Inadmissibility of cassation appeal against procedural jurisdictional ruling on transfer of criminal case

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petenţii A. şi B., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorii fiind obligaţi la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că motivele invocate nu reprezintă temeiuri serioase pentru strămutarea dosarului, ci se rezumă la argumente generale, fără a indica însă existenţa elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Craiova ce urmează să soluţioneze în dosarul nr. x/2024 cererea petenţilor având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2024 de revizuire a încheierii penale nr. 181/23.11.2023 pronunţată în dosarul penal nr. x/2022

Împotriva acestei hotărâri, la 30 septembrie 2024, au formulat contestaţie în anulare petenţii A. şi B., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au învederat că nu au fost legal citaţi pentru termenul din 12 septembrie 2024, întrucât au primit citaţia ulterior soluţionării cauzei, respectiv la data de 16 septembrie 2024.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatizat Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 15 octombrie 2024.

Analizând actele dosarului şi examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în raport cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorii A. şi B. este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestaţiei, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, hotărârile judecătoreşti definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Se observă, aşadar, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noţiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înţelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanţial, prin pronunţarea unei soluţii de achitare, condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedesei sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestaţie în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016, nr. 804 din 05 decembrie 2017), care a statuat în mod constant că "indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiţii, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Verificând actele dosarului, se constată că hotărârea a cărei anulare se solicită, respectiv sentinţa penală nr. 386 din 12 septembrie 2024, a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, într-o cauză având ca obiect strămutarea judecării dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Aşadar, hotărârea atacată (prin care s-a respins ca nefondată cererea de strămutare), deşi este definitivă, nu a fost pronunţată în calea de atac a apelului şi nici nu a rezolvat aspecte legate de fondul cauzei, astfel că nu se încadrează în dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanţial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 426 C. proc. pen. şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

În atare condiţii, faţă de culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă petenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2024.