Cassation inadmissibility due to non-compliance between claimed grounds and the statutory limits of penalty legality in concurrent offenses

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87 din 13.06.2024, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., aflat în stare de deţinere în altă cauză în Penitenciarul Bucureşti-Rahova, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 360 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (4 acte materiale).

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată şi definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023.

S-a descontopit pedeapsa de 12 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată şi definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023, în pedepsele componente, respectiv: 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi sporul de 9 ani şi 11 luni (pe care îl înlătură).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 4 ani închisoare, cu pedepsele mai sus menţionate, de 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, urmând ca la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, să se adauge sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 12 ani şi 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 16 ani şi 9 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ce urmează a se executa după executarea pedepsei de 16 ani şi 5 luni închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. rap. la art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive în cadrul dosarului nr. x/2022, respectiv de la 18.04.2022 la 10.11.2022, precum şi perioada reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză dar şi perioada executată din pedeapsa aplicată în temeiul sentinţei penale nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată şi definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023, respectiv de la 14.12.2023 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 177/2022 emis în data de 14.12.2023 de Tribunalul Vâlcea şi emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 397, art. 19, art. 23 şi art. 25 C. proc. pen.. rap. la art. 1357 şi urm. din C. civ., s-a luat act de recunoaşterea parţială de către inculpat a pretenţiilor civile şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. să achite, cu titlu de despăgubiri civile, părţii civile B., suma de 19.499,97 RON.

S-a respins în rest acţiunea civilă.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. rap. la art. 249 alin. (2), (5) C. proc. pen.., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 185/P/2023 din data de 18.05.2023 asupra sumei de 2839 RON ridicată de la inculpatul A., precum şi măsura asiguratorie a popririi până la concurenţa sumei de 16.660,97 RON dispusă prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 185/P/2023 din data de 24.05.2023 şi respectiv din data de 29.05.2023, asupra sumelor de bani ce sunt sau vor intra în conturile bancare deschise pe numele inculpatului A. la C. şi D., respectiv cont E. x, cont curent IND EUR x, cont E. x, cont curent IND USD x, cont de card în valuta RON, cu codul IBAN x şi cont curent în valuta RON, cu codul IBAN x.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 585 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 87 din data de 13 iunie 2024 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2023, intimată-parte civilă fiind B..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, la data de 18.02.2025, data poştei, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., aflat în Penitenciarul Rahova, în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie transmisă de inculpat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.02.2025, iar prin adresa nr. x din data de 27.02.2025, Înalta Curte a dispus înaintarea acesteia către instanţa de apel - Curtea de Apel Piteşti, .

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casaţie.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat instanţei supreme şi a fost înregistrat la data de 02.04.2025 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 29.04.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul asupra recursului în casaţie.

Având în vedere că în curpinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârilor Colegiului de conducere al Înaltei Curţi nr. 83 din 12 decembrie 2017 şi nr. 66 din 7 iunie 2018, s-a dispus formarea dosarului asociat, x/2023, în cadrul căruia este soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, fiind fixat în acest sens termen de judecată la data de 29.04.2025, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării. La termenul din 29.04.2025, în cadrul dosarului asociat, Înalta Curte a încuviinţat cererea recurentului inculpat A. de acordare a unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja un apărător ales şi pentru pregătirea apărării, sens în care s-a dispus amânare cauzei pentru termenul din 27.05.2025, când, la solicitarea recurentului, pricina a fost amânată pentru termenul din data de 24.06.2025.

De asemenea, asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie de faţă, Înalta Curte a dispus amânarea pronunţării la data de 27.05.2025 şi ulterior la data de 24.06.2025.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie), art. 437 (referitor la conţinutul cererii) şi art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casaţie), instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Reglementând conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c), precum şi semnătura persoanei care a promovat recursul în casaţie (lit. d).

Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că, cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum şi voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, respectiv motivele în fapt şi în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs.

