Inadmissibility of cassation for failure to link evidentiary challenges to the specific ground of penalty limits under Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2024

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72 din 16.02.2024, pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în dosarul nr. x/2023, s-a dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 287 alin. (1) lit. g) C. pen., cu trimitere la art. 61 alin. (1)-(3) şi alin. (4) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală (120 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti (infracţiune continuă, de la sfârşitul lunii martie 2020 şi până la data de 11.02.2022).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu trimitere la art. 61 alin. (1)-(3) şi alin. (4) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală (120 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, în formă continuată (acte materiale din 02.03.2021 şi 03.03.2021).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 253 alin. (1) C. pen., cu trimitere la art. 61 alin. (1)-(3) şi alin. (4) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală (120 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere (faptă din 03.03.2021).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. pen., cu trimitere la art. 61 alin. (1)-(3) şi alin. (4) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2.400 RON amendă penală (120 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare (faptă din 11.02.2022).

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente şi, în consecinţă, în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2.400 RON (120 de zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă), la care s-a adăugat un spor de 2.400 RON (120 de zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu amenda, de 7.200 RON), pedeapsa rezultantă fiind de 4.800 RON amendă penală (240 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă).

S-a atras atenţia inculpatului A. că, potrivit art. 63 alin. (1) C. pen., neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepsei rezultante de 4.800 RON amendă penală (240 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă), în tot sau în parte, atrage înlocuirea numărului-zilelor amendă-neexecutate cu un număr corespunzător de zile închisoare.

În temeiul art. 20 C. proc. pen., s-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 500 RON cheltuieli avansate în cadrul urmăririi penale şi suma de 800 RON cheltuieli avansate în cadrul judecăţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în urma analizării materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, care a fost însuşit de acuzat în condiţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A. care, de la sfârşitul lunii martie 2020 şi până la data de 11.02.2022, a împiedicat-o pe persoana vătămată B. să-şi folosească, în parte, suprafaţa de 36 mp situată în mun. Piatra Neamţ, str. x, deţinută în baza sentinţei civile nr. 1725/12.04.2016, definitivă prin decizia civilă nr. 985/AC/2016 a Tribunalului Neamţ, fie prin amplasarea pe această suprafaţă de teren de autoturisme sau bucăţi dezmembrate din autoturisme, fie prin opunerea faţă de construirea unui gard despărţitor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 287 alin. (1) lit. g) C. pen.

De asemenea, a reţinut că fapta inculpatului A. care, la datele de 02.03.2021 şi 03.03.2021, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, a ameninţat-o pe persoana vătămată B. cu acte de violenţă fizică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 206 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului A. care, la data de 11.02.2022, a ameninţat-o cu moartea şi cu acte de violenţă fizică pe persoana vătămată B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) C. pen.

Totodată, a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 03.03.2021, a tăiat o traversă din gardul metalic construit de persoana vătămată B. pe terenul său, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

Infracţiunile anterior menţionate au fost comise de inculpatul A. prin acţiuni diferite, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, fiind incidente prevederile art. 38 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatul A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., apreciind, în concret, că infracţiunile săvârşite de inculpat prezintă un grad moderat/ridicat de pericol pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările săvârşirii faptelor, respectiv pe fondul unei stări conflictuale între vecini legate de limitele de proprietate, inculpatul refuzând să recunoască autoritatea hotărârilor judecătoreşti dispuse în favoarea persoanei vătămate cu privire la suprafaţa de 36 m.p. teren, împiedicând-o pe persoana vătămată să folosească această suprafaţă de teren, prin amplasarea pe această suprafaţă de teren de autoturisme sau bucăţi dezmembrate din autoturisme, fie prin opunerea faţă de construirea unui gard despărţitor, prin distrugerea gardului metalic construit de persoana vătămată, precum şi prin adresarea de ameninţări cu moartea sau cu acte de violenţă, în prezent acest conflict fiind stins, neexistând date că inculpatul ar mai fi continuat activitatea infracţională şi după data de 11.02.2022, iar persoana vătămată a decedat la data de 14.08.2023.

Sub aspectul circumstanţelor personale ale inculpatului A., instanţa a reţinut că acesta este în vârstă de 67 de ani, are 12 clase, este căsătorit şi este pensionar, iar din fişa de cazier judiciar a rezultat că nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală, ceea ce sugerează că fapta săvârşită de inculpat are caracter izolat. De asemenea, s-a constatat că inculpatul A. a avut o atitudine procesuală sinceră în faţa instanţei, declarând că regretă săvârşirea faptelor, însuşindu-şi integral probele administrate pe parcursul urmăririi penale, aspecte care, deşi nu pot constitui circumstanţe atenuante, au fost apreciate ca justificând orientarea spre pedeapsa cu amenda, la un cuantum moderat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., precizând că nu s-a opus punerii în executare a ultimei decizii de la tribunal, hotărâre, care, de altfel, a fost anulată în parte, împrejurare de care instanţa de fond nu a ţinut seama. De asemenea, a susţinut că, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă opunerea sau refuzul efectiv al punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, ci că a urmărit să îşi creeze o cale de acces pentru proprietatea sa.

