Post-conviction revision barred by res judicata; dismissal of inadmissibility challenge upheld

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 105/F din data de 09.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 01.10.2024 a fost înregistrată sub nr. x/2024 cererea formulată de persoana condamnată A. de revizuire a sentinţei penale nr. 105/F din data de 09.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că hotărârea de condamnare se întemeiază pe o eroare judiciară, întrucât instanţa nu a cunoscut şi nu a ţinut cont de o probă "cheie" din dosarul în cauză, respectiv existenţa unei expertize tehnice judiciare dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti în timpul cercetărilor, aflată la fila x din vol. 9.

La fila x din hotărârea de condamnare se arată că terenul în suprafaţă de 8800 m2 pe care l-a cumpărat în anul 2005, pentru care a fost cercetat şi judecat, conform expertizei tehnice judiciare dispuse în cursul urmării penale, aparţine altor persoane, respectiv B. şi alţii (teren în suprafaţă de 6718m2) şi U.A.T. Dumeşti, jud. Iaşi (teren în suprafaţă de 2082m2), iar nu S.C. C. S.R.L..

În mod greşit instanţa de judecată l-a condamnat şi l-a obligat la despăgubiri civile către S.C. C. S.R.L., în condiţiile în care din expertiza efectuată în cauză şi din toate celelalte probe existente la dosar rezultă foarte clar că nu a ocupat terenul S.C. C. S.R.L., că nu produs nici un prejudiciu acestei societăţi, iar partea civilă S.C. C. S.R.L. prin apărător ori administrator nu a emis nici un fel de pretenţii cu privire la el şi nu a formulat plângere împotriva sa.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, prima instanţă a constatat, pe de o parte, că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea au mai fost prezentate, formând obiectul unei alte cereri anterioare de revizuire a persoanei condamnate A. care a fost judecată definitiv.

Astfel, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 99/F/23.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 206/A din data de 05.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Prin sentinţa menţionată s-a reţinut că în motivarea cererii, revizuentul A. a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că ulterior pronunţării hotărârii definitive a descoperit fapte şi împrejurări noi, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Referitor la faptele şi împrejurările considerate ca fiind necunoscute de către instanţă, s-a arătat, în esenţă, că atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu au cunoscut faptul că, terenul (imobilul), situat în comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, tarlaua x, parcela x, în suprafaţă de 8800 m.p. nu se suprapune cu alte imobile vecine şi din copiile xerografiate rezultă faptul că, imobilul cu nr. cadastral x Dumeşti este proprietatea soţilor D. şi E. şi nicidecum al S.C. C. S.R.L Roşiori din comuna Buneşti-Avereşti, judeţul Vaslui şi UAT Dumeşti, judeţul Iaşi.

Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că şi dacă s-ar accepta că aspectele susţinute cu privire la faptul că terenul în legătură cu care au fost reţinute infracţiunile pentru care a fost condamnat şi obligat la repararea prejudiciului ar fi chestiuni diferite faţă de cele invocate în cererea anterioară, că aceste motive nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acestea neconstituind fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond şi de apel, descoperite după judecată şi care ar face dovada că hotărârea se întemeiază pe o eroare judiciară.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal revizuentul A..

Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul a apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală, în condiţiile în care nu i-au fost analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire, respectiv nu s-a răspuns criticilor formulate.

În continuare, a reiterat aspectele invocate prin cererea de revizuire, respectiv că în mod abuziv, fără nicio probă, a fost obligat la despăgubiri către S.C. C. S.R.L. în condiţiile în care expertiza tehnică judiciară a stabilit că nu a ocupat terenul acestei societăţi, nu a fost cercetat şi judecat în legătură cu acest teren, iar societatea anterior menţionată nu a formulat plângere împotriva sa.

În acest sens, a solicitat reexaminarea expertizei menţionate şi a hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 10.01.2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 26.02.2025.

La data de 29 ianuarie 2025, respectiv 30 ianuarie 2025, apelantul-revizuent A. a înaintat la dosarul cauzei concluzii scrise prin care, în esenţă, a reiterat aspectele invocate prin motivele de apel.

III. Examinând apelul declarate de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de revizuentul A., Înalta Curte constată că revizuirea (restitutio in integrum) reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt deosebit de grave.

Prin aceasta nu se urmăreşte o nouă reapreciere a probatoriului deja administrat sau administrarea altor probe cu privire la faptele intrate sub puterea lucrului judecat, ci se invocă necunoaşterea adevăratei situaţii de fapt de către instanţa de judecată, fiind descoperite împrejurări de fapt sau fapte noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării cauzei.

