Alleged judicial abuse of office for unfavorable civil ruling dismissed for lack of criminal intent beyond legal appeal scope

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 11.09.2020 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, petentul A. a solicitat cercetarea numitelor B. şi C., judecătoare în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti (B.), respectiv a cererii de recuzare formulată în respectiva cauză (C.).

Astfel, B., în calitate de judecător învestit cu soluţionarea cauzei nr. x/2020, a dat dovadă de lipsă de imparţialitate şi obiectivitate, urmărind să respingă acţiunea petentului, ca tardivă.

În ceea ce o priveşte pe intimata C., s-a arătat că a soluţionat cererea de recuzare formulată de petent în cadrul aceluiaşi dosar, transmiţând cu întârziere adresa de timbrare, urmărind, în acest sens, respingerea cererii.

Prin ordonanţa nr. 1591/P/2022 din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea plângerii penale formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât faptele nu există.

În acest sens, procurorul a reţinut că, activitatea de judecată a unui magistrat nu poate fi apreciată în mod implicit ca fiind una abuzivă, întrucât, pe de o parte nu au fost relevate în acest sens probe certe, lipsite de echivoc, care să contureze o rea credinţă specifică tipicităţii unei infracţiuni de serviciu, iar, pe de altă parte, pentru conturarea elementelor constitutive ale unei astfel de fapte, este necesar ca subiectul activ să fi urmărit sau să fi acceptat prejudicierea petentului cu ocazia soluţionării cauzei cu care a fost învestit.

Or, din cuprinsul plângerii formulate nu au rezultat date concrete care să contureze o astfel de ipoteză, fiind necesar ca, dincolo de aprecierile subiective fireşti izvorâte din soluţiile nefavorabile pronunţate, să rezulte fără echivoc că fapta penală a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege de către făptuitorii reclamaţi.

Împotriva acestei ordonanţe, în termen legal, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petentul A., reiterând susţinerile iniţiale şi invocând, în esenţă, lipsa cercetării aspectelor consemnate în motivarea sesizării sale şi, implicit, lipsa efectuării unei anchete efective.

Prin ordonanţa nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului - şef al secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei adoptate în dosarul nr. x/2022 (2106/321/P/2020) al aceleiaşi unităţi de parchet, aceasta fiind apreciată temeinică şi legală.

În urma verificării soluţiei dispuse de procurorul de caz, s-a reţinut că, prin plângerea formulată, petentul invocă apărări specifice etapei procesuale a judecăţii, nefiind indicate aspecte privind săvârşirea vreunei fapte penale.

Astfel, s-a apreciat că nemulţumirile petentului cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a rezolvat cauza.

De asemenea, s-a arătat că, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluţiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, ştiinţifice şi riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raţionamentul logico - juridic pe care s-a bazat în soluţionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credinţe.

Împotriva ordonanţei nr. 1591/P/2022 din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, menţinută prin ordonanţa nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi secţii, în termen legal, a formulat plângere petentul A., reluând şi dezvoltând susţinerile din sesizarea iniţială.

Analizând plângerea formulată de petent pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi prin prisma motivelor invocate, Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este neîntemeiată, soluţia procurorului fiind legală şi temeinică.

Astfel, din examinarea sesizării iniţiale şi a plângerilor ulterioare, se constată că petentul a solicitat cercetarea numitelor B. şi C., judecătoare în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, întrucât, în opinia sa, acestea nu şi-au exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu în legătură cu modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, respectiv a cererii de recuzare formulată de petent în aceeaşi cauză, fără a prezenta, însă, probe în acest sens.

Pentru a se reţine în sarcina intimatelor săvârşirea unei fapte de natură penală precum cea menţionată de petent, trebuie să se poată dovedi că acestea au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-şi încălca intenţionat atribuţiile de serviciu.

Aşadar, în desfăşurarea pretinsei activităţi neconforme legii, intimaţii ar fi trebuit să acţioneze cu intenţie directă, în vederea producerii unei vătămări a intereselor legale ale petentului, fie prin neîndeplinirea unui act care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, scopul cercetării penale fiind de a identifica, dincolo de soluţia pronunţată, acel act de conduită contrar atribuţiilor de serviciu care să se înscrise în "verbum regens" prevăzut de lege şi care poate avea influenţă asupra soluţiei.

Or, din analiza documentelor de la dosar, nu au rezultat indicii că intimatele B. şi C. ar fi săvârşit acte cărora să le poată fi conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum a susţinut petentul în cuprinsul plângerilor sale, acesta făcând simple afirmaţii şi aprecieri subiective, mai degrabă apărări de fond în cauza civilă în care a avut calitatea de parte, fără a învedera date, fapte şi împrejurări concrete în sprijinul acuzaţiilor formulate.

De altfel, în realitate, în plângerea formulată, petentul s-a arătat nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat judecata în dosarul civil nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti.

Or, pe calea plângerii formulate în condiţiile art. 340 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate de o instanţă judecătorească într-o altă cauză, legea procesual penală neprevâzând un asemenea control judiciar, petentul având, însă, posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege şi invocării, în cadrul acestora, a tuturor excepţiilor şi apărărilor pe care le consideră necesare.

Aşadar, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva respectivilor magistraţi.

În acest context, trebuie subliniat faptul că activitatea magistraţilor judecători şi procurori este o activitate de interpretare pe baza unui raţionament logico-juridic a faptelor, a probelor şi a dispoziţiilor legale aplicabile la cazul concret, în favoarea ori în defavoarea unei părţi şi, ca atare, actul cu caracter jurisdicţional emis astfel nu poate fi privit ca o faptă sancţionabilă din punct de vedere penal.

În consecinţă, având în vedere că în conţinutul plângerilor sale petentul nu a învederat date, fapte şi împrejurări care să realizeze conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte de natură penală, iar Înalta Curte nu a identificat indicii în sensul exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu, se constată că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei privind pe intimatele B. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii menţionate, context în care, faţă de cele expuse anterior, Judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 1591/P/2022 (2106/321/P/2020) din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi secţii.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 1591/P/2022 (2106/321/P/2020) din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală, menţinută prin ordonanţa nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului şef al aceleiaşi secţii.

Obligă petentul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu, astăzi, 26 septembrie 2024.