Reporter lacks standing to challenge non-prosecution for treason: dismissal of complaint for lack of legitimate interest

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii săvârşirea infracţiunii de trădare prev. de art. 394 C. pen. şi acţiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că, la data de 07.04.2023, s-a înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism plângerea penală formulată de către numitul A. cu privire la comiterea infracţiunilor prev. de art. 394 lit. b), c) şi d) C. pen. şi art. 398 C. pen.

Plângerea penală a fost adresată Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, care, prin adresa x/2023 a fost transmisă pentru competentă soluţionare către DIICOT - Structura centrală, fiind înregistrată sub nr. x/2023, iar ulterior sub nr. x/2023.

Prin ordonanţa nr. 1924/D/P/2023 din data de 03.07.2023 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşii infracţiunilor de trădare, prev. de art. 394 C. pen. şi acţiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, prin denunţul formulat, numitul A. a arătat că în perioada 2012-2013 a condus structura teritorială de contrainformaţii şi securitate militară Dâmboviţa, ocazie cu care a lucrat operativ "cazul colonelului TP", care se afla în legătură cu "şeful reprezentanţei/agenturii de spionaj a federaţiei Ruse (FSU şi GRU). Acesta a locuit în gazdă la domiciliul ofiţerului TP din Târgovişte". A mai susţinut că acţiunile ofiţerului TP din Târgovişte şi ale şefului reprezentanţei de spionaj ale Federaţiei Ruse ar fi fost contrare securităţii naţionale şi militare. Ulterior, ofiţerul TP ar fi fost "protejat, avansat şi infiltrat în structuri NATO". Petentul a mai precizat că unul din motivele reale ale trecerii în rezervă "intempestiv/abuziv/nelegal" l-a constituit chiar "cazul colonelului TP".

În baza delegării din data de 02.08.2023, numitul A. a fost audiat, ocazie cu care a reiterat aspectele menţionate în cuprinsul denunţului. Cu acest prilej a arătat că ofiţerul M.Ap. N., respectiv colonelul TP (nume pe care nu a dorit să îl dezvăluie decât în faţa procurorului), a lucrat în garnizoana Târgovişte şi a achiziţionat un apartament care este situat într-un cvartal de locuinţe cu mai multe scări amplasat în incinta comenduiri şi căminului de garnizoană Târgovişte, însă nu-şi aminteşte exact adresa apartamentului. Ulterior, colonelul TP ar fi fost mutat în mun. Bucureşti, la sediul ministerului, unde deţinea o funcţie importantă, astfel încât apartamentul din Târgovişte a rămas liber. În acest context, în cursul anului 2012, denunţătorul ar fi probat o legătură nelegală între colonelul TP şi ofiţerul rus, în sensul că primul ar fi pus la dispoziţia celui din urmă locuinţa sa din Târgoviste, aspect care i-ar fi oferit cetăţeanului rus mai multe avantaje, respectiv era o locuinţă sigură, împrejmuită, avea pază militară, cu barieră, fiind în incinta ansamblului de locuinţe a comenduirii şi garnizoanei Târgoviste. Denunţătorul a susţinut că nu îşi aminteşte de existenţa unui contract de închiriere între cei doi, înregistrat la organele fiscale din Târgoviste ori la administratorul blocului de locuinţe şi nu mai ştie perioada în care ofiţerul rus ar fi locuit acolo.

Martorul-denunţător a precizat că aceste împrejurări care constituie infracţiuni de trădare, de nerespectare a protecţiei informaţiilor clasificate şi infracţiuni prevăzute de Legea nr. 51/1991, ar fi reprezentat principalul motiv al destituirii şi trecerii sale în rezervă, fapt care i-a provocat "prejudicii excesive, deosebit de grave din punct de vedere profesional, social şi al sănătăţii sale".

De asemenea, a solicitat să fie audiat de către procurorul de caz pentru a prezenta situaţia în întregime, cu elementele de identitate şi specificul activităţii de contrainformaţii şi securitate militară.

