Cassation inadmissible against first-instance tribunal ruling; statutory limitation to appellate decisions under Art. 434 CPP

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de petentul A., constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în data de 2.10.2024, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 02.10.2024 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva ordonanţei de clasare nr. 1117/160/P/2023 din data de 12.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, menţinută prin ordonanţa nr. 259/II-2/2024 din 20.08.2024 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Reţinând dispoziţiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., tribunalul a constatat că legiuitorul nu a reglementat o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară respinge plângerea împotriva soluţiei procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată potrivit art. 341 alin. (6) din C. proc. pen., care este definitivă.

La data de 14 iulie 2025, prin e-mail, petentul A. a declarat recurs în casaţie împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 29.07.2025, sub nr. x/2024.

Prin referatul din 29.07.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.09.2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 11 august 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de petentul A., din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Astfel, se reţine că petentul A. a declarat recurs în casaţie împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "recursul în casaţie poate fi exercitat numai împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel (…)".

Totodată, conform art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Felul hotărârilor":

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(2) Hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii se numeşte decizie. Instanţa se pronunţă prin decizie şi în alte situaţii prevăzute de lege.

(3) Toate celelalte hotărâri pronunţate de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri.".

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., rezultă că recursul în casaţie este reglementat de legiuitor ca o cale extraordinară de atac cu aplicabilitate strict limitată, susceptibilă de exercitare exclusiv împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel sau, după caz, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în virtutea competenţei funcţionale recunoscute acestor instanţe prin dispoziţiile art. 38 alin. (2) [art. 39 alin. (2) în cazul curţilor militare de apel], respectiv art. 40 alin. (2) din C. proc. pen.

Altfel spus, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie ca instanţe de fond, iar în ceea ce priveşte instanţa supremă - şi ca instanţă de recurs în casaţie, precum şi cele pronunţate în exercitarea altor funcţii judiciare recunoscute acestora prin lege, altele decât cea de judecată în apel.

Deopotrivă, sunt exceptate de la recurs în casaţie hotărârile pronunţate de organele judiciare care nu au competenţe de instanţă de apel, respectiv judecătoriile şi tribunalele.

Prin urmare, o încheiere pronunţată de un tribunal nu poate constitui, în nicio circumstanţă, obiect al recursului în casaţie, plasându-se în afara cadrului restrictiv instituit de legiuitor relativ la această cale extraordinară de atac, întrucât, pe de o parte, prin natura sa juridică, nu se circumscrie noţiunii de "decizie" în sensul art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât nu emană de la o instanţă de apel, ale cărei hotărâri sunt, prin ipoteză, singurele susceptibile de a fi supuse acestei căi extraordinare de atac.

A accepta contrariul ar echivala cu o interpretare extensivă inadmisibilă a dispoziţiilor legale, deturnând finalitatea recursului în casaţie şi golind de conţinut caracterul său excepţional. Această cale extraordinară de atac, configurată de legiuitor într-un cadru strict şi limitativ, se supune regulii interpretării restrictive, tocmai pentru a păstra echilibrul între principiul legalităţii şi cel al securităţii raporturilor juridice.

Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecinţă, recursul în casaţie formulat împotriva unei încheieri pronunţate de un tribunal este inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unui act jurisdicţional care, atât prin natura, cât şi prin provenienţa sa, rămâne în mod evident în afara sferei de aplicare a art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.

Constatarea anterior menţionată face neutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2025.