Transfer of jurisdiction denied due to absence of impartiality bias based on judicial precedent regarding EU tax prescription rules

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra cererii de strămutare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30 septembrie 2024, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 1 octombrie 2024, sub nr. x/2024, petenta S.C. B. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov, susţinând că există suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, având în vedere jurisprudenţa deja cristalizată la nivelul acestei instanţe, contrară Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Deciziei nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, de aplicare a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.

În argumentare, apărarea a arătat, în esenţă, că, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că "fapta inculpatei S.C. B. S.R.L care în data de 28.02.2009 a emis factura fiscală BVAGC x/28.02.2009 în valoare de 3.0602.843,7 RON şi TVA 684.540,3 RON, reprezentând achiziţii de bunuri care nu au avut la bază operaţiuni reale, cunoscând că aceasta urmează să fie înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L, în scopul sustragerii de la obligaţia de plată a unui impozit pe profit în valoare de 576.453 RON şi a 684.540,30 RON TVA, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen..".

În urma probelor administrate în faţa primei instanţe, prin sentinţa penală nr. 187/S din 15.09.2022 s-a dispus, cu privire la inculpata S.C. B. S.R.L., încetarea procesului penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În considerentele acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că "legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este Legea nr. 241/2005, respectiv Legea nr. 656/2002, cât şi dispoziţiile de drept penal substanţial ce reglementează prescripţia răspunderii penale din perioada 25 iunie 2018 (dată publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022). Dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen..".

A mai reţinut că "având în vedere durata acestor termene de prescripţie, nu se poate considera că, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile consecutiv Deciziilor Curţii Constituţionale şi reţinerea unei durate aproape duble faţă de standardul minim unional se ajunge la o încălcare a dreptului Uniunii Europene (...) Nu se poate decela existenţa unui risc sistemic de impunitate a Deciziilor Curţii Constituţionale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripţie generală de 8, respectiv 10 ani".

Ca urmare, a concluzionat că termenul de 10 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. relativ la infracţiunea de evaziune fiscal prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 reţinută în sarcina inculpatei B. S.R.L. a început sa curgă de la data de 28.02.2009 şi s-a împlinit la data de 27.02.2019".

Împotriva acestei soluţii au formulat apel inculpata S.C B. S.R.L., solicitând desfiinţarea soluţiei primei instanţe, iar în rejudecare, achitarea ei, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., precum şi Ministerul Public, care a invocat hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care susţin lăsarea neaplicată a deciziilor Curţii Constituţionale avute în vedere la pronunţarea soluţiei în fond.

Or, este deja de notorietate optica unică a magistraţilor secţiei penale a Curţii de Apel Braşov în sensul aplicării directe a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a lăsării neaplicate a deciziilor Curţii Constituţionale în materia prescripţiei, în coordonatele transmise de sesizările formulate de aceiaşi magistraţi ai Curţii de Apel Braşov.

Astfel, deşi practica naţională şi clarificările oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul recursurilor în casaţie evocă o altă realitate juridică, Curtea de Apel Braşov îşi menţine optica singulară şi neîmbrăţişată de vreo altă instanţă, contrazisă fiind de deciziile Curţii Constituţionale, de recursurile în interesul legii şi de jurisprudenţa formată la nivelul celorlalte instanţe.

Mai mult decât atât, se impune a se observa că una dintre deciziile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, invocată de magistraţii Curţii de Apel Braşov, a fost pronunţată ca urmare a sesizării completului care ar trebui să soluţioneze cauza ce formează obiectul cererii de strămutare. Astfel, la data de 10 februarie 2023, în cauză s-a dispus suspendarea judecăţii şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare ce vizau aceeaşi instituţie a prescripţiei răspunderii penale.

Or, toate aceste aspecte nasc suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov este afectată, soluţia fiind deja previzibilă, impunându-se, prin urmare, trimiterea cauzei la o curte de apel învecinată instanţei braşovene, pentru a se înlătura orice suspiciune cu privire la lipsa de obiectivitate a magistraţilor ce urmează a soluţiona cauza în apel şi pentru a se da eficacitate dreptului petentei la un proces echitabil, în componenta sa privind accesul la un tribunal imparţial.