Fiind audiat la data de 16.11.2023 de către procurorul de caz, numitul A. a reiterat faptul că legătura nelegală între colonelul T.P. şi "ofiţerul rus" consta în aceea că primul i-a închiriat/pus la dispoziţie apartamentul de domiciliu situat în Târgoviste, într-un loc restricţionat, în acel perimetru aflându-se Garnizoana militară Târgoviste, o policlinică militară şi cabinete medicale. Acest lucru ar fi fost interzis întrucât potrivit cadrului legal din M.Ap. N. şi a faptului că deţinea un aviz de securitate ORNISS ar fi avut obligaţia să raporteze orice interacţiune cu un cetăţean străin, mai ales din Federaţie Rusă. În opinia denunţătorului, colonelul "TP" ar fi trebuit să-şi dea seama că este cetăţean rus după cum acesta vorbea limba română, iar infracţiunea de trădare ar fi constat în legătura avută cu cetăţeanul rus, existând posibilitatea divulgării de date şi informaţii secrete de stat cunoscute datorită atribuţiilor de serviciu, inclusiv planuri de operaţii speciale militare.

În ordonanţa atacată s-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 394 C. pen., infracţiunea de trădare constă în fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, în una din modalităţile prevăzute la art. 394 lit. a)-d) ale aceluiaşi articol, respectiv prin: provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine; subminare economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului; aservire faţă de o putere sau organizaţie străină; ajutarea unei puteri sau organizaţii străine pentru desfăşurarea unei activităţi ostile împotriva securităţii naţionale.

Infracţiunea de acţiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen. are acelaşi conţinut cu infracţiunea de trădare, făcându-se trimitere la faptele prevăzute de art. 394, diferenţa constând în faptul că subiectul activ al infracţiunii este un cetăţean străin sau apatrid.

În urma analizei situaţiei de fapt descrise de denunţător, respectiv că un colonel din cadrul armatei române, colonelul TP, ar fi fost în legătură cu un ofiţer rus a cărui identitate nu a putut fi stabilită, relaţie care ar fi constat în faptul că în cursul anului 2012 primul i-ar fi pus la dispoziţie celui din urmă o locuinţă, probabil în baza unui contract de închiriere legal întocmit, procurorul de caz, având în vedere că nici identitatea colonelului, nici numele ofiţerului rus nu a fost dezvăluite de către denunţător, a constatat că în cauză nu s-au putut face verificări suplimentare.

De altfel, prin raportare la data faptelor, mai mult de 10 ani de la momentul comiterii acestora şi până la data sesizării acestora, faţă de infracţiunea reclamată, administrarea oricăror mijloace de probă devine deosebit de dificilă, iar în cauză ar putea fi incidente prevederile privind prescripţia răspunderii penale.

Prin urmare, procurorul a constatat că nu există vreo faptă, comisă de un cetăţean român, străin sau apatrid, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului în vreuna din modalităţile prevăzute de art. 394 lit. a)-c) C. pen.

Împotriva ordonanţei nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, petentul A., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, întrucât nu a fost informat despre schimbarea procurorului de caz şi nu a fost administrat probatoriul necesar soluţionării cauzei. De asemenea, a solicitat să fie reaudiat pentru a propune probe şi a susţinut că ar avea şi calitatea de persoană vătămată, fără a preciza concret în raport cu ce infracţiune.

Prin ordonanţa nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului şef al secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost respinsă plângerea formulată de A..

În esenţă, procurorul şef de secţie a reţinut că, în mod corect, s-a dispus clasarea cauzei întrucât nu există vreo faptă comisă de un cetăţean român, străin sau apatrid, de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului în vreuna din modalităţile prevăzute de art. 394 lit. a) - c) C. pen.

