Cassation appeal for embezzlement conviction rejected as inadmissible due to expiration of filing deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the defendant's request for a cassation appeal as inadmissible, upholding the final judgment of the Ploiești Court of Appeal which had confirmed his conviction for embezzlement and consequent cumulative sentence execution. The dispute centered on whether the cassation deadline was validly extended by the subsequent publication of a Constitutional Court decision declaring the relevant ground of appeal admissible, specifically the failure to discontinue proceedings due to the expiration of criminal liability prescription. Relying on Article 435 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the statutory 30-day deadline for filing a cassation appeal ran from the communication of the appellate decision in 2021, not from the 2025 publication of the constitutional ruling, and explicitly ruled that a request to reinstate the defendant into the deadline under the Civil Procedure Code was not permissible in criminal proceedings; consequently, the filing in 2025 was deemed late, triggering procedural forfeiture of the right to appeal and rendering the suspension of execution request moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 295 alin. (1) C. pen, art. 308 alin. (1) din C. pen, art. 76 alin. (1) C. proc. pen, art. 79 alin. (1) C. proc. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 38 alin. (1) C. pen; Cassation appeal for embezzlement conviction rejected as inadmissible due to expiration of filing deadline: The dispute centered on whether the cassation deadline was validly extended by the subsequent publication of a Constitutional Court decision declaring the relevant ground of appeal admissible, specifically the failure to discontinue proceedings due to the expiration of criminal liability prescription. Relying on Article 435 of the Code of Criminal Procedure, the court held that the statutory 30-day deadline for filing a cassation appeal ran from the communication of the appellate decision in 2021, not from the 2025 publication of the constitutional ruling, and explicitly ruled that a request to reinstate the defendant into the deadline under the Civil Procedure Code was not permissible in criminal proceedings; consequently, the filing in 2025 was deemed late, triggering procedural forfeiture of the right to appeal and rendering the suspension of execution request moot.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedPrimary legal basis for rejecting the cassation appeal as inadmissible due to the failure to meet statutory conditions and deadlines.
Provision applied to order the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 378 din data de 09.03.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, s-au dispus următoarele:
În baza art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 79 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A. , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a constatat că infracţiunea săvârşită de inculpatul A. este concurentă cu cele reţinute în sentinţa penală nr. 1022 din data de 26.04.2018 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 1235/21.10.2016 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. x/2018), şi în sentinţa penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. x/2018), conform art. 38 alin. (1) C. pen..
În baza art. 97 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. x/2018).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 123 din data de 28.01.2019 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin decizia penală nr. 506/23.05.2019 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. x/2018) în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv:
- pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat" prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).
- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).
- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere unui vehicul cu numere false de înmatriculare" prev. de art. 334 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 30.07.2015).
- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" (faptă din 18.03.2014) prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat" (faptă din 24.05.2014), prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat", prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 24.05.2014).
- pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducere unui vehicul neînmatriculat", prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 20.12.2014).
- pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat", prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (faptă din 20.12.2014).
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate, respectiv un spor de 2 ani şi 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare, şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen.,s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.,pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.
S-a constatat că inculpatul a achitat în întregime prejudiciul.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 500 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 1400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 RON aferentă fazei de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. , împotriva sentinţei penale nr. 378 din data de 09 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost comunicată inculpatului A. la data de 04 august 2021, la adresa de domiciliu iar, termenul de declarare a recursului în casaţie - s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 06 septembrie 2021.
Împotriva hotărârii instanţei de apel la data de 25 aprilie 2025 a formulat cerere de recurs în casaţie, inculpatul A., prin avocat, întemeiată pe dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.- când în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal- având în vedere decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale.
A solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei penale atacate şi rejudecând, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. .1 C. pen., încetarea procesului penal având în vedere intervenirea prescripţiei răspunderii penale conf. art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. civ..pen., îar în subsidiar defiinţarea deciziei penale cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 441 C. proc. pen. recurentul-inculpat A. a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.
Odată cu cererea de recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat a formulat şi excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 435 C. proc. pen., motiv pentru care s-a format dosarul asociat nr. x/2019 cu termen de judecată stabilit la 18 iunie 2025 în conformitate cu art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie coroborat cu art. 97 alin. (1) pct. 3, respectiv cu alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
În esenţă, a susţinut că, în prezenta cauză se conturează o eroare de judecată - error in indicata (remediabilă pe calea recursului în casaţie) întrucât instanţa de apel în mod greşit nu a dispus încetarea procesului penal pe motiv de intervenire a prescripţiei răspunderii penale (având în vedere termenul de prescripţie de 5 ani).
De asemenea, a solicitat să se observe că în cauză, recursul în casaţie este promovat în termenul legal de 30 de zile de la momentul accesibilităţii asupra căii de atac prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..pen. potrivit deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în M.Of. Partea I la 11.04.2025.
Astfel, în raport de problema de drept ridicată, neratificată încă de practica judiciară, s-a apreciat că se impune reevaluarea momentului de la care trebuie avut în vedere debutul celor 30 de zile în formularea recursului în casaţie.
De aceea, s-a apreciat că începând cu data publicării în M.Of. a deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025 este pentru persoana condamnată, A., momentul de debut al celor 30 de zile pentru ieşirea din pasivitate şi promovarea recursului în casaţie în vederea îndreptării erorii de drept a deciziei pronunţate în apel.
