Unconstitutionality challenge to preliminary-chamber procedure rejected as inadmissible; appeal dismissed with judicial costs to appellant

Şedinţa publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 mai 2025, pronunţată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale redate în Titlul II a Părţii Speciale din C. proc. pen., intitulat "Camera preliminară", invocată de contestatoarea-inculpată, prin apărător.

Pentru a dispune astfel s-a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, Completul de cameră preliminară, a reţinut că din conţinutul cererii, aşa cum a fost susţinută, nu există dovada legăturii între dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată de contestatoare, prin apărător, şi soluţionarea cauzei, câtă vreme se susţine caracterul neconstituţional al întregului Titlu II a Părţii Speciale din C. proc. pen., respectiv a întregii proceduri de cameră preliminară, cu motivarea că aceste norme nu mai corespund scopului pentru care au fost edictate, fiind necesară abrogarea lor.

S-a mai arătat că în ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 342 C. proc. pen., Curtea Constituţională a pronunţat mai multe decizii, de evidenţiat fiind Decizia nr. 526/10.11.2022, Decizia nr. 656/28.11.2023, Decizia nr. 470/27.10.2022, Decizia nr. 121/2.03.2021, Decizia nr. 802/5.12.2017.

Împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024 a formulat recurs inculpata A..

În susţinerea cererii de recurs, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpata a invocat faptul că încheierea recurată este motivată lacunar, precum şi faptul că sunt îndeplinite condiţiile necesare sesizării instanţei de control constituţional.

Examinând recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Evaluând excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul B. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază, similar primei instanţe, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În acest sens, se impune verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de inculpata A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute în Titlul II a Părţii Speciale din C. proc. pen., intitulat Camera preliminară, iar dispoziţiile legale criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi" (Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Aşadar, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Normele criticate de inculpata A. se referă la întreaga procedură de cameră preliminară.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către inculpată, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

În acest sens, se reţine că prin criticile invocate referitoare la lipsa scopului pentru care a fost reglementată procedura de cameră preliminară partea solicită, în realitate, o modificare a actului normativ, în sensul abrogării întregii proceduri de cameră preliminară. Or, acest aspect nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci intră în competenţa exclusivă a legiuitorului şi nu poate face eo ipso obiectul examenului de constituţionalitate în cauza pendinte. În acest caz, instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Pe fondul cererii formulate de inculpata A., văzând nemulţumirea inculpatei cu privire la respingerea cererilor de probatorii, Înalta Curte reţine că ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, inculpatul poate solicita şi obţine administrarea tuturor probelor ce au fost strânse în cursul urmăririi penale. De altfel, dacă în urma administrării în mod nemijlocit de către instanţa de judecată a probelor s-ar reliefa faptul că o probă nu a fost legal obţinută, instanţa are posibilitatea de a nu-i acorda valenţă probantă (CCR, Decizia nr. 802/2017).

Totodată, se are în vedere că instanţa de control constituţional a mai evaluat dispoziţiile legale criticate apreciind că acestea sunt constituţionale în raport cu motivele invocate (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, nr. 788 din 07 octombrie 2016).

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, excepţia invocată de recurentă nu are aptitudinea de a produce un efect util asupra soluţionării cauzei, ceea ce conferă excepţiei invocate un singur scop, acela de a determina o modificare legislativă.

Or, finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia, în lipsa oricărui potenţial efect în cauza concretă. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea dispoziţiilor criticate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2025.