Second annulment appeal inadmissible after prior final ruling; tax-evasion conviction stands with revision as sole remedy

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713/2024 din data de 30 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 237 din data de 05.05.2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea 241/2005, forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 55/2021, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (1544 acte materiale), art. 5 din C. pen., rap. la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 din C. proc. pen. rap. la art. 1257 şi art. 1349 alin. (1) din C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civila Statul Roman, prin ANAF, a sumei de 1.139.356 RON (diferenţa dintre prejudiciul stabilit la suma de 1.146.006 RON şi suma de 6650 RON achitată de inculpat pe parcursul judecăţii), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse şi impozit pe profit şi, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Român, prin ANAF a dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 6650 RON de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii fiecărei sumei în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A., poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 1.139.356 RON, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală.

Măsurile asigurătorii s-au dispus a fi aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit art. 251 din C. proc. pen.

În temeiul art. 2502 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin ordonanţa nr. 306/P/2014 din 30.09.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj .

S-a constatat că în cursul urmăririi penale prin procesul-verbal din data de 01.11.2019 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului, proprietatea inculpatului A., măsură asiguratorie ce se menţine, conform art. 2502 C. proc. pen.

În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea celor 1544 facturi fictive înregistrate în contabilitatea S.C. B. S.R.L. în perioada februarie 2013 - martie 2014, enumerate în Rechizitoriul nr. x din 20.02.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi a chitanţelor fiscale falsificate înregistrate în evidenţele S.C. B. S.R.L., aflate în original la dosarul cauzei, vol. 15-24 d.u.p.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 8000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 5000 RON cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 3000 RON cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi faza de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Craiova.

Prin decizia penală nr. 713 din data de 30 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul A. şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Craiova împotriva sentinţei penale nr. 237 din data de 05.05.2023 pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect acţiunea penală pornită împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată şi agravată, prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prev. de art. 9 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (1.544 de acte materiale).

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare ulterior modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (1544 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

S-a constatat că inculpatul în cursul judecăţii în apel a achitat din prejudiciu suma de 6600 RON.

A obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Român, prin ANAF, a sumei de 1.132.756 RON (diferenţa dintre prejudiciul stabilit la suma de 1.146.006 RON şi suma de 13250 RON achitată de inculpat pe parcursul judecăţii), reprezentând impozit pe veniturile din alte surse şi impozit pe profit, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Statul Român, prin ANAF a dobânzilor şi penalităţilor aferente sumei de 13250 RON de la data producerii prejudiciului şi până la data plăţii fiecărei sume în parte, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 din C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin încheierea din data de 24.02.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, constând în poprirea asiguratorie asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului A., poprirea asiguratorie asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., pe care le-a restrâns până la concurenţa sumei de 1.132.756 RON, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate, conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 din C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii dispuse asupra patrimoniului inculpatului A. prin ordonanţa nr. 306/P/2014 din 30.09.2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj .

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 249 din C. proc. pen. a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin procesul-verbal din data de 01.11.2019 asupra autoturismului, proprietatea inculpatului A. .

În baza art. 249 din C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 a instituit măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului A. până la concurenţa sumelor reprezentând accesoriile fiscale calculate conform prevederilor art. 173, 174 şi 176 din Codul de procedură fiscală, aferente prejudiciului achitat de inculpat în cursul judecăţii la instanţa de fond şi în apel, în sumă de 13250 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 25 iunie 2024, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 17 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a admis cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, doar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 532/RC din 01 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713/2024 din 30 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Ulterior pronunţării deciziei nr. 50 din 16.02.2025 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025, inculpatul A. a considerat că este repus de drept în termenul de declarare a recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., atâta timp cât neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a fost invocată pe cale de excepţie şi de acesta, dispunându-se sesizarea Curţii Constituţionale cu sesizarea excepţiei şi la cererea sa.

În consecinţă, inculpatul A. a apreciat că recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a României a deciziei nr. 50 din 16.02.2025 şi a declarat la data de 17 aprilie 2025 recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 mai 2025.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713/2024 din data de 30 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori:

- face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunţată de curtea de apel ca instanţă de apel.

- sunt menţionate: numele şi prenumele recurentului, hotărârea care se atacă şi semnătura recurentului, potrivit art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.

