Transfer of sentenced person: refusal to recognize foreign sentence reduction without transmitted judicial act under Law 302/2004

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 45/FCJI din data de 27 mai 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 47/CJI/30.07.2020 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia nr. 324/A din data de 03.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că în prezenta cauză, la solicitarea instanţei, autorităţile judiciare din Marea Britanie au comunicat, prin adresa din data de 07.05.2025, că nu există nicio modificare a sentinţei aplicate condamnatului A., cu referinţa T20190042 din 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea Coroanei din Canterbury - Marea Britanie.

În speţă, s-a constatat că statul de condamnare nu a transmis niciun act judiciar prin care persoanei condamnate, transferată în România, să i se fi acordat vreun act de clemenţă, vreo graţiere sau amnistie, ori reducerea pedepsei, anterior transferării sale în România pentru executarea pedepsei, ori ulterior acestui moment.

În lipsa unui act judiciar care să acorde reduceri de pedeapsă în beneficiul persoanei condamnate, Curtea a reţinut că nu există temeiul factual şi juridic pentru reducerea duratei pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România, rezultând că demersul iniţiat de contestatorul condamnat nu este întemeiat în mod real pe existenţa unui act judiciar care să acorde şi să recunoască vreo reducere de pedeapsă în beneficiul acestuia, ci este expresia proiecţiei sale subiective asupra incidenţei instituţiei graţierii, percepţie creată acestuia şi în contextul unui articol de presă referitor la anumite măsuri privind combaterea fenomenului suprapolulării închisorilor din Marea Britanie, publicat la data de 10.09.2024, în care se menţiona că în Marea Britanie a început eliberarea anticipată a unor deţinuţi după ispăşirea a 40% din pedeapsă, faţă de 50% cât este normal, potrivit legislaţiei britanice, excluzându-se, între alţii, infractorii încarceraţi pentru infracţiuni cu violenţă cu pedepse de cel puţin 4 ani.

Or, potrivit relaţiilor furnizate de autorităţile britanice, Curtea a constatat că, la acest moment, nu există nicio modificare a sentinţei aplicate condamnatului A., cu referinţa T20190042 din 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea Coroanei din Canterbury - Marea Britanie, aşadar, în realitate, nefăcându-se dovada acordării în statul de condamnare şi executare a pedepsei de până la transferare a altor perioade de deducere/reducere a pedepsei, distincte de cele care i-au fost deja deduse anterior.

În plus, s-a arătat că, potrivit legislaţiei interne române, de la momentul transferării persoanei condamnate în România, acest din urmă stat va avea competenţa să decidă şi să determine toate măsurile, inclusiv motivele pentru eliberare condiţionată anticipată.

Curtea a constatat că solicitarea formulată de către persoana condamnată în prezentul cadru procesual este vădit neîntemeiată şi nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile expres prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei penale nr. 45/FCJI din data de 27 mai 2025 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat contestaţie.

Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei şi punerea sa în libertate, precizând că a executat aproximativ jumătate din pedeapsă, urmând a fi înlăturată executarea restului de pedeapsă.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Preliminar, contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că cererea contestatorului nu este întemeiată pe vreuna dintre dispoziţiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. şi că contestatorul A. nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de acest text de lege.

Astfel, se reţine că, în speţă, contestatorul execută pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin hotărârea penală T20190042 din 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea Coroanei din Canterbury - Marea Britanie, definitivă la 27 septembrie 2019, recunoscută prin sentinţa penală nr. 47 din data de 30.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul cu nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 324/A din data de 03.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din pedeapsa închisorii, persoanei transferabile A. i s-a dedus durata arestării preventive şi perioada executată din pedeapsă, începând cu 09 februarie 2019 la zi.

Prin motivele de contestaţie, contestorul solicită reducerea/înlăturarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată de autorităţile judiciare britanice în considerarea graţierii acordate pe teritoriul marii Britanii, cu motivarea că fapta a fost comisă pe teritoriul Marii Britanii şi a fost condamnat de această juridicţie.

Raportat la acest aspect, Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6) din aceeaşi lege, însă, în speţă, în privinţa contestatorului, autorităţile britanice nu au transmis un astfel de act, din care să rezulte că ar fi beneficiat de graţierea pedepsei, care să fie avut în vedere de autorităţile din România.

Din contră, autorităţile judiciare din Marea Britanie au comunicat că nu există nicio modificare a sentinţei din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea Coroanei din Canterbury - Marea Britanie prin care condamnatului A. i s-a aplicat o pedeapsă de 15 ani închisoare.

Aşadar, se constată că contestaţia formulată de contestatorul A. nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. şi prin urmare este nefondată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 45/FCJI din data de 27 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 45/FCJI din data de 27 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.