţinut în Penitenciarul Civitavecchia-Italia.

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii pe viaţă, sentinţa penală nr. 63/16 Reg. Sent. 5/15 R.G. din 15.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel cu Juraţi din Roma, rămasă definitivă prin sentinţa nr. 42721-2017 din 30.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a -I-a, privind pe persoana transferabilă A..

S-a constatat că persoana transferabilă A. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 63/16 Reg. Sent. 5/15 R.G. din 15.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel cu Juraţi din Roma, rămasă definitivă prin sentinţa nr. 42721-2017 din 30.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a -I-a, la pedeapsa închisorii pe viaţă pentru săvârşirea în concurs a infracţiunii de omor (prev. de art. 110, 575, 576 alin. (1) n.4, 61 n. 2 şi 4, 112 alin. (1) n.1 C. pen. italian), având corespondent în art. 188-189 alin. (1) lit. d), h) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român (omor calificat), şi furt săvârşit cu violenţă sau cu ajutorul armelor sau însoţit de ameninţarea cu violenţa sau cu uzul de arme asupra persoanei (prev. de art. 110, 628 alin. (1) şi (3), 112 alin. 1n. 1 C. pen. italian), având corespondent în art. 233-234 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. român (tâlhărie calificată).

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată persoanei transferabile A. prin sentinţa penală nr. 63/16 Reg. Sent. 5/15 R.G. din 15.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel cu Juraţi din Roma, rămasă definitivă prin sentinţa nr. 42721-2017 din 30.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a -I-a.

În baza art. 135 alin. (9) lit. ii) din Legea nr. 302/2004, a fost dedusă din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, perioadele executate de la 05.10.2012 la 13.03.2014 şi de la 13.04.2017 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere.

Hotărârea a fost comunicată autorităţilor italiene şi persoanei condamnate.

La data rămânerii definitive a fost emis mandatul nr. x/2019 din 19.04.2019, persoana condamnată fiind transferată din Italia la data de 05.06.2019 şi încarcerată în Penitenciarul Rahova.

Din înscrisurile comunicate de Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Naţional Interpol a rezultat că persoana condamnată a fost arestată în Spania în baza mandatului european de arestare emis de Italia, de la data de 13.04.2017 până la 17.05.2017. Totodată, au fost indicate şi perioadele executate de la 05.10.2012 la 13.03.2014, care au fost deduse prin sentinţa penală nr. 48/F din 14.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 143/A din 18.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secia penală.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei. Practic, prin intermediul acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi totodată exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Contestatorul condamnat a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar nu că ar există o nelămurire cu privire la sentinţa penală nr. 48/F din 14.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019, ci aspecte care ţin de regimul penitenciar de calcul al perioadelor executate.

Astfel, prima instanţă a constatat că zilele executate sunt evidenţiate, iar menţiunea deducerii acestora este clară, neechivocă şi nu se impune lămurirea dispozitivului.

Împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 30 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, condamnatul A. a formulat contestaţie, motivele acesteia fiind susţinute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestaţia, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

În speţă, la momentul recunoaşterii hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Italia, instanţa română competentă să aplice în cauză prevederile Legii nr. 302/2004, a dispus deducerea din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, a perioadelor executate de la 05.10.2012 la 13.03.2014 şi de la 13.04.2017 la zi.

Analizând cererea condamnatului A., transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată de autorităţile judiciare din Italia, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât motivele nu se circumscriu unei solicitări de lămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreunei împiedicări la executare, iar pe de altă parte, perioada invocată de către condamnat este dedusă din pedeapsă ca urmare a executării, dispoziţia instanţei de deducere a perioadelor executate fiind exprimată în mod clar, fără a lăsa loc de nicio interpretare.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază justă soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei la executare.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 30 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 30 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2025.