48-Hour Appeal Deadline for Constitutional Review Refusals: Peremption and Inadmissibility of Challenge to Legislative Procedure

Şedinţa publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., precum şi ale art. 339 din C. proc. pen. şi art. 340 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în analiza excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., invocate de petent sunt îndeplinite trei dintre condiţiile de sesizare, mai puţin cea privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei.

În opinia Curţii, această cerinţă vizează nu o legătură aparentă ori iluzorie ci una reală în sensul că eventuala neconstituţionalitate să aibă eficienţă în cauză, în sensul de a produce efecte juridice în soluţionarea cauzei în care a fost invocată.

S-a reţinut că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ce reglementează desfăşurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Curtea a constatat că, în concret, petentul-inculpat, prin criticile aduse, este nemulţumit de modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale, în cauză, dar şi de modalitatea în care au fost interpretate dispoziţiile art. 35 din C. pen., în cadrul dosarului penal în care este cercetat, nemulţumiri ce nu pot fi apreciate ca având caracterul unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 339 din C. proc. pen. şi art. 340 din C. proc. pen., s-a reţinut că a fost sesizată Curtea Constituţională de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 15 iunie 2022, în cauza cu nr. x/2022, urmare a invocării acestei excepţii, în faţa instanţei superioare de către petentul-inculpat A., în aceeaşi speţă.

Drept consecinţă, Curtea a apreciat că nu se mai impune analizarea şi eventual sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 339 şi art. 340 din C. proc. pen., nefiind utilă o altă sesizare similară celei dintâi, nemaifiind justificat, în atare situaţie, nici interesul autorului în sensul sesizării instanţei de contencios constituţional.

Împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23.04.2025, având stabilit termen de judecată la 27 mai 2025.

La termenul fixat în cauză, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei instanţei penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".

În incidenţa dispoziţiilor legale precitate, Înalta Curte constată că încheierea nr. 34/P/CP pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost pronunţată la data de 18 martie 2025, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.

Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina şi jurisprudenţa (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 384/2020) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care petentul A. putea contesta încheierea Curţii de Apel Constanţa, sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 18 martie (marţi), ora 24:00 şi s-a împlinit la data de 21 martie (vineri), ora 02:00.

În consecinţă, calea de atac formulată de petent, prin e-mail, la data de 24 martie 2025, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deşi termenul pe ore se calculează pe unităţi libere de timp, se constată că, faţă de data pronunţării soluţiei recurate, termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 21 martie 2025.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Pe cale de consecinţă, constatând întemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petentul a susţinut că aceste dispoziţii sunt neclare şi imprecise, iar în forma actuală, încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României şi ale art. 6 CEDO.

A arătat că recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 nu poate fi considerat recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. şi, prin urmare, nici un recurs conform art. 488 C. proc. civ. sau art. 433 C. proc. pen.

Astfel, prin aceste dispoziţii care condiţionează declararea recursului în termen de 48 de ore, i se îngrădeşte accesul la justiţie şi încalcă dreptul la un proces echitabil.

Petentul a mai susţinut că natura juridică a caii de atac a recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, caracterizată prin Decizia nr. 321/2017 a CCR ca fiind o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie şi care nu poate fi considerat recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ., aceleaşi considerente trebuie sa fie valabile şi în privinţa C. proc. pen.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petentul A., Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispoziţiilor legale criticate prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiţii, întrucât excepţia a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi în stadiul procesual al recursului împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023 şi are în vedere neconstituţionalitatea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, text de lege care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Referitor la lipsa de conformitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se constată că excepţia ridicată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în raport de obiectul cauzei în care a fost invocată, respectiv recurs împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influenţeze soluţia pronunţată în speţă, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinenţă în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Astfel, se remarcă faptul că, deşi autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat contravine art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României, în realitate, prin invocarea excepţiei de faţă, recurentul tinde, practic, la obţinerea unei modificări legislative.

De altfel, reglementarea privind momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional reprezintă o opţiune de politică legislativă ce revine în competenţa exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios constituţional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, care să modifice norma criticată, chiar în esenţa acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanţa de contencios constituţional să dispună, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, modificarea acestor dispoziţii.

În concluzie, în cauza de faţă aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2025.