În acest sens, s-a făcut trimitere la decizia Curţii Constituţionale nr. 932/2006 din 19.01.2007 prin care se reţine cu titlu de principiu faptul că "primul termen de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal" (bineînţeles, în acest caz problema juridică viza intervenirea unui alt caz ce se opunea angajării răspunderii penale).
S-a mai menţionat că la nivelul jurisprudenţei Curţii Constituţionale s-a arătat cu titlu de principiu faptul că "hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să îşi prelungească existenţa, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat".
Or, faptul că s-a dispus o condamnare a inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în ciuda faptului că dreptul pozitiv ar fi impus o soluţie de încetare a procesului penal în raport de greşita reţinere a momentului de epuizare a infracţiunii de luare de mită, nu reprezintă altceva decât expresia unei hotărâri întemeiate pe o eroare judiciară, care în opinia aceleiaşi Curţi "nu trebuie să îşi prelungească existenţa, chiar dacă este investită cu puterea lucrului judecat".
De asemenea, s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului unde se arată că stingerea adusă autorităţii de lucru judecat trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanţiale şi imperioase ".
Practic, declararea neconstituţionalităţii unui text de lege, reprezintă un aspect de ordin public şi nu unul care ocroteşte un interes particular, astfel încât să poată fi limitată aplicabilitatea unei decizii a Curţii Constituţionale doar celor care au apucat să se judece mai târziu.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că printr-un echivalent juridic în temeiul art. 6 din CEDO, se poate aprecia că promovarea prezentului recurs în casaţie respectă condiţia termenului de 30 de zile, calculat de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 februarie 2025 referitor la admisibilitatea cazului invers de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Totodată, ca o chestiune subsidiară ce ţine de promovarea recursului în casaţie într-un termen de 30 de zile, s-a susţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează un corp comun în materie, atunci când dispoziţiile procesual penal nu prevăd altfel.
Practic trebuie acceptat că se impune repunerea în termenul de declarare a recursului în casaţie având în vedere data la care s-a reglementat motivul de casare prev. art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..pen. cu referire la cazul în care în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal, adică la un moment ulterior pronunţării deciziei în apel.
În acest sens, conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ..pen. se reţine că "de asemenea, dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare".
De asemenea art. 186 C. proc. civ..pen. care reglementează repunerea în termen, prevede că:
(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
Faptul că acest motiv de recurs în casaţie nu era recunoscut la momentul pronunţării deciziei în apel, inculpatul nu putea să îl exercite, constituindu-se astfel ca un motiv temeinic şi justificat.
Aşadar, s-a susţinut că se impune repunerea în termenul de declarare a recursului în casaţie, cu socotirea debutului celor 30 de zile de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei privitoare la excepţia de neconstituţionalitate care prevede posibilitatea exercitării recursului în casaţie pentru acest motiv.
Astfel, la data de 30 iulie 2021 când instanţa de apel a decis definitiv asupra situaţiei juridice a inculpatului, antrenarea răspunderii penale aferentă infracţiunii imputate (delapidare cu reţinerea atenuantei prev. de art. 308 alin. (1) C. pen. limita superioară fiind de 4 ani şi 8 luni), era prescrisă începând cu data de 12.03.2019 (data comiterii infracţiunii, 12 martie 2014, şi termenul de prescripţie a răspunderii penale, 5 ani calculat potrivit art. 154 lit. d) C. pen. prin raportare la Decizia nr. 1/2015 a ICCJ).
Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. cu menţiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi părţii civile IPJ Prahova la data de 29 aprilie 2025 părţii civile S.C. B. S.R.L la data de 06 mai 2025.
Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 mai 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 18 iunie 2025, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului şi întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casaţie.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen..:
"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."
Din examinarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, se examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Instanţa constată că decizia penală nr. 914 din data de 30.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019 a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.
Referitor la termenul de declarare a căii de atac, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 435 C. proc. pen.., conform cărora recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În cauză, inculpatului A. i-a fost comunicată decizia instanţei de apel la data de 04 august 2021, iar acesta a formulat cererea de recurs în casaţie la data de 25 aprilie 2025, după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei menţionate, încălcând astfel dispoziţiile art. 435 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) C. proc. pen.., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, situaţie incidentă şi în cauză, faţă de considerentele anterior expuse.
Cum formalismul legii procesual penale are caracter de garanţie, egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul supra citat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casaţie conduce la pierderea exerciţiului acestui drept şi impune, în planul soluţiilor ce pot fi dispuse, respingerea ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 435 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cererea de repunerea în termen a recursului în casaţie aceasta nu poate fi primită, întrucât nu este prevăzută de lege în această materie.
Prin Decizia nr. 656/2019 Curtea Constituţională a constatat că declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie - cale extraordinară de atac -, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive.
Cu alte cuvinte, instituirea unui termen, pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de inculpatul A. în raport de inadmisibilitatea cererii de recurs în casaţie nu se mai impune analiza cererii de suspendare a executării deciziei recurate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 441 C. proc. pen., referitoare la admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.
Pentru argumentele prezentate, având în vedere că recursul în casaţie nu a fost formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 914 din data de 30 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.