Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 41/A/2025 AI generated

Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition under international judicial cooperation

Case Number Decizia nr. 41/A/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the request for revision as inadmissible and maintaining the finality of the prior recognition judgment. The case involved a condemned Romanian citizen's attempt to revise a 2021 Court of Appeal judgment that had recognized and ordered the execution of four Italian criminal convictions under the bilateral framework for international judicial cooperation in criminal matters. The court ruled that the revision procedure is an extraordinary appeal limited to final judgments that resolve the merits of a case (condemnation, acquittal, or termination of criminal proceedings), whereas the challenged judgment merely verified the conditions for the recognition and execution of foreign judgments under the specific regime of Law No. 302/2004, thereby not adjudicating the substantive merit of the charges. Relying on Articles 452 and 453 of the Code of Criminal Procedure and the restrictive nature of extraordinary appeals, the court held that a judgment rendered under the special international cooperation procedure cannot be subject to revision for error in the substantive assessment of the foreign conviction.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 275 alin. (6) din C. proc. pen, art. 167 din Legea nr. 302/2004, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 582 C. pen; Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition under international judicial cooperation: The case involved a condemned Romanian citizen's attempt to revise a 2021 Court of Appeal judgment that had recognized and ordered the execution of four Italian criminal convictions under the bilateral framework for international judicial cooperation in criminal matters. The court ruled that the revision procedure is an extraordinary appeal limited to final judgments that resolve the merits of a case (condemnation, acquittal, or termination of criminal proceedings), whereas the challenged judgment merely verified the conditions for the recognition and execution of foreign judgments under the specific regime of Law No. 302/2004, thereby not adjudicating the substantive merit of the charges. Relying on Articles 452 and 453 of the Code of Criminal Procedure and the restrictive nature of extraordinary appeals, the court held that a judgment rendered under the special international cooperation procedure cannot be subject to revision for error in the substantive assessment of the foreign conviction.

Keywords

AI generated
revision of a judgment recognition of foreign decision cooperation procedure judicial law framework decision code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) din C. proc. pen
x/2024, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
art. 275 alin. (6) din C. proc. pen
Basis for ruling that the legal aid attorney's fees remain at the state's expense.
art. 167 din Legea nr. 302/2004
(3), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.
art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-au recunoscut: 1.
art. 582 C. pen
a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen.
art. 193 alin. (2) C. pen
italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.
art. 697 C. pen
a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 8 luni şi 18 zile închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - detenţie ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

Serves as the main procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Basis for ruling that the legal aid attorney's fees remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2025

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 RON. Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru asistarea condamnatului a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 15.11.2024 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2024, cererea formulată de condamnatul A., prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivare, petentul a arătat, în esenţă, că în mod greşit prin hotărârea de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene s-a constatat că nu intervenise prescripţia executării pedepsei. Din oficiu s-a dispus ataşarea dosarelor nr. x/2024 şi nr. y/2020, ambele ale Curţii de Apel Alba Iulia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus admiterea în parte a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaştere a hotărârilor de condamnare pronunţate de Statul Italian, cu privire la cetăţeanul român A.. S-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-au recunoscut: 1. Sentinţa penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. 2. Sentinţa penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 8 luni şi 18 zile închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - detenţie ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C. pen. italian şi art. 23 din Legea nr. 110/75, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. - ameninţare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. - difuzare de valută falsificată, prevăzută de art. 455, cu referire la art. 453 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 313 alin. (1), raportat la art. 310 alin. (1) C. pen. 3. Sentinţa penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia, secţia detaşată B. rămasă definitivă la 12.04.2008, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: - vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. - ameninţare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen. 4. Sentinţa penală nr. 1300/10.11.2014 a Curţii de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.

S-a respins solicitarea de recunoaştere a sentinţei penale nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prev. de art. 385 C. pen. italian.

În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A. prin cele 4 hotărâri de condamnare, prin dispoziţia nr. SIEP 155/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Pachetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentinţa penală nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România.

S-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. perioada 31.07.2020 - 14.08.2020, reprezentând durata arestării provizorii, luată faţă de aceasta în dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia (Mandat de arestare provizorie nr. 36/2020 din 01.08.2020)."

În motivare, s-a analizat instituţia prescripţiei executării pedepsei.

Prin sentinţa penală nr. 80/21.08.2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2024, definitivă prin decizia nr. 227/A din 12.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnatul A..

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că persoana condamnată a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Astfel, cu referire la prezenta cauză, s-a constatat, în primul rând, că petentul a formulat o cerere de revizuire întemeiată pe fapte şi mijloace de probă deja prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv. În al doilea rând, acelaşi petent a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 prin care nu s-a dispus asupra fondului.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 452 şi art. 453 alin. (3) lit. d) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024 a declarat apel revizuentul A..

În esenţă, a solicitat admiterea apelului, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinţei penale atacate rezultă că prima instanţă a făcut o amplă motivare a soluţiei pronunţate, respectiv aceea de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, iar hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Înalta Curte reţine că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Notând limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că, pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie de unificare a practicii judiciare îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile actualului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din reglementarea anterioară.

În speţă, Înalta Curte constată că revizuientul A. a formulat revizuire împotriva sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus admiterea în parte a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaştere a hotărârilor de condamnare pronunţate de Statul Italian, cu privire la cetăţeanul român A., iar în baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-au recunoscut sentinţa penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, sentinţa penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, sentinţa penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia, secţia detaşată B. rămasă definitivă la 12.04.2008, sentinţa penală nr. 1300/10.11.2014 a Curţii de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, iar în urma contopirii pedepselor aplicate a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare, dispunându-se executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei într-un penitenciar din România.

Potrivit dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Astfel, hotărârile pronunţate în baza art. 165-166 din Legea nr. 302/2004 nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluţionat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi dat o dezlegare acţiunii penale, conform art. 396 din C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Ca atare, soluţionarea cauzei privind pe revizuientul A. de către instanţa română, nu a fost guvernată de dispoziţiile C. proc. pen., ci de cele ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, act normativ ce reglementează o procedură specială în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine.

Fiind vorba, aşadar, de o condamnare pronunţată de o instanţă străină faţă de cetăţeanul român A. raportat la normele legale incidente, devine evident că prin hotărârea de recunoaştere a condamnării şi preluarea executării pedepsei, pronunţată de instanţa română în condiţiile Legii nr. 302/2004, nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale. Dimpotrivă, în procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine, temeinicia acuzaţiei penale reprezintă o chestiune ce excedează competenţei instanţei române, a cărei învestire este limitată la verificarea îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004. Or, căile extraordinare de atac reglementate de legiuitorul român, în speţă revizuirea, vizează exclusiv hotărârile definitive prin care o instanţă s-a pronunţat asupra temeiniciei acuzaţiei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi extraordinare de atac la alte situaţii este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În aceste condiţii, se constată că soluţia de inadmisibilitate a revizuirii pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia este temeinică şi legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuient în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 106/2024 din data de 27 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-revizuent, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2025.