Transfer of jurisdiction refused for lack of reasonable suspicion of impartiality based on prior procedural rulings.

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2025

Asupra cererii de strămutare de faţă, constată următoarele:

1. Prin cererea formulată la 8 ianuarie 2025, petenta A., prin avocat B., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj.

În argumentare, apărarea a arătat, în esenţă, că în dosarul sus-menţionat, în apel, Curtea de Apel Cluj a stabilit termen de judecată la data de 16 octombrie 2024, când apărătorul petentei inculpate a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, învederând că se află în imposibilitate de prezentare în faţa instanţei întrucât, la aceeaşi dată, trebuia să acorde asistenţă juridică în alte cauze, pe care le contractase anterior celei prezente.

Or, deşi apărătorul petentei inculpate a depus dovezile ce justificau formularea unei astfel de cereri de amânare, completul de apel a respins această solicitare şi a procedat la judecarea cauzei, ignorând faptul că apelanta nu putea să îşi facă apărarea singură întrucât nu dispunea de cunoştinţe juridice şi, în acest fel, încălcându-i grav dreptul la apărare.

În concret, preşedintele completului a susţinut că inculpata nu ar fi trebuit să îşi angajeze un avocat "atât de aglomerat", argument ce a stat la baza respingerii cererii de amânare, deşi nu putea avea o astfel de valenţă. Libera alegere a avocatului constituie un drept fundamental, fiind consacrat şi la nivel european (art. 5 din Directiva nr. 77/249 şi art. 4 din Directiva nr; 2013/48).

Pentru aceste argumente, apărarea a susţinut că, având în vedere faptul că, în faza procesuală a apelului, Curtea de Apel Cluj a respins, în mod tranşant, cererea de amânare a cauzei formulată de petenta A., deşi fuseseră depuse toate dovezile necesare ce justificau imposibilitatea prezentării în instanţă a apărătorului ales al acesteia, iar, ulterior, în cadrul contestaţiei în anulare, s-au formulat mai multe solicitări de preschimbare a termenului stabilit, întrucât acesta depăşeşte durata rezonabilă a procesului, care nu au fost însă soluţionate, fiind tratate cu indiferenţă de către instanţă, este evident că atitudinea judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj este susceptibilă să denote o lipsă de imparţialitate ce afectează în mod indubitabil întregul proces penal.

2. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 17 ianuarie 2025, sub nr. x/2022, cu termen fixat pentru soluţionarea acesteia la data de 30 ianuarie 2025.

La data de 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Cluj a transmis la dosar informaţiile prev. de art. 73 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul cărora, după ce a făcut un scurt istoric al dosarului obiect al cererii de strămutare, comunicând că acesta are ca obiect contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 1529/A din 30 octombrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care s-a menţinut, în apel, pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată acesteia prin sentinţa penală nr. 625 din 24 aprilie 2024 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, a transmis şi un concis punct de vedere asupra cererii de strămutare, solicitând respingerea acesteia cu argumentarea că motivele invocate în susţinerea ei nu sunt de natură a justifica admiterea ei.

La termenul fixat în cauză, 30 ianuarie 2025, apărătorul ales al petentei şi reprezentantul Ministerului Public şi-au expus concluziile asupra cererii de strămutare, aceastea fiind detaliat redate în practicaua prezentei sentinţe.

*

Analizând cererea formulată de petenta A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparţialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât şi potrivit unui test obiectiv, care stabileşte dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să o inspire publicului (C.). În aplicarea acestui test, opinia părţii în cauză cu privire la imparţialitatea instanţei este importantă, dar nu decisivă. Imparţialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparţialităţii acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care ar justifica strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calităţi ale părţilor care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal.