Aşa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conţinut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiţie de admisibilitate a recursului în casaţie, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Astfel, în aceste coordonate, examinând în cauză cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerinţa prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia recurată - nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 alin. (1) şi art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casaţie din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii; hotărârea care se atacă; cazul de casare şi motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), prin intermediul căruia însă inculpatul nu a criticat faptul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel cum prevede textul de lege pe care şi-a întemeiat recursul în casaţie, ci în realitate critică cuantumul sporului obligatoriu aplicat (despre care inculpatul a afirmat că este mai mare decât pedeapsa în sine, în opinia sa "totalul suplimentar stabilit prin concurs reprezentând mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reţinerii unei circumstanţe agravantă generată de comiterea mai multor infracţiuni în concurs") şi implicit a criticat cuantumul pedepsei principale rezultante, în urma aplicării dispoziţiilor care stabilesc pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni reţinut în speţă, respectiv regimul sancţionator aplicat, prevăzut de art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Astfel, se reţine că, prin prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a arătat că "temeiul de drept al recursului în casaţie îl reprezintă pct. 12 al cauzelor de recurs în casaţie", respectiv "nelegala aplicare a legii prin reţinerea unui cuantum total al concursurilor mai mare decât pedeapsa în sine".

A menţionat inculpatul în cererea de la dosar că, pentru a susţine acest motiv de recurs, invocă excepţia de neconstituţionalitate (cu referire la tratamentul sancţionator prevăzut de lege în cazul concursului de infracţiuni), apreciind că articolul criticat este neconstituţional având în vedere că duce la majorarea artificială a pedepsei printr-un calcul ce exclude pedeapsa stabilită de lege, considerând inculpatul că "prin acest mecanism se aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de Constituţie şi o încălcare a principiului constituţional potrivi căruia nicio pedeapsă nu trebuie aplicată fără lege".

În opinia inculpatului "mecanismul de calcul al concursului de infracţiuni este prejudiciabil şi nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege".

A mai menţionat inculpatul în cererea sa că, "totalul suplimentar stabilit prin concurs" reprezintă "mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reţinerii unei circumstanţe agravante generate de comiterea mai multor infracţiuni în concurs, ori această modalitate iese din sfera predictibilităţii legii.

În final, inculpatul A. a precizat că normele legale care stabilesc concursul de infracţiuni nu denotă o predictibilitate clară; că "mecanismul de calcul al pedepselor nu este unul legal", solicitând astfel sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi totodată, a menţionat că toate acestea duc la admiterea prezentului recurs şi citarea sa.

Prioritar, referitor la această condiţie de admisibilitate, prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se impune a se menţiona că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie.

În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, aşadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat în cauză, doar acele nelegalităţi care afectează limitele şi natura sancţiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii şi măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reţinerii criteriilor, stărilor şi circumstanţelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii şi calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator.

În incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost deja stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege, în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel, precum şi de incidenţa tratamentului sancţionator reţinut în cauză în raport cu situaţia juridică a inculpatului.

Având în vedere aceste consideraţii, Înalta Curte constată că aspectele susţinute de recurentul inculpat A. prin prezenta cerere de recurs în casaţie, vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză, inculpatul fiind nemulţumit de cuantumul pedepsei la care a fost condamnat ca urmare a reţinerii concursului de infracţiuni şi a faptului că s-au aplicat regulile regimului sancţionator incident în acest sens, respectiv regimul sancţionator prev. de art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., (prin aplicarea sporului obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse reţinute şi care în opinia inculpatului a fost într-un cuantum prea mare, respectiv mai mare decât pedeapsa în sine), însă, aceste aspecte nu se circumscriu motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..], care, aşa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, în cauză, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în privinţa inculpatului A., din cuprinsul deciziei atacate se constată că acesta a fost condamnat astfel:

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 228 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 250 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. cu referire la art. 360 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (5) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023.

S-a mai reţinut prin sentinţa instanţei de fond, definitivă prin decizia atacată, că inculpatul a comis infracţiunile deduse judecăţii în stare de recidivă, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., în raport cu pedeapsa închisorii de 3 ani, 8 luni şi 805 zile de închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 213/05.02.2019 a Judecătoriei Tg. Jiu, pedeapsă din care a fost eliberat condiţionat la data de 21.03.2019 cu un rest rămas de executat de 500 zile.

Sub aspectul regimului sancţionator, instanţa a reţinut că este vorba de o recidivă postexecutorie care atrage, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., o majorare cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru noua infracţiune. Pentru faptele din prezenta cauză, în cazul infracţiunii prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda, iar în cazul infracţiunilor prev. de 360 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. şi art. 250 alin. (1) C. pen. pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, instanţa, analizând fişa de cazier a acestuia, a reţinut şi faptul că acesta a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată şi definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023, la pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 5 luni închisoare (mandatul de executare a pedepsei nr. 177/2022).