Astfel, s-a constatat că nici din sesizare, nici din declaraţiile martorului denunţător A., nu au rezultat elemente de fapt concrete care să dovedească faptul că acel "colonel TP", nenominalizat pe parcursul cercetărilor, dar a cărui identitate a fost menţionată de către A. într-o anexă la plângerea împotriva soluţiei (şi care nu reprezintă o informaţie clasificată), ar fi intrat în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora ("ofiţerul rus") în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului într-una din modalităţile prevăzute de art. 394 lit. a) - d) C. pen. Corelativ, nu a rezultat nici că respectivul "ofiţer rus" să fi derulat activităţi ostile împotriva statului, astfel cum sunt definite în art. 399 C. pen. prin raportare la art. 394 C. pen.

Suplimentar, procurorul şef al secţiei a reţinut că, în situaţia în care reprezentanţii structurii de contrainformaţii şi securitate militară în care activa martorul-denunţător/superiorii acestuia în ierarhia militară, ar fi obţinut date şi informaţii care să ducă la concluzia că s-ar pregăti/ar fi fost săvârşită una din infracţiunile menţionate, aveau obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală, conform dispoziţiilor procesual penale în vigoare la acel moment (anii 2012-2013), corelativ dispoziţiilor actuale prevăzute de art. 291 şi art. 61 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerile petentului, în sensul că nu a fost informat despre schimbarea procurorului de caz, s-a reţinut că dispoziţiile procesual penale sau cele care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului Public nu conţin această obligativitate.

De asemenea, procurorul a apreciat că afirmaţia petentului că se încearcă "muşamalizarea" cazului nu poate fi reţinută ca o critică ce ar putea fi combătută prin analizarea soluţiei de clasare şi a materialului probator administrat, fiind o simplă apreciere de ordin subiectiv din partea acestuia.

Totodată, s-a reţinut că numitul A., prin raportare la infracţiunile sesizate, nu poate avea calitatea de persoană vătămată, ci pe cea de martor, aşa cum, de altfel, a şi fost audiat în prezenta cauză.

Împotriva ordonanţei nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, menţinută prin ordonanţa nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet, a formulat plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., petentul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 mai 2024

Examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Public, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. proc. pen.., orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.

De asemenea, conform art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Astfel, din interpretarea dispoziţiilor art. 340 alin. (1) raportat la art. 336 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă că nu pot formula plângere împotriva soluţiei de clasare decât persoanele care justifică un interes legitim, care a fost afectat prin soluţia de neurmărire penală. Altfel spus, prevederile anterior menţionate limitează posibilitatea atacării soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror prin necesitatea dovedirii unui interes concret, actual şi determinat, care să justifice intervenţia procedurală a unei persoane faţă de soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "deşi C. proc. pen. nu cuprinde o definiţie a noţiunii de "interes legitim", în doctrină, s-a arătat că interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, recunoscut de lege.

Normele legale analizate nu consacră, prin urmare, dreptul petentului de a sesiza judecătorul în scopul protejării interesului general al societăţii, ci doar al propriilor sale interese, ceea ce implică existenţa unui drept personal, pretins încălcat prin soluţia împotriva căreia înţelege să se plângă.

Judecătorul de cameră preliminară notează că, în acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, statuând asupra dreptului unor "victime potenţiale" de a invoca încălcări ale convenţiei, a subliniat că dispoziţiile acesteia din urmă nu garantează dreptul la o "actio popularis"; "pentru ca solicitanţii să poată pretinde că sunt victime, ei trebuie să aducă dovezi rezonabile şi convingătoare ale probabilităţii că aceste încălcări care să-i afecteze personal vor avea loc" (mutatis mutandis Câmpeanu c. României, hotărârea din 17 iulie 2014)." (încheierea nr. 191/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunilor de trădare prev. de art. 394 C. pen. şi acţiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen.

Prin ordonanţa atacată, procurorul nu a dispus, însă, vreo soluţie cu privire la petentul A. şi nici nu a luat vreo altă măsură care să îi creeze, fie şi indirect, o situaţie defavorabilă.

