Legislator Case Law & Legislation
Încheierea nr. 411/RC/2025 AI generated

Criminal cassation inadmissibility for challenging factual findings and legal classification under Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure

Case Number Încheierea nr. 411/RC/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the defendant’s appeal in cassation, upholding the Court of Appeal’s final conviction for fraud and putting counterfeit currency into circulation, thereby leaving the original sentences in force. The dispute involved a criminal challenge where the defendant argued that the factual findings did not meet the statutory elements of the charged offenses, claiming the conduct constituted mere "use of forgery" or an "unworthy attempt" and relying on witness testimony that the notes were toy money, thereby requesting acquittal. The court ruled that the appeal was inadmissible because it impermissibly sought to reevaluate evidence, subjective intent, and the established facts, which fall outside the scope of cassation review under Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, a provision limited to cases where the established fact is not provided for by penal law; consequently, the court imposed a 300 RON judicial fee on the appellant and deemed the request to suspend execution moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 313 alin. (1) din C. pen, art. 316 din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 396 alin. (1) din C. proc. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen; Criminal cassation inadmissibility for challenging factual findings and legal classification under Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure: The dispute involved a criminal challenge where the defendant argued that the factual findings did not meet the statutory elements of the charged offenses, claiming the conduct constituted mere "use of forgery" or an "unworthy attempt" and relying on witness testimony that the notes were toy money, thereby requesting acquittal. The court ruled that the appeal was inadmissible because it impermissibly sought to reevaluate evidence, subjective intent, and the established facts, which fall outside the scope of cassation review under Art. 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, a provision limited to cases where the established fact is not provided for by penal law; consequently, the court imposed a 300 RON judicial fee on the appellant and deemed the request to suspend execution moot.

Keywords

AI generated
counterfeit currency code of criminal procedure cassation review attempted fraud challenge of factual findings judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 313 alin. (1) din C. pen
În baza art. 313 alin. (1) din C. pen.
art. 316 din C. pen
raportat la art. 316 din C. pen.
art. 35 alin. (1) din C. pen
cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 396 alin. (1) din C. proc. pen
raportat la art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen
art. 47 din C. pen
În baza art. 47 din C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen
(2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, s-a aplicat inculpatului A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for dismissing the appeal in cassation as inadmissible.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 511 din data de 24 aprilie 2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În baza art. 313 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 316 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune sub forma instigării.

În baza art. 38 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa astfel stabilită să se execute în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei rezultante aplicată inculpatului A. perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 02.09.2020 la data de 02.10.2020.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 112 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea bancnotelor false de la dosar u.p., după cum urmează: 87 bancnote cupiura 200 euro - toate cu seria x ; 88 bancnote cupiura 500 euro - toate cu seria x şi 14 bancnote cupiura 50 euro - toate cu seria x .

În baza art. 272 şi art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, în cuantum de 3500 RON.

În fapt, prima instanţa a reţinut că, în cursul lunii iunie 2020, inculpatul A. a deţinut în vederea punerii în circulaţie bancnote falsificate şi i-a înmânat inculpatului B. suma de 5000 euro despre care ştia că sunt falşi în scopul ca acesta să efectueze schimbul valutar în monedă naţională la barul La vinărie din localitatea Lumina, jud. Constanţa. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul său din mun. Constanţa, strada x nr. 16, jud. Constanţa, la data de 02.09.2020, a fost descoperită în autovehiculul personal, suma totală de 61.400 euro (87 bancnote cupiura 200 euro - toate cu seria x şi 88 bancnote cupiura 500 euro - toate cu seria x), pe care inculpatul A. o deţinea în vederea punerii în circulaţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 511/24.04.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul penal nr. x/2021, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Constanţa a apreciat că, pe baza unui examen amănunţit al mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică, pronunţând în mod legal şi temeinic condamnarea inculpatului A..

Împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul A., la data de 31 martie 2025

În motivarea cererii, recurentul a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât nu există o corespondenţă deplină între situaţia de fapt reţinută şi configuraţia juridică a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, considerând că faptele imputate nu întrunesc elementele de tipicitate ale normelor de incriminare.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 313 alin. (1) din C. pen., recurentul a susţinut că săvârşirea acesteia presupune punerea în circulaţie a unor monede cu valoare circulatorie, falsificate, obiectul material al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului fiind reprezentat de monedele cu valoare circulatorie falsificate prin alterare. Sub aspectul laturii obiective, recurentul a arătat că fapta imputată reprezintă, în realitate, un "uz de fals" cu privire la valorile falsificate, constând în introducerea acestora în circuitul economico-financiar.

Referitor la latura subiectivă, a susţinut că infracţiunea de punere în circulaţie a unor valori falsificate presupune o intenţie directă sau indirectă, iar pentru existenţa elementelor constitutive este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut caracterul fals al valorilor încă de la momentul intrării în posesia acestora şi să fi acţionat cu convingerea că pot fi puse în circulaţie. În susţinerea acestei teze, recurentul a invocat declaraţia sa, în care a menţionat că a achiziţionat bancnotele fără intenţia de a le folosi ca mijloc de plată, ci cu scopul de a impresiona alte persoane, având convingerea că acestea nu aveau nicio valoare reală.

Totodată, recurentul a arătat că în sarcina subsemnatului a fost reţinută în mod greşit şi infracţiunea de înşelăciune sub forma instigării prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.. Acesta a susţinut că, întrucât acţiunile sale nu se încadrează în tiparul infracţiunii de punere în circulaţie a unor valori falsificate, înmânarea unui pachet cu bani copilului inculpatului B. nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune în forma instigării.

A arătat, de asemenea, că bancnotele în cauză erau puse în vânzare pe o tarabă, fiind recunoscute ca "bani de jucărie", conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză. În acest context, recurentul a susţinut că faptele sale ar putea constitui, cel mult, o tentativă absolut improprie la infracţiunile pentru care a fost condamnat.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.. De asemenea, a solicitat dispunerea suspendării executării hotărârii penale atacate, ca măsură remediu pentru prevenirea unei detenţii nelegitime, până la soluţionarea definitivă a recursului în casaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021.

A fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că motivele invocate se circumscriu doar formal cazului de recurs în casaţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate recurentul A., împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conţinutul cererii) şi art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casaţie la data de 31 martie 2025, prin poştă împotriva deciziei penale nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 17 martie 2025 (prin afişarea înştiinţării, la domiciliu procesual ales din Constanţa, str. x, jud. Constanţa, dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen.

Decizia penală nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casaţie, se reţine că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. sunt menţionate: numele, prenumele şi domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 203/A din 27 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casaţie şi care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x .

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la această condiţie de admisibilitate, se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reţine că, din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se constată că acesta vizează exclusiv situaţiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau cele în care instanţa a ignorat o normă de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente constitutive, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între activitatea factuală şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare invocat, nu pot fi analizate aspecte în legătură cu latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, cu încadrarea juridică reţinută faptei stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reţinută de instanţa de apel.

Faţă de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, recurentul A. contestă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, solicitând o reevaluare a materialului probator, o reinterpretare a intenţiei şi, totodată, o reconsiderare a încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv. Or, o asemenea verificare excede limitele recursului în casaţie, cale extraordinară ce nu permite repunerea în discuţie a evaluării probelor şi nici modificarea situaţiei de fapt şi a încadrării juridice.

Invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, în condiţiile în care se critică încadrarea juridică, latura subiectivă, situaţia de fapt, precum şi reaprecierea materialului probator, motivele de recurs nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect şi nu se justifică pronunţarea distinctă asupra acesteia, situaţie incidentă şi în speţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile legale, motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 203/P din data de 27 februarie 2025, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2025.