Prin urmare, întrucât faptele din prezenta cauză au fost săvârşite în intervalul 19 - 21.04.2023, înainte de momentul rămânerii definitive a sentinţei penale de condamnare mai sus menţionate, instanţa de fond a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 12 ani şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 119/23.06.2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2022, modificată şi definitivă prin decizia Curţii de Apel Piteşti nr. 1168/A din 14.12.2023.

Aşadar, în cauză, s-a descontopit pedeapsa de 12 ani şi 5 luni închisoare, în pedepsele componente, respectiv: 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi sporul de 9 ani şi 11 luni (pe care îl înlătură).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 2 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 4 ani închisoare, cu pedepsele mai sus menţionate, de 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani şi 3 luni închisoare, 1 an şi 2 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 9 luni închisoare, 2 ani închisoare, 9 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, la pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, adăugându-se sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv sporul de 12 ani şi 9 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul A. să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 16 ani şi 9 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile deduse judecăţii sunt în limite legale sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică stabilită definitiv, precum şi în raport cu regimul sancţionator aplicabil în cauză, nefiind identificate aspecte de nelegalitate a pedepselor aplicate şi nici a celei rezultante de 16 ani şi 9 luni închisoare, în condiţiile în care s-a făcut aplicarea art. 40 alin. (1) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

De altfel, aşa cum s-a reţinut, inculpatul recurent nici nu a formulat critici relativ la faptul că pedepsele aplicate nu s-ar încadra în limitele prevăzute de lege, ci faptul că prin reţinerea concursului de infracţiuni, respectiv a tratamentului sancţionator reţinut în raport cu celelalte condamnări anterioare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. pen., privind contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, s-a făcut aplicarea dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (care prevăd că, în caz de concurs de infracţiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), şi astfel s-a ajuns la o pedeapsă mai mare, fiind nemulţumit inculpatul de cuantumul sporului obligatoriu aplicat urmare a mecanismului de contopire a pedepselor şi implicit nemulţumit de cuantumul pedepsei principale rezultante.

Astfel, rezultă din conţinutul cererii de recurs în casaţie împrejurarea că inculpatul A. este de fapt nemulţumit de cuantumul pedepsei principale rezultante, nu raportat la faptul că pedeapsa ar fi stabilită nelegal, ci a formulat critici în sensul că:

"mecanismul de calcul al concursului de infracţiuni este prejudiciabil şi nu poate fi asimilat, prin rezultatul său, unei veritabile pedepse stabilite de lege"; "reţinerea unui cuantum total al concursurilor mai mare decât pedeapsa în sine"; "totalul suplimentar stabilit prin concurs" reprezintă "mai mult o individualizare a pedepsei în sensul reţinerii unei circumstanţe agravante generate de comiterea mai multor infracţiuni în concurs, ori această modalitate iese din sfera predictibilităţii legii", din modul în care recurentul inculpat a formulat motivele de recurs în casaţie rezultând că argumentele dezvoltate nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat.

Chestiunile vizând individualizarea pedepsei sau aplicarea regimului sancţionator incident în raport cu încadrarea juridică şi situaţia juridică a inculpatului, cu consecinţa modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., astfel că argumentele inculpatului recurent A. reprezintă de fapt o solicitarea de reindividualizare a pedepsei stabilite, al cărui cuantum îl consideră prea mare urmare a aplicării dispoziţiilor legale relativ la concursul de infracţiuni şi contopirea pedepselor în cazul infracţiunilor concurente, însă, în condiţiile în care în cauză se constată că pedeapsa a fost corect calculată în raport cu dispoziţiile legale incidente, criticile inculpatului aşa cum au fost formulate nu pot fi analizate în calea extraordinară de faţă, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Relativ la cele ce preced, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat A., aşa cum au fost formulate prin cererea de faţă, nu se circumscriu cazului de casare invocat doar formal de către acesta (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..) şi nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cererea de recurs în casaţie neavând aptitudinea de a declanşa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Din această perspectivă, întrucât aşa cum s-a arătat, în etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate, Înalta Curte, faţă de cele anterior reţinute în cauză, apreciază că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen., constatând că deşi, în drept, cererea de recurs în casaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., din modul în care recurentul inculpat a formulat motivele de recurs în casaţie rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casaţie invocat.

Îndeplinirea formală a unei condiţii, respectiv indicarea unor cazuri de casare prevăzute de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibil a recursului în casaţie.

Sub acest aspect, se are în vedere şi practica conturată a instanţei supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susţinere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilităţii cererii de recurs în casaţie.

În concluzie, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Totodată, faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data de 06 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2025.