Cassation appeal dismissed for improper invocation of legal characterization ground to contest factual evidence sufficiency in domestic violence conviction

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 694 din data de 30 octombrie 2024, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. (1), rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5, art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 200 zile - amendă penală, persoană vătămată/parte civilă fiind B.. În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că suma corespunzătoare unei zile-amendă este de 25 RON, iar zilele - amenda aplicate corespund amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) RON. I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 şi art. 64 din C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.

II. În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 177 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 200 zile - amendă penală, persoană vătămată - parte civilă fiind A.. În temeiul art. 61 alin. (2), (4) lit. c) C. pen., s-a constatat că suma corespunzătoare unei zile-amendă este de 25 RON, iar zilele - amendă aplicate corespund amenzii penale în cuantum de 5.000 (cinci mii) RON. I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 şi art. 64 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii penale.

În baza art. 25, art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile B., suma de 2500 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale. În baza art. 25, 397 din C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul B. să plătească părţii civile A., suma de 2000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Suma de 300 RON, reprezentând onorariu apărător din oficiu C. pentru inculpatul - persoană vătămată B., conform delegaţiei nr. 44/2024 s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat să achite părţii civile B. suma de 800 RON, reprezentând onorariu avocat ales, conform chitanţei nr. x din 19.03.2024. În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat să plătească statului suma de 1200 RON, cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul B. a fost obligat să plătească statului suma de 1200 RON, cheltuieli judiciare.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că inculpatul A., la data de 01.12.2019, în jurul orei 18:00, în timp ce se aflau pe DC-Costişa, de pe raza comunei Frătăuţii Noi, jud. Suceava, a exercitat acte de violenţă asupra fratelui său B., manifestate prin aplicarea unei lovituri cu dosul mâinii în regiunea facială, acesta necesitând pentru vindecare un număr de 7 - 8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 354-R/A2 din 03.12.2019 emis de CML Rădăuţi.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, precum şi inculpaţii persoane vătămate B. şi A..

Prin decizia penală nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi de inculpaţii - persoane vătămate B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 694 din data de 30 octombrie 2024 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosar nr. x/2023. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare apelant inculpat - persoană vătămată la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv suma de 135 RON, reprezentând 25% din suma de 540 RON - onorariu parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul persoană vătămată apelantă B., a cărui delegaţie nr. 4414/2024 a încetat ca urmare a prezentării avocatului ales, sumă ce a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava prin încheierea din data de 17 ianuarie 2025. În temeiul art. 276 alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul - persoană vătămată B. de obligare a inculpatului - persoană vătămată A. la plata cheltuielilor judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat ales.

Decizia penală nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată către inculpatul A. la data de 17.03.2025.

Pentru inculpatul A. termenul s-a împlinit la data de 16.04.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 16.04.2025.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 23.04.2025 şi inculpatului parte vătămată B. la data de 28.04.2025.

În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 24.06.2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există nicio probă certă care să susţină acuzaţia penală.

În esenţă, a susţinut că s-a afirmat în doctrina că exista îndoială doar atunci când din coroborarea probelor nu se poate reţine cu certitudine nici vinovăţia, nici nevinovăţia celui în cauză. În acord cu principiul "in dubio pro reo" se află şi dispoziţiile art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., conform căruia condamnarea inculpatului presupune convingerea instanţei că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În practica judiciară s-a statuat că prezumţia de nevinovăţie nu este înfrântă, atât timp cât în cauza nu există probe care sa dovedească cu certitudine că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată. Raţiunea acestui drept este aceea de a proteja pe acuzat contra oricărei atitudini abuzive din partea autorităţii şi de a evita erorile judiciare.

În cadrul motivelor de apel, a invocat că sentinţa primei instanţe a fost dată în urma unei cercetări judecătoreşti lapidare, în care instanţa de fond a înlăturat probele în apărare, esenţiale în reţinerea unei situaţii de fapt corecte şi complete, situaţie ce impunea anularea sentinţei atacate în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. coroborat cu art. 6 CEDO şi art. 2 din Protocolul 7 la Convenţie, având în vedere că lipsa unei cercetări judecătoreşti complete şi, pe cale de consecinţă, lipsa unei motivări corespunzătoare, atrage sancţiunea nulităţii absolute, încălcând dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea de arme între acuzare şi apărare şi principiul dublului grad de jurisdicţie.

Concluzionând, a apreciat că în cazul în care o situaţie concretă apărută în procesul penal, este prezumată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca încălcând unul dintre drepturile fundamentale, aceasta este lovită de nulitate absolută, însă, de această dată nulitatea absolută nu este transpusă în dispoziţiile C. proc. pen., ci aceasta îşi face aplicabilitate directă din dreptul European

Văzând motivarea dată cererii de apel prin decizia nr. 269 din 13.03.2025, în dosarul nr. x/2023 al Curţii de apel Suceava, a apreciat că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel, reiterând motivarea instanţei de fond, între situaţia de fapt expusă în considerentele deciziei recurate şi norma de incriminare neexistând corespondenţă. Având în vedere aspectele invocate mai sus, a solicitat să se aibă în vedere că nelegalitatea existentă cu privire la lipsa de corespondenţă între situaţia de fapt şi norma de incriminare nu poate fi înlăturată, altfel decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare de către Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie declarat împotriva deciziei penale nr. 269 din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel.

Înalta Curte, verificând cerinţele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Prealabil, se notează că potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. este introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., precum şi a cerinţelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 269 din 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2023), domiciliul, cererea fiind semnată de recurent.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, se notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabileşte cazurile în care se poate face recurs în casaţie, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenţei motivării cererii de recurs în casaţie şi a unei concordanţe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Înalta Curte a reţinut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că deşi recurentul şi-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

În concret, se reţine că motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează temeinicia soluţiei de condamnare, recurentul susţinând că sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. c) din C. proc. pen., întrucât nu există nicio probă certă care să susţină acuzaţia, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel. Or, solicitarea de achitare întrucât nu există probe care să susţină acuzaţia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., criticile formulate de recurentul inculpat A. nu vizează elemente de tipicitate obiectivă ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, acesta contestând, în realitate, în mod esenţial, probele administrate, situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză, aducându-se în discuţie necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare pentru realizarea probelor.

Ca atare, Înalta Curte reţine că, în raport de motivele cererii de recurs în casaţie coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererea neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalităţi, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenţei după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greşită sau omisiunea de a constata graţierea şi aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 269 din data de 13 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2025.