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, securitatea raporturilor juridice, erorile minore neputând fi luate în considerare ca motive de revizuire. Astfel, revizuire nu poate fi cerută doar pentru a se obţine o nouă rejudecare a cauzei.

Însă, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc al hotărârii de condamnare prin rejudecarea cauzei, este necesar ca cererea de revizuire să fie admisibilă în principiu, respectiv să se constate dacă această îndeplineşte condiţiile de formă şi fond reglementate de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen.: Instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

De asemenea, art. 459 alin. (5) C. proc. pen. prevede: În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Efectuând o nouă apreciere a condiţiilor prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., în condiţiile în care motivele invocate de persoana condamnată prin cererea de revizuire au mai format obiectul unei alte cereri de revizuire judecată definitiv.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 99/F/23.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 206/A/05.09.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 105/F din data de 09.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A din data de 15.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Şi în cazul acestei cereri de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 11.04.2018, persoana condamnată a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin care a invocat, în esenţă, aceleaşi aspecte care formează obiectul analizei cauzei pendinte, respectiv că terenul pentru care a fost condamnat nu este proprietatea S.C. C. S.R.L., ci este proprietatea soţilor D. şi E., aspect ce conduce la netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză referitoare la obligarea sa, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata despăgubirilor civile.

Prin urmare, având în vedere aceste argumente, prin raportare la dispoziţiile art. 459 alin. (5) cu referire la art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă, o nouă reevaluare a aspectelor deja examinate în mod definitiv de instanţele de judecată, conducând la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat care presupune, pe de o parte, că o hotărâre exprimă adevărul, iar, pe de altă parte, că aspectele ce au format obiectul acesteia nu mai pot fi repuse în discuţie.

În realitate, prin cererea de revizuire se solicită reexaminarea argumentelor care au stat la baza condamnării inculpatului, respectiv a soluţionării acţiunii civile, dar şi reaprecierea probatoriului. Practic, se critică modalitatea în care instanţele de fond au valorificat expertiza tehnică judiciară realizată în cauză.

Or, aceste solicitări sunt incompatibile cu instituţia revizuirii, fiind contrare dispoziţiilor legii procesual penale care reglementează această procedură, instanţa care soluţionează revizuirea nefiind abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator.

În altă ordine de idei, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, chiar dacă s-ar aprecia că aspectele învederate prin cererea de faţă, ar fi diferite faţă de cele invocate prin cererea de revizuire din 11.04.2018, Înalta Curte apreciază că nu este incident nici măcar formal cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât împrejurările invocate de revizuent au fost cunoscute de instanţe la momentul soluţionării cauzei, fiind interpretate diferit, iar mijloacelor de probă invocate fiindu-le oferite alte valenţe probatorii. Aşadar, acestea nu sunt apte să dovedească netemeinicia hotărârii atacate şi să conducă la o situaţie diametral opuse celei ce formează obiectul hotărârii a cărei revizuire se cere.

În concluzie, aspectul conform căruia terenul care a format obiectul hotărârii de condamnare nu ar fi aparţinut S.C. C. S.R.L., a fost cunoscut de instanţa care a soluţionat cauza, fiind analizat în cuprinsul hotărârii, şi din acest motiv cererea de revizuire apare ca fiind inadmisibilă în principiu.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu se urmăreşte înlăturarea unei erori de fapt, ci se doreşte ca instanţele să ofere o nouă apreciere a elementelor de fapt, cunoscute la momentul soluţionării cauzei. Or, în atare situaţie, normele procesual penale interzic orice ingerinţă în autoritatea de lucru judecat.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că rolul revizuirii nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate anumitor aspecte necunoscute în momentul soluţionării fondului (Decizia nr. 46 din 12.02.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

Cât priveşte critica revizuentului formulată prin motivele de apel, respectiv că nu i-au fost analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire şi nu s-a răspuns criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază nefondată.

Pentru a fi analizate pe fond aspectele invocate prin cererea de revizuire, aceasta trebuie să fie admisibilă în principiu, adică să îndeplinească condiţiile de formă şi fond impuse de dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., fiind o cale de atac restrictivă care poate fi exercitată numai în anumite condiţii.

Or, astfel cum s-a menţionat şi anterior, cererea revizuentului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate pentru a învesti în mod legal instanţa cu judecarea cererii de revizuire şi, implicit, cu efectuarea controlului judecătoresc asupra criticilor de fond invocate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost respectate exigenţele dispoziţiilor art. 452 şi următoarele C. proc. pen., nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate de persoana condamnată A..

Prin urmare, Înalta Curte va constata că hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent A., în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 218/F din data de 14 noiembrie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent A., în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2025.