La data de 14 octombrie 2024, Curtea de Apel Braşov a transmis dovezile de încunoştiinţare a părţilor prev. de art. 73 alin. (2) C. proc. pen., precum şi referatul de informaţii prevăzut de art. 72 alin. (6) C. proc. pen., în cuprinsul căruia a făcut un amplu istoric al cauzei de strămutat - indicând obiectul acesteia - apelurile declarate, printre altele, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpata S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 187/S din 15 septembrie 2022 a Tribunalului Braşov, prin care s-a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpata sus-menţionată, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei; împrejurarea că prin încheierea din 10 februarie 2023 pronunţată în cauză s-a dispus sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE şi articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE şi cu articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF şi cu articolul 2 şi articolul 12 din Directiva PIF, precum şi cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu referire la principiul consacrării unor sancţiuni efective şi disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei situaţii juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzaţii solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile în situaţia în care o decizie a instanţei constituţionale naţionale a declarat neconstituţional un text de lege privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe constituţionale, pronunţate în urmă cu patru ani faţă de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudenţa instanţelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenţei textului respectiv, în forma înţeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanţei constituţionale - cu consecinţa practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripţie pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanţei constituţionale şi a încetării pe cale de consecinţă a procesului penal faţă de acuzaţii în cauză? 2.

Articolul 2 din TUE privind valorile statului de drept şi respectarea drepturilor omului într-o societate caracterizata prin justitţie şi articolul 4 parag. 3 din TUE privind principiului cooperării loiale dintre Uniune si statele membre, cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situaţii juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzaţii solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile, în situaţia în care, o decizie a instanţei constituţionale naţionale a declarat neconstituţional un text de lege privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiaşi instanţe constituţionale, pronunţate în urmă cu patru ani faţă de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudenţa instanţelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenţei textului respectiv, în forma înţeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanţei constituţionale - cu consecinţa practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripţie pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanţei constituţionale şi a încetării pe cale de consecinţă a procesului penal faţă de acuzaţii în cauză? 3.

În caz afirmativ şi numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi de deciziile obligatorii ale instanţei supreme naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară, în principal, cu articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE şi articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum în situaţia din litigiul principal ?; măsurile dispuse la toate celelalte termene fixate în cauză.

Curtea de Apel Braşov a transmis şi un scurt punct de vedere cu privire la cererea de strămutare formulată de petenta S.C. B. S.R.L., susţinând că, raportat la motivele invocate în susţinerea acesteia, nu este conturată o suspiciune de parţialitate nici cu privire la membrii completului învestit cu soluţionarea cauzei de strămutat şi nici cu privire la ceilalţi judecători ai secţiei penale a instanţei, simpla exprimare a unei opinii juridice în hotărâri pronunţate anterior neconstituind un motiv de strămutare.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 17 octombrie 2024, în lipsa petentei şi a apărătorului ales al acesteia, care nu s-au prezentat în faţa instanţei, reprezentantul Ministerului Public a expus concluziile asupra cererii de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

*

Analizând cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prioritar, Înalta Curte constată că susţinerile petentei sunt circumscrise, în mod determinant, practicii pretins generalizate la nivelul Curţii de Apel Braşov de aplicare directă a hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia instituţiei prescripţiei răspunderii penale, prioritar deciziilor obligatorii în aceeaşi materie pronunţate de Curtea Constituţională şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu opticii judecătorilor aceleiaşi instanţe de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare privind lămurirea chestiunii dacă, în materia prescripţiei răspunderii penale, pot fi lăsate neaplicate deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În condiţiile în care această ultimă chestiune a fost invocată (cu titlu de unic argument sau alături şi de alte argumente, de către petentul C.) şi în cererile anterioare de strămutare vizând aceeaşi cauză (care au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală prin sentinţa penală nr. 693 din 23 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 şi, respectiv, prin sentinţa penală nr. 379 din 14 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023), rezultă că motivele de strămutare formulate în prezentul dosar nu sunt identice celor invocate în cererile similare anterior menţionate, nefiind, prin urmare, incidente dispoziţiile art. 72 alin. (7) C. proc. pen.

În contextul acestei constatări preliminare, reţine că, potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, aspectele invocate în speţă drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată, prioritar, că îndoielile exprimate de petenta S.C. B. S.R.L. cu privire la imparţialitatea tuturor judecătorilor Curţii de Apel Braşov sunt raportate, în mod determinant, la împrejurările cauzei decurgând dintr-o pretinsa practică cristalizată la nivelul acestei instanţe, contrară Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Deciziei nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, de aplicare a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.