În procedura de strămutare, imparţialitatea judecătorilor care compun instanţa trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calităţii părţilor şi a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, cererea formulată, Înalta Curte constată, prioritar, că prin prezentul demers judiciar, petenta A. solicită strămutarea dosarului aflat în prezent, pe rolul Curţii de Apel Cluj, în contestaţie în anulare, în mod esenţial, nu pentru suspiciuni ce ar viza atitudini sau comportamente ale judecătorilor învestiţi în calea extraordinară de atac, de natură a reliefa o posibilă lipsă de obiectivitate şi imparţialitate a acestora în soluţionarea cauzei, ci pentru elemente circumscrise, în mod determinant, atitudinii pretins abuzive a instanţei de apel - constând în judecarea cauzei în lipsa apărătorului ales al petentei inculpate, ca urmare a respingerii discreţionare a cererii acestuia de amânare pentru imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanţă, deşi aceasta era temeinic justificată prin înscrisuri doveditoare - aspecte invocate de apărare, de altfel, ca şi critici, în contestaţia în anulare.

Or, reglementând strămutarea ca mijlocul procedural prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, legiuitorul a instituit, limitativ, ca temeiuri ale strămutării, doar suspiciunile cu privire la imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei la momentul ivirii incidentului procedural, iar nu şi a magistraţilor (judecători sau procurori) implicaţi în fazele procesuale anterioare.

Prin urmare, argumentele petentei vizând atitudinea pretins neconformă a judecătorilor care au judecat cauza în apel, decurgând din soluţionarea dosarului în calea ordinară de atac cu încălcarea dreptului său la apărare, ca urmare a respingerii cererii apărătorului său ales de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare şi de judecare a cauzei în astfel de condiţii, nu se raportează pertinent la instituţia strămutării şi nu pot fundamenta o eventuală admitere a cererii.

Nemulţumirile petentei cu privire la modalitatea de soluţionare a cererilor formulate în calea ordinară de atac şi, implicit, a cauzei în apel, pot fi valorificate ca apărări în cadrul procedurilor prevăzute de lege (ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat), iar nu ca elemente în raport cu care să se deceleze, în procedura prevăzută de art. 73 C. proc. pen., suspiciuni privind lipsa de imparţialitate a instanţei învestită în contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei pronuntate în calea ordinară de atac.

În prezenta procedură, Înalta Curte poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petentă cu privire la imparţialitatea judecătorilor instanţei pe rolul căreia se află cauza obiect al cererii de strămutare, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit - legalitatea sau temeinicia măsurilor ori a soluţiilor organelor judiciare dispuse în fazele procesuale anterioare.

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea vizează atitudini sau comportamente care care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate a majorităţii judecătorilor, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal. Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, supunând controlului de constituţionalitate a posteriori dispoziţiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existenţa unor date sau informaţii referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părţilor, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă; aceasta din urmă trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări de natură a convinge un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorului este afectată.

Magistraţii care formează completul de judecată examinează justeţea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speţei şi fără părtinire, indiferent de calitatea părţilor sau a altor persoane care participă la procedurile judiciare.

De aceea, în lipsa unui minimum de date obiective care să susţină o atare temere cu privire la obiectivitatea judecătorilor instanţei şi să legitimeze eventuala strămutare a cauzei, simpla invocare a unui element extraneu conduitei acestora, precum conduita instanţei învestite în faza procesuală anterioară, nu poate constitui un indiciu care să susţină o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea lor.

În acelaşi cadru de analiză, Înalta Curte constată că singurul element invocat de apărare în susţinerea motivului de strămutare evocat, care vizează, în mod efectiv, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în contestaţie în anulare, se raportează la o prezumtivă conduită lipsită de imparţialitate a acesteia raportat la faptul nesoluţionării, în condiţiile de celeritate reclamate de apărare, a cererilor de preschimbare a termenului fixat în calea extraordinară de atac.

Or, o astfel de suspiciune nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susţinută de un minimum de elemente obiective, verificabile, care să fundamenteze obiectiv o atare temere din partea petentei.

În concluzie, în contextul informaţiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. şi în lipsa unor împrejurări de fapt verificabile, care să susţină suspiciunea rezonabilă că instanţa Curţii de Apel Cluj nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparţialitate în judecarea cauzei petentei, nemulţumirile acesteia nu constituie motive temeinice de strămutare.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj.

Având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curţii de Apel Cluj.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2025.