Admissibility of cassation appeal under Art. 438(1)(8) CPP despite unconstitutionality of exclusive grounds for omitted suspension of statute of limitations

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 53/RC din 4 februarie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul A., printre altele, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., arătând că în cursul judecării apelului s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale având în vedere că fapta a fost săvârşită în 30.08.2019, iar termenul de 5 ani s-a împlinit la 30.08.2024. Recurentul a precizat că în cauză nu se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea cursului prescripţiei, iar starea de urgenţă nu s-a constituit într-o cauză de neînlăturat, cât timp după împlinirea termenului de suspendare, organele de urmărire penală au stat în pasivitate mai bine de un an, întocmind rechizitoriul abia la 21.05.2021.

În considerentele încheierii mai sus enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocat formal de recurentul A., de vreme ce aspectele de fapt indicate nu se circumscriu motivului de casare menţionat, întrucât împotriva recurentului nu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen., ci s-a stabilit o pedeapsă a cărei aplicare a fost amânată, astfel că s-a considerat că situaţia invocată de recurent excedează prevederilor exprese şi limitative ale acestui caz de recurs în casaţie.

În cauza ce a avut ca obiect recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 781/16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, acesta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen. şi art. 156 din C. pen.

Prin încheierea din 4 februarie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen. şi art. 156 din C. pen., formulată de recurentul A..

Ulterior, la data de 7 mai 2025, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată, sub numărul x/2025, cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 781 din 16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin cererea formulată, A. a solicitat admiterea căii de atac formulate motivat de admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale.

Astfel, în esenţă, inculpatul a susţinut că a sesizat instanţa având în vedere recenta decizie nr. 50 din 18.02.2025 a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a recalificat obiectul prezentei cauze ca fiind revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. împotriva încheierii nr. 53/RC din 04 februarie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.

În vederea întregirii completului de judecată, a fost înaintată cauza preşedintelui secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. (2) lit. a) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022 şi s-a fixat termen la 25 iunie 2025, cu citarea revizuentului A..

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată revizuentul A. împotriva încheierii nr. 53/RC din 04 februarie 2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia şi este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., respectiv:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform art. 459 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând îndeplinirea condiţiilor mai sus enunţate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată în scris, este motivată în fapt şi se întemeiază în drept pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate). Chestiunea pronunţării Deciziei nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale nu a fost valorificată printr-o cerere anterioară de către revizuentul A., iar aspectele evocate sunt susţinute prin publicarea deciziei de referinţă în Monitorul Oficial.

Aceasta priveşte încheierea nr. 53/RC din 04.02.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, hotărâre definitivă, pronunţată în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) teza finală din C. proc. pen., în mai puţin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025), respectiv la data de 07 mai 2025, de către revizuentul A., persoană care a promovat recursul în casaţie ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală

Astfel, cererea de revizuire priveşte încheierea nr. 53/RC din 04.02.2025 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021, hotărâre definitivă, pronunţată în calea extraordinară a recursului în casaţie, prin care s-a reţinut ca fiind inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din data de 16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (cu motivarea că prevederile legale în discuţie vizează doar situaţia în care în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, or, instanţa de apel a stabilit o pedeapsă a cărei aplicare a fost amânată).

Ulterior acestei hotărâri pronunţate în calea extraordinată a recursului în casaţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituţională.

În plus, se constată că revizuentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din C. proc. pen., în cauza având ca obiect recursul în casaţie, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025.

Cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen.., a fost respinsă, ca inadmisibilă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 4 februarie 2025, prin încheierea pronunţată în dosarul asociat nr. x/2021 Excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpatul A. a vizat dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen. în ansamblu, inclusiv a dispoziţiilor de la pct. 8 al articolului menţionat, prin încheierea din 4 februarie 2025, reţinându-se că prin intermediul excepţiei invocate, a criticat faptul că soluţia legislativă reglementată de art. 438 din C. proc. pen. încalcă principiul dublului grad de jurisdicţie, accesul liber la justiţie, normele fiind imprevizibile şi neclare, neacoperind integral situaţiile juridice noi apărute în cursul soluţionării apelului. A arătat recurentul faptul că în cursul soluţionării apelului ar fi intervenit împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi instanţa de apel a înlăturat această apărare a sa, considerând că termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat ca urmare a Decretelor prezidenţiale nr. 195/2020 şi nr. 240/2020 prin care s-a instituit stare de urgenţă pe teritoriul României. Recurentul a considerat că soluţia instanţei cu privire la acest aspect este una de primă instanţă şi nu de apel, iar considerentele acestei dispoziţii nu pot fi atacate sub nicio formă, fiind necesar ca recursul în casaţie să fie permisibil şi în cazul în care apar situaţii juridice noi în cadrul judecării apelului, respectiv prescripţia, graţierea sau alte cauze care înlătură răspunderea penală, în sensul de a da posibilitatea ca modul de soluţionare a acestor noi probleme să fie supus cenzurii instanţelor superioare.

Se constată, aşadar, că inculpatul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Mai mult, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi în prezent în privinţa revizuentului atâta timp cât soluţia de respingere a recursului său în casaţie, ca inadmisibil, pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., a fost rezultatul aplicării dispoziţiei legale care ulterior au fost declarate neconstituţionale, iar aceste efecte nu pot fi remediate decât prin revizuirea acestei hotărâri.

Înalta Curte subliniază că, deşi hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-o altă cauză, aceasta profită şi revizuentului A., care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., anterior momentului publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025, în condiţiile prevăzute de lege, fiindcă s-a folosit de acest mijloc procesual în apărare, în scopul valorificării drepturilor şi intereselor sale legitime, în dosarul având ca obiect judecata recursului său în casaţie. În aceste condiţii, se impune recunoaşterea beneficiului efectelor Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale, în favoarea revizuentului A..

În acest context, se reiterează cele statuate de Curtea Constituţională: o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv (paragraful 33 din Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016) .

În privinţa procedurii şi etapelor judecăţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., admiterea căii extraordinare de atac se va realiza uno ictu, determinând anularea încheierii pronunţate în procedura de filtru a recursului în casaţie şi trimiterea pentru repartizare aleatorie în vederea judecării căii de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în acest sens, s-a pronunţat anterior Înalta Curte prin decizia penală nr. 134 din 15 februarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, decizia penală nr. 628 din 14 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 18 din 10 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, decizia penală nr. 594 din 7 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, decizia penală nr. 914 din 29 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi decizia penală nr. 915 din 29 septembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care au fost admise cererile de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., au fost anulate încheierile atacate şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., astfel că va admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 53/RC din 04.02.2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

Totodată, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva aceleaşi hotărâri.

Va fi anulată, în parte, încheierea atacată şi se va dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Vor fi menţinete celelalte dispoziţii ale încheierii atacate care nu contravin prezentei.

Se va dispune trimiterea la repartizare aleatorie a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din 16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare prilejuite de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 53/RC din 04.02.2025 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justişie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Anulează, în parte, încheierea atacată şi dispune rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate care nu contravin prezentei.

Trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 781 din 16.10.2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile judiciare prilejuite de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2025.