Altfel spus, petenta S.C. B. S.R.L. susţine că asupra judecătorilor Curţii de Apel Braşov planează o suspiciune colectivă de lipsă de imparţialitate întrucât, în pofida practicii naţionale şi a jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceştia menţin optica singulară constând în neluarea în considerare a deciziilor obligatorii pronunţate de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în domeniul prescripţiei răspunderii penale şi aplicarea directă a dreptului unional în materia de referinţă, context în care soluţia prefigurată a fi dispusă în cauza sa, în apel îi este, în mod evident, defavorabilă.

Evaluând acest susţineri, Înalta Curte constată, prioritar, că practica judiciară a unei instanţe nu constituie, în sine, un criteriu de evaluare a imparţialităţii acesteia, deoarece, în virtutea specificului funcţiei deţinute, magistraţii examinează justeţea cererilor cu care sunt învestiţi prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speţei şi fără părtinire.

Relevant în acest sens este comentariul 60 la Principiile de la Bangalore în care se arată că "Setul de valori personale ale judecătorului, filozofia acestuia, sau convingerile despre drept, nu pot constitui subiectivism sau prejudecată. Faptul că un judecător are o părere generală despre o chestiune juridică sau socială ce are legătură directă cu speţa nu îl face incompatibil de a prezida. Trebuie făcută distincţia între opinie, care este acceptabilă, şi subiectivism, care este inacceptabil. S-a spus că "dovada că mintea unui judecător este o tabula rasa ar fi o dovadă de lipsă de pregătire, nu de lipsă de subiectivism."

De asemenea, potrivit comentariului 89 la Principiile de la Bangalore, "De regulă, o obiecţie nu se poate baza pe provenienţa socială, pe studiile sau pe funcţia anterioară a judecătorului; pe apartenenţa judecătorului la organizaţii sociale, sportive sau caritabile; pe deciziile judecătoreşti pronunţate anterior; sau pe activităţile sale extracurriculare."

Prin urmare, susţinerile petentei referitoare la soluţia defavorabilă prefigurată în cauză de pretinsa practică notorie a Curţii de Apel Braşov, de neaplicare a deciziilor obligatorii pronunţate de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia prescripţiei răspunderii penale, nu pot face obiect al evaluării în prezenta procedură, acestea constituind chestiuni de fond, care pot fi valorificate exclusiv în căile de atac prevăzute de lege.

Exprimarea anterioară, în alte cauze ale aceleiaşi instanţe, a unei anumite opinii juridice sub aspectul efectelor hotărârilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în materia prescripţiei răspunderii penale, obţinute chiar în urma sesizărilor Curţii de Apel Braşov, care o nemulţumeşte pe petentă, nu constituie un motiv de strămutare a cauzei de faţă. Imparţialitatea instanţei se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant în evaluarea acesteia, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv.

În plus, prezintă relevanţă în acest sens împrejurarea că, în cauza C-614/14, Atanas Ognyanov, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, relativ la imparţialitatea instanţei de trimitere, că "Articolul 267 TFUE şi articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curţii, în lumina articolului 47 al doilea paragraf şi a articolului 48 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme naţionale interpretate într-un mod care obligă instanţa de trimitere să se abţină în cauza pendinte pentru motivul că a expus, în cererea sa de decizie preliminară, cadrul factual şi juridic al acestei cauze."

Deopotrivă, a stabilit că prezentarea cadrului factual şi juridic pertinent "răspunde cerinţei de cooperare inerentă mecanismului trimiterii preliminare şi nu poate, în sine, să încalce nici dreptul la un proces echitabil, consacrat la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, nici dreptul la prezumţia de nevinovăţie, garantat prin articolul 48 alin. (1) din aceasta."

Pe de altă parte, practica unei instanţe este rezultatul opticii comune a judecătorilor acesteia asupra unei anumite probleme de drept, caracterul disonant al acesteia în raport cu practica altor instanţe asupra aceleiaşi chestiuni neafectând prezumţia de imparţialitate de care se bucură aceasta.

Tocmai de aceea, existenţa unei practici neunitare la nivelul instanţelor nu conferă părţilor dreptul de a solicita strămutarea cauzei la instanţele a căror jurisprudenţă le este favorabilă, judecarea unei cauze de către o altă instanţă decât cea competentă teritorial, ca urmare a strămutării ei, fiind justificată numai de situaţiile în care instanţa competentă nu oferă suficiente garanţii de imparţialitate.

În plus, nici faptul că judecătorii Curţii de Apel Braşov învestiţi cu soluţionarea cazei ce face obiectul strămutării

Ca urmare, în contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. şi în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmaţiile petentei S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că simpla susţinere a acesteia că instanţa Curţii de Apel Braşov nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

În consecinţă, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2024.