Cassation appeal against penalty execution decision declared inadmissible under Art. 434 CPC

Şedinţa publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 597 alin. (7) şi (8) din C. proc. pen. rap. la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 261/22.11.2024 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în dosarul nr. x/2024, şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză rămânând în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 261/22.11.2024, Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în baza art. 599 rap. la art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A..

S-a constatat că, pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.06.2024 sub numărul de dosar x/2024, condamnatul A. a învederat instanţei că a fost condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti, că împotriva sentinţei penale de condamnare a formulat cerere de revizuire, precum şi faptul că din pedeapsa pe care o execută nu i s-a dedus perioada de 6 ani şi 4 luni închisoare din pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova, cu argumentarea că în cauza pe rolul Tribunalului Prahova a fost arestat în perioada 2000 - 2006, faptele fiind comise în cursul anului 2000.

Analizând contestaţia la executare formulată de condamnatul A., tribunalul a reţinut că este nefondată, cu argumentarea că, observând fişa de cazier judiciar a condamnatului, a remarcat faptul că în perioada 2000 - 2006 acesta a fost încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/27.06.2000 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi eliberat la data de 11.10.2006, cu un rest de pedeapsă de 1273 zile închisoare, care se regăseşte în pedeapsa de 30 de ani închisoare pe care petentul condamnat o execută la acest moment, fiind reţinută starea de recidivă postcondamnatorie.

S-a mai reţinut că în cadrul contopirilor anterioare, efectuate prin sentinţele penale nr. 27/15.04.2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin neapelare, sentinţa penală nr. 93/21.02.2008 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 237/22.10.2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa penală nr. 12MF/30.10.2007 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 18/A/MF/26.02.2008 a Curţii de Apel Piteşti, restul de 1273 zile închisoare a fost adăugat pe lângă pedepsele rezultante, ca efect al stării de recidivă postcondamnatorie.

Astfel, reţinându-se starea de recidivă postcondamnatorie, s-a aplicat tratamentul juridic al stării de recidivă, deducându-se perioada executată conform regulilor acestei instituţii, de la data de 07.02.2007 la zi, şi nu de la data când solicită petentul condamnat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală la data de 04.02.2025, sub nr. de dosar x/2024

Cu ocazia dezbaterilor, condamnatul, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că la momentul efectuării contopirii, instanţa de judecată nu a dedus din pedeapsa rezultantă pedeapsa aplicată prin sentinţa penală în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 15066/27.06.2000, din executarea căreia a fost liberat la data de 11.10.2006, solicitând admiterea contestaţiei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma motivelor de contestaţie invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea a notat dispoziţiile prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. şi, analizând înscrisurile depuse la dosar şi fişa de cazier judiciar a condamnatului, a constatat, în acord cu judecătorul de la instanţa de fond, că nu se impune micşorarea pedepsei rezultante în executarea căreia se află petentul, aşa cum s-a solicitat.

În concret, s-a constatat că nu poate fi vorba despre o omisiune a instanţelor de a deduce integral perioada în care condamnatul s-a aflat în stare de arest preventiv sau în executarea unor pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, contestaţia la executare fiind nefondată.

S-a mai reţinut că, practic, contestatorul a solicitat, în cauza de faţă, o modificare a hotărârilor anterioare, rămase definitive, sub aspectul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie şi a tratamentului sancţionator aplicat, însă cazurile în care se poate face contestaţie la executare sunt reglementate în mod expres şi limitativ de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., iar prin intermediul acestei proceduri nu se pot reanaliza aspectele de fond sau de procedură din dosarele anterioare, în care s-au pronunţat hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat, ci doar situaţiile prevăzute de textul menţionat şi care vizează faza de executare a procesului penal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie contestatorul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În drept, a invocat dispoziţiile prevăzute de art. 433, art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b), art. 437 şi art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, la data de 16.05.2025, sub nr. x/2024.

Prin referatul din 16.05.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 19.06.2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 13 iunie 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul condamnat A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "Pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.", iar conform alin. (2) lit. c)"Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: c) hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor."

Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează faptul că recurentul A. a formulat cerere de recurs în casaţie împotriva unei decizii pronunţate în procedura de executare a hotărârilor penale, prevăzută de art. 592 şi urm. din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă", din Capitolul III "Alte dispoziţii privind executarea", Titlul V "Executarea hotărârilor penale" din acelaşi cod.

Or, această cale de atac este rezervată deciziilor pronunţate în apel, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, recursul în casaţie fiind, ca atare, inadmisibil.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, având în vedere că decizia penală atacată este o hotărâre pronunţată în materia executării pedepselor, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casaţie potrivit art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen.

Constatarea anterior menţionată face neutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2025.