Prosecutor's constitutional referral rejected as inadmissible; High Court dismisses appeal over drug-possession annulment case

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din data de 16 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2025, Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj şi de contestatorul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 34/A/2025 pronunţate la data de 15.01.2025 în dosarul penal nr. x/2023, privind pe inculpatul A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 09.11.2022 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc, pentru consum propriu, fără drept, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DIICOT-Structura Teritorială Cluj, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 432 alin. (3) şi art. 420 alin. (11) rap. la art. 364 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, raportat la condiţia legală de a avea legătură cu soluţionarea cauzei, cererea de sesizare invocată este inadmisibilă.

Curtea a reţinut că, atât în cursul judecăţii din apel, finalizate prin decizia penală nr. 34/A din 15.01.2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2023, cât şi de la momentul formulării contestaţiei în anulare şi până în prezent, persoana condamnată definitiv A. se afla, respectiv, se află în detenţie, în Austria, asigurarea participării acestuia la proces şi modalitatea concretă de exercitare a drepturilor procesuale intrând sub incidenţa prevederilor art. 228 şi art. 235 alin. (3), (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Or, nu textele legale susmenţionate, care au un caracter special, au fost criticate în speţă, ci normele de drept comun în materie, ceea ce nu conferă o reală legătură a excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, ci mai degrabă urmăreşte o dezlegare din perspectivă teoretică, a unor chestiuni particulare de competenţă a instanţei în faţa căreia se invocă excepţia (chestiuni de drept invocate în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Cluj şi pe care instanţa de control judiciar va trebui să le stabilească la momentul soluţionării pe fond a contestaţiei în anulare).

Împotriva încheierii din data de 16 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Serviciul Teritorial Cluj.

În motivarea cererii, Ministerul Public a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 432 alin. (3) şi art. 420 alin. (11) raportat la art. 364 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, s-a susţinut că dispoziţiile din Legea nr. 302/2004, la care face referire curtea de apel, în cuprinsul încheierii recurate, nu cuprind prevederi relevante referitoare la obligativitatea participării prin videoconferinţă la procesul penal a inculpatului aflat în stare de deţinere pe teritoriul altui stat.

Astfel, din conţinutul dispoziţiilor art. 228, art. 235 alin. (3), (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004 se desprinde concluzia că inculpatul aflat în detenţie pe teritoriul altui stat este considerat în imposibilitate de a se înfăţişa personal pe teritoriul României, astfel că acesta poate fi audiat prin videoconferinţă, în măsura în care consimte.

În continuarea argumentării, s-a arătat că legislaţia specială nu conţine prevederi legate de obligativitatea participării inculpatului aflat în stare de deţinere (chiar în străinătate) la judecată sau despre sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestor norme imperative, unica concluzie fiind aceea că se aplică dispoziţiile generale din C. proc. pen., respectiv dispoziţiile art. 364 alin. (1), art. 420 alin. (110) şi art. 432 alin. (3) din C. proc. pen.

Totodată, s-a susţinut că obligaţia asigurării prezenţei inculpatului deţinut la judecarea apelului (contestaţia în anulare vizând tocmai încălcarea acestei dispoziţii imperative de către instanţa de apel, sancţiunea care intervine şi remediile procesuale), la soluţionarea contestaţiei în anulare (cauza aflându-se în prezent în etapa soluţionării pe fond a contestaţiei în anulare declarate de procuror), dar şi la judecarea apelului (dacă această cale extraordinară va fi admisă în fond) nu se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 302/2004, ci doar în cuprinsul C. proc. pen.

Concluzionând, s-a arătat că prezenţa obligatorie a inculpatului, deţinut în străinătate în altă cauză, constituie scopul normei, videoconferinţa fiind doar mijlocul care permite realizarea acestui scop, iar atunci când legea însăşi pune la dispoziţia inculpatului o cale discreţionară de paralizare a mijlocului de realizare a scopului normei, norma edictată tocmai în favoarea inculpatului şi cu sacrificarea interesului public de înfăptuire a actului de justiţie, dar şi interesului particular al celorlalţi participanţi la procedura de a obţine soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ea nu asigură un just echilibru între interesele aflate în discuţie.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea încheierii recurate cu consecinţa sesizării Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de procuror.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 03 iunie 2025, sub nr. x/2025/a1, fiind fixat termen la data de 05 iunie 2025.

La termenul stabilit, faţă de lipsa de procedură cu intimatul persoană condamnată A., care se află încarcerat în Penitenciarul Krems din Austria, precum şi faţă de împrejurarea că dosarul nr. x/2025 al Curţii de Apel Cluj nu a fost înaintat, cauza a fost amânată pentru termenul din data de 19 iunie 2025, când au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată fiind consemnate în parte introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din data de 16 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (3) şi art. 420 alin. (11) rap. la art. 364 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin motivele de recurs, în esenţă, s-a arătat că dispoziţiile din Legea nr. 302/2004 avute în vedere de curtea de apel la respingerea cererii de sesizare nu ar fi aplicabile în cauza de faţă, deoarece nu conţin prevederi legale de obligativitatea participării inculpatului aflat în stare de deţinere la judecată ori despre sancţiunea care intervine în cazul nerespectării acestor norme imperative.

În acest context, instanţa de recurs constată că nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate, fiind invocată, în concret, neconstituţionalitatea unei dispoziţii sub aspectul modalităţii în care procurorul interpretează textul respectiv, precum şi aplicativitatea acestuia în cauza dedusă judecăţii. Astfel, argumentele Ministerului Public se constituie într-o critică ce vizează o chestiune de tehnică legislativă, ce ţine de concluzia ce derivă din interpretarea textului legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză nu se invocă neconstituţionalitatea unei norme legale incidente în cauză, ci a concluziei ce derivă din interpretarea textului legal ce se consideră neconstituţional, chestiune ce se circumscrie aplicării legii şi care este de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi, pe de altă parte, vizează o problemă de acurateţe legislativă, fără ca neconstituţionalitatea să rezide în însuşi textul de lege, motiv pentru care criticile excedează unui control de constituţionalitate.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (Decizia nr. 1402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, şi Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 822 din 09 octombrie 2019.)

De asemenea, Curtea Constituţională a arătat în mod specific că "nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (Decizia nr. 276 din 10 mal 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017)". - par. 21 din Decizia nr. 170 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020.

Cu privire la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că sunt admisibile excepţiile de neconstituţionalitate şi este competentă să realizeze un control de constituţionalitate a interpretării unui text de lege, atunci când "deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelor reglementări". - par. 19 din Decizia nr. 170/2020, din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020, ceea ce nu este cazul în situaţia dată.

Excepţia de neconstituţionalitate contravine şi regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit cărora "examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.". - par. 15 din Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte relocarea unei norme de procedură penală în cadrul unui alt articol pornind de la o interpretare ce nu este proprie instanţelor de apel, fiind chiar contrară celei adoptate în practica judiciară, nefiind îndeplinită condiţia ca aceasta să aibă legătură cu fondul cauzei.

În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din data de 16 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (5) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 377 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii din data de 16 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană condamnată A., în cuantum de 377 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2025.