Prin decizia penală nr. 660 din 20 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 16.02.2024, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2023, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare:

În temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 396 alin. (6) şi 16 lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii răspunderii penale, cu privire la inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, în formă continuată (acte materiale din 02.03.2021 şi 03.03.2021).

S-a refăcut concursul de infracţiuni, şi în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 2.400 RON (120 de zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă), la care s-a adăugat un spor de 1.600 RON (80 de zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu amenda, de 4.800 RON), pedeapsa rezultantă fiind de 4.000 RON amendă penală (200 zile-amendă la un echivalent de 20 RON/1 zi-amendă).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această decizie, efectuând propria evaluare a probatoriului prin raportare la criticile formulate în calea de atac, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a făcut o corectă analiză a probatoriului administrat.

Curtea a reţinut că solicitarea inculpatului de a fi achitat, pe motivul că nu s-a opus la executare, ci doar a avut conversaţii în contradictoriu cu organele de executare a hotărârilor judecătoreşti, nu este întemeiată, din cuprinsul probatoriului administrat în cauză rezultând că de la sfârşitul lunii martie 2020 până la data de 11.02.2022, inculpatul A. a împiedicat-o pe persoana vătămată B. să-şi folosească în parte suprafaţa de 36 mp situată în mun. Piatra Neamţ, str. x, fie prin amplasarea pe această suprafaţă de teren de autoturisme sau bucăţi dezmembrate din autoturisme, fie prin opunerea faţă de construirea unui gard despărţitor.

De asemenea, la datele de 02.03.2021 şi 03.03.2021, când persoana vătămată B. a venit cu inginerul topograf C. să măsoare terenul în vederea demarării lucrărilor de construire a gardului despărţitor, nu s-a putut realiza acest lucru, întrucât persoana vătămată A. a început să provoace scandal, context în care a ameninţat-o pe persoana vătămată B. cu acte de violenţă fizică, care i-au provocat acesteia o stare de temere, fiind nevoit să abandoneze lucrările.

Tot la data de 03.03.2021, în urma discuţiilor tensionate ce au avut loc între părţi, inculpatul A. a tăiat cu un flex o traversă din gardul metalic construit de persoana vătămată pe terenul său.

La data de 11.02.2022, persoana vătămată B. s-a deplasat din nou la imobilul său din mun. Piatra Neamţ, str. x, împreună cu inginerul cadastrist D., constructorul E. şi mai mulţi muncitori pentru a monta gardul, însă şi cu acest prilej inculpatul A. a început să provoace scandal, adresând injurii celor prezenţi şi a ameninţat-o pe persoana vătămată B. cu moartea şi cu acte de violenţă, cauzându-i acesteia o stare de temere.

În continuare, Curtea a reţinut că pentru infracţiunea de ameninţare în formă continuată, prev. de art. 206 alin. (1) raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (fapta din 02.03.2021 şi 03.03.2021) termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 3 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) C. pen., iar pentru aceste acte materiale a intervenit prescripţia răspunderii penale, aşa cum rezultă din interpretarea deciziilor CCR nr. 297/26.04.2018 şi 358/26.05.2022. În concret, termenul de prescripţie s-a împlinit la data 02.03.2024 pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. (fapta fiind săvârşită la data de 02-03.03.2021).

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la 21 iunie 2024 şi inculpatului A. la 26 iunie 2024.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 26 iulie 2024 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 25 iulie 2024, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. (personal), invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a învederat, în esenţă, că sancţiunea primită este netemeinică şi nelegală în raport de situaţia de fapt şi probele administrate în cauză.

În susţinerea recursului în casaţie, inculpatul a prezentat, în mod detaliat, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele în care a solicitat revendicarea unor suprafeţe de teren, hotărâri care au fost anulate în parte şi a căror punere în executare îi încalcă dreptul de proprietate.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 26 iulie 2024.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat la data de 06 august 2024, iar la dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 08 august 2024. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie era îndeplinită.

La data de 30 septembrie 2024 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectate cerinţele de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală 660 din 20 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casaţie a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, faţă de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond şi apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumeraţi în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză, calea de atac fiind admisă de către Curtea de Apel Bacău pentru alte motive decât cele invocate în prezenta cale extraordinară de atac.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele şi domiciliul recurentului, este indicată hotărârea atacată şi are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că sancţiunea primită este netemeinică şi nelegală în raport de situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele în care a solicitat revendicarea unor suprafeţe de teren fiind anulate în parte, iar punerea lor în executare îi încalcă dreptul de proprietate.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei (sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin deciziile nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, nr. 59/RC din 16 februarie 2017, nr. 381/RC din 05 octombrie 2017, nr. 255/RC din 30 iulie 2020, nr. 502/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 457/RC din 11 octombrie 2022 etc.) şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Având în vedere aceste consideraţii, se observă că aspectele susţinute în concret de recurentul inculpat, prin care se critică modalitatea în care a fost administrat şi interpretat probatoriul în cauză, nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, chestiune care nu a fost nici măcar antamată prin cererea formulată.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casaţie, fapt ce atrage nerespectarea cerinţei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilităţii recursului în casaţie, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puţin la nivel teoretic, de a pune în discuţie verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 660 din 20 iunie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2024.