- în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul a apreciat că instanţa de apel în mod greşit nu a dispus încetarea procesului penal împotriva sa pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată şi agravată, prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea, respectiv art. 9 alin. (1), lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rep. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece a determinat eronat momentul la care ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale.

De la data săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit o serie de modificări succesive ale legii speciale de incriminare-Legea nr. 241/2005, iar potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procedurii judiciare este obligatorie. Or, determinarea in concreto a legii penale mai favorabile în speţă implică stabilirea momentului la care se împlineşte termenul de prescripţie al răspunderii penale.

Potrivit art. 154 alin. (2), teza a II-a din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor continuate începe să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 126/2024, era pedepsită cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amenda, iar în forma prevăzută la alin. (2), limita minimă şi limita maximă a pedepsei prevăzută de lege se majora cu 5 ani.

Aşadar, termenul general al prescripţiei răspunderii penale în cazul infracţiunii pentru care a fost dedus judecăţii este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1), lit. b) din C. pen.

Întrucât la data de 19.02.2014 a fost stopată activitatea normală a societăţii, ultimul act de executare nu poate fi plasat temporal ulterior acestei date, inculpatul a considerat că termenul prescripţiei generale al răspunderii penale s-a împlinit la data de 18.04.2024, cu luarea în considerare a celor 60 de zile în care a fost în vigoare starea de urgenţă.

Chiar şi în ipoteza în care ultima factură fiscală retinută ca fiind falsă prin actul de sesizare a instanţei ar data din ultima zi a lunii februarie, inculpatul a apreciat că nu se poate fi reţinută data de 08.04.2014 ca moment al epuizării activităţii infracţionale, făcând referire la data înregistrării declaraţiei informative D394 şi respectiv a declaraţiei fiscale D300, prin care au fost evidenţiate achiziţiile de bunuri aferente trimestrului 1 2014, cum a reţinut instanţa de apel, având în vedere că bilanţul de lichidare a fost întocmit şi depus la organul fiscal sub nr. x/20.03.2014, aşa cum rezultă din înscrisurile pe care le-a depus la instanţa de apel, la termenul de judecată din 23.05.2024. Aşadar chiar şi în această ipoteză, termenul prescripţiei generale al răspunderii penale s-a împlinit la data de 19.05.2024, cu luarea în considerare a celor 60 de zile care a fost în vigoare starea de urgenţă, deoarece ultimul act de executare nu poate fi ulterior datei de 20.03.2014.

Prin urmare, inculpatul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 713/30.05.2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 şi, pe fond, înlăturarea greşitei aplicări a legii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 126/2024 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., dispunând anularea formelor de executare emise în baza acestei decizii penale.

Raportând argumentele recurentului se constată că ulterior pronunţării soluţiei de respingere a recursului în casaţie cu privire la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin încheierea din 17 septembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituţională [prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., excepţie ridicată de C. într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului în casaţie declarat de autorul excepţiei, ce avea calitatea de persoană condamnată].

Se constată că, în prezenta cauză, inculpatul a declanşat controlul constituţional asupra aceloraşi prevederi ale art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., deşi iniţial prin încheierea de şedinţă din data de 17.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din din C. proc. pen., împotriva acestei încheieri a fost exercitată calea de atac a recursului, iar prin decizia nr. 737/16.10.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a admis recursul formulat împotriva încheierii din data de 17.09.2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie si s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Se constată că în prezent calea de urmat ulterior deciziei nr. 50 din 18.02.2025 a Curţii Constituţionale este cererea de revizuire împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, având ca obiect admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de recurentul A., cu privire la cazul casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac recursului în casaţie, nr. 1388/63/2020, formulate de către inculpatul A., acesta a solicitat şi instanţa a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Aşadar, împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat, nu se poate formula o nouă cerere de recurs în casaţie astfel cum prevăd dispoziţiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora: "În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat."

Prin urmare, strict cu privire la modalitatea de declarare a unei noi cereri de recurs în casaţie soluţia este de respingere a cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, potrivit art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că solicitarea inculpatului poate fi examinată printr-o cerere de revizuire formulată împotriva încheierii din 17 septembrie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, printre altele, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713 din data de 30 mai 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713/2024 din data de 30 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 713/2024 din data de 30 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2025.