De altfel, nici petentul nu a invocat dispunerea vreunei măsuri prin care să i se creeze o situaţie defavorabilă, ci a susţinut că are legitimitate procesuală în cauză întrucât, urmare aspectelor sesizate a fost îndepărtat din structura de contrainformaţii militare unde lucra, "prin operaţiuni în directă şi strânsă legătură cu activitatea de spionaj relatată procurorilor DIICOT".

Judecătorul de cameră preliminară constată, contrar celor susţinute de petent, că soluţia de clasare atacată nu creează consecinţe directe asupra lui A. şi acesta nu a demonstrat o vătămare efectivă, actuală şi care să privească un interes legitim al său, în condiţiile în care denunţul a fost formulat pentru comiterea unor infracţiuni contra securităţii naţionale, nefiind menţionată vreo faptă care s-ar putea circumscrie infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu trecerea sa în rezervă. În plus, petentul a fost trecut în rezervă în anul 2014, iar sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la infracţiunile contra securităţii naţionale a avut loc în anul 2023. Aşadar, trecerea în rezervă a petentului nu a fost determinată de sesizarea parchetului cu privire la comiterea unor infracţiuni de trădare şi acţiuni ostile contra statului, ci a fost mult anterioară formulării denunţului.

În consecinţă, o persoană care nu este vizată de actul procurorului şi asupra căreia actul nu produce nemijlocit niciun efect nu poate fi considerată ca fiind "vătămată" prin acesta.

De asemenea, trebuie subliniat că petentul A. are calitatea de denunţător cu privire la infracţiunile de trădare prev. de art. 394 C. pen. şi acţiuni ostile contra statului prev. de art. 399 C. pen. rap. la art. 394 C. pen., iar referitor la calitatea denunţătorului de a ataca soluţia de clasare dispusă de procuror, prin decizia nr. 13/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii s-au statuat următoarele: "În aceste condiţii, cu referire la titularii care, potrivit art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., pot ataca soluţiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se pune mai întâi o problemă de principiu, şi anume aceea de a stabili în ce măsură denunţătorul se circumscrie noţiunii de "persoană vătămată" ori, după caz, de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate", întrebuinţate de legiuitor în acest text de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că noţiunea de "denunţător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv şi titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia vorbim despre o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunţ).

Pentru a stabili dacă denunţătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noţiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunţătorului, care acţionează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracţiunilor a căror nedenunţare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăşi o infracţiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acţiune.

În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret şi actual pe care l-ar avea denunţătorul pentru a depăşi demersul iniţial, de încunoştinţare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârşire a unei infracţiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanţă să acţioneze (o obligaţie legală sau propria conştiinţă).

Dacă legea recunoaşte oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracţiune, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta în justiţie actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispună trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate.

Aceasta pentru că procedura instituită în art. 2781 din C. proc. pen. are esenţialmente un caracter privat, dedus din cerinţa unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiţiei, în drepturile sau interesele sale legitime.

Or, încunoştinţând organele judiciare cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni, denunţătorul acţionează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societăţii, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut cunoştinţă pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu).

Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală şi nu conferă denunţătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanţei de judecată, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată."

Având în vedere că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.. din 1968 subzistă în noua reglementare, în cuprinsul prevederilor art. 341 C. proc. pen.., efectele Deciziei nr. 13/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nu au încetat.

Faţă de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul A. nu justifică un interes legitim care să fi fost afectat prin soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa atacată, aşa încât nu are abilitarea procesuală de a ataca respectiva soluţie în temeiul art. 340 C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, menţinută prin ordonanţa nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

În temeiul art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., va obliga petentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 1924/D/P/2023 din 13 februarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice, menţinută prin ordonanţa nr. 44/II-2/2024 din 24 aprilie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi unităţi de parchet.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 15 